Nicolae Bălaşa, art-emisDragii mei,
De data aceasta, deşi îmi doresc să discut cu voi, aproape că nu găsesc cuvântul de început. Şi asta pentru că, pe de o parte, trecutul, vorba Sfântului Augustin, este încă trăire în prezentul, uneori parcă prea prezent, iar pe de alta, viitorul stă şi el într-un fel de acum, tremur şi grijă. Altfel spus, veşnic port cu mine şi cerul, şi pământul în întreaga s-a zvârcolire şi frământare. Nimic nu am uitat. Uneori cred că îmi ştiu chiar şi „lumea ideilor şi formelor pure", din care am coborât pe pământ, clipa în care am văzut pentru prima dată lumina zilei, apoi pe aceea în care m-au colindat, în vis, ursitorile, prevestindu-mi zicerile din primordii, spuse pe care trebuia să-mi creionez şi eu soarta (un fel de punct de vedere), pe una deja schiţată de ele. Omul, în genere, şi eu asemenea, ne zidim din mers, respirând, trudind şi oftând, mai ales la cotiturile omenirii. Oftăm pentru oftatul mamei, pentru năduful tatălui, pentru că în adolescenţă s-a întâmplat să nu ne iubească o copilă, apoi pentru că o alta ţi-a sărit în braţe, oftezi şi pentru foametea ce bântuie continete, cu gândul că ea, nesătulă, ne va da târcoale şi nouă, apoi pentru că într-o oarecare parte a lumii, iar s-a mai pus de un război. Oftezi mai ales când omul de lângă tine se comportă ca o curvă ordinară, care trădează, te înşeală, te minte şi te fură. Am oftat şi am trecut parcă peste orice, făcându-mă surd şi orb la multe, însă nu şi peste clipa în care Valentina, soţia şi iubirea vieţii mele, în acel accident stupid, a trecut în altă lume. Atunci, aproape să îmi dau sufletul! Asta e! De atunci, viaţa, un oftat!

Revenind, mai puţin conformist şi nonşalant încă de la timpurile acelea, din faşă, îmi venea să le iau la palme ursitorile, revoltat de amestecul lor şi al altora în treburile mele, de peste ani. Dacă aş lua însă în serios poveştile cu ursitul, aş crede că Vali, îngeraşul tinereţei mele, mi-a fost răpită tocmai de ele, încă din preziceri. Oho, dacă aş avea şi certitudinea?! Ghelfăneala dracului! Le-aş băga în găurile negre din univers, să fiarbă acolo, în cazanul cosmic, la mii şi mii de grade, până ce... Apoi le-aş fă bătut mai ceva decât potcovarii fierul înroşit în foc. Cum însă numai Dumnezeu doar poate avea certitudini şi cum legile, atât cât îmi sunt mie ştiute, spun că nimic nu se pierde, ci totul se transformă, îmi văd de treabă şi de drumul meu prin lume. Nu de alta, dar cine mai ştie ce pot pune la cale vrăjitoarele, după atâta dat în clocot?!

Fraţilor, în viaţă, cel mai greu e să lupţi cu nevăzutul, mai ales când cunoaşterea-ţi stă pe nisipuri mişcătoare şi una, două, devine necunoaştere, ea însăşi într-o veşnică schimbare. Gândul n-a dat nimănui pace. Nici mie, nici vouă, şi nici măcar lui Adam şi Evei. Îşi doreau să se ştie şi să-şi afle locul lor în lume. În lume şi în moarte! Pe scurt, plăcere din durerile cunoaşterii, ale facerii. A facerii din idee! Iar de aici, tendinţa fiecăruia şi a mea în special, de a fi, fiinţând pe acest pământ, loc în care am fost parcă aruncaţi ca într-o ladă de gunoi de cei ce stau slujitori Domnului.

Acum, desigur, vrei să fii? Atunci trebuie, mai întâi, să te muţi cu totul într-o fabuloasă grijă, apoi, fie te zideşti, singur, om în lume, fie te tragi într-o ţeapă cât toate zilele, lăsată de acel nevăzut, la margine de drum. Iar eu, lăsând la o parte modestia, am vrut să fiu, am fost şi încă mai sunt. Mă zbat, înot, câştig... Om de afaceri! Uneori mai şi pierd, însă sper să ajung şi la un tărâm, unul exotic, la marginea căruia să mă mai şi odihnesc cândva. Templu în care m-am zidit?!... Răbdare, măcar cât să mai pun fie şi numai câteva cărămizi, cuvânt după cuvânt, jertfă acestui imens necunosct:Viaţa!

Viaţa?! Un nimic, în afara iubirii de semeni, a demnităţii onoarei, într-un cuvânt a moralei! Şi fiindcă tot am adus vorba, amintesc că suntem în 2012 şi că vin iar alegerile. Vălmăşeală mare! Unii cu un cutare, alţii cu un alt cutare... Cum s-ar zice, sunt tot pro şi contra pro, apoi invers. Nu de alta, dar, cam peste tot, la noi, în special, totul e de-a-ndoaselea. Lăsându-i la o parte pe cei angrenaţi în mişcarea electorală, trebuie să vă spun că pentru Valentina, sufleţelul ce-mi stă alături într-un niciunde, de voi însă, nevăzut, alegerile, curiozitate şi nu prea. Are experienţa vremurilor acelea în care candidatul era... În mare, ca şi acum, „catin (dat)". În plus, pe ici, pe colo, chiar şi atunci, puţea, cu toată „acoperirea"... Trecem peste mirosul hoiturilor parcă atemporale, puse veşnic, nouă, sub nas, ca nu cumva să ştim şi cum e parfumul zilelor, trecem şi peste al regilor din Biblie, că şi ei aveau un oarecare iz dacă nu chiar mai mult, şi amintim că peste doar câteva zile, iar o să ne împărţim. De o parte, unii cu promisiuni, minciuni, chestii socoteli... Ei, tot ei, rotiţi, aşa cum am spus, veşnic un fel de invers. N-ar pleca de la sânul mamei, de la Politica (şatră cu ştate vechi, luată în seamă şi repusă omului pe tavă, încă din Antichitate, până şi de către Aristotel), chiar dacă i-ai pica cu ceară încinsă. Cei de sus, de foarte sus, chiar dacă unii plesniţi bine de paranoia sunt jos, parcă prea jos, după ce se vor stabili confortabil (că tot şi-au plătit scaunul la înalte porţi de la Ierusalim, Washington sau Bruxelles), încep cu prelegerile despre răbdare. Apoi, sfaturile către popor, pentru că tam-nesam, iar ar fi un fel de criză mare. Ca să mai iasă din încurcătură, urlă ba prin pieţe, ba pe nu mai ştiu care vârf de şură, văietându-se a nu ştiu câta oară. „Noi am da" - ne tot spun ei, dar moştenirea-i îngrozitoare, urâtă foc şi nespus de grea. Imediat, în cor, la comandă, sindicatele, cureaua de transmisie, după 89, recârpită, sar cu tranca-fleanca, apoi ne sfătuiesc cu nonşalanţă: „răbdare!" Offf! Nu mai are omul încotro! Se pune pe înjurat şi le tot zice de morţi, de cruci... Când se termină cu ăle huiduieli, bagăm din nou capul între umeri pentru alţi vreo patru ani. Maeştrii păcălelii ştiu bine asta şi o vreme se retrag în bârloagele de lux de pe Coasta de Azur sau în vreo insulă de care nu a auzit nici dracu. Între timp, pentru că tot am aţipit, ca nu cumva să ne trezim, cei cu propaganda, fireşte, îi dau înainte cu o fi şi o păţi, până ce somnul deja ne-a înghiţit. În vremea asta, aleşii, întorşi din rai, prin interfeţe, încep mai întâi cu asfaltările. Pun asfalt pe fâşii din cerul de deasupra, pun pe visurile soacrei, ale mamei şi iubitei, încât să se oglindească repede şi bine în acte, apoi în alte investiţii, hoteluri, vile, iahturi... Alţii, supuşi, mai babuini, bătăuşi (din palme), (se) z(bat) şi ei să obţină măcar o funcţie, la vămile universului, că şi de-acolo pică dacă nu curge, câtă vreme vedem cu ochii noştri ploaia de meteoriţi, sătui de lălăiala altora de şi mai sus, gata să plătească peşcheş unuia, pe post de „vameş sfânt", pentru a avea un gram de linişte pe pământ. Aici?! Aiurea! Va fi vai de mama lor, când vor vedea în ce vremuri au dat, inconştienţi, buzna!

Noi, cei „proşti, dar mulţi", după ce le-am validat scaunele, chiar şi pe cele plătite cu mahmudele, piese de tezaur, rămânem la fel, cu ale noaste, cu frământările şi oftatul despre care vă vorbeam. De-asta iarăşi vin şi spun: viaţa-i ca dracu! Un nesfârşit oftat! Oftat pentru că justiţie nu e, câtă vreme de exemplu (caz concret!), procurorul apoi judecătorul, în dosarul cu nr XXL, din data YZ, 2012, a dat o sentinţă favorabilă inculpatului care şi-a fraudat, ani la rând, semenii, colocatari de pe scara blocului. A motivat că cel reclamat nu-şi trecuse copilul pe listele de plată la acea asociaţie pentru că ar fi fost crescut (reţineţi, ani la rând, şi tocmai de când l-a făcut maică-sa), la ţară, de bunica sa moartă (moartă, moartă, cu acte în regulă, şi nu de ieri, de alalteri, ci de vreo cinci sau şase ani!) şi de bunicul bolnav, săracul, cu alzheimăr în ultimul grad. Ca să fiu mai explicit şi să nu credeţi că amintesc doar câte ceva din poveştile cu proşti, vă rog să reţineţi! Poliţistul din satul în care morţii şi-ar avea la propriu grijă de urmaşi, evident, a întocmit un act fals. Nu vă gândiţi, e bine merci! Procurorul, indolent, fie l-a durut în cot, fie a închis ochii la vreun avans mai verzişor sau unul mai naturel, plătit la colţul ierbii, că doar e şi el om. Judecătorul a dat sentinţa de mai sus şi... Nu mă opresc aici şi reamintesc faptul că un oarecare procuratore, cu primarele şi cele vreo câteva zeci de secretare (neamul e pe măsură), l-au declarat pe un bătrân mort, l-au scos din lume, evident, pentru a-i lua tot: casa, masa, dar mai ales o tarla, pe care o firmă de extracţie a petrolului îşi montase de curând sonda. Aoleu, Doamne, ce vremuri?! Ce oameni?! Unde dracu o fi ăia cu cartea recordurilor, nu ştiu? Păi asemenea fapte, de superiorii lor chiar premiate, nici că s-au mai întâlnit. Nu, pentru că fals şi uz de fals, înşelătorie, neglijenţă în serviciu etc., la noi, la români, e un fel de apă de ploaie îngheţată. De! Ce-ţi mai rămâne? Oftatul, pentru că dreptatea-i doar în filosofie, concept-dezbatere, în dicţionar, cuvânt, şi nici acolo, ea prin el, prea bine definit. O să mai oftăm că mitocanul, doar îl ştiţi, limbric, Sfârlogel cel mic, gaşca de alţi paraziţi, în frunte cu Păsăroi etc., iar vor sta la colţ sau îmi vor sări gardul casei, cu bâta, gata să îmi dea din nou cu ea în cap. Şi în acest caz şi jandarmii, şi procurorii, şi justiţia, în viitor, probabil, ca şi până acum, surzi, orbi şi muţi. Dacă mai adaug: lipsiţi de profesionalism, necinstiţi, nedrepţi (ca să nu mai spun şi altceva), chestiunile se complică mai rău chiar decât au fost pe vremea inchizitorilor, pentru că pe cea a comuniştilor, era, comparativ, lux. O să mai oftăm din nou pentru că impozitele se vor dubla, că preţurile se vor tripla că... Salariile însă musai vor scădea! Sorcova, sorcova!... Am să v-o cânt de Anul Nou. Până atunci, trebuie să vă spus că Joiţina, Cioc şi Urinela (helăuuuu!), cu siguranţă iar nu o să plătească tva pentru AF de produs şi pentru folosit centura.
Domnule, văd şi mă crucesc! Curve, peste tot! Taie, spânzură, umplu lumea cu de toate, de la sifilis până la sida, iar taxe pe produs, ioc. În plus, sunt asistate! Ba mai mult, pe unde nici că ai gândi, au chiar întâietate. Profitând de statut, unele, mai neşcolite, fac legea, apoi strigă în gura mare să fie amendate babele de prin pieţe, că nu-şi mai ţin băşinile şi vând zarzavaturile gazeificate. Lucru'dracu în casa popii! Ca de altfel şi într-a mea, pentru că mai ieri, alalteri, coana Joiţina, frivolă, cum e ea, împreună cu gaşca înfometată (Sfârlogel, Cioc şi Urinela - helăuuuu!), bat sălile de judecată întruna. Cică, după ce m-au furat de mii de euro şi tot ce se mai putea lua, să le mai dau şi lor (câtă vreme statul, lună de lună, îşi ia porţia), din casă, masă, jumătate din... pisica rătăcită pe la mine, din căţeaua haimana, jumătate din pământul pe care calc şi altă jumătate din cerul de deasupra mea. Mă fraţilor, primele enumerate, recunosc, le-am cumpărat cu banii mei, trudiţi, cu riscuri, cu sudori, celelalte sunt de la Dumnezeu. Apoi statul, măcar e stat! Asta face de când lumea: ia! Dar pârliţii ăştia cu ce drept? Iar mă închin şi mi-o ia mintea razna. Mai rău va fi dacă un judecător, mai drept decât drepţii duşi, cu popă, până peste lumea ailaltă, va decide altfel decât a fost situaţia şi decât ar fi firesc, atunci să vezi ce n-ai văzut! Justiţia, peste firea firilor, la un adică, după vremuri, taie şi spânzură. Şi atunci, ce să mă fac?! Am să împart cu ei, mai întâi, căţeau, mâţa, pe dracu făcut ghem şi dat de-a dura, cerul, pământul luat pe tălpi, chiar şi pupicii primiţi ieri, de la una... Damă bine, mon cher! Cât despre celelalte, vom mai vedea!

Pănă atunci, dă, Doamne, ca măcar acum, după alegerile astea, să se mai îndrepte, măcar, pe ici pe colo, câte ceva, altfel ne-a luat gaia! Oftăm până ne dăm sufletul, câtă vreme, peste tot, iar foamete mare!
Al vostru, pentru eternitate, Titus