Înscăunaţii de după '89 în fotoliul Ministerului (ne)Educaţiei şi al (ne)Învăţământului s-au străduit şi, ce-i drept, au reuşit performanţa demolării, nu doar a haretismului interbelic, dar şi a sistemului de învăţământ de dinainte de catastrofa decembristă. În cele ce urmează, vă prezentăm două opinii despre „revoluţia culturală" a învăţământului românesc actual care, „privind înapoi cu mânie" a ajuns o umbră firavă a ceea ce a fost cândva. Despre găselniţa manualelor alternative acad. Solomon Marcus nu avea o părere favorabilă: „Obezitatea manualelor e o boală veche. La manual se adaugă tot felul de culegeri, antologii etc., proliferarea concursurilor de tot felul, la care competiția e tot mai frecventă în dauna educației, sufoca viața școlară!". Lăsăm cititorilor libertatea de a alege concluzia adecvată pe care o respectăm apriori. (Redacţia ART EMIS).

Dan Diaconu - „Generații întregi de proști cu diplomă, buni de nimic și incapabili să înțeleagă lumea pe care trăiesc"[1]

Pot înţelege că actualul ministru al Invăţământului e mai pămpălău, că mai scuipă câte-o greşeală flagrantă, câte-un dezacord jenant, repet, înţeleg deplin aceste critici. Ceea ce însă nu înţeleg şi n-o să înţeleg niciodată este cum de nu realizează lumea că întreg tăvălugul ponit împotriva acestui om are o singură cauză: programul său de renunţare la manualele alternative. S-a spus că manualele alternative ajută la creativitate, că sunt un element esenţial al progresului în învăţământ, că vor creşte performanţele elevilor, iar procesul de învăţare va fi mult mai uşor. Toate, dar absolut toate, s-au dovedit a fi slogane, aburi media aruncaţi pentru a acoperi adevăratul scop al manualelor alternative: banii storşi de către şmecherii sistemului de la părinţi. Binefacerile manualelor alternative şi al numeroaselor reforme ale învăţământului se văd limpede în realitate: generaţii întregi de proşti cu diplomă, buni de nimic şi incapabili să înţeleagă lumea pe care trăiesc. Analfabeţi robotizaţi, sclavi fără niciun orizont cultural, al căror unic ideal e maşina pe care-o conduc, telefonul pe care-l clăpăcesc sau alte asemenea junk-uri. Acesta este exemplarul scos la lumină de nou-educaţia „programată" după Revoluţie, al cărui element central a fost „creativitatea" manualului alternativ.

Manualul alternativ este, de fapt, „o schemă Ponzi de fraudare"

În realitate manualul alternativ e o schemă ponzi de fraudare, în care „manualul subvenţionat" e doar partea vizibilă a aisbergului. În spate vin materialele auxiliare, cu preţuri umflate şi fără de care manualul nu are niciun sens. Când în manualul cu preţ chipurile subvenţionat ţi se spune „vezi în caietul auxiliar", e clar că trebuie să-l cumperi şi p-ăla. Iar „ăla" costă de-l îndoaie pe părinte şi profesorul strâmbă rău din nas dacă nu-l ia deoarece, la paranghelia asta, are şi el parte de un comision. Nu ştiu dacă afacerea e de 100 milioane de euro aşa cum a spus ministrul, dar e în mod cert una babană. Şi una din care-şi trag seva mulţi dintre aceşti „corecţi politic" care se strâng pe la grupul de presiune G.D.S.-Humanitas.

Nu cred că greşim prea mult dacă spunem că învăţământul gratuit e o iluzie. De fapt, gratuitatea îi costă pe părinţi bani sănătoşi: manuale, materiale auxiliare, cărţi, fotografii, filmări, „fondul clasei", alte fonduri pentru lucrări ample, meditaţii ajunse obligatorii(pentru că altfel „se supără" doamna/domnul) s.a.m.d. În toată această păduchelniţă ar trebui intrat cu buldozerul. Actualul ministru a încercat o acţiune de forţă cu manualul, o acţiune a cărei justificare este, dincolo de cea financiară, cea legată de calitatea învăţământului. Vă daţi seama ce dezastru e dacă a ajuns până şi Tunegaru să propună un manual.

Învăţământul de pe vremea lui Ceauşescu era atât de sus încât acum nici nu mai putem spera să-l ajungem vreodată

Învăţământul de pe vremea lui Ceauşescu nu era net superior celui de azi: era atât de sus încât acum nici nu mai putem spera să-l ajungem vreodată. Şi dacă ne gândim că acel sistem era unul cu mult inferior celui interbelic din cauza simplificărilor ideologice, putem înţelege cam cât de rău ne cufundăm în negură. Desigur, veţi întâlni mulţi analfabeți care vă vor arunca în ochi exemple aberante gen „uite, ăla lucrează la Google" sau „ăla e la N.A.S.A.". Aiurea! Atâta timp că „ăia realizaţi" sunt nişte proşti care n-au auzit în viaţa lor de Pericle, de Platon sau de Augustus (ca să dau câteva exemple strict întâmplătoare), cu alte cuvinte dacă n-au „achiziţionat" instrumentele esenţiale pentru a şti că trăiesc, degeaba se comportă minunat ca maşini. Mai devreme sau mai târziu vor fi înlocuiţi de maşini şi vor trăi aceeaşi tragedie pe care-o trăieşte orice maşină: moartea la gunoi sau, în cel mai bun caz, în malaxorul reciclărilor multiple.

Prof. Dumitru C. Nica - Manuale alternative sau manual unic?[2]

A început noul an școlar, cu bune și rele. Evident, că nu am scăpat de problemele obișnuite din ultimul an. Sunt și în acest an școlar unități de învățământ fără autorizație de funcționare, catedre fără profesori calificați, cu probleme deosebite de management școlar (parcă acum mai multe ca oricând), nu există spațiu suficient pentru toți copiii în unele școli, lucrările de reabilitare nu s-au făcut la timp, în majoritatea unităților, iar - în ultima perioadă - „politica și-a făcut de cap" în școli, la nivel național. Dar, ca și cum nu ar fi fost destule probleme, acum, la început de an școlar, a mai ieșit și ministrul educației cu una foarte importantă pentru învățământ: cea a manualelor și auxiliarelor școlare. Mă așteptam ca acest ministru să vină cu propunerea unui nou manual „Cum se face politică în școală", pentru că mi se pare a fi un „specialist credincios" în această direcție.

În opinia mea, învățătorul, profesorul sunt cei care decid alegerea manualului și cum valorifică, într-o manieră personală, conținutul acestora. Manualul este doar unul dintre mijloacele didactice folosite de dascăl în procesul instructiv-educativ. Constă într-o carte didactică ce face accesibile conținuturile științifice ale unui obiect de învățământ. Manualul unic, tradițional, a fost înlocuit cu o multitudine de manuale alternative care pornesc de la aceeași programă, dar al căror conținut este diferit. Manualul actual nu mai reprezintă un etalon, o sursa unică de informare pentru elevi, ci un mijloc didactic al profesorului prin intermediul căruia elevii sunt stimulați să participe la desfășurarea procesului didactic. Atunci, pe bună dreptate, se pune întrebarea: ce este mai eficient să existe un singur manual sau manuale alternative? Dacă s-ar face un sondaj în rândul a 100 de cadre didactice, cred că 75 ar fi împotriva ultimelor. De ce? Pentru că nu toate manualele alternative apărute la diferite edituri, pentru diferite discipline școlare, întrunesc calitățile cerute, iar avalanșa de manuale tipărite de acestea a dus la o libertate foarte mare în alegerea lor de către profesori, iar despre costuri nici nu mai vorbim. De aici și discuțiile contradictorii între elevii claselor paralele din aceeași școală sau din școli vecine, care studiază după manuale diferite.

Profesorul trebuie să cunoască toate manualele editate pentru disciplina sa, la toate clasele, pentru a crea conținutul concret al fiecărei lecții. Aceasta pentru că „manualul este un instrument, nu un scop în sine". Cu ceva timp în urmă, Facultatea de Sociologie a Universității București a realizat un studiu „Lumea manualelor școlare de azi", trăgând unele concluzii, dintre care vă voi prezenta câteva:
- prin personaje și tehnologii, lumea manualelor rămâne ancorată în trecut;
- personajele din manual sunt puternic „stereotipizate";
- dispozitivele mobile (tablete, telefoane mobile) și alte tehnologii sunt foarte rar incluse, iar la cele de matematică (adaug eu), lipsesc cu desăvârșire. La fel calculatoarele.
- prin manual, elevii nu sunt toţi motivaţi să învețe.

Să nu ne mirăm că în ultimul studiu „PISA", copiii români sunt cei mai demotivați în privința studierii anumitor materii în școală.Dacă ne-am apleca mai mult asupra unor astfel de studii, cu siguranță am putea da un răspuns, în cunoștință de cauză, la întrebarea din titlu. Manualele pot fi o cauză a abandonului școlar, deoarece nu sunt bine racordate cu ceea îi interesează pe elevi. Acestea trebuie să fie „interesante", pentru că așa îi fac pe elevi să fie mai implicați. Manualele nu trebuie să încurajeze plictiseala și dezinteresul copiilor.Trebuie să atragem atenția că sunt prea mulți profesori „care par a crede că disciplina lor este unica datorie a elevilor".
Problema manualelor a rezolvat-o superministrul Pop. Printr-un „supermanual", uitând că obligația Ministerului este „să asigure la timp, și de calitate, manuale școlare".

Nota redacţiei : Poate că-i o veste bună, să vedem ce urmează : „Guvernul a decis, miercuri, să reorganizeze regia Autonoma Editura Didactica şi Pedagogică, transformând-o în societate pe acţiuni, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educaţiei, cu obiect de activitate editarea de manuale şcolare"[3].

-----------------------------------------
[1] https://www.facebook.com/TrenduriEconomice/posts/519681978383771 - 11.10.2017
[2] http://linia1.ro/salve-magister-manuale-alternative-sau-manual-unic/ - 05.10.2017
[3] http://www.ziare.com/liviu-marian-pop/ministrul-educatiei/guvernul-transforma-editura-didactica-si-pedagogica-in-societate-pe-actiuni-pentru-a-scoate-manuale-scolare-1484736 - 16.10.2017