Revista Art-emis
Profetismul lui Eminescu (9.2) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
MarĹŁi, 19 Iunie 2018 17:36

Eminescu-9.2„Poetul ?i filosoful Eminescu sînt România de ast?zi care continu? România de ieri; Gînditorul politic Eminescu este România care se creaz? ast?zi ?i care reprezint? viitorul". (Av. Ion Herghelegiu)

În Biseric?, în istorie Neamul este izvorul puterii religioase, al energiilor creatoare, care gra?ie jertfei ?i iubirii sale întru P?rintele ceresc, Dumnezeu îi alege Profe?ii ?i Elitele spirituale, astfel ca prin istorie s? p??easc? spre mersul lui firesc, spre menirea Na?iei înspre transcendent, înspre mântuire. Misia Profetului const? în conjugarea voca?iei sale cre?tine cu harul Duhului Sfânt întru realizarea sintezei misticii ortodoxe fundamentale în cadrul na?ionalismului Neamului s?u.Profetul întrupeaz? în fiin?a ?i persoana sa Icoana lui Hristos, regenerând Chipul Domnului în na?ie. Profetului îi revine rolul divin de n?sc?tor spiritual al na?iei, la rândul lui, Fiul n?scut de aceea?i na?iune, pentru a o îndruma, îndrepta, transforma, reînnoi, dup? modelul Înv???torului s?u Hristos: „Hristos cel înviat este începutul crea?iei celei noi, pentru c? ne cuprinde în starea jertfit? ?i înviat? a trupului S?u în mod actual pe to?i care credem nu numai prin comunitate de natur? ce o are cu noi, ci ?i prin cuprinderea noastr? personal? în El ?i prin petrecerea Lui în noi. [...] Prin trupul înviat al lui Hristos iradiaz?, neîmpiedicat?, puterea Celui ce a f?cut acest trup nestric?cios, conducând pe to?i cei ce se vor împ?rt??i de El la înviere ?i la nestric?ciune, ba conducând întreaga crea?ie la incoruptibilitate ?i transparen??, adic? la maxima transfigurare ?i comunicabilitate între persoane prin Duhul ?i la o total? personalizare a cosmosului, în Hristos ?i în oameni, pentru c? exist? o continuitate ontologic? între materia trupului ?i materia cosmosului. [...] Numai perspectiva învierii ne d? puterea s? ducem adev?rata lupt? cerut? de ea: lupta împotriva pasiunilor, lupta pentru sensibilizare, pentru transparen??, pentru comuniune, pentru asem?narea cu Hristos, puterea Celui care a înviat sus?inându-ne pe aceast? cale". (Dumitru St?niloae, Teologia dogmatic? ortodox?, ed. I.B.M. al B.O.R., Bucure?ti-1978).

Profetul este cel ales ?i pus s? vegheze necontenit la trezvia con?tiin?ei care men?ine treaz?, demn? ?i permanent identitatea româneasc? prin na?ionalism, spiritualitate, cultur? ?i religiozitate cre?tin?. Chiar dac? sub Semnele vremurilor istorice se contureaz? reflexele crizelor spiritual-religioase cu conota?ii psiho-sociale dramatice, Profetul este desemnat de Sus s? r?mân? Stâlpul ?i Temelia Genera?iei sale, pentru ca Elita Spiritual? Cre?tin-Ortodox?, care ?â?ne?te, alege s? se c?l?uzeasc? dup? îndemnul lui ?i dup? pilda Profetului absolut-Mântuitorul nostru Iisus Hristos, g?sindu-?i astfel reperele na?ionaliste seculare, cu n?dejde, credin??, elan, eroism, jertfire, demnitate, nepanicându-se: Ne întreab? alt Profet al Neamului Mircea Eliade în articolul s?u, Românismul ?i complexele de inferioritate: „Nu în?eleg de ce ?ip?m: primejdie! Unde este primejdia? [...] Cum am putea noi crede c? un neam ofensiv ?i creator ca neamul românesc poate fi primejduit de cineva? Numai gândul acesta este umilitor. Numai ideea c? trebuie s? lu?m „m?suri de paz?". Nu-?i d? nimeni seama c? t?ria românismului st? tocmai în dispre?uirea oric?ror m?suri de paz?? S? încerc?m s? privim lucrurile istoric, nu politic. ?i istoric, nu ne poate fi team? de nimic. Atât cât energiile creatoare române?ti n-au secat, nu ne pas?".

Profetul ne arat? continuu Calea Providen?ei, preg?tind genera?ia sa ?i altele pentru reînnoirile spirituale, întemeind în conlucrare cu Iisus Hristos-Via?a adev?rat?, pentru via?a evanghelic? a Neamului, astfel încât cu fiecare pas al vie?ii cre?tine poporul se apropie tot mai mult de lumea nou? a Dumnezeului-Om: „Sunt 18 secoli ?i jum?tate, ne spune un alt mare Profet al nostru Nicolae B?lcescu, de cînd Hristos întreprinse a r?sturna lumea veche, civiliza?ia p?gîn?, ce reprezenta pincipiul dinafar?, obiectiv, al naturei ?i al silei, substituind în loc o alt? lume, o alt? civiliza?ie, întemeiat? pe principiul subiectiv, dinl?untru, pe dezvoltarea absolut? a cuget?rii ?i a lucr?rii omene?ti în timp ?i în spa?iu, ?i, prin identitatea între esen?ia naturei spirituale a omului ?i esen?ia naturei divine, El descoperi fiec?rui individ legea libert??ii, a demnit??ii, a moralit??ii ?i a perfectibilit??ii absolute. Dup? ce, în Evanghelie, Mîntuitorul ne arat? legea moral?, absolut?, nem?rginit?, legea drept??ii, ?i arunc? omenirea pe calea nem?rginit? a unei dezvolt?ri regulate, progresiv?, supuind natura, sila, lumea dinafar? supt preponderen?a absolut? a min?ii ?i a cuget?rii, prin sîngele S?u v?rsat, prin moartea Sa, El ne arat? legea practic?, legea lucr?rii, legea jertfirei, a iubirei ?i a fr??iei, chipul cu care ne putem mîntui, putem învinge r?ul ?i îndeplini menirea moral? a omenirei, adec? mai întîi prin cuvânt, prin idee, pe urm? prin lucrare, jertfindu-ne individa familiei, aceasta patriei, patria omenirei, viitorului." (N. B?lcescu, Românii supt Mihai-Voievod Viteazul. Biblioteca pentru To?i. Ed. Minerva, Bucure?ti-1985, p. 1).

Profetul vegheaz? ?i conduce segmentul de românitate care trebuie s? se asume valorilor tradi?ionale cre?tine prin care se cerne na?ionalismul intelectualit??ii dacoromâne pentru a realiza epoca de creativitate maxim?: mistic?, isihast?, filocalic?, sofianic?, profetic?. Mihail Eminescu, ca de fapt to?i profe?ii Neamului nostru, a în?eles c? doar seva Tradi?iei cre?tine conduce la închegarea ortodoxiei ca model de via??, ca atitudine de eroism ?i mistic?. Geniul creator al poporului întrupat în harul Duhului Sfânt d? Alesului, viziunea profetic?, perspectiva spiritual? de a purta în fiin?a sa destinele neamului s?u dacoromân. Prin erudi?ia sa covâr?itoare, prin rafinamentul intelectualului genial, prin sinteza esen?ial?, prin p?trunderea profunzimii sale teologice, Eminescu î?i asum? dimensiunea sa profetic?.

În „Rug?ciunea unui Dac" - Profetul are prin dimensiunea filosofico-mistic? o cunoa?tere apofatic? demn? de cinstirea marilor Sfin?i P?rin?i ai Bisericii lui Hristos. „Rug?ciunea unui Dac" este o genial? Od? a Crea?iei, un erudit Poem filosofic ?i un admirabil Psalm de adorare adus Celui Care toate sunt în Hristos, prin Hristos, întru Hristos. „Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor,/ Nici sîmburul luminii de via?? d?t?tor,/ Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeauna,/ C?ci unul erau toate ?i totul era una;/ Pe cînd p?mîntul, cerul, v?zduhul, lumea toat?/ Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodat?,/ Pe-atunci erai Tu singur, încît m?-ntreb în sine-mi:/ Au cine-i zeul c?rui plec?m a noastre inemi? // El singur zeu st?tut-au nainte de-a fi zeii/ ?i din noian de ape puteri au dat scînteii,/ El zeilor d? suflet ?i lumii fericire,/ El este-al omenimei izvor de mântuire:/ Sus inimile voastre! Cîntare aduce?i-I,/ El este moartea mor?ii ?i învierea vie?ii!// ?i El îmi dete ochii s? v?d lumina zilei,/ ?i inima-mi împlut-au cu farmecele milei,/ În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers/ ?i-n glas purtat de cîntec sim?ii duiosu-i viers,/ ?i tot pe lîng-acestea cer?esc înc-un adaos:/ S?-ng?duie intrarea-mi în vecinicul repaos!".

Mihail Eminescu conjug? credin?a cu gândirea, voin?a cu iubirea dând convergen?? tuturor ac?iunilor sale spre a împ?rt??i celor chema?i gradul de spiritualitate pentru a fi Ale?i, pentru a deveni Elite cre?tine na?ionalist-ortodoxe. Mihail Eminescu s-a aflat permanent în natura lucrurilor spirituale, lucrând cu abnega?ie, cu destul? rigurozitate, cu un dinamism de erou, la prelucrarea structurii fire?ti a omului întru devenirea sa religioas?, întru menirea chipului s?u hristic, ?inându-l treaz, aprinzându-l ?i preg?tindu-l parc? pentru a?teptarea serafic? eshatologic?. Pentru Profetul nostru Vatra Str?mo?easc? se asum? ca o diversitate a cunoa?terii în variate domenii fundamentele: etnologie, mitologie, politologie, art?, folclor, filosofie, moral?, istorie, ?tiin??, teologie, arhitectur?, poezie, mistic?, isihasm, cosmologie, umor etc. Spa?iul sacru str?bun devenind pentru cei Ale?i o constant? major? a intui?iei harice creative.

Vatra Str?bun? nu este doar o reprezentare geografic? deosebit?, ci ?i un fenomen al intui?iei, un element emo?ional pân? la sublim, chiar o fascinant? concep?ie pentru menirea aleas? a poporului, a neamului propriu-zis, care caut? forma ?i tinde spre ordinea cosmic?. Spa?iul sacru str?bun are o structur? metafizic? proprie filonului ei monoteist religios dezvoltând o anumit? gândire, o anumit? medita?ie, o anumit? reflec?ie, o anumit? contemplare, o profund? sintez?, o deplin? comuniune cu Ziditorul, cu Crea?ia Sa, cu Str?mo?ii care au d?ltuit Arhetipuri cu valoare de Simboluri nemuritoare r?sfrânte în Mamele-educatoare a Demnit??ii, în Omenie, Credin??, Iubire, Jertf?, Înv???tori, Profe?i, Genii, Eroi, Cuvio?i, Monahii, Martiri, M?rturisitori, Sfin?i.

În ??râna sacr? str?mo?easc? nici firul de praf nu este profan, c?ci primind jertfa sângelui curat, a rug?ciunii, a milosteniei ?i a d?ruirii se reînnoie?te Trupul ??rii sfin?indu-l, reînviindu-l genera?iilor viitoare de jertf? ?i înviere, dând o alt? perspectiv? spiritual? ?i un sens determinant infinitului creativ care, ne propune o viziune ampl? asupra complexit??ii integratoare a culturii ?i civiliza?iei noastre dacoromâne multimilenare. Regalitatea ??rânii noastre sacre dacice o dau Sângele str?bun ce curge necontenit ca un izvor mistic, tainic, nesecat al ve?niciei ?i Iarba verde de Acas?, temeiuri permanente ale crea?iei cre?tine filosofico-profetice. Cele dou? entit??i se reflect? pe chipul Profetului ce se r?sfrânge pe cer ca o Icoan? aleas?.

Sfânta noastr? Tradi?ie ne-a rezervat în mersul nostru milenar cre?tin c?tre Cer, ca un privilegiu deosebit, cele dou? locuri mirifice, cele dou? Dumbr?vi ale splendorii: al na?terii ?i al rena?terii. Acel, „Acas?" - locul natal, Dumbrava copil?riei din sânul Vetrei Str?bune-Str?mo?e?ti ?i cel?lalt, „Acas?" - locul preg?tit de Mântuitorul Iisus Hristos ?i de Maica Sa-Maria Vlaherna-Carpatina, Dumbrava din sânul Vetrei ve?nice Cere?ti. Osmoza dintre Om, Vatr?, Natur?, Cosmos se leag? de reciprocitatea proverbului dac: „Omul sfin?e?te locul, dar ?i locul sfin?e?te Omul". Întrega comuniune dacic? din sânul comunit??ii cre?tin-ortodoxe se întrep?trunde de Lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, garan?ia Învierii noastre.

Profetul nostru Mihail Eminescu a acordat permanent o aten?ie serafic?, plin? de sacralitate fenomenului dumnezeiesc al Învierii, a?a cum ?â?ne?te din lumina articolului s?u închinat Pa?telui anului 1881, înmiresmat de splendoarea Prim?verii lui April a Bucure?tiului, suprapunând astfel imaginea p?storului cu oile sale, peste cea a omului iscusit-arhitect ?i cea a ctitorului cre?tin. Profetul nostru dac pune în eviden??, în antitez? existen?ialitatea firii create cu devenirea finalit??ii întru dumnezeirea Învierii prin comuniunea cu Fiul lui Dumnezeu, luând exemplele marilor genii ale spiritului filosofic-religios universal, cu cea a Cre?tinismului ceresc. Moartea omului vechi întru învierea Omului nou, hristic, care în afara lui Hristos nu se poate realiza niciodat?. Nu spiritualitatea geniului profetic a neamului aduce Învierea, ci Evanghelia Mântuitorului. Dragostea lui Hristos. Transhuman?a spiritual? întru Transcendentul cre?tin: P?storul dacic cu toiagul ?i pa?ii pe mun?ii Carpa?i, cu cu?ma ?i cojocul prinse de cer, p?scând deopotriv? mioarele ?i stelele sale, a?a cum dumnezeie?te l-a ipostaziat Maica Teodosia-La?cu pe Profetul nostru str?bun Zamolxe: „Cerul întins e poian? albastr? cu oi lucitoare/ Singur Zamolxis le pa?te ?i-n râul cu ape-n vâltoare/ El le adap? doar noaptea, ca nimeni s? nu i le vad?/ Leul n?prasnic ?i Ursul zadarnic râvnesc dup? prad?." (Zorica La?cu-Teodosia, P?storul dacic, în Poezii. Ed. Sofia, Bucure?ti-2000).

Eminescu p?trunde, a?adar, Chipul P?storului dacic nemuritor Zamolxis întru Icoana lui Hristos-Ve?nicia Învierii: „?i iar??i bat la poart? cu degetele moi florile prim?verii ?i unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau în orizontul ?esului, ast?zi mii de gr?dini contrasteaz? în tân?ra verdea?? cu zidurile albe ?i acoper?mintele str?lucite ale caselor ?i cu turnurile bisericilor; iar duiosul ritm al clopotelor ne vestesc vechea ?i trista legend? c? ast?zi înc? Hristos e în mormânt, c? mâine se va în?l?a din giulgiul alb ca o floare de crin, ridicându-?i fruntea sa radioas? la ceruri. Trist? ?i mângâietoare legend?! Iat? dou? mii de ani aproape de când au ridicat popoare din întuneric, le-au constituit pe principiul iubirii aproapelui, dou? mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea dup? care se cre?te omenirea. Înv???turile lui Budha, via?a lui Socrat ?i principiile stoicilor, c?rarea spre virtute a chinezului La-o-Tse, asem?n?toare cu înv???mintele cre?tinismului, n-au avut atâta influen??, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, aceast? simpl? ?i popular? biografie a blândului Nazarinean, a c?rui inim? a fost str?puns? de cele mai mari dureri morale ?i fizice, ?i nu pentru El, ci pentru binele ?i mântuirea altora.

?i un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie ?i dispre? fa?? de semenii lui; ?i Socrat a b?ut paharul cu venin, dar l-a b?ut cu nep?sarea caracteristic? virtu?ii civice a Antichit??ii. Nu nep?sare, nu dispre?: suferin?a ?i am?r?ciunea întreag? a mor?ii au p?truns inima Mielului sim?itor ?i, în momentele supreme, au încol?it iubirea în inima lui ?i ?i-au încheiat via?a p?mânteasc? cerând de la Tat?l-S?u din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe Sine pentru semenii s?i, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civic?, ci din iubire, a r?mas de atunci cea mai înalt? form? a existen?ei umane, acel sâmbure de adev?r care dizolv? adânca dizarmonie ?i asprimea luptei pentru existen?? ce bântuie natura întreag?. Prin iubire, El a f?cut cearta între voin?e imposibil?. Când iubirea este, ?i ea este numai când e reciproc?, ?i reciproc? absolut, va s? zic? universal?; când iubirea e, cearta e cu neputin??.[...]. Omul trebuie s? aib? înaintea lui un Om ca tip de perfec?iune, dup? care s?-?i modeleze caracterul ?i faptele. Precum arta modern? î?i datore?te rena?terea modelelor antice, astfel cre?terea lumii nou? se datore?te prototipului omului moral, Iisus Hristos. Dup? El încearc? cre?tinul a-?i modela via?a sa proprie, încercând comb?tând instinctele ?i pornirile p?mânte?ti din sine." (Mihail Eminescu, Timpul, 12 Aprilie-1881).

Se poate spune c?: Mihail Eminescu ?i-a împlinit Timpul s?u profetic cu destinul nemuririi. De fapt, aici nu este numai un articol de pur? esen?? filosofic?, ci ?i un profund tratat de teologie ortodox?, singurul suficient care s?-l a?eze în rândul marilor mistici teologi. Dup? via?a Omului moral, Omului-Dumnezeu ?i-a modelat Eminescu via?a sa cre?tin?. Dup? Dragostea divin? a Mântuitorului Hristos ?i-a împlinit Eminescu iubirea sa cereasc?. Dup? Jertfa Fiului lui Dumnezeu ?i-a întrupat Eminescu sacrificiul suprem pentru Neam.

S? mai spun? pigmeii politruci, detractorii proletculti?ti, jurnali?tii cu sâmbrie la alte por?i, pseudo-filosofii materiali?ti, alogenii vr?jma?i antihri?ti, slujba?ii profanatori de neam ai Institutelor a?a-zise Culturale, funda?ii-institu?ii-oculte denigratoare a spiritualit??ii ?i demnit??ii cre?tine, pl?tite de stat pentru def?imarea Elitelor neamului, o puzderie de eminescologi?ti stângi?ti, c?lug?ri purt?tori de sutane-târâtori de umbre nu de slujire, nu de dâre de lumin?, câte un stare? mai pricopsit, chiar ?i popii-c?m?tari, unii teologi?ti ecumenici?ti ori epigonii Academiei din România, dac? mai pot c?, Eminescu-profetul cunoa?terii cosmice nu prea a fost cre?tin ortodox. „Timp de peste 100 de ani, ni s-a livrat o imagine fals? a poetului na?ional, între?inut?, prin complicitate voluntar? sau involuntar?, de mediul academic. Adev?rul a ie?it îns? la iveal? ?i în curând va deveni o certitudine absolut?: Eminescu a fost asasinat." (Miron Manega, Eminescu Agent Secret, traficant de c?r?i interzise ?i alte necunoscute din via?a marelui poet. Ed. GetoDacii, Bucure?ti-2017, p. 97).

Doar Eminescu, care a iubit divin, al?turi de to?i profe?ii no?tri daci cre?tini ?i de sfin?ii Neamului, a în?eles dumnezeiasca dimensiune colosal? a Dragostei lui Hristos pentru Omul în devenire, pentru Cre?tinul în tr?ire ?i pentru Misticul în m?rturisirea sa ortodox?. În ecumenicitatea nemuritoarei Ortodoxii sunt ?i antinomii, când numai Omul cre?tin mistic sfin?e?te locul, chiar dac? acela s-a dovedit a fi iad, pentru colocatarul s?u temporal. Este cazul unic transfigurator hristic al jertfitorilor mistici na?ionali?ti-cre?tini care au transformat încremenitele închisori în schituri ?i mân?stiri de Ruguri aprinse, celulele de bezn? ?i ghea?? în chilii de lumin? ?i tr?ire, tortura în binecuvântate frângeri ale R?stignirii pe Golgota Neamului, z?brelele în partituri pentru psalmi, c?tu?ele în ?irag de m?t?nii, iar lan?urile grele, zdr?ng?nitoare le-au netezit pa?ii pe Calea Robilor spre Cerul Învierii, în Cete de Martiri, M?rturisitori ?i Sfin?i, biruitori în drumul ro?u-dalb: Din Temni?e spre Sinaxare.

A?a cum în toate împrejur?rile vie?ii la cump?na împlinirii gândurilor, cuvintelor, faptelor bune, îndatoririlor, responsabilit??ilor, asum?rilor jertfelnice se afl? prezen?a nemijlocit? a harului Duhului Sfânt, a Domnului Hristos, a Maicii Preacurate, a Îngerului p?zitor, a Sfântului d?t?tor de nume, a Apostolilor Andrei, Pavel, Ioan, Filip..., la fel s-a întâmplat cu marii de?inu?i politici na?ionali?ti care i-au avut al?turi în afar? de primii ?i pe cei dragi din Str?buni: Mircea cel B?trân, ?tefan cel Mare, Mihai Viteazul, ?epe?, Horea, Iancu, Tudor, Regina Maria, C?pitanul, dar ?i pe marile genii ale versului sacru: Co?buc, Alecsandri, Mateevici, Gyr, Crainic, Ciurunga, Mateia?, Maxim, Cotru?, Barbu, Baciu, Zean?, Maica Teodosia, Vizirescu, Andronescu, Ioan Alexandru ?i mai ales pe mirabilul Mihail Eminescu.

Profetul nostru a p?strat în sufletul s?u curat de albastru, în inima sa de foc, de Luceaf?r, în fiin?a sa de cremene carpatin? viziunea integral? a Dacoromâniei Mari. A fost o reciprocitate sacr?, astfel c? poporul drept m?ritor cre?tin prin cea mai meritorie Elit? a sa spiritual? aflat? în închisori, temni?e, colonii ?i lag?re pe tot cuprinsul ??rii, s? se întrupeze la rându-i spiritului hristic-jertfitor al nemuritorului profet Eminescu. Spre luare aminte prietenilor dragi, red?m o scen? din celula 53 a sinistrei închisori Aiud, descris? de Aurel Baghiu, de?inut politic, m?rturisitor unde se înv??au între altele, istorie, literatur?, matematici, cultur? general?, limbi str?ine ?i poeziile marilor poe?i sublimi. Actorul principal a fost tân?rul Miron Chiraliu, fiu de armân slobozit din mun?ii Pindului, mun?ii atât de îndr?gi?i dup? Carpa?ii Daciei, de minunea, de vlahul nostru Eminescu. „Vlahii Tesaliei, zice Fallmerayer în Fragmentele sale asupra Orientului, se numesc români, ca ?i cona?ionalii lor din Principatele dun?rene, vorbesc o italieneasc? stricat? ?i locuiesc în creierii mun?ilor Pindului ?i pe cele dou? laturi ale lui, în popoarele din care izvor??te Peneios ?i râurile afluente, pe unde îi pomene?te pentru întâia dat? istoria bizantin? a sutei a unsprezecea... Ei p?zesc ?i domin? por?ile dintre Tesalia ?i Albania, iar Mezzovo, ora? zidit din piatr? tocmai în creierul mun?ilor, acolo unde dintr-o parte ?i dintr-alta trec?toarea se coboar? în direc?ii opuse, este locul de c?petenie al românilor tesalieni." (Mihail Eminescu, Timpul, 26 sept. 1878).

Miron Chiraliu era student în anul V, sec?ia Regie a Institutului de Art? Dramatic? I.L. Caragiale-Bucure?ti, nepot al poetului clujean Theodor Mihada?, de?inut politic care a murit pentru Eminescu, pentru Neam, pentru Dumnezeu ?i a înviat pentru Dumnezeul Neamului ?i-al lui Eminescu. Miron era un erudit, înzestrat cu un fermec?tor har al vorbirii care electriza în orice auditoriu, dar ?i un du?man înr?it al regimului ro?u: „Politrucul i-a propus s? ?in? o conferin?? la club despre Mihai Eminescu, cunoscând pasiunea lui pentru literatur? în special, art? în general. De?i Miron era contra acestei noi forme de reeducare, cu un gând ascuns, a acceptat, mai ales când politrucul i-a spus c? poate spune ce vrea despre Mihai Eminescu, c? doar a studiat în acest regim... Securistul nu a t?iat nimic ?i nu a ad?ugat nimic la textul conferin?ei... La data program?rii-la club au fost adu?i to?i de?inu?ii ?i caralii. A participat ?i comandantul Cr?ciun ?i ofi?erii în frunte cu politrucul închisorii. Miron începe expunerea (strângând în pumni ?i mototolind cuvântarea scris? pe câteva coli de hârtie). Miron vorbe?te liber. Cu trupul încordat, cu ochii lui mari alba?tri-azurii, sub sprâncenele-i stufoase, arcuite ca dou? semne de întrebare, cu pumnii strân?i în propria for??, cuvântul lui devine magic... Miron construie?te, d?ltuie?te, prezint? pe geniul poeziei române?ti, cel adev?rat, necunoscut sau prea pu?in cunoscut de cei prezen?i. Robi ?i temniceri, victime ?i c?l?i...

Eminescu poetul... gazetarul... prozatorul... Eminescu ?i opera lui. Înger ?i Demon. Sublim ?i tragic. Eminescu ?i ?ara Româneasc?. Eminescu ?i spa?iul sideral Eminescu-Luceaf?rul. Eminescu ?i luna ?i stelele ?i abisul ?i genuna. Eminescu ?i iudeii ?i... muscalii. Tensiunea ?i emo?ia tuturor sunt la paroxism. Aten?ie! Suntem într-o închisoare comunist?-cea mai groaznic? închisoare comunist?-anul 1961! ?i Miron Chiraliu vorbe?te ?i construie?te ?i arde ca un posedat ?i îndr?znesc s? spun acum c? poate nimeni în ?ara asta n-a reu?it s? construiasc? un moment mai falnic ?i mai m?re? lui Eminescu a?a ca el atunci. Dar iar??i, nimeni în ?ara aceasta n-a pl?tit mai scump aceast? monumental? statuie. Atunci destinul s?u pe p?mânt s-a încheiat... c?ci peste câteva zile p?mântul rece din marginea Aiudului primea trupul lui ucis de criminalii ce st?pâneau atunci marea închisoare ce se numea Republica Popular? Român?.

Miron ?i-a încheiat atunci expunerea p?strând câteva momente de t?cere..., poate reculegere la sfâr?itul lui tragic, ce poate-l presim?ea, dup? care ca un actor des?vâr?it a declamat poezia: Doina... S?rmanul Miron! Cu pumnii strân?i în propria-i for??, cu trupul încordat, cu ochii lui mari, alba?trii azurii, sub sprâncenele-i stufoase de culoarea aramei, arcuite ca dou? mari semne de întrebare, ca un Arhanghel, a terminat. O t?cere profund? parc? încremenise timpul. Apoi ca-ntr-o explozie, de?inu?ii parc? au spart baierile cerului..." (Aurel Baghiu, Printre Gratii, vol. I, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca-2006, p. 176-179).

Mihail Eminescu ?i Profetismul s?u revigoreaz? ?i înfige adânc R?d?cina na?ionalismului cre?tin ortodox, în sufletul celor care tânjesc cu adev?rat a ajunge Români.

„Schimba?i opinia public?, da?i-i o alt? direc?ie, r?scoli?i geniul na?ional-spiritual propriu ?i caracteristic al poporului, din adâncurile în care doarme-face?i o uria?? reac?iune moral?, o revolu?ie de idei (în care ideea „româneasc?" s? fie mai mare decât uman, genial, frumos), în fine fi?i Români, Români ?i iar Români!". (Învierea, nr. 2 Aprilie - Iunie - '93)[1].

------------------------------------------
[1] Fond de carte: Arhiva, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucure?ti.

footer