Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Vlad Pohil?, Chi?in?u   
Miercuri, 23 Mai 2018 21:04

Dr Vlad Pohil?În martie am s?rb?torit un secol de la unirea Basarabiei cu România, iar în decembrie vom marca un secol de la des?vâr?irea Marii Uniri din 1918. A r trebui s? folosim acest eveniment istoric pentru ca la 1 Decembrie, la Alba Iulia, s? dans?m entuziasma?i Hora Unirii. Ar fi o v?dit? exagerare s? spun c? toat? via?a mi-am consacrat-o ideii na?ionale. În realitate, am început s? promovez ?i s? ap?r românismul atunci când am în?eles cât de mult sunt prigonite la noi toate aspectele cauzei na?ionale: prin rusificare acerb?, prin falsific?ri penibile, prin restric?ii absurde, prin intimid?ri în stil stalinist, în fine – prin propagarea unei nepermise agrama?ii ?i a unei indiferen?e crase, ba chiar a unei atitudini du?m?noase fa?? de ideea româneasc?... Gândul de a l?muri importan?a ?i splenoadrea valorilor noastre na?ionale mi s-a înt?rit atunci când în discu?ii cu prieteni, colegi, rude, mi-am dat seama c? am în fa?? mul?i cona?ionali de treab?, dar r?t?ci?i, din varii motive, iar eu parc? de?in un set de cuno?tin?e ?i argumente greu de respins; când am observat c? "pledoariile" mele au efect, sunt capabile s? îndrepte ori chiar s? schimbe unele viziuni tributare propagandei sovietice.

Nu-mi asum nici un fel de merite deosebite, decât poate faptul c?, biblic vorbind, mi-a pl?cut s? cercetez, s? citesc, s? studiez, s? caut r?spuns la întreb?ri ce m? fr?mântau, dar pe care ?i le puneau ?i al?ii din anturajul meu. Meritul cel mai mare îl au p?rin?ii mei, Ion ?i Ileana Pohil? (mama, n?scut? Pris?caru, în satul Cubolta al lui Pan Halippa) / ni?te ??rani cu patru clase române?ti, care s-au dovedit a fi suficiente pentru a se ata?a exclusiv ?i definitiv de ?ara în care ?i-au trait copil?ria, adolescen?a, tinere?ea ?i în care au pus temelia casei ?i marii noastre familii, cu cinci fiice ?i patru fii, eu fiind al ?aptelea ?i mezinul. În plus, ambian?a, atomosfera din ?coala general? din Putine?ti-Flore?ti, care avea numero?i profesori de excep?ie, unii cu studii la Ia?i, la Bucure?ti ?i chiar la Paris! Plus, tot ce am putut lua mai bun de la Sec?ia de jurnalism a Facult??ii de Litere a Universit??ii de Stat din Chi?in?u.

Nu pot s? nu men?ionez ?i meritul, cu totul deosebit, al rudelor noastre din România, o sor? (tanti Liuba) ?i doi fra?i (unchii Anton ?i Leonid) de-ai lui tata care, refugia?i în 1944, dup? 1958 au beneficiat de dreptul de a veni la noi destul de des, aducându-ne nu numai ceva îmbr?c?minte, înc?l??minte, dulciuri, dar ?i c?r?i, discuri cu muzic? popular? ?i u?oar?, îns? esen?ial - unchii, m?tu?a, veri?orii de la Bucure?ti: Virgil, Doina, Gigi, C?t?lin - ne povesteau diferite episoade din via?a lor, din istoria ?i din cultura româneasc?. În plus, ne antrenau în discu?ii fire?ti, nepreten?ioase despre limba român?, despre identitatea noastr? româneasc?, or, aceste discu?ii au avut, pentru noi, rudele lor din Basarabia, un rol esen?ial, decisiv, pentru a în?elege ni?te lucruri findamentale, pentru a ne forma ca români.

În anul Centenarului Marii Uniri au avut loc la noi mai multe evenimente spectaculoase, ?i a? numi aici declara?iile a circa 160 de prim?rii din R. Moldova de a se uni cu România. Da, aceste decizii poart? un caracter mai mult simbolic, dar în istoria noastr? multe au început de la ac?iuni simbolice: ?i revolu?ia de la 1848, ?i "Mica Unire" din 1859, ?i activitatea Sfatului ??rii, din anii 1917-1918, ba chiar ?i anii de rena?tere a demnit??ii na?ionale a basarabenilor ?i nord-bucovinenilor, din 1988-1991. Efectele acestor ?i altor ac?iuni cu caracter simbolic au fost întru totul concrete, palpitante, eficiente ?i benefice pentru noi. Dincolo de simboluri, a? aminti, în context, numeroase apari?ii editoriale remarcabile (numai cât fac volumele "Basarabia, p?mânt românesc"!), multe conferin?e, emisiuni radio ?i TV, alte diferite evenimente culturale cu un puternic impact asupra concet??enilor no?tri.

Cunosc oameni, ?i de la Chi?in?u, ?i de la Bucure?ti sau Ia?i care consider? c? în acest an centenar s-au acumulat premisele pentru reunirea Basarabiei sau m?car a Republicii Moldova cu România. Tot a?teptând acest miracol de prin 1990-1991 - tocmai atunci mi se p?rea oportun?, real?, ?ansa Reunirii! - ast?zi am ajuns un sceptic în aceast? problem?, oricât de mult mi-a? dori realizarea ei. Scepticismul meu se întemeiaz? ?i pe adev?rul incontestabiul c? în aceste aproape trei decenii de a?teptare, prin fa?a ochilor no?tri s-au perindat numeroase proiecte, dar nu ?i mai pu?ini profitori de acestea, care într-o ultim? instan?? au renun?at la ideea Reunirii, unii devenind adversari deschi?i ai românismului. Este adev?rat c? num?rul adep?ilor Reunirii e în continua cre?tere, de?i, dup? cum se vede, nu e în descre?tere nici hoarda adversarilor unionismului. Pe de alt? parte, îns?, m? bucur c? în acest r?stimp s-au f?cut foarte multe „mici reuniri": c?s?torii, alte forme de înrudire, înfr??iri de localit??i ?i institu?ii, firme mixte, încadr?ri, angaj?ri în diferite programe culturale ?i economice, ba chiar ?i impuneri, ale multor basarabeni la cele mai diferite proiecte spirituale, economice ?i politice lansate de la Bucure?ti sau din alte mari centre din ?ar?.

Am lucrat atunci ghid ?i translator, ca s? zic a?a, „pe dou? paliere", primul fiind ghidajul în marile muzee din Moscova ?i Petersburg, când, dup? absolvirea unor temeinice studii de specialitate, prezentam turi?tilor din România, dar ?i din Bulgaria splendori muzeistice precum Tezaurul Rusiei (numit „Orujeinaia palata", adic? Sala armelor) ?i cele trei catedrale din Kremlin, Galeriile de art? rus? „Tretiakov", Muzeul de arte occidentale „Pu?kin", faimosul Ermitaj... A fost o experien?? nemaipomenit?, c?reia m-am consacrat cu mult? pasiune. Pe al doilea „palier" activam mai ales iarna, la Chi?in?u, aici având ocazia unic? s? le „suflu" anumite adev?ruri despre noi turi?tilor din ??ri ale c?ror limbi le cuno?team (bulgari, iugoslavi, polonezi, francezi), dar ?i multor excursioni?ti din Rusia sau din alte republici ce formau pe atunci U.R.S.S. Am avut marea satisfac?ie de a lucra cu numero?i turi?ti baltici, oameni extrem de inteligen?i ?i curio?i, receptivi la orice informa?ii ce nu cadrau cu stilul oficial.

De?i mi-au fost dragi to?i turi?tii pe care-i înso?eam, fire?te, cu românii am avut o rela?ie mai strâns? ?i o comunicare mai de suflet. Fac aici o precizare: a fi român în Rusia era cu mult mai simplu decât la Chi?in?u, respectiv, ?i comunicarea cu românii din ?ar? era practic nestingherit? - acolo, „marele pericol" îl prezentau al?ii: americanii, britanicii, francezii, R.F.G.-i?tii... În anii cât am lucrat ghid ?i translator am cunoscut foarte mul?i români extraordinari, oameni inteligen?i, fini cunosc?tori ai istoriei, literaturii, artelor - ?i române, ?i universale. Am beneficiat din plin ?i de faptul c? în acea perioad? aveam zilnic al?turi DEX-ul, un DEX viu, uman! Cu mul?i din turi?tii mei am stabilit rela?ii cordiale de-a lungul anilor. Dac? ar fi s? pun deoparte trei persoane cu totul deosebite din acea galerie imens? de fo?ti turi?ti ai mei, a? aminti, în primul rând, de Raoul ?orban, profesor de istoria artelor la Institutul „N. Grigorescu" din Bucure?ti; apoi de inginera bucure?tean? Lia Sandu, devenit? ulterior, prin c?s?torie Lia Roberts ?i... multimilionar?, la Las Vegas, S.U.A., apoi ?i candidat? la postul de pre?edinte al României, din partea diasporei, la începutul anilor 2000; în fine, de Nicu Ceau?escu... - da, fiul mai mic al conduc?torului de atunci al României.

Unii intelectualii basarabeni au luptat ?i au riscat mult pentru readucerea ?i oficializarea alfabetului românesc în Moldova sovietic?. În 1989, înainte de a fi institu?ionalizat oficial acest alfabet, în R.S.S. Moldoveneasc?, împreun? cu al?i câ?iva neînfrica?i de la Chi?in?u, am mers la Riga, în Letonia, am editat clandestin prima publica?ie cu grafie latin? din Basarabia sub ocupa?ie sovietic? - „Glasul". Datorit? revistei „Glasul" am avut parte de o experien?? nemaipomenit?, nesperat?, a? zice. ?i cum lucrurile - poate mai ales cele bune - se uit? prea repede, m? v?d nevoit s? precizez c? ideea edit?rii „Glasul"-ui a fost lansat? de Ion Dru??, în toamna lui 1988, fiind preluat? de Leonida Lari ?i de Viorel Mihail, fiecare din ace?tia având câte o echip? care într-o faz? ini?ial? au conlucrat destul de armonios.

În Letonia, la Riga, am fost în februarie - martie 1989, cu ziaristul Virgil Zagaievschi ?i cu Horia Zava (Iurie Zavadschi), ziarist ?i pictor, Dumnezeu s?-l ierte ?i s?-l odihneasc?, s-a pr?p?dit prea devreme ?i prea osândit de soart? la mijlocul acestui April. Zava era autorul machetei, redactorul artistic al acestei publica?ii din care putea s? apar? doar un singur num?r ?i tot una era s? r?mân? în istoria noastr? recent?. Tip?rirea revistei noastre în Letonia a fost destul de anevoioas?, ?i din cauza pruden?ei excesive sau poate indiferen?ei letonilor, dar ?i din ni?te motive ce ?in de orgoliile moldovenilor - acele orgolii atât de fin surprinse ?i atât de aspru condamnate de Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei". La un moment dat, ni s-a cerut s? schimb?m vreo patru pagini din cele 12, câte avea Glasul, ?i dac? eu am zis „Vom vedea...", Zava, om cu un suflet ca pâinea cea cald?, dar ?i cu un caracter foarte puternic a spus categoric: „Nu schimb?m nimic..." ?i tot Zava a purces la c?utarea unor ?anse oneste de a publica revista în care f?cuse cu o ne??rmurit? dragoste nu numai fiecare pagin?, fiece coloan?, fiece titlu, dar ?i fiecare liter? româneasc?! (am în vedere literele cu semne diacritice). În fond, datorit? lui Zava a ?i fost tip?rit primul num?r al revistei „Glasul" la Jelgava, un ora? la vreo 50 km de capitala leton?, chit c? a ap?rut sub auspiciile Societ??ii de cultur? româneasc? „Dacia", fondat? la Riga de cuplul Leons Briedis, poet ?i faimos traduc?tor din literatura român?, ?i poeta ?i traduc?toarea Maria Macovei-Briede. La Vilnius, în Lituania, unde am fost în luna iulie 1989, din nou cu Zava, ?i cu Dan Bor?-Sp?taru, totul a decurs mai altfel, inclusiv sau poate exclusiv datorit? faptului c? am beneficiat de sprijinul dezinteresat ?i extrem de c?lduros al cona?ionalei noastre Lica Melnic-Žalakevi?ien? ?i al so?ului ei, celebrul regizor Vytautas Žalakevi?ius - genera?iile mai în vârst? ?in bine minte filmul s?u „Nimeni nu voia s? moar?", despre rezisten?a antisovietic? a lituanienilor.

În ambele republici baltice am sim?it cum plana aerul primenirilor, cu mult mai puternic, mai impresionant decât la noi. La Statuia Libert??ii din centrul Rig?i, am semnat ?i noi, trei basarabeni, pe o list? enorm? prin care se adunau semn?turi pentru condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop. Tot acolo, se deschisese o cantin? pentru nevoia?i (care, conform propagandei oficiale, nu existau în URSS!). Curiozitatea gazet?reasc? ne-a împins ?i pe noi acolo, era deja „la spartul târgului", adic? atunci când cantina se golise – ?i de bucate, ?i de vizitatori. Am întrebat-o pe doamna directoare câ?i beneficiari a avut cantina în acea prim? zi, ?i cam câ?i s? fi fost ru?i, ?i câ?i letoni. Ne-a r?spuns c? în trei ore au luat masa vreo 400 de persoane dar, a ad?ugat ?efa, fi?i siguri c? au fost numai rusolingvi: „Nici un leton nu ar mânca din mila ocupan?ilor, asupritorilor... Poate vor veni când vom fi independen?i, atunci nu ne vom ru?ina de s?r?cia noastr?, de?i, desigur, ar fi mai bine ca letonii s? nu ?tie niciodat? de s?r?cie, de comunism, rusificare, represiuni, deport?ri ?i alte umilin?e...".

La Vilnius, schimb?rile, mai exact, spasmele pr?bu?irii imperiului sovietic le-am sim?it chiar a doua zi dup? sosire, când Lica ?i Vytautas ne-au dus la editura... Comitetului Central al Partidului comunist din Lituania (sic!), unde a ?i fost tip?rit nr. 2 al „Glasul"-ui. Acolo, la CC-ul comuni?tilor lituanieni, am tr?it un episod memorabil: regizorul V. Žalakevi?ius ne-a introdus în biroul secretarului al treilea al C.C., adic? la func?ionarul de partid responsabil cu munca ideologic?.
- Frate, i s-a adresat regizorul, tinerii ace?tia sunt din Moldova ?i au nevoie de ajutorul nostru...
- Cu ce-i putem noi ajuta, maestre?, întreb? liderul de partid.
- Vezi, tu, frate, lor, moldovenilor, ru?ii le-au luat mai mult decât nou?...", f?cu nu ?tiu cum ambiguu Vytautas.
- Dar ce puteau s? le ia ru?ii mai mult decât nou??!" întreb? derutat ideologul comuni?tilor din Lituania.
- A-be-ce-le..., spuse pe silabe maestrul.
„Abecele" înseamn? în lituanian? alfabet...
- Ah, da, mi-am amintit, citisem undeva despre aceast? nebunie, despre aceast? crim?..., a rostit brusc întristat secretarul C.C.-ului lituanian.
- Fire?te, îi vom ajuta cu tot ce putem, le punem la dispozi?ie imediat strictul necesar: garnituri de litere, un linotip, me?teri tipografi, hârtie....
Voiam s?-i spun acelui str?in o vorb?, dac? nu un r?cnet de mul?umire, de recuno?tin??, de admira?ie, îns? m? cople?iser? ni?te emo?ii atât de puternice încât nu-mi venea atunci în cap nici o fraz? în român?, nici în rus? ori în francez?, nu c? în lituanian?, chit c? o vorbeam în genere bini?or. Peste câteva zile, când nr. 2 al „Glasul-ui a fost tip?rit, am c?utat un prilej s?-i mul?umesc, totu?i, în frumoasa lui limb? matern?, pentru în?elegere, solidaritate ?i inteligen??, spunându-i ?i despre drama lui Lucre?iu P?tr??canu, despre osânda la care a fost supus, în fond, doar pentru c? se considera mai întâi român, apoi ?i comunist.
- A suferit, probabil, ?i pentru c? era singur, acest român. La noi, în republicile baltice, cred c? fiecare al doilea membru de partid comunist ?tie c? trebuie s? fie mai întâi fiu al poporului s?u, apoi - posibil - ?i osta? al partidului, a zis la desp?r?ire acel tân?r lituanian care peste un an era s? fie în rândurile frunta?ilor mi?c?rii de eliberare na?ional? din patria sa.

Fire?te, ?tiam c? ne expunem unor riscuri f?când aceste „escapade", dar, v? rog s? m? crede?i, ne gândeam atunci cel mai pu?in la foarte posibile necazuri sau chiar represiuni din partea autorit??ilor. În plus, orice temeri s-au ?ters din suflete ?i din memorie la vederea, în seara sosirii la Chi?in?u, cu nr. 1 al „Glasul" -ui, în special, cum sute de persoane luau câte un exemplar de revist? ca pe o lumânare aprins? în noaptea Învierii... Îmi st?ruie ?i acum în fa?a ochilor zeci de basarabeni: tineri, femei ?i b?rba?i mai în vârst?, cu lacrimi în ochi, ducând revista „Glasul" în bra?e ca pe un prunc...

De altfel, în acela?i an, 1989, a ap?rut îndrumarul „S? citim, s? scriem cu litere latine". Acest „abecedar pentru adul?i" l-am elaborat de capul meu, dar am fost „instigat" de Chiril Vaculovschi, un patriot fervent, redactor-?ef la editura didactic? „Lumina". Am beneficiat de concursul Vitaliei Pavlicenco, pe atunci redactor la editura Academiei, ea era printre pu?inii intelectuali de la Chi?in?u care de?inea legal ma?in? de dactilografiat cu litere latine. Nu pot s? nu amintesc de redactorul de la editura „Lumina", Natalia Suruc, care, citind manuscrisul îndrumarului meu, a declarat c? astfel, iat?, „a d?d?cit poate cel mai scump prunc". În 1989, deja dup? 31 August, am participat la întocmirea, în cadrul Institutului de Filologie al A.?.M., a îndreptarului „Norme ortografice ale limbii române", o lucrare ce nu ?i-a pierdut valoarea nici ast?zi. La elaborare au participat mai mul?i lingvi?ti de seam?: Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Ion Dumeniuk, George Rusnac, Ion E?cu, Nicolae M?tca? ?.a. Dup? cum men?ioneaz? într-un articol recent, dna dr. Maria Cosniceanu, subsemnatul era unicul autor f?r? titlu ?tiin?ific sau grad didactic, cum am ?i r?mas, de altfel, pân? acum, ceea ce nu mi-a creat vreodat? complexe.

În 2010 am primit cea mai înalt? distinc?ie de stat - „Ordinul Republicii", iar în 2014 Pre?edintele României mi-a acordat Ordinul „Meritul Cultural" - în grad de Ofi?er. Desigur, m-au emo?ionat aceste distinc?ii, cu atât mai mult cu cât ele mi-au fost acordate cu ni?te formul?ri îmbucur?toare: pentru m?iestrie jurnalistic? în promovarea limbii române ?i a altor valori na?ionale - redau din memorie esen?a acelor motiva?ii. Aprecierea suprem? a muncii de gazetar este, în opinia mea, atunci când promovezi valori nerecunoscute sau pe nedrept neglijate ori date uit?rii, talente aflate în germina?ie, profesioni?ti ?i pur ?i simplu oameni de omenie ale c?ror fapte nobile merit? a fi cunoscute ?i pre?uite de mai mult? lume. Pentru un propagator al limbii române, la noi, în Basarabia, nota maxim? este atunci când auzi tot mai mul?i cona?ionali vorbind ?i scriind mai îngrijit, mai corect, mai fluent graiul matern. Este o not? ce se ob?ine tot mai greu, tot mai rar, ?i nu e la mijloc lipsa de generozitate a cona?ionalilor, ci efectul dezastruos al ocupa?iei, al cruntei rusific?ri, al violentei sovietiz?ri la care am fost expu?i.

Am mul?i oameni dragi, ?i nu numai în spa?iul românesc, ci ?i în lumea larg?, oameni de diferite etnii ?i religii, purt?tori ai celor mai diferite culturi ?i mentalit??i. Am fost întrebat cândva, într-un interviu radiofonic, de c?tre o coleg? de breasl?, Emilia Ghe?u, dac? îmi ajunge prietenie, simpatie, c?ldur? pentru mul?imea de oameni apropia?i sufletului ?i i-am r?spuns exact ceea ce cred ?i acum: team? mi-e c? anii câ?i mi-i va slobozi Cel de Sus nu îmi vor ajunge s? le d?ruiesc din dragostea mea, din c?ldura sufletului meu. Dac? e s? ne referim la lucruri majore, cum ar fi, primordial, protejarea valorilor na?ionale, asemenea ac?iuni se realizeaz? eficient de c?tre echipe bine consolidate, care au în frunte lideri one?ti, puternici, implacabili. Tocmai aici apare la noi o mare problem?: vechiul regim, sovietic, a avut grij? s? promoveze prioritar lideri doar în aparen?? puternici ?i rezisten?i, dând preferin?? mai ales unor demagogi, farisei, ipocri?i, carieri?ti, profitori. Practica aceasta nefast? a marcat, în linii majore, ?i etapa de dup? 1989, ?i nu numai în Basarabia, ci ?i în întregul spa?iu românesc. Este cumplit ceea ce vreau s? spun, dar nici s? tac nu pot: ?i la Bucure?ti, ?i la Chi?in?u, se face sim?it? o grav? criz? de lideri pe care am putea s?-i urm?m necondi?ionat, dup? care s? mergem cu convingerea c?, l?sând pe altarul Neamului oricâte jertfe s-ar cere, într-un final am putea ajunge ?i la izbânda noastr? româneasc?...

Am scris, în ultimele trei-patru decenii câteva zeci de nuvele, vreo zece am publicat, câteva dintre ele bucurându-se de aprecierea unor scriitori de seam? ca Alexandru Cosmescu, Aureliu Busuioc sau Nicolae Rusu. Am scris proz? scurt? numai atunci când subiectul nu-mi d?dea pace, m? chinuia, parc? dorindu-se a fi în?irat pe hârtie. Prin anul 2005 sau 2006 am adunat în calculator vreo 12 nuvele, cu gândul de a scoate o prim? carte de proz?. Tocmai atunci blocul în care locuiesc a fost pr?dat ?i în garsoniera mea, neg?sind nimic de valoare (ho?ii, evident, nu s-au uitat la c?r?i sau la cele câteva tablouri!), mi-au furat calculatorul, cu toat? arhiva. Mi-am zis atunci c? cineva a hot?rât s? mai îng?dui cu tip?rirea prozelor... Cred c? voi reveni la aceast? preocupare, numai c? deocamdat? nu-mi pot permite luxul de a scrie proz?, atâta timp cât trebuie s?-mi asigur o existen?? cât de cât decent? din publicistic?, din redact?ri, din traduceri. M? consolez ?i la gândul c? am o publicistic?, în genere, beletristic?, literar? – asta mi-a spus-o la finele anului 1989 ?i maestrul Aureliu Busuioc, atunci când m-a îndemnat s? depun dosarul pentru calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor. O coleg? de breasl?, cercet?toare ?i publicist?, nici nu nume?te eseuri, ci povestiri sau nuvele, unele scrieri de ale mele cum ar fi cele despre Maria T?nase, Ani?a Nandri?-Cudla, Nicolae Iorga, Mircea Vulc?nescu, Constantin Brâncu?i, Nichita St?nescu, Raoul ?orban, Nicu Ceau?escu; Feodor Dostoievski, Lilli Promet, Gabriel García Márquez, Edith Piaf, Vladimir Vîso?ki, Salvatore Adamo...

Nu pot s? nu urm?resc ?i via?a politic? de la noi, oricât de tic?lo?it? ar fi ea - ?i în Basarabia, ?i în România, ?i în Rusia, ?i în lumea întreag?, am impresia. Alegerile locale, din luna mai curent, vor fi, în opinia mea, un preludiu, o uvertur?, pentru scrutinul din toamn?. Surprize pot fi cu totul dezolante, dezarmante, devastatoare pentru cei care sper? la o cotitur? spre lumin? în labirintul în care ne b?l?cim de trei decenii. Pe de alt? parte, îns?, istoria noastr? a fost mereu marcat? de segmente temporale dramatice, tragice, catastrofale chiar, ca, într-un final, s? se vad? ?i o raz? de speran??, ?i o f?clie a schimb?rii în bine. Actuala situa?ie politic? de la noi aminte?te, în multe privin?e, starea de lucruri din Basarabia anilor 1917-1918: acela?i haos, aceea?i derut?, dezn?dejde, s?r?cie, încrâncenare, divizarea comunit??ii în adep?i ai Unirii cu România ?i aprigi adversari ai acesteia... Cine accept? aceast? paralel? cronologic?, va merge mai departe cu gândul, obligatoriu, la inteligen?a ?i patriotismul majorit??ii membrilor Sfatului ??rii, poate ?i la în?elepciunea ??ranilor no?tri, foarte posibil - ?i la extraordinarul spirit de solidaritate al altor români, fie ei osta?i ?i intelectuali ardeleni, fie lideri de la Bucure?ti.

A? vrea s? evoc, în context, înc? un am?nunt: contribu?ia cu totul original?, dar neglijat? nu ?tiu cum, a doi frunta?i ai mi?c?rii basarabene de eliberare na?ional? de atunci: Vasile Stroescu ?i Nicolae Alexandri. Ei nu s-au impus prin fulminante lu?ri de cuvânt ?i de atitudine, ci mai ales prin aceea c? fiind nu numai patrio?i, dar ?i oameni foarte înst?ri?i, ?i, ceea ce se întâmpl? rar în aceast? categorie uman? - ?i genero?i, au avut perspicacitatea de a contribui financiar la rezolvarea unor momente-cheie, la ajutorarea unor lupt?tori fermi, energici, motiva?i, dar lipsi?i de mijloace materiale, ca ?i la ajutorarea unor r?t?ci?i de a merge pe calea cea dreapt?. Astfel, V. Stroescu ?i N. Alexandri, al?turi de unii semeni de-ai lor din Transilvania, Bucovina ?i Vechiul Regat, ?i-au ocupat ni?te locuri cu totul distincte în istoria noastr? de la începutul secolului al XX-lea. Acum suntem la începutul altui secol, ba ?i al altui mileniu, ?i istoria are toate ?ansele s? se repete. S? se repete astfel ca s? ne bucure pe cei cu aspira?ii democratice, general-umane dar ?i na?ionale ?i s?-i arunce la groapa cu gunoaie a istoriei pe cei cu cravate ?i steaguri ba ro?ii, ba cu cele trei culori ale hoardelor din R?s?rit.

Sper s? vedem în acest an ?i f?clia mult a?teptatei schimb?ri !

Not? : Textul prezentat este o adaptare dup? dialogul dintre dr. Vlad Pohil? ?i jurnalistul Gheorghe Budeanu de la Revista Natura, Chi?in?u, mai 2018[1].

------------------------------------------------------------
[1] Comentariu la textului prezentat : „Cine accept? aceast? paralel? cronologic?, va merge mai departe cu gândul, obligatoriu, la inteligen?a ?i patriotismul majorit??ii membrilor Sfatului ??rii, poate ?i la în?elepciunea ??ranilor no?tri, foarte posibil ?i la extraordinarul spirit de solidaritate al altor români, fie ei osta?i ?i intelectuali ardeleni, fie lideri de la Bucure?ti". Doamne ajut? la realizarea idealului nostru - ReUnirea!

footer