Omul este ființa care nu vrea să piardă. Nici să nu uite nimic. Există multe locuri pe pământ în care urmele vechi coexistă cu cele noi, ruinele sunt asimilate de mersul istoriei, de civilizație. Model rămâne Roma, Cetatea Eternă, unde la tot pasul ruinele antice sunt încorporate în arhitectură secolelor viitoare, până la civilizația de azi, din beton și sticlă. Același tratament se vede aplicat și în cazul unui ținut de excepție că Gibraltar, teritoriu britanic de peste mari, cucerit de englezi în 1704 de la spanioli, după ce aceștia s-au luptat cu arabii mauri timp de o sută de ani să-l cucerească, dar au recunoscut anexarea engleză în 1713, prin Tratatul de la Utrech. În prezent, Gibraltarul este revendicat de spanioli. E un teritoriu străvechi, cu urme feniciene și cartagineze, dar mai ales romane, cea mai pregnantă fiind Legendă lui Hercule, căruia i se atribuie nașterea strâmtorii Gibraltar, când, cu forță brațelor lui, a despărțit Muntele Calpe în două și a separat astfel Europa de Africa.Deși are circa 7 km pătrați, Gbraltarul este identificat cu „Roca lui Hercule", o stancă gigantică, de 426 m înălțime, ce pare ieşită din mare. Cu o față stă spre Marea Mediterană, iar cu celalată spre continent, spre orașul Gibraltar, care se întinde la poalele ei și multe case și drumuri urcă pe stâncă. Această parte este împădurită, verde, căci Gibraltarul are o climă mediteraneană, iarna este că primăvara la noi. E mereu cald, dovadă și portocalii care te întâmpină cu fructele lor galbene la tot pasul.
Jocul cu maimuțele
Când vii de la Malaga, un oraș impresionant, cu un aeroport monumental, ca și podurile și tunelurile, ca și autostrada construită în stil highway american, roca Gibraltarului se vede de la mare distanță, iar noaptea este luminată până în vârf. Sigur, primul gând este că ai vrea să ajungi acolo. Și ajungi cu trei mijloace, pe jos (drum care se face în 4 ore!), cu taxiul, sunt microbuzuri mari de minim 5 locuri, cu care faci tot turul stâncii și ai patru popasuri memorabile: „Stâlpii lui Hercule", „Peștera St. Michael", „Aria maimuțelor", „Castelul Maur", și cu Cable Car (telecabina). Sigur, amintiri de neuitat ai în jocul cu maimuțele, mai ales dacă nu eșți atent și rămâi fără vreo plasa sau alt obiect, pe care ele ți-l iau și fug, râzând de uimirea ta. Mie mi-a luat o maimuțică pixul cu care îmi notăm impresii. Și s-a urcat pe un colț de stancă și îl studia, parcă voia să-l descompună. Nu-ţi dau obiectele înapoi. Îți iau și mobilul și îl pun la ureche, imită ce face cu el omul, dacă nu le dai mâncare la schimb. Unei doamne i-au luat ochelarii de soare, după ce trei maimuțe au atacat-o, au călărit-o de au zăpăcit-o. Sunt obișnuite să se joace frecvent cu turiștii. Sunt foarte umane, superdomesticite și e o plăcere să le dai o portocală să vezi cum o decojesc tacticos și o mănâncă. Sunt primate, din specia macacacilor („Barbary Macaque"), și te fac să nu regreți că omul se trage din maimuță. Pe roca Gibraltarului sunt circa 300, dar multe trăiesc în Maroc și Alegeria. Există aici legenda că atât timp cât vor fi pe „Marea Rocă" maimuțele, englezii vor fi stăpânii acestui loc. La un moment dat, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, numărul lor a scăzut dramatic și atunci Churchill a cerut să fie aduse altele din Africa.
Imagine unică - armonia dintre beneficiile civilizației și măreția naturii
Cu Cable Car ajungi chiar în vârf - „Top Station" - și acolo există un restaurant din sticlă, „Mons Calpe Suite", de unde poți vedea ca în palmă minunea din jur, pe de o pare versantul prăpăstios al Rocii ce dă în mare, spațiu străbătut de sute de mii de pescăruși, de o frumusețe rară (nu semăna cu cei poluați din Coney Island), pe de altă parte, toată zona verde, împânzită de 500 de specii diferite de copaci și plante, cu imensă densitate de clădiri multicolore ale orașului, care se prelungește în strâmtoarea ce desparte Europa de Africa. Africa se vede tot ca o stancă, ruptă de brațele lui Hercule. După cum vezi și țărmul Spaniei, ce se leagă de Portugalia, așa cum Marea Mediterana se lega prin strâmtoarea Gibraltar de Oceanul Atlantic, pe care, de asemenea, îl vezi de pe Stancă. În urmă cu câțiva ani, când am fost în Portugalia, am ajuns la Faro, extremitatea sudică a țării, am urcat pe o colină de unde se putea vedea zona Gibraltarului. Este o imagine unică în Europa și în lume. Copleșitor este faptul că aici nu mariajul dintre urmele vechi și noi sunt noutatea, ci armonia dintre beneficiile civilizației și măreția naturii, faptul că omul a reușit să pună în valoare ceea ce este atât de unic în habitatul natural.
Amprenta britanică
Tot ce este istorie în Gibraltar poartă amprentă britanică, chiar de cum treci de Casemates Gate și ajungi în Casemates Square, de unde intri pe Main Street. Peste tot vezi un simbol ca un laitmotiv, tunul britanic și statuile generalilor victorioși. Cum este amiralul Nelson sau căpitanul Thomas Norman, imortalizați la Trafalgar Cemetery, unde afli totul despre Bătălia de la Trafalgar. La fel de impresionante sunt și columnele generalilor Eliott și Wellington. Textele fixează în marmură faptele lor. Cu litere de-o șchioapă stă scris și South Bastion 1540, în tandem cu clădirea lui Inces Hall Theatre. Nimic, nici o urmă, nu amintește că acest teritoriu a aparținut cândva spaniolilor. Aici, ca un ecou al bătăliei de la Trafalgar, se află corpul marinei regale engleze, ce aparține reginei Angliei. Poate de aceea în Gibraltar nu se vorbește decât engleză, nu există decât o moneda, lira de Gibraltar (pound sterling), iar toate indicatoarele sunt scrise în limba engleză. N-ai să auzi la nici un magazin vorbindu-se altă limba și chiar spaniolii angajați, precum șoferii de taxi, nu vorbesc decât engleză. Sunt născuți aici din părinți spanioli, dar engleza este obligatorie. Domină Pub-urile englezești și mâncarea pescărească, iar miile de magazine mici au o amprenta londoneză. De asemenea, bisericile, cum este King's Chapel, de la 1560, unde se află și un altar bizantin, sau Catedrala Santa Maria, aflate pe Main Street, cea mai populată stradă, un fel de Corso al Gibraltarului, aparțin de scaunul episcopal Anglican.
Case ca în povești risipite pe dealuri
Gibraltarul este un model de felul cum o mare putere, Anglia, știe să-și apare copilul. Ar fi un exemplu și pentru noi, românii. Cred că dacă eram puțin englezi, altfel stăteau lucrurile cu Moldova, cu ținuturile bucovinene sau cu cele revendicate abuziv, cu obrăznicie, de unguri. Aici Anglia își arată splendida măreție. Este cu totul diferit când ieși din Gibraltar și trebuie să ajungi la Malaga, să pleci de acolo mai departe. Dar și Malaga își arată semnul puterii, tot teritoriul dintre Malaga și Gibraltar (115 km) este străbătut de drumuri fantastice, desigur, ca semn al concurenței dintre două mari puteri. Căci și Malaga însemană altă putere a lumii, Spania. Iar toate așezările amintesc de lumea lui Cervantes, de fantasticele sate spaniole, cu case ca în povești risipite pe dealuri.
Aventura cu delfini
Desigur, Gibraltar este o stațiune turistică, dar dincolo de acest aspect pitoresc, multicolor, localitatea este unul din cele mai puternice centre financiare ale lumii, unde s-au adunat o parte dintre milionarii și miliardarii ei. Este marele secret, care face Gibraltarul un punct de atracție misterios. O călătorie cu vaporarul este edificatoare, fiindcă zona de ambarcațiuni de pe malul marii, numită „Ocean Village", este unicat, plină de nave de agrement de o eleganţă și diversitate extraordinară. Așa ceva nu am mai văzut decât la Monte Carlo și poate la Marseille. În acest sat oceanic vei vedea și un vapor uriaș, numit „Casino", care este un hotel de 5 stele pe apă. Iar dacă iei vaporașul „Dolphin Adventure", ai parte chiar de o aventura cu delfini, fiindcă atunci când ajungi în mijlocul strâmtorii, apar spinările a sute de defini, care înoată în jurul vasului sau trec pe sub el cu o viteză de torpilă. Este un spectacol uluitor, de o mare frumusețe. Evident, strâmtoarea este populată numai cu delfini, nu există rechini, animale care nu se au bine cu delfinii. Plajele Gibraltarului, care face frontieră terestră și maritimă cu Spania, sunt sigure.
„Nonviolent Communication can change the world"
Culoarea regală a naturii în Gibraltar, unde nu există iarnă, unde în februarie nu coboară temperatura sub 13 gradeº C, este verdele. Apa mării este verde, iar tot uscatul este verde, o natură luxuriantă, dominată de palmieri și plante exotice. În acest spirit, aici am mai luat cunoștință de un mare adevăr, pe care adesea îl uităm: „Nonviolent Communication can change the world". Da, acesta este limbajul care poate schimbă lumea, adică ne poate schimbă viață.
În acest loc este paradisul
E un mesaj al „Cetății Inocenței", pe care îl asociez cu alt miracol întâlnit aici: „Britanic Gardens", grădina botanică, numită și „Alameda Botanic", creația lui Giuseppe Codali, un horticultor italian, care, la poalele Rocii, pe o suprafață de 6 hectare, a creat o grădina neasemuită, unică în lume, de o mare frumusețe și splendoare exotică, ce pune în valoare toată frumusețea mediteraneană a naturii. Într-o parte a acestei grădini, întâlnim o zona creată de copii, plantată cu păpuși uriașe și plante inventate, că într-un joc S.F. Nu întâmplător în apropiere o întâlnim și pe Molly Bloom, personajul lui Joyce din „Ulysses". E o pură creație inocenţiala. Plantele au frunze uriașe, cu chipuri neobișnuite, totul grăiește, parcă sunt ființe de basm. În acest loc este paradisul. Edenul nu poate arată altfel, iar omul se poate mândri că a creat pe pământ imaginea paradisiacă visată în Biblie și imaginație.
Corespondenţă din Gibraltar
Aranjament grafic - I.M.