Majestate, începeţi restabilirea adevărului istoric!

De câţiva ani, tot fac apel în spaţiul public şi virtual la clasa politică - elitele intelectuale, în speţă - să înceapă demersurile de a pune cât de cât Istoria României în limitele normalităţii, al adevărului pentru ca România şi poporul român să poată merge mai departe, cu fruntea sus, pe drumul euro-atlantic pe care şi l-a ales. Recenta şi lăudabila iniţiativă a noului Preşedinte ales al României, domnul Klaus Iohanis de a-i cere iertare Majestăţii Sale Regele Mihai, în numele poporului român pentru „cei mai mult de 50 de ani de nedreptăţi împotriva Familiei Regale”[1], îmi dă posibilitatea constituţională, ca simplu cetăţean român şi european să solicit în reciprocitate, ca şi Excelenţa Sa, să ceară urgent iertare Poporului Român, aceasta însemnând inclusiv celor 170.000 de militari români - puşi, prin ordin regal în imposibilitatea de a se apăra şi luaţi prizonieri de Armata Roşie în intervalul 23 august-12 septembrie 1944[2], şi celor 75.000 de etnici germani deportaţi imediat după război în imensa Siberie, pentru toate neplăcerile, umilinţele şi suferinţele generate de actul istoric de la 23 august 1944, prin care România a întors armele împotriva aliatului său, Germania lui Hitler.

Nu sunt istoric şi nu doresc nicidecum să intru pe un teren ştiinţific pe care nu-l cunosc suficient dar vreau, în limita capabilităţilor constituţionale de cetăţean liber şi de bune moravuri şi în numele milioanelor de compatrioţi care îmi împărtăşesc opiniile să solicit intrarea în normalitate şi înaintea instalării la Palatul Cotroceni a domnului Preşedinte Klaus Iohanis, clarificarea câtorva dintre cele mai importante repere din istoria recentă a poporului român şi anume:

Majestatea Sa Regele Mihai să-şi ceară public scuze poporului român pentru toate suferinţele, umilinţele şi imensele daune umane şi materiale generate de actul unilateral prin care, arestându-l pe Conducătorul Statului şi, - de facto - al Armatei Române, mareşalul Ion Antonescu, nu a permis încheierea unui armistiţiu cu armata U.R.S.S. care nu ar fi pus România în poziţia de stat beligerant învins, pentru care a trebuit să plătim peste 20 de ani daune de război statului sovietic.

Ca urmaş al milioanelor celor care au plătit cu sânge libertatea de a fi români eu, Marian Rizea, col (r) profesor universitar doctor inginer petrolist, român de generaţii care se pierd în negura vremurilor(străbunii mei luptând alături de Tudor şi Iancu, apoi la Plevna, Jiu, Mărăşeşti, Odesa, Oarba de Mureş, Budapesta şi în munţii Tatra - fapt ce poate fi dovedit istoric prin inscripţiile de pe monumente- strămoşii strămoşilor mei fiind cu siguranţă şi luptători în oastea lui Vlad Ţepeş, Ştefan, Mihai ), Vă cer Majestate să vă ridicaţi la înălţimea momentului cu care suntem contemporani, a timpurilor pe care le-aţi trăit şi să rescrieţi Istoria recentă a României, asumându-vă atât bunele cât şi relele făcute, multe din cele din urmă, fără să le fi intuit. Chiar dacă, încercând să faceţi bine, unele lucruri au ieşit rău, evenimentele luând o altă întorsătură împotriva dorinţei Dumneavoastră (aşa cum s-au petrecut cele de după 1944) românii V-au iubit şi admirat , Majestate!

Vă place sau nu, trebuie să lăsaţi să se înţeleagă că actul istoric de la 23 August 1944 a fost iniţiativa Dumneavoastră, Majestate! Nu poporul român şi nu România, punctual prin actul Dumneavoastră, Armata Română a trădat Germania şi Wehrmachtul. Pe de altă parte, istoricii ar trebui să reia opinia regretatului profesor dr. Gheorghe Buzatu şi să facă tot mai cunoscut în ţară şi străinătate faptul că, prin actul de la 23 August 1944, Majestatea Voastră nu numai că a aţi contribuit la scurtarea cu peste şase luni a războiului (şi prin urmare la salvarea vieţilor combatanţilor din tabăra aliată şi a civililor ţărilor europene aflate pe direcţia frontului) dar aţi salvat Germania de la o bombardare aproape sigură cu bombele care au fost aruncate la începutul lunii august 1945 asupra oraşelor japoneze, Hiroşima şi Nagasaki.

Pe de altă parte, gestul Majestăţii Voastre de a cere scuze în mod public poporului român pentru motivele mai sus prezentate, ar obliga reprezentanţii de seamă care mai sunt încă în viaţă ai Partidului Comunist Român (români dar şi de alte naţionalităţi) să recunoască fârădelegile regimului instalat cu sprijinul Armatei Roşii ocupante, inclusiv în ceea ce priveşte presiunile în faţa cărora a trebuit să abdicaţi, să ceară scuze şi iertare poporului român pentru distrugerea clasei de mijloc, a intelectualităţii, a Armatei Române, a bisericilor şi a celor care s-au opus ideologiei aduse de tancurile sovietice. Şi tot acum, istoricii ar trebui să nu aibe linişte pănă când nu ar arăta lumii democratice, cu probe arhivistice de necontestat, suferinţele provocate românilor de actul criminal cunoscut drept Diktatul de la Viena din 1940, pentru ca istoria să nu se mai repete.

Aş încheia Majestate cu scuzele de rigoare pentru îndrăzneala de a aşterne pe hărtie aceste gănduri care ar putea să Vă deranjeze dar consider că numai Dumnevoastră puteţi, cât sunteţi încă în viaţă, să faceţi primul pas în rescrierea Istoriei recente şi actuale a României moderne, o Istorie din care nu ar trebui să lipsească demna, previzionara şi atăt de realista (dar pe atât de puţin cunoscută poporului român şi publicului larg) declaraţie a mareşalul Ion Antonescu la procesul intentat de către puterea comunistă împotriva Sa şi a principalilor colaboratori: „Eu, fiind ostaş, am fost toată viaţa mea om de onoare şi loial şi nu vream să mă separ de Germania, pentru că Germania a fost şi poate să mai fie o mare putere, şi România o mică putere trebuie să se gândească la lucrul ăsta. Şi, atuncea, am vrut să mă despart de Germania în condiţii omeneşti şi s-o anunţ: nu te-ai ţinut de cuvânt să garantezi frontierele româneşti, nu sunt suficiente forţe care să facă faţă unui atac serios rus, deci România este ameninţată să fie total prăbuşită şi total distrusă, atuncea eu mă retrag din război. […] În afară de asta, eu nu eram partisan, nu sunt şi nu voi fi [...], să bag pumnalul în tovarăşul care a mers cu mine într-o acţiune comună”[4].

Declaraţia mareşalului Ion Antonescu scoate în evidenţă faptul că militarul a fost dublat de omul politic avizat, care nu a adoptat într-o conjunctură nefavorabilă o soluţie politico-militară dezonorantă, cu implicaţii pentru viitorul statului român. Istoria a confirmat pe deplin previziunea mareşalului Ion Antonescu: Germania a redevenit o mare putere a Europei şi a lumii. Înainte de execuţie, luându-şi rămas bun de la fostul său colaborator, Gh. Lecca, Mareşalul i-a spus: „Te du cu bine, Lecca![...] Ţi-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el şi că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulţumesc că mi-a oferit prilejul să mă aşez, cu un minut mai devreme, în rândul celor ce s-au jertfit pentru binele şi onoarea acestui Neam.”[5].