Revista Art-emis
Leadershipul american in vacanţă? PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 10 Octombrie 2018 22:09

Casa AlbaOricâte surprize și perplexități ar produce, președintele Trump rămâne, deocamdată, fără rival la orizont, omul zilei nr. 1 al Americii (și al lumii). Admirat fără rezerve sau mitraliat cu critici și invective, lumea îl aprobă, îl înțelege sau măcar îl acceptă (sperând altceva de la viitoare alegeri) ori, dimpotrivă, se indignează, vituperează și l-ar destitui urgent. Dar și susținătorii înfocați, și contestatarii înverșunați nu port să nu-i recunoască, fără rest, un merit: a dezlănțuit o mișcare de idei la scară publică rar întâlnită într-o societate precum cea americană, prin excelență pragmatică și pentru care „Time is money". În America momentului, când vine vorba de Donald Trump, fiecare cetățean are idei, de la imigrantul ultim venit și până la redutabilii universitari cu autoritate înălțată pe diplomă, titluri și bibiliografii impunătoare.

Două asemenea somități, Ivo H. Daalder, senior fellow la Brookings Institution, fost student sau profesor la Universitățile Kent, Oxford, Georgetown, Massachusetts, Maryland și James M. Lindsay, vicepreședinte și director de studii la Comitetul pentru Relații Externe (faimosul C.F.R.), fost student sau profesor la Universitățile Iowa, Michigan, Yale, Harvard, lansează în prestigioasă publicație „Foreign Policy" o idee temerară: renunțarea temporară la leadershipul mondial al S.U.A. (adică pe timpul mandatului/mandatelor președintelui în exercițiu) și preluarea covarsitoarelor „prerogative" planetare de către un fel de Directorat, care s-ar putea numi, după cum sugerează titlul articolului celor doi, Comitetul pentru Salvarea Ordinii Mondiale. Istoria ar urmă să așeze acest construct insolit în seria glorioasă începută de Comitetul Salvării Publică al Revoluției Franceze și continuat în timp de Comitetele Salvării Naționale ieșite din loviturile de stat africane din ultimele decenii ale secolului al XX-lea și ... Frontul Salvării Naționale din România 1989.

Responsabilitatea problemelor lumii s-ar așeza pe umerii unui mănunchi de state ad hoc adunate: Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, U.E. (grupare de state), Australia, Japonia, Coreea de Sud, Canada. Nouă state din patru continente, un nou G-9, ad-interim, la cârma lumii, care „să salveze ordinea mondială liberală". Cu condiția, însă, că atunci când Donald Trump va părăsi Casă Albă, Statele Unite să-și reintre în drepturi ca lider mondial de necontestat al lumii. Inoportune ar fi, în selectul conclav, state precum Rusia, China, India, Brazilia, Iranul, căci ele „ar complică eforturile de a crea o baza comună" pentru gestionarea comerțului, terorismului, și a atâtor alte probleme. Căci fără un asemenea G-9, Rusia și China abia ar aștepta să preia conducerea lumii - avertizează cei doi universitari americani. Iar lumea, asigura cei doi, s-ar descurca o vreme și fără S.U.A., China și Rusia. Selectionaţii pentru G-9 au un P.I.B. însumat care e o treime din cel global și cam tot atâta la import-export. E drept că în ce privește capacitățile de apărare nu stau prea strălucit, sunt în poziție subalternă, ca secund al S.U.A. Dar la cheltuieli militare, depășesc împreună și China, și Rusia.

Altă problema, după cei doi: e greu de imaginat un cadru instituțional pentru „nouă entități politice diferite, care reprezintă 28 de națiuni", datorită U.E., „G-9 trebuie să se pregătească pentru asemenea riscuri" . atenționează, prevăzători, autorii americani. Deviza celor nouă ar putea fi spusele memorabile ale cancelarului Merkel: „Noi, europenii, trebuie să ne luăm cu adevărat soarta în propriile noastre mâini". Așa îi îndemna, în secolul al XIX-lea, și Marx-Engels pe „proletarii din toate țările".

Oricum, ca membru al U.E., și România s-ar prenumără printre liderii mondiali!

footer