Revista Art-emis
Cotul Donului - al patrulea pelerinaj (4) PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Vasile Soimaru   
Duminică, 29 Iulie 2018 18:26

Vasile-Soimaru-Cotul DonuluiCele trei culori românești de până la 1918, devenite drapel național al cazacilor de pe Don, la 4 mai 1918...

Atunci când treci prima dată frontiera cu Rusia din cele trei regiuni ucrainene, Harkov, Lugansk și Donețk, spre regiunile ruse, Belgorod, Voronej, Rostov, apoi și Volgograd, îți faci impresia că ai ajuns în niște teritorii cândva românești. În primul rând, pe o parte și pe alta a frontierei, multe localități au denumiri aproape românești: Șerbani, Lozova, Popasnaya, Troițkoe (fost Purcari), Konstantinovka, Dmitrievka, Kantemirovka, Voroneț (a nu se confunda cu Voronej), Voevodovka, Cebotariovo, Dercul, Voloșino și multe altele. Unele din ele le-au fondat oamenii lui Dimitrie Cantemir după fuga lor de la Stănilești, din 1711, alte denumiri au fost aduse cu ei la mijlocul secolului al XVIII-lea de către migranții ortodocși, români și sârbi, din Voivodina și Câmpia Aradului, organizați de către generalul Horvath, originar din Imperiul Austro-Ungar, dar slujitor cu osârdie al Țarinei Rusiei, Elizaveta I. După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus, la 1812, au apărut și basarabenii, și ei tot cu toponimia de acasă. Dar cel mai vizibil, la trecerea prin aceste regiuni de frontieră, este, totuși, tricolorul cazacilor de pe Don, cu fâșiile orizontale ale celor trei culori, care este identic cu cel al românilor începând cu anul 1848 și până la Marea Unire, când culorile au fost poziţionate pe verticală.

Am observat această asemănare încă din vara lui 2009 când am mers prima dată la Cotul Donului, prin regiunile Rostov și Volgograd. M-am gândit când, unde și dacă nu-i o întâmplare că Tricolorul nostru a devenit și drapel național al cazacilor de pe Don. Nu vreau să exagerez, dar nici nu pot trece cu vederea bănuielile și coincidențele observate de mine: acest Tricolor, pe data de 4 mai 1918, a devenit simbolul principal al statului independent Marea Oștire a Cazacilor de pe Don, care a fiinţat doar doi ani.

Să vezi și să nu crezi! Principalii mari conducători ai Oștirii cazace, ai Mișcării albgardiste, generalii Piotr Krasnov și Anton Denikin, au venit în Novocerkassk, în capitala Oștirii de pe Don, de pe Fronturile Primului Război Mondial: Krasnov de pe Frontul de Sud-Vest, de pe malurile Nistrului, din Galiția și nordul Moldovei Istorice (al Bucovinei, până la 28 noiembrie 1918, și al României Mari, după această dată), iar Denikin de pe Frontul Românesc, Focșani, Râmnicu Sărat și Buzău, care conducea, în septembrie 1916, Corpul 8 de armată rusă, alături de Corpul 2 al armatei române (în acea perioadă acolo se afla și preotul militar basarabean, Alexe Mateevici, autorul poemului „Limba noastră". Pe 1 martie 1917, Denikin a fost arestat, iar în septembrie a aceluiaș an, după arest, a venit la Novocerkassk, la Marea Oștire a Cazacilor.

Să nu fi avut acești doi conducători ai Mișcării Albgardiste din Rusia Roșie Sovietică nicio întâlnire cu Tricolorul Românesc în teritoriile românești de unde au revenit la Novocerkassk? Mă îndoiesc. Odată cu lichidarea Republicii secesioniste a cazacilor de pe Don a fost dat uitării și tricolorul. Abia în 1990 cazacii și-au redobândit dreptul la drapelul lor.

În cel de Al Doilea Război Mondial, în anii 1942-1943, oștirea cazacă sub conducerea generalului Krasnov a luptat alături de nemți, adică alături şi de ostașii români, pe care îi unea nu doar dorul de răzbunare pentru jertfele comise de bolșevici înaintașilor lor (deportări, naționalizări, colectivizări etc), dar și aceste trei culori.

La începutul lunii iunie 1962, pe timpul când P.C.U.S. era condus de Nikita Hrușciov, în capitala cazacilor Novocerkassk au avut loc proteste vehemente cu participarea a mii de oameni împotriva anunțului puterii centrale privitor la creșterea prețurilor la produsele din carne și lapte, iar pe 2 iunie 1962, în timpul celui mai mare miting și marș de protest armata și miliția au tras în manifestanți, 22 de participanți la proteste au fost împușcați mortal, zeci de oameni răniți, cei mai mulți dintre ei având între 18 și 25 de ani, iar morții i-au îngropat peste rămășițele pământești ale ostașilor români dintr-un cimitir de campanie de lângă Novocerkassk, din perioada bătăliei Stalingradului, 1942-1943. A scris și presa rusă de după 1990 despre această nouă tragedie a cazacilor de pe Don.

Privitor la participarea cazacilor alături de nemți la războiul antibolșevic, întreb de partea cui puteau ei participa dacă odată cu venirea la putere a bolșevicilor în Rusia pe cazaci îi aștepta pericolul dispariției fizice, în condițiile când bolșevicul Lev Troțki-Bronștein sprijinit de Ulianov-Lenin și Stalin-Djugașvili, a programat lichidarea cazacilor prin Directiva de la 8 februarie 1918? În conţinutul acesteia, cu o ură animalică pentru cazacii de pe Don, se sublinia: „Vechea căzăcime trebuie arsă în focul revoluției sociale...". Acele decizii bolșevice l-au făcut pe generalul Krasnov să stea în fruntea oștii cazace în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe care după război bolșevicii l-au judecat și spânzurat pe data de 17 ianuarie 1947.

Căzăcimea de pe Don, în toată perioada de după războiul civil, aștepta un izbăvitor al pericolului dispariției lor și când au apărut nemții pe Don cazacii primii (kalmâcii un pic mai târziu) i-au întâlnit nu ca ocupanți ci ca eliberatori, care le-au promis întoarcerea proprietățillor, a tradițiilor, credința și bisericile. Doar autoritatea marelui lor scriitor de limbă rusă, cazac de pe Don, din stanița Vioșenskaya, Mihail Șolohov, laureat al Premiului Nobel pentru romanul „Donul Liniștit, a mai stăvilit ura bolșevică îndreptată împotriva căzăcimii.

Despre toate aceste lucruri dar și despre bătălia de la Cotul Donului, mi-a vorbit un scriitor local, originar din stanița Kletskaya, care mi-a dăruit ediția a treia a cărții sale, una deosebit de curajoasă, care cuprinde toată istoria căzăcimii de pe Don până în zilele noastre. Scriitorul se numește Piotr Eliseev, iar cartea pe care mi-a dăruit-o pe data de 27 septembrie2013: „На земле тихoнo Дона, Волгоград, 2011" - Na zemle tihono Dona (Pe pământul Donului liniștit). Volgograd, 2011", care conține multe informații despre viața și tragica istorie a cazacilor de pe Don, despre răsculăcirea și răscăzăcirea bolșevică a cazacilor, despre participarea cazacilor în conflagrația mondială.

Foto - Vasile Şoimaru
Grafica - I.M.

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de comunicări și dezbateri ştiințifice „2017 - 140 de ani de la Războiul de Independenţă, 100 de ani de la bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, 75 de ani de la confruntarea de la Cotul Donului - Stalingrad", organizată sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în zilele de 8-9 septembrie 2016, de Filiala Maia-Catargi a Asociației Cavalerilor de Clio și Asociația ART-EMIS.

footer