Assange, Merkel, Snowden, NSA, CIA, IMPe 28 Noiembrie 2010, Wilileaks a început să publice primele documente din cele 251.000 de pagini de  corespondenţă diplomatică a S.U.A., din care 53% nesecrete, 40% confidenţiale şi peste 6% secrete. Capul tuturor acestor scurgeri de informaţii a fost Julian Assange, un fost hacker care bineînţeles ajutat de alţi teribilişti s-a gândit să dea o mică lovitură celui mai puternic, mai dotat şi securizat stat, arătând ce cred americanii despre prietenii lor europenii, cum sunt catalogaţi şi văzuţi diferiţi parteneri sau duşmani ai S.U.A.. Bineînţeles că nimeni nu se aştepta ca americanii să poarte un respect deosebit sau să vorbească la persoana a doua plural „în casă” despre vecinii de peste drum, dar este cel puţin embarrasing să îţi scoată cineva rufele murdare afară din casă şi să vadă toată lumea că porţi ciorapi găuriţi sau lenjerie intimă sexy cu Chip şi Dale. Trecând peste cele 6 % documente secrete, care ar fi putut crea o problemă, celelalte erau simple bârfe, de cartier dar cu atât mai jenante cu cât arătau nu atât faţa celor care erau zugrăviţi ci a celor ce dădeau cu pensula. Din cauza asta toată lumea a început să tragă la foc automat în Julian Assange, acesta fiind învinuit de tot ce se putea pentru a fi adus în faţa justiţiei şi apoi extrădat în S.U.A. unde îl aşteaptă o viaţă grea sau o moarte sigură. Deocamdată, din august 2012 se află cazat la ambasada Ecuadorului din Marea Britanie, de unde nu poate fi extrădat. Îl vor suedezii, dar nu îl mai vor ai lui de acasă, australienii, care se prefac că nu îl cunosc. Hărţuit, vânat, urmărit, Assange nu se poate să nu fi dat mărunt din buze sau acatiste la adresa prietenilor americani care vor să îl condamne pentru spionaj.

Uite că totuşi un alt teribilist amator de aeroporturi, un anume Ed Snowden, fost lucrător C.I.A. şi N.S.A. cu diplomă de hacker dată chiar de americani, decide şi el să scoată la suprafaţă câte ceva despre obiceiurile yankeilor. Ca să vezi, tocmai când lumea se săturase de Wikileaks şi le citea ca pe nuvele poliţiste pe tren sau în avion. De data asta însă subiectele nu mai erau de can can diplomatic ci date şi informaţii privind programele americane de spionaj. Aşa află europenii că marile companii americane Yahoo, Google, Facebook şi mai ştiu eu care, au contract cu guvernul American să livreze serviciilor secrete orice date şi informaţii le sunt cerute, despre utilizatorii lor şi cum toată lumea foloseşte cel puţin unul din programe, practic toţi utilizatorii de internet pot fi urmăriţi şi se poate afla despre ei orice în orice moment. Vă amintiţi că de ceva timp Yahoo tot cerea utilizatorilor ca „din motive de securitate” să îşi reînnoiască parola şi să îşi dea şi numărul de telefon pentru a fi mai bine protejat? De fapt se dorea numărul de telefon pentru a se introduce printr-un mic progrămel într-un sistem de monitorizare 24 din 24, mai ales pentru cei care îşi introduc internet pe noile super telefoane, supersofisticate şi super monitorizate. Toate astea se ştiau la vremea primelor dezvăluiri ale lui Snowden, Europa a pretins că e fată mare şi nu ştia ce conţin cu adevărat programele americane şi ce fac companiile mari producătoare şi dezvoltatoare de programe de internet, dar credeau, cei care aprobaseră tacit măgăria, că măcar ei vor fi scutiţi. Normal că ştiau de vreme ce şi U.E. doreşte să dezvolte un program prin agenda digitală prin care vor să „computerizeze” toate datele oamenilor, plecând de la datele de identitate, la cele medicale, bancare, juridice etc. Hai să presupunem că un mare mahăr de nu ştiu unde are nevoie urgent de un transplant, dar are nişte caracteristici foarte speciale şi numai anumite persoane ar putea să îi doneze un organ. În mod normal ar trebui să aştepte ani sau chiar să nu găsească un donator ceea ce ar fi o „tragedie” pentru omenire, mai ales dacă individul este un membru al grupului Bildenberg. Dacă însă persoana are acces şi va avea la nevoie la baza de date pe care U.E. vrea să o formeze, vor trece câteva minute până va avea lista cu toţi cei care pot fi donatori. În câteva ore persoana sau persoanele respective pot fi contactate şi nu vreau să mă gândesc ce poate face un astfel de personaj ca să obţină ce îşi doreşte. Dacă ne gândim numai că premierul Ponta era gata să „ofere” strămutarea celor din Izvoarele, la nevoie, numai să nu îi deranjeze pe cei de la O.M.V. şi să nu le întrerupă prospecţiunile şi exploatarea, nu ne e greu să facem un exerciţiu de imaginaţie pentru a afla ce poate face un membru al celor 300 dacă ar avea nevoie de un organ, că tot se vorbeşte de tranzacţii de organe prin spitalele româneşti. Să trecem peste asta.

Revenind la Snowden, uite că încep să apară date şi informaţii care provoacă cutremure ca la izvoarele, adică multe şi „neprovocate de mâna omului” dar şi nefatale, adică de intensitate mică. Ei, bineînţeles că anumite guverne s-au simţit datoare faţă de proprii plătitori de salarii, să marcheze momentul uluirii, surprizei, demnităţii şi protestelor: „Reprezentanţi de rang înalt se vor deplasa în Statele Unite pentru a accelera discuţiile cu Casa Albă şi N.S.A. pe tema acuzaţiilor făcute recent”. Aiurea, ce proteste, ce surpriză, ce scandal, ce discuţii? Toată lumea ştie că fiecare stat are spioni în ţările pe care le consideră un potenţial inamic chiar dacă de moment sunt în relaţii de colaborare sau parteneri pe toate planurile. Toată lumea, toţi conducătorii de stat şi serviciile secrete ştiu că toţi fac ceea ce fac şi ei, spionează, interceptează, fură, răpesc, omoară în numele intereselor de stat aşa că faptul că Angela Merkel sau toţi liderii europeni sunt urmăriţi, interceptaţi, ascultaţi, filmaţi nu este o noutate pentru nimeni. Supărător este faptul că astfel de informaţii sunt spuse sau demonstrate şi aici fiecare ţară reacţionează după cum îi e felul. Pentru ţări precum Anglia, Franţa, Germania, ţări cu „onoare şi mândrie” de mari „ordonatori de credite”, e nevoie de o reacţie vehementă şi discuţii în comisii comune cu „făptuitorii”, pentru a linişti şi restabili orgoliul naţiunii. Pentru ţări ca Danemarca, Norvegia, Suedia, este suficient un protest şi o plângere la nu ştiu ce O.N.G. pentru apărarea drepturilor omului sau chiar la O.N.U.. Pentru ţări ca România, sau mai bine spus pentru România - pentru că nu mai există ţări ca România -, dacă s-ar fi aflat că telefonul preşedintelui este ascultat de N.S.A., acesta ar fi răspuns râzând: „şi, care e problema, eu nu am nimic de ascuns, noi nu avem secrete faţă de partenerii noştri strategici, dacă vor să ştie ceva, să mă întrebe că le spun singur” şi cu asta tot românul ar fi dat din mână şi ar fi spus, „dă-I, măi, încolo, mare brânză că ne ascultă americanii!”. De fapt Băsescu a declarat că România acceptă programul P.R.I.S.M. şi nu s-a sesizat nimeni deşi asta înseamnă spionaj în toată regula. Mai mult, prin noile propuneri vizavi de atribuţiunile procurorilor, aceştia vor avea dreptul să se bage în cele mai intime activităţi sau locuri ale românilor, dacă vor dori, fără să fie nevoie de cine ştie ce dovezi ale unor activităţi criminale, iar românii se comportă ca şi cum nu despre ei ar fi vorba. Aşa că pentru România o veste ca aceea că telefonul lui Băsescu este ascultat ar fi provocat cel mult comentarii de genul : „aşa, lasă să vadă şi el cum e când este interceptat de alţii!”.

În ceea ce priveşte reacţiile cancelariilor europene, acestea sunt de ochii lumii, pentru a nu spune că nu iau atitudine iar întâlnirea „specialiştilor” pentru lămurirea situaţiei, va fi de fapt o încercare de a stabili ce să răspundă dacă situaţia degenerează şi apar alte informaţii mai ciudate, o analiză a situaţiei cum să acopere, nu să descopere ce s-a întâmplat. Acuma pun cap la cap ce alte informaţii mai poate dezvălui Snowden şi cum să facă să le contracareze. Umilinţa cea mai mare este că Rusia are aceste date şi nu ştiu ce altceva mai deţine Rusia despre acţiunile serviciilor lor secrete. Asta i-a înfuriat pe liderii europeni, faptul că au fost făcuţi de râs, nu că S.U.A. le ascultă telefoanele. Atâta vreme cât semnalele se transmit prin satelit iar aceste semnale pot fi interceptate fără nici o problemă, de ce s-ar mira cineva că este ascultat? Drepturile omului, secrete de stat, convenţii internaţionale privind proprietatea privată şi dreptul la intimidate? Vorbe! Recent la o televiziune s-a prezentat cazul unei bătrâne din Timişoara care a surprins reprezentanţii lui Prospect S.A. a lui Tender făcând cercetări geologice pe pământul ei. Răspunsul unuia din intruşi „cum nu ştii, cel mai mare influent om din România, domnul Tender” spune totul despre asigurarea drepturilor omului în România. S-a autosesizat parchetul? Nu, dar dacă un homeless sare gardul să ia un măr, este ridicat de poliţie care se autosesizează din oficiu şi „încălţat”.

Deci hai să nu dăm cazului telefonului doamnei Merkel mai multă importanţă decât merită, şi să nu punem botul la indignarea ei de protocol. Americanii, ar trebui să răspundă şi ei : „cum nu ştii cine te-a ascultat? Cea mai mare putere din lume, cel mai mare influent om de pe pământ!” Şi gata. Dacă nimeni nu s-a sesizat când femeii i-a fost călcat pământul, de ce m-aş sesiza eu că doamnei Merkel îi e ascultat telefonul? Al meu e ascultat şi înregistrat 24 de ore din 24 şi Frau Merkel ştie. Ştie şi îşi face poze cu cei care au dat ordin. Willkommen im Verein frau Merkel!

De reţinut este că de acolo din ambasada Ecuadorului, Assange se simte răzbunat de Snowden. Americanii fac toate demersurile pentru extrădarea lui, în încercarea de a-l condamna pentru spionaj. Uite cine vorbeşte de spionaj, uite cine vrea să condamne un om pentru spionaj. Să nu te apuce râsul? Assange, sigur râde acum, cât o mai putea...