Revista Art-emis
Cum am cunoscut-o pe Maria T?nase (1) PDF Imprimare Email
Marin Voican-Ghioroiu   
Miercuri, 10 Ianuarie 2018 19:00

Maria T?nasePentru „Zâna mea cea bun?" - Maria T?nase, la cea de a XXI-a Edi?ia Festivalului Maria T?nase din 2005[1], Soprana Rodica Anghelescu a cântat în sala Teatrului Marin Sorescu „Maria T?nase spune, iube?te cât e?ti pe lume" - (un omagiu de suflet din partea mea), iar lacrimile v?rsate de de copilul care nu a jucat rolul de „paj" mi-au fost ?terse de frenetice leaplauze ?i ova?ii din partea spectatoriilor care s-au ridicat în picioare. Din tabloul expus pe fundal, marea Doamn?, Privighetoarea cântecului românesc, Maria T?nase m? privea admirativ ?i-mi spunea: „Rolul pe care ai s?-l joci tu... ?i-l p?streaz? Dumnezeu". (Marin Voican-Ghioroiu).

Eram în ultima s?pt?mân? a lunii August, anul 1956, înainte de-a începe ?coala (cred c? într-o miercuri), când m? sculasem dis-de-diminea?? ca s? merg la ?trand cu veri?orii mei: Romic?, Nelu ?i Gigi (actualmente tr?iesc în Italia). Am mâncat în grab? dou? felii de pâine unse cu margarin? ?i marmelad?, apoi mi-am b?ut ceaiul de m?ce?e în care tanti Marioara (sora lui tata) pusese câteva pic?turi din sticlu?a cu esen?? de rom, când aud telefonul sunând. În receptor aud vocea lui tata: „Marine, gr?be?te-te s? ajungi cât mai repede la mine. Nu întârzii de ora zece, ai în?eles!" Nu am mai avut timp s?-l întreb de ce o a?a de mare urgen??, c? am auzit un ??c?nit scurt, telefonul se închisese, iar eu am r?mas cu gura c?scat?, ducându-mi-se toat? speran?a c? am s? mai merg s? m? scald în „lighean" - „?trandul Tineretului" din fa?a Teatrului de Operet? care se afla peste Dâmbovi?a, în dreptul podului Mihai Vod?. Imediat am zbughit-o pe poart? ?i m-am îndreptat spre Pia?a Unirii, ca s? ajung la restaurantul „Calu' b?lan", unde tata lucra ca osp?tar. S? fi fost cam ora... nou? f?r? un sfert, dar cum eu aveam în suflet o presim?ire (nu prea bun?), am început s? alergat pe malul Dâmbovi?ei de-mi sfârâiau t?lpile picioarelor, ?i-n dou?zeci de minute am fost la tata.

Cum m-a v?zut a?a transpirat, s-a îngrijorat c? probabil ar?tam foarte speriat ?i mi-a zis:
- De ce ai alergat, nu aveai ceas la mân??!... Pân? la zece mai era destul timp?
A sunat-o pe tanti Marioara s? nu-?i fac? griji pentru mine, care plecasem f?r? s?-i spun, c?ci pe atunci nu eram obi?nuit s? dau socoteal? de ce fac. Într-un târziu, dup? ce am mâncat câ?iva mititei care musteau ?i aveau un gust extraordinar de bun, iar un picolo mi-a adus ?i un ?ap de bere, vezi Doamne... ca s? m? r?coresc (doar alergasem s? ajung cât mai repede la tata, ne?tiind ce se întâmplase), din care am lins mai întâi spuma ?i cu înghi?ituri mici l-am dat gata, când o fat? îmbr?cat? cam sumar se apropie de mine ?i-mi zice s-o urmez. M-a condus în salonul mare, unde tata era ?ef de sal? ?i supraveghea modul cum sunt servi?i clien?ii la mese. M? apucase o a?a ru?ine... c?, pân? s? ajung la dânsul, m-au trecut câteva ape bune, mai ales c? domni?oara care-?i pusese mâna pe um?rul meu ?i m-a condus într-un separeu în care am v?zut pentru prima dat? o „cas?" de marcat (o ma?in?rie inteligent? care prin rotirea unei manivele, dup? ce osp?tarii b?teau pre?urile, scotea un bile?el pe care era imprimat? valoarea consuma?iei).
- Marine, tat?, b?nuie?ti de ce te-am chemat?
- Nu, dar la dou?sprezece trebuia s? merg la ?trand...
- O s? mergi în zilele urm?toare, acum trebuie
s?-l înso?e?ti pe cum?tru ?âmboi (me?ter la sec?ie strung?rie, uzina Mateia? Rako?i care, mai târziu, s-a numit Timpuri Noi) ?i pe nea Ionel Oracescu...
- Unde?!...
- Au s?-?i spun? ei. Cred c?-l vei ajuta pe Ionel, despre care am aflat mai târziu c? era poreclit „Nenea Cinzeac?".
- Bine, t?ticule, m? duc.
- Ai grij? s? fii respectuos. Ne-am în?eles?
- Da.
- Ilona!...
- Da ?efule, îi r?spunde feti?cana care m? adusese în salonul cel mare, dar nu se mi?case din pragul u?ii cât vorbise tata.
- Du-mi cavalerul în Pia?a de Flori, în spatele restaurantului „Hanu' lui Manuc", ?i-l a?tep?i pe unchi-t?u Ion ?âmboi pân? vine.
- Am în?eles, jupâne!... ?i s-a apropiat de mine întinzându-mi mâna ca la unui copil, zicându-mi: „Hai M?rine dup? mine!"

Zgâtia m-a prins de mân? ?i a-nceput s? m? trag? dup? ea. Nu era mai înalt? decât mine, iar ca vârst?... s? fi avut cam ?aisprezece ani, sau cel mult ?aptesprezece, dar se vedea c? nu era deloc timid? ca s? fie a?a de prietenoas? cu un b?iat pe care abia îl cunoscuse, dar mi-am zis în sinea mea: „Dac? e de la Bucure?ti, ru?inea a l?sat-o la barier?".
- De ce te gr?be?ti, domni?oar??!...
- Hai c?-mi placi! Ha-ha-ha! Tu n-ai mai fost în compania unei fete? În loc s? m? iei tu de bra?, te trag dup? mine ca pe un c?rucior f?r? o roat?!...
- Nu ?tiu în care parte mergi.
- Gata, am ajuns. Asta e Pia?a de Flori. Î?i place? S? nu-mi spui c? la tine la ?ar? ai v?zut a?a ceva?
- De unde ?tii? Ai v?zut tu gr?dina de flori a m?icu?ei mele, Anica, mama tatei de la ?tirbe?ti?
- N-am v?zut-o, dar te v?d c? ai r?mas cu gura c?scat?...
- Cred c? nu ai observat prea bine... ?i ochii mi s-au fixat pe dantel?ria pridvorului care înconjura o c?su?? cu ferestre albastre, iar de jur împrejur se vedeau atâtea flori c? într-adev?r... Ilona avea dreptate, erau extraordinare; multe nu numai c? nu ?tiam cum se numesc, dar nu v?zusem a?a ceva în via?a mea. Ce m-a f?cut s? fiu mirat ?i entuziasmat, erau ni?te crizanteme cu o inflorescen?? cât o p?l?rie de floarea soarelui, albe ca z?pada, aduse în ni?te co?uri imense de doi olteni care abia mergeau sub greutatea lor, c? m?-ntrebam dac? n-o s? li se rup? cobili?ele.

Ilona, f?r? s?-mi dau seama, î?i pusese mâna dup? gâtul meu ?i m? privea (mi-am zis eu atunci) ca pe un novice, dar mai târziu am în?eles c? ?inuse seama de vorba lui taic?-meu care-i promisese c? o s-o fac? nor?, fiindc? (mi-a m?rturisit mai târziu) sim?ise de la prima vedere o atrac?ie deosebit? pentru mine, când s-a întors foarte speriat?, zicându-mi.
- A venit neica ?âmboi, ?i imediat ?i-a retras mâna (iar fa?a i s-a-ntunecat). Trebuie s? ne desp?r?im...
- Ilona, ?sta-i cavalerul t?u? ia la rost me?terul ?âmboi, care avea o burt? respectabil? de cârciumar.
- B?iatul ?efului, uchiule...
- M? pu??, nu e?ti a?a mic!... cum tot zice Ilie, ba v?d c? ai crescut destul de înalt. Câ?i ani?... ?i îmi întinde o mân? imens?, asem?n?toare t?ietorilor de lemne de pe la noi.
- Cinsprezece ani, domnule. - Bravo! Mâine-poimâine am s? joc la nunta ta.
- Dac?-o s? te chem?m, sare Ilona cu vorba. Nu i-a r?spuns, a p?truns-o cu o privire de-am intrat în p?mânt de ru?ine, dar f?tuca nici c? i-a p?sat, i-a întors spatele ?i a zbughit-o f?r? a spune un cuvânt. În timp ce priveam dup? Ilona care alerga ca la o-ntrecere sportiv?, iar cozile aurii... în vârful c?rora avea câte un trandafir, se mi?cau ca dou? frânghii atingându-i coapsele, numai c?-?i face apari?ia nea Ionel, zis Cinzeac?, leg?nându-se ca un r??oi din târgul mo?ilor, ducând în mân? o traist? ponosit?, destul de grea dup? cum ar?ta.
- Oracescule, iar întârzii?
- S-avem pardon, Zdrâmboi! ?i-a scos tacticos un ceas de buzunar, al c?rui l?n?i?or str?lucea ca soarele, l-a privit cu luare aminte dup? care a dat din mân?, semn c?-i dezgustat s? asculte asemenea observa?ii, ?i i-a spus pe un ton r?gu?it. - Am venit cu cinci minute înainte de ora zece..., ca atare nu vorbesc dac? m? întrebi, nu sunt aici. ?i-e clar?

Când m-a observat a f?cut ochii mari, a tras aer pe n?rile c?scate ale nasului, care era ascu?it ca al unui vulpoi par?iv, s-a aplecat spre mine sc?pând traista din mân? ?i, nu mic? i-a fost mirarea s? vad? în fa?a ochilor un a?a fl?c?u, nu „mititel" cum m? descria tata în dragostea cu care vorbea prietenilor despre mine; iar eu îmi cer iertare c? am uitat s? spun: nenea Ion ?âmboi era na?ul veri?orilor mei (care au s? se supere c? nu merg la sc?ldat cu ei), de unde ?i gradul de rudenie (cum?tru) cu familia Voican. În final mi se adreseze p?rinte?te, b?tându-m? pe umeri.
- Dup? cum te v?d, ai stof?... o s? scot din tine un meseria? a-ntâia.
- Oracescule, eu trec prin pia??, intru pu?in prin hala de carne (Hala Ghica, prima unitate din ?ar? dotat? cu motoare ?i frigidere engleze?ti care au func?ionat pân? a fost d?râmat? odat? cu sistematizarea ora?ului), iar tu mergi la Franz T?nase. Vezi ce au pompele alea. Dac? sunt uzate... m?sori buc?ile, presetupele, axele ?i le pui cotele cu toleran?ele de ajustaj cu alunecare; mi-aduci schi?ele ?i în câteva zile î?i dau piesele de schimb... ca s? le montezi. Ai grij? de nepotul M?rin s? nu care cumva s? se accidenteze. (Termenii tehnici pe care-i spusese ca la carete îmi erau necunoscu?i, ?i abia mult mai târziu m-am familiarizat cu aceste denumiri de care v-am amintit)
- Ce!... m? crezi cretin s?-l pun s? ridice sau s? umble la vreun motor? Nu-i am pe haidamacii francezului care au s? le ridice pe bancul de lucru? Îl iau s? aib? grij? de traist? ?i s?-mi dea la mân? sculele.
- Vezi c? b?iatul... nu cred s? le cunoasc? pe toate cum se numesc, a?a c? explic?-i.
- P?i ?sta-i primul ucenic pe care-l înv??!...
- Ca s?-?i mearg? bine, hai s? te cinstesc la Ilie ?i s? mânc?m o ciorb? de burt?, ?i au luat-o spre Calu B?lan, iar eu am sim?it pentru prima dat? o bucurie instantanee, c?-mi ardeau urechile, abia a?teptam s-o v?d din nou pe llona. Au b?ut, au mâncat, au mai cerut înc? un rând de halbe în care ?i-au pus câte-un p?h?rel de rom, iar mie, care eram s?tul, nu-mi ardea de mâncare, ?ineam mor?i? s-o z?resc pe Ilona care, spre regretul meu, n-a mai ap?rut.

Am aflat peste vreo trei luni c? o trimisese la buc?t?rie s? cure?e zarzavat, iar cât? ceap? i-a trecut prin mâini... atâtea lacrimi a v?rsat, ?i zicea c? se gândea la mine dac? eu am observat-o c? m? place, ?i uite-a?a am plecat cu buza umflat?, f?r? niciun chef de-al urma pe neica Cinzecu?? (cum îl alintam dup? ce m? împrietenisem cu dânsul).
Ne-am urcat în tramvaiul unu pân? la Podul „Lemaitre", care trecea Dâmbovi?a în dreptul uzinelor „Mateia? Rako?i", apoi am ?inut-o pe calea V?c?re?ti, ?i la a cincea sau a ?asea strad? am f?cut la dreapta, o cotitur? cam de ?aptezeci de grade tot la dreapta ?i ne aflam pe strada Livedea cu Duzi nr. 23, unde am a?teptat s? ni se deschid? poara, ?i s?-l duc? în fundul cur?ii pe Leu, un câine ciob?nesc foarte mare, care avea pe cap câteva smocuri de p?r negru, de unde-?i tr?gea porecla de Pricu.
- Nene Oracescule, cum ne fu vorba c? la zece e?ti aici? Vrei s? r?mân în pan? cu pompele ?i s? nu mai am cu ce uda gr?dina?
- Francezule, bine te-am g?sit!
Bine ai venit..., dar la dou?sprezece!... Z?u c? am crezut c? nu mai vii.
- Doar nu c?deam în vreun butoi cu ?uic?, ha-ha-ha! Îl ai pus cumva la poart? ?i nu-l v?d, ai?!... T?n?sache, una e vorba spus? seara, alta e pe ziu?. Pân? m-am dus s?-l aduc pe iste?ul ?sta, ?i m? împinge-n fa??, de la Iliu??, crede-m? c? mi-a luat timp, ca s?-l observ c?-mi face ?mechere?te cu ochiul.
- Cum te cheam?, b?ie?ele? M? întreab? nenea Franz.
- Marin.
- Tu ?tii al cui e fl?c?ul, T?n?secule?...
- Dac?-mi spui, desigur c? voi ?ti.
- E b?iatul lui Ilie Voican de la Calu B?lan.
- Ia uite ce fl?c?u mare are Iliu??!... S? tr?ie?ti oltena?ule! Maic?-ta Neta ce face, te-a l?sat s? vii singur la Bucure?ti?
- Nu sunt singur, sunt cu tata. (Mama r?m?sese la Ghioroiu, spera c? nu ne vor lua tot p?mântul comuni?tii, dar în 1962 ne-au l?sat s?raci ?i abia atunci s-a îndurat ?i dânsa ca s? vin? lâng? noi).
- Îmi placi c? nu plângi dup? fusta maic?-ti.
- Imediat m? apuc de treab?, s?-mi dai o prelat? s?-n?ir sculele, iar pompele pe care le voi inspecta, Francezule, s? mi le urci pe o mas?, cam la în?l?imea unui taburet, c? doar n-o s? stau coco?at ca la t?mâiat.
- Ionic?, pân? s? vii tu, am organizat atelierul de repara?ii. Am pus dou? loitre de car pe ni?te scaune, iar pompele deja sunt aduse, numai tu lipseai...
- Ca s? vezi!... ?i-a scos ?apca ?i a-nceput s?-?i fac? vânt cu ea. Cald al dracului, nu se mai termin? z?pu?eala asta!... Începuse s? transpire, berea î?i f?cea efectul, iar nenea Ionel, care era destul de slab, asuda abundent ?i se ?tergea cu un fel de fa?? de mas?, sau o bucat? de cear?af pe care o scosese din traista cu scule. Într-un târyiu îl întreab? pe nenea Franz T?nase:
- Ia zi-mi, Nelu Busuioc mai tr?ie?te?
- Bate-te peste gur?!... Cum s? nu tr?iasc?? Azi-noapte a cântat pân? pe la dou? diminea?a, c? M?ria când a venit de la Cap?a, a avut o chermez? boiereasc?, i-a g?sit d?n?uid ?i chiuind. ?i cum M?ria se d?-n vânt dup? muzica gorjeneasc?... ce crezi, le-a zis câteva cântece de le-a mers la inim?, ca apoi... doar ?tii c? o respect? ?i le e ru?ine de coni?a: au plecat la culcare, nu voiau s-o supere cu zdr?ng?nitul lor.
- Când am s? termin pompele, îl aduci la mine s?-mi zic? de dor ?i inim? albastr? în zumzet de motoare ?i pompe aspiro-resping?toare...
- Va urma -

--------------------------------------------------------
[1] https://www.youtube.com/watch?v=_WaclknMXds&feature=youtu.be

footer