Revista Art-emis
„Fantomeleˮ- A fost structura-vârf de lance din activitatea de informaţii externe (1) PDF Imprimare Email
General Bg. (r) Cornel Biriş   
Miercuri, 18 Iulie 2018 21:08

SIE 1„Dacă diplomația este arta posibilului, informațiile sunt meșteșugul imposibilului". (Efraim Halevy, fost șef al Mossad)

General Bg. (r) Cornel Biriş a activat mai bine de un sfert de veac, în structurile de securitate externă ale României, ajungând șef de mare unitate operativă cu aport informațional deosebit de important pentru interesele țării noastre. (Redacţia).

General Bg. (r) Petru Neghiu: Domnule general, ați fost unul din șefii din structurile spionajului românesc. Ne-ați putea spune câte ceva despre dumneavoastră, despre formația profesională, despre împrejurările în care ați ajuns ofițer în cadrul acestor structuri de securitate națională, și, evident, despre evoluția în carieră?

General Bg. (r) Cornel Biriş : M-am născut în 24 octombrie 1945, în Predeal, într-o familie în care ordinea, rigorile și disciplina militară erau puse într-un loc central. Tatăl meu, militar de carieră, a reușit să ne dezvolte mie și fratelui meu dragostea de cariera militară cu tot ce decurge din aceasta. De asemenea, unchiul din partea mamei a fost militar, iar fratele meu a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemirˮ din Breaza, după care pe cele ale Școlii de Ofițeri, absolvindu-le cu un an înaintea mea. După cursurile la Liceul „Iulia Hașdeu" din București, am urmat pregătirea la Școala de Ofițeri MAI nr.2, specialitatea Poliție, în perioada 1963-1966, iar în anul 1969 am absolvit și Facultatea de Drept din București, cu examen de diplomă la care am obținut nota 9 (nouă). Activitatea mea de pregătire nu s-a oprit aici. Am urmat cursurile de 2 ani ale Școlii de informații externe în perioada 1971-1973, iar după 1990 am urmat două cursuri postuniversitare de 1 an și respectiv 6 luni. Fără a face referire la dictonul lui Lenin privind învățătura, am devenit proverbial în rândul colegilor și al subordonaților cărora le sugeram să învețe tot timpul din fiecare situație cu care ne confruntam în activitatea noastră, să nu folosim rețete sau șabloane în cazuri care par asemănătoare, căutând și inventând forme și metode noi de muncă. Învățăm până în ultima clipă a vieții.

În anul 1966, după absolvirea școala de ofițeri, am fost repartizat să lucrez în Serviciul Operativ - Secția de Investigații, o unitate acoperită în subordinea IGP. În anul 1971 am fost transferat la unitatea de Informații Externe, în cadrul unei brigăzi speciale unde am lucrat până la trecerea mea în rezervă, în anul 2002.

În toată această perioadă de 31 de ani am îndeplinit aici funcțiile de „ofițer operativ instructor", șef de birou, șef serviciu, locțiitor șef de unitate iar din 1995 șef al unității. În perioada 1986-1989 am îndeplinit și funcția de ofițer cu problemele de învățământ din cadrul unității, perioadă în care am realizat programele de învățământ pe specificul unității, elaborarea lecțiilor profesionale privind pregătirea „ofițerilor instructori" și a ofițerilor din aparatul special, pe etape și specific de activități. Practic am trecut prin toate funcțiile și compartimentele muncii speciale de la cele de execuție, la cele de comandă. Îmi aduc aminte cu plăcere și respect de foștii mei șefi, care pe parcursul activității s-au aplecat cu grijă și pricepere la formarea mea ca ofițer instructor în această complexă activitate de informații externe și trăiesc cu speranța că au fost mulțumiți de investiția făcută. Mă înclin cu pios respect în memoria lor, cu dorința sinceră ca Dumnezeu să îi aibă în grija lui, nici unul dintre ei nemaifiind între noi.

După anul 1997, din ordin, am avut și câteva expuneri la cursurile de pregătire a cadrelor de informații externe, ocazie cu care am abordat problema pe specificul activității unității din care făceam parte, cu referiri concrete la aspecte ale muncii informative și contrainformative de pe aceste poziții. Am observat că prelegerile făcute de mine au trezit un viu interes în rândul cursanților, mai ales prin prezentarea unor exemplificări luate din munca și viața reală a ofițerilor care acționează din această postură. Aș dori să mai adaug faptul că, pe parcursul activității, am avut de mai multe ori ocazia să fiu trimis la post în exterior prin unitățile de linie, de fiecare dată refuzând să părăsesc unitatea în care am lucrat, fiind înțeles în acest sens de către șefii mei.

Nu cred că Ştefan Cel Mare făcea acţiuni de sorginte K.G.B.-istă

P.N.: Structura pe care ați comandat-o până la trecerea în rezervă a fost una deosebit de sensibilă, fiind poreclită „Fantomele" și catalogată de tip kaghebist. De altfel, nu de mult, la Moscova, însuși președintele Putin, spion versat și el în ultima perioadă de existență a Uniunii Sovietice, aducea laude, elogii chiar, structurii similare a Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse. Cum ați defini o astfel de structură și care ar fi coordonatele de bază ale activității ei? De ce „Fantomele"?

C.B.: Aș începe cu „catalogarea de tip kaghebist". În acest sens doresc să amintesc faptul că vechii cronicari au prins în operele lor unele aspecte interesante ale muncii de informații cu acest specific, încă de pe timpul domnitorului Ștefan cel Mare. Menționez astfel „iscoadele" care erau trimise în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, dotate cu legende verificabile privind mișcarea lor în spațiul de interes sau prin implantarea și legendarea lor în teritoriul care urma să fie invadat de dușmani. După obținerea informațiilor, acestea erau prelucrate prin coduri și convenții, urmând a fi trimise comandanților de oști de acasă. Apar cu această ocazie și două căi de transmitere a informațiilor: una, folosind persoane care puteau să se deplaseze în zonele de conflict și în afara acestora, datorită îndeletnicirii lor agreate de invadatori - producători de produse agroalimentare care plecau din satele în care trăiau și ajungeau în așezări dens populate pentru a-și vinde marfa. Nimic altceva decât „curierii speciali". Alta, „tainițele" erau de regulă locuri ascunse, de unde puteai vedea sau auzi fapte și date ce deveneau informații utile a fi folosite de adversar, dar puteau fi și locuri care să confere siguranță depunerii unor date secrete, fiind preluate ulterior de destinatarii acestora. Nimic altceva decât celebrele „căsuțe poștale impersonale", - C.P.I.-uri sau „dead letter box"-urile de mai târziu. Nu cred că activitatea pe acest specific desfășurată pe timpul lui Ștefan cel Mare ar fi fost de sorginte kaghebistă!

De altfel, toate serviciile de informații puternice, care se respectă, folosesc această linie de muncă pentru acțiuni și operațiuni cu un grad ridicat de risc sau pe linia obținerii de informații din obiective protejate în mod deosebit. Sigur, perioada în care și structura de Informații Externe a fost „dotatăˮ cu consilieri sovietici de profil, sau în care mulți ofițeri români au fost trimiși la cursuri de specializare în Uniunea Sovietică, a fost influențată de existența acestor situații. O așa-zisă sorginte kaghebistă a fost întărită și de faptul că mult timp „fantomele" au purtat denumirea de „ofițeri ilegali" sau „S", această titulatură fiind folosită și de formațiunea similară din organul de informații sovietic. De atunci însă și până în ultimele zile de existență a unității cu această linie de muncă, au fost făcute transformări esențiale și de calitate privind metodele și mijloacele de muncă. Modalitatea de lucru a evoluat continuu și multe din metode și mijloace au fost perfecționate sau chiar înlocuite.

De ce „fantome" sau „umbre"? Noțiunea este dată de faptul absolut necesar ca activitatea de selecționare, încadrare, pregătire, trimitere în misiune și legătura cu acest gen de ofițeri să se realizeze sub o strictă conspirativitate. Identitatea acestora era cunoscută de un număr mic de ofițeri din Centrală, respectiv „ofițerul instructor" (care ținea și legătura cu el pe timpul executării misiunii) și de șefii săi pe cale strict ierarhică. De multe ori și numărul acestora era substanțial redus, în fapt, adevărata identitate a fost cunoscută în puține cazuri de toți șefii. Documentele din care rezultă identitatea acestor ofițeri erau ținute doar de „ofițerul instructor" (dosarul personal; dosarul biografiei legendă; dosar de verificări; dosarul de cifru; sistemul de legătură etc.).

Aș defini o astfel de structură: „Vârful de lance" al unui serviciu de informații externe care are misiunea de a penetra informativ-operativ obiective, organizații, medii sau orice altă formă de organizare, în care structurile de linie nu pot pătrunde informativ. De asemenea această unitate folosește metode și mijloace specifice scopului pentru care funcționează, având o organizare și structură absolut independentă, fiind dotată cu cadre special pregătite în acest sens. Și ca să rup monotonia relatărilor mele doresc să vă transmit o mică povestioară care în anii '70 era spusă tuturor celor nou veniți în unitate. La întrebarea lor ce sunt „fantomele", povestea ce li se spunea era că structura de informații externe este ca o corabie cu pânze, dar și cu vâsle, care navighează pe oceanele lumii. Când vântul nu umfla pânzele corabiei, „fantomele" aflate jos în cală, la galere, trebuiau să lupte din răsputeri să împingă corabia pe traseul ei. De pe punte deseori răzbăteau în cală zgomote de voioșie, clinchete de pahare cu șampanie și frânturi de discuții diplomatice ... „Fantomele" de jos nu aveau voie să ia parte la astfel de acțiuni. La aer erau scoase rar, si numai în nopțile fără lună pe cer, deci în beznă... Mulți au lăsat boticul în jos dar au rămas și au luptat cu stoicism să ajute la deplasarea corabiei pe itinerariul ei.
- Va urma -

Notă: Textul prezentat este rezultatul dialogului dintre General Bg. (r) Petru Neghiu, Preşedintele A.C.M.R.R.- S.I.E. şi General Bg. (r) Cornel Biriş, publicat în Revista „Periscop", publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din S.I.E.

footer