Revista Art-emis
„Rezistenţa prin cultură”, azi PDF Imprimare Email
Petru Romosan   
Miercuri, 07 Martie 2018 20:10

Rezistenta prin cultura aziUn tânăr prieten, unul care contează mult pentru mine, ale cărui opinii mă interesează realmente, îmi spune direct, fără menajamente, ştie, de altfel că are uşă deschisă: „Vă citesc de ceva vreme, mă rog, aveţi dreptate, lucrurile merg prost la noi, catastrofal, dar asta o ştie cam toată lumea, vai de capul nostru. Dar unde sunt soluţiile ? Cum ne scoatem ? De ce nu mergeţi mai mult pe cultură ? Sunteţi un om de cultură, e clar că pe acolo ar putea fi soluţiile. De ce nu căutaţi soluţii în direcţia asta greu de contracarat ? Noi toţi avem nevoie de soluţii, nu de plângerea inorogului... Vă rog să mă iertaţi, dar eu cam aşa văd lucrurile. Şi cred că nu sunt singurul".

Tânărul meu prieten are toată dreptatea. De altfel, cum se ştie de multă vreme, tinerii au întotdeauna dreptate. Pentru că viitorul e de partea lor. Ei sunt copiii noştri. Cum să nu-i iei în serios chiar dacă ar spune prostii ? Dar ei nu prea spun prostii, ei au doar brutalitatea, inconştienţa şi naivitatea vârstei lor. Da, foarte probabil că singura salvare naţională care ne rămâne e cultura. Nici un imperiu, deci nici UE, nu e capabil să legiferezee în acest domeniu până la capăt. Dar în cultură meciul se joacă la scara unu pe unu. Bineînţeles, dacă avem ce oferi, ce propune original şi dacă ştim să o facem, nimeni nu va putea să ne interzică să existăm. Însă la fel de adevărat e şi faptul că impostura, falsul, escrocheria nu sunt nicăieri mai acasă decât în cultură. Formele se mimează uşor, pretenţiile goale pot fi susţinute de instituţii şi organizaţii, cu burse şi cu cariere. Deşi aproape niciodată nu e vorba de mari câştiguri financiare în sine.

După 1989, toţi mediocrii din poezie, pictură, sculptură, teatru, roman, eseu, muzică au crezut că, în sfârşit, a venit vremea lor, a venit „libertatea". Că nu vor mai fi chinuiţi cu întrebări despre talent, despre meserie, despre tenacitate, şi că, în fine, se pot afirma. Cum să-i opreşti ? Au şi ei o singură viaţă. Dacă nu acum, când ? Nu la fel e şi în politică ? Nu avem prea mulţi salvatori care nu s-au salvat decât pe ei înşişi şi au uitat definitiv de ceilalţi ? Democraţia nu e cumva şi paradisul mediocrităţii ? Nu e clar că nu e loc pentru toată lumea la masa prezidiului ?

Într-adevăr, pentru ţările mai mici, singura salvare permisă e cea prin cultură. Numai că ţările mari vor să transforme ţările mici în consumatoare ale culturii lor. Filme americane, cărţi şi mâncăruri franţuzeşti, muzică britanică, tehnică germană, haine şi pantofi italieneşti... Cine mai are curajul şi puterea să afirme în aceste condiţii cultura română, o cultură marginală ? Şi cum să o facă ? Prin filme mizerabiliste, prin romancierii prea puţini pe care îi avem ? Prin Adrian Ghenie şi ceilalţi câţiva pictori de la Cluj ?

Da, ne putem salva prin cultură chiar dacă ne-am pierdut suveranitatea şi independenţa, dar cu adevărat importante sunt proiectele care depăşesc micile ambiţii personale, gloriolele care durează doar un anotimp. Asemenea proiecte sunt deja în curs de desfăşurare chiar dacă nu ţin întotdeauna scena. Ele sunt ocultate de politicieni şi demagogi diverşi care se pun în poză şi ne bombardează zilnic cu mizeria şi nemernicia lor. Proiectele cel mai bine susţinute, finanţate şi promovate sunt cele făcute cu voie de la poliţie, nu cele care merg împotriva curentului. O fi „poliţia" cel mai bun decident şi critic cultural ?

De fapt, ajungem fără să băgăm de seamă la vechea „rezistenţă prin cultură", adică acolo de unde am plecat acum 28 de ani. Dar noul stat democratic şi, mai ales, capitalist finanţează mult mai zgârcit rezistenţa împotriva lui prin cultură decât o făcea vechiul stat socialist pentru disidenţii şi „rezistenţii" săi. Statul se preocupă de propagandă mai întâi, de voturi, de succesul personal al celor care îl reprezintă. Iar asaltul mediocrităţii şi al imposturii a atins în cultura română de azi cote cu adevărat alarmante.

„Rezistenţa prin cultură" e mai actuală azi ca niciodată. Dar „rezistenţa" e o vorbă gravă, poate însemna chiar salvarea unei naţiuni în vremuri de restrişte şi bejenie prezentate de propagandă ca o culme a progresului.

footer