Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Ben Todic?, Australia   
Miercuri, 23 Mai 2018 20:23

FujiM? simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascu?irii. S?-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, via?a? Dar cine le folose?te? Tot ceea ce tr?iesc ?i declan?ez în mine s? fie oare motivul pentru care sunt aici? Dac? Dumnezeu ?tie ?i controleaz? totul, atunci cine e în spatele Lui? Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul „revolu?iei", când eu realizam ca temerar performan?e de nivelul Nadiei Com?neci pentru Ciudanovi?a, c???rat pe acoperi? în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prin?ul Florii de Lotus din Thaichung, Taiwan, care c?uta un operator s?-i filmeze un r?s?rit de soare în Aoraki, undeva în vârful muntelui Cook din Noua Zeeland?. El fiind gr?bit, se angajeaz? s?-mi pl?teasc? toate cheltuielile, plus salariu. Era vara, în luna iulie. Mi-am luat concediu f?r? plat? pentru dou? s?pt?mâni ?i l-am urmat. Desigur c? el avea un anturaj de mai mul?i administratori ?i securitate cu el. Nu eram singuri. A?i v?zut prin?i pierdu?i?

Am urcat dup?-amiaza cu ma?ina în vârful muntelui la o c?su?? turistic?, unde ne-am a?ezat bagajele ?i am ales pozi?ia unde voi fixa camera în direc?ia r?s?rit. Am plantat trepiedul ?i am încuiat pe directive, în a?a fel încât diminea?a pe la orele 4, când urma s? ne de?tept?m doar s? fix?m camera în ?ezutul trepiedului ?i s?-i d?m drumul. Durata înregistr?rii r?s?ritului cerut? era de patru ore. Ce face prin?ul cu înregistrarea, e treaba lui. Am aflat mai târziu cât de spectacular e tot programul lui. Dup? zece zile de c?l?torie în jurul p?r?ii de sud a ??rii ne desp?r?im, eu c?tre Australia ?i el, spre Taiwan.

Ajuns acas?, îmi v?d de treburi. Eu locuiam singur. V?duv. Baiatul era însurat, la casa lui ?i, în ajun de Anul nou, ca printr-un blestem, d? faliment restaurantul de unde cump?rasem bilete ca s? petrec revelionul. M-am trezit dintr-o dat? singur cuc, numai cu o zi înainte de aceast? mare s?rb?toare. ?i ce s? vezi, frate? Cerul începe a se întuneca, ?i ce îmi vine mie, ie?ind afar? din cas? ?i v?zând o gr?mad? de p?s?rele care se agitau pe sub stre?ini, s? m? urc pe cas? ?i s? cur?? burlanele ?i strea?ina de frunze ?i alte gunoaie adunate de-alungul anului, ca în torentul ploii s? nu inunde cuiburile ?i s? moar? puii p?s?rilor.

Cum stam a?a posomorât, c???rat pe acoperi? ?i cur??am cu o lop??ic?, numai ce intr? po?ta?ul pe motoret? prin intrarea din fa?a casei ?i sun?. Îi r?spund de pe acoperi? ?i el îmi zice gr?bit s? cobor repede c? este urgent, am un plic recomandat. Ce-o fi, Doamne? S-o fi întâmplat ceva r?u acas?, în România? Omul pune întotdeauna r?ul înainte. Cobor ?i semnez. Desfac plicul ?i ce crede?i? În?untru era un bilet de avion pentru a doua zi, diminea?a, la ora 8, direc?ia Taiwan, Taipei. Sunt câteva ?ari, în general în N.A.T.O. pentru care australienii nu au nevoie de viz?. A?a c?, privind în sus la p?s?relele care de-acum zburdau vesele c? am cur??at strea?ina, le-am mul?umit pentru cadou, pentru surpriza cereasc?, un r?spuns la gestul meu ?i am început s?-mi preg?tesc valiza. Biletul era pl?tit de prin? cu o invita?ie la un nou proiect: Muntele Fuji cu un nou r?s?rit de soare.

Un moment în urm? eram deziluzionat ?i dintr-o dat?, în ceruri. Am ajuns în Taipei, unde prin?ul m? a?tepta în Porsche-ul sport ca s? m? duc? în ora?ul s?u de re?edin??, unde aveau o catedral?, Thaichung. Îmi face cuno?tin?? cu doamna, care ea este de fapt ?efa suprem?, Prin?esa Florii de Lotus. Desigur c? ajuns aici, fac o video-înregistrare ?i a r?s?ritului de soare taiwanez de pe muntele Yushan (Jade Mountain), prin?ul coroanei. La 3.952m este cel mai înalt munte din Taiwan. La aproape patru mii de metri în?l?ime era un aer atât de rarefiat pe munte încât la soare mureai de cald, soarele ardea, iar la umbr? înghe?a apa. Nu v? vine s? crede?i? Veni?i aici! N-am tremurat de frig de când mama m-o f?cut cum am tremurat pe You Sun.

M-a dat apoi pentru o s?pt?mâna în grija unei familii, care s? se ocupe de mine, s? îmi arate împrejurimile ?i tradi?iile lor. Densitatea popula?iei e atât de mare, încât aproape tot teritoriul e populat. Chiar ?i pere?ii mun?ilor verticali sunt împ?na?i cu lemn tratat sau bare de o?el pe care sunt construite case de locuit ?i chiar gr?dini pentru legume. Sunt câteva por?iuni de munte ?i deal care sunt rezervate turismului, pentru peisajul natural deosebit de frumos, ?i ca s? vizitezi o p?dure sau un deal, pl?te?ti un fel de intrare. Noi, cei din Australia ?i România nu realiz?m cât de noroco?i suntem s? avem experien?a spa?iului liber. Cât am c?l?torit cu prin?ul de la aeroportul din Taipei ?i pân? în centrul ??rii, unde locuie?te el, nu am trecut prin spa?ii libere între localit??i. Toate ora?ele ?i satele sunt unul lîng? altul.

La un moment dat, l-am întrebat pe prin?, dup? dou? ore de c?l?torie:
- Când ie?im din Taipei?
Mi-a r?spuns râzând c? am trecut deja prin câteva ora?e, iar pe autostr?zi nu am v?zut indicatoare de vitez? mai mari de 60 km pe or?, iar pe unele str?zi din localit??i am v?zut indicatoare de 5 km/h. Incredibil! Nu? ?i asta se Întâmpla în 1996. Vreau s? precizez c? noi, cei din ??rile anglo-saxone nu avem în noi plantate formele de respect dintre clase, folosite înaintea numelor sau titlurilor în alte ??ri, iar eu când m? adresam lui direct, el râdea ca reac?ie la ignoran?a mea.

Pe durata ?ederii mele cu gazdele s-au organizat hârtiile de c?l?torie a anturajului prin?ului pentru Japonia, unde aveam misiunea de a filma r?s?ritul soarelui pe muntele Fuji. Acum cred c? vre?i s? afla?i la ce-i trebuia prin?ului serviciul meu ?i al r?s?ritului de soare. Ce a remarcat el la mine mi-a dest?nuit în Noua Zeeland?, sunt ochii mei de vultur, adic? ?intesc ?i am r?bdare s? urm?resc cum cre?te firul de iarb?. Am r?mas surprins. Nu m-am gândit niciodat? la asta.

În catedrala mare de câteva sute de locuri, când începea sesiunea, pe peretele mare ?i alb din spatele prin?esei ?i prin?ului se proiecteaz? în timpul sesiunii religioase r?s?ritul soarelui în mi?care real?, timp în care el explic? despre mica diferen?? dintre oameni, plante ?i animale, subliniind c? diferen?a dintre un copac ?i om este numai de ?ase procente, iar restul de 94% suntem identici ?i asta ne face fra?i. Timp în care ne demonstreaz? prin exemple practice, comunicând cu plantele. Adic? un exemplu ar fi: ata?eaz? de o plant? un galvanometru pentru a m?sura schimbarea chimic? în ea ?i apoi aprinde o flac?r? ?i spune c? are inten?ia s? dea foc plantei. Automat se vede schimbarea acului din instrument în jos. Alt fel de reac?ie e când îi spune c? o iube?te ?i îi cânt?. Acul cre?te!

Pe marele ecran, r?s?ritul soarelui e impresionant. Apare la început linia orizontului, dup? care intr? soarele care începe s? dezbrace mun?ii ?i dealurile, apar localit??ile ?i încetul lumea începe s? mi?une ca furnicile, ma?ini, trenuri, avioane, nori, vânt, p?s?ri, tunete, ploaie sau lumin?, gaze ?i plante care se trezesc la lumin?. În general, popula?ia st? închis? în înc?peri sau alearg? continuu, f?r? s? observe natura care le-a înlesnit venirea în ast? lume.

În Japonia, pe muntele Fuji, la 4.000 de metri a fost zapad? ?i azi e temperatura mai dulce datorit? curen?ilor marini dinspre zona ecuatorial?. Condi?iile peste noapte au fost mai bune decât în Taiwan. Japonezii sunt extraordinar de avansa?i tehnologic ?i nu s-a pus problema frigului în cabana organizat? de gazde. Organiza?iile credincioase î?i au sus?in?torii lor în lumea secret? a samurailor ?i a clanurilor Yacuza, care asigur? ?i deschid por?i membrilor s?i. Eu am fost doar parte din suita prin?ului, nu vorbesc japoneza ?i nici cantoneza ?i am fost sub protec?ia celui c?ruia prin?ul m-a încredin?at, un securist.

Dup? filmarea extraordinar? care a început pe la 3:30 diminea?a ?i s-a derulat revelând mun?ii str?lucitor înz?pezi?i din jur, un r?s?rit care m-a impresionat într-adev?r mi-am adunat echipamentul ?i m-am al?turat anturajului în circuitul lui prin templele din lan?ul ora?elor Tokyo-Nagoya-Kyoto-Osaka-Hiroshima-Fukuoka, unde prin?ul ?inea seminarii cu vindec?ri în grupuri de japonezi ?i în câteva ocazii, la personalit??i importante unde prin?ul era pl?tit s? scoat? spiritele rele din membrii anumitor familii sau ale caselor lor, m? refer aici la case cu câte cinci nivele ?i bazin de înot, lucru pe care nu ?i-l poate permite oricine în Japonia, unde doar pre?ul întregului ora? Tokyo cu suburbiile e ca cel al întregii Americi.

Turul a durat zece zile. Pentru mine a fost o experien?? interesant? visual ?i tradi?ional, neîn?elegând nimic din ceea ce se vorbea acolo. Doar acum m? gândesc cum am avut curajul a?a de unul singur s? plec printre str?ini. Puteau s? m? taie ?i s? m? dea la porci ?i nu ar fi ?tiut nimeni nimic. Dup? filmele v?zute prin occident, puteam s?-mi imaginez orice. Eu personal, nici în ziua de azi, dup? 21 de ani nu a? putea acoperi b?ne?te o asemenea aventur?. Îns? nu despre asta voiam s? scriu. Eu am lucrat de cum am pus piciorul în Australia, pe care am g?sit-o cu zece ani în urma Europei la fabrica olandez? Philips, la sec?ia de construit frigidere. Dac? în armat? demontam AKM-ul în 30 de secunde ?i îl reasamblam tot în atâtea, un frigider îl fac buc??i cu o ?urubelni?? electric? în 60 de minute. Pentru un necunosc?tor, pare imposibil. De ce v? spun toate aceste lucruri? Pentru ca s? în?elege?i ce mi s-a întâmplat în trenul cartu? la întoarcere din Osaka.

În acea vreme, trenul rapid nu era atât de ermetizat ca ?i cel de azi, calculatorul era înc? la începuturi, rezolva doar aritmetica ?i func?ii algebrice, nu avea performan?? ca cele de azi. Eram îmbr?cat într-un costum alb ?i cum nu mi-a picat bine la stomac ceea ce am mâncat în ultimile zile, nu m-am sim?it prea bine ?i am evacuat un aer greu mirositor. Sigur c? nu s-a sim?it mirosul, pentru c? eram în cantina vagonului, unde serveam masa, a?a c? m-am sculat u?urel ?i m-am dus la WC, cu inten?ia s? m? dezbrac ?i s?-mi sp?l pantalonii, care aveau acum o pata mare în zona ?ezutului.

Nu a fost greu s?-i sp?l în chiveta care e separat? de WC, îns? cum s?-i iau pe mine uzi, pentru c? avea ?i o marc? mare ?i urît? pe ei, a?a c? mi-a venit ideea s? demontez grila de la ventila?ie, cu inten?ia s?-i ?in câteva minute în aerul care intra vijelios de-afar?, creat de mi?carea trenului ?i ghidat printr-un canal de aprox 10 cm pe 50 crea un fel de turbo-curent, care natural sugea aerul din toalet? ?i-l propulsa afar? ca s?-i usuc, a?a cum îi usca vântul pe sârm?, îns? am considerat în acel moment c? la viteza de 200 ?i km/h, timpul se mic?oreaz?. A?a c?, ?inând cont de experien?a mea de meseria? de la Philips, nu mi-a fost greu s?-i înfund pe tube ?i s?-i am în vânt în câteva minute. ?i cum m? bucuram eu a?a, se aude deodat? o b?taie urgent? în u??, moment în care m? sperii ?i-mi scap pantalonii în gura absorbant?. Ce m? fac acum? Pun repede grila în patru ?uruburi, îmi iau chilo?ii uzi pe mine ?i haina o leg ?treng?re?te în jurul brâului ?i în maieu deschid u?a ?i ies afar? în picioarele goale. ?sta care b?tea ?i voia s? intre ?i el în?untru, se sperie pentru o clip?, îns? când m-a v?zut (c? eu sunt ?i voluminos) m-a confundat cu unul dintre sportivii sumo ?i a început s? fac? plec?ciuni în fa?a mea. (Sumo sunt adora?i la ei, cum îl ador?m noi pe Hagi.)

Astfel atr?gea aten?ia, adunând ?i pe al?ii s? aplaude, eu p??ind ?ocat, dar majestos în fundul gol, merg înapoi în vagonul anturajului meu. To?i s-au uitat uimi?i pentru moment, dup? care s-au al?turat grupului care aplauda. ?i uite a?a, mi-am pierdut pantalonii în trenul cartu? dintre Osaka ?i Tokyo. Pân? de curând mi-a fost ru?ine s? povestesc despre aceast? întâmplare, îns? acum la vârsta imun? pudismului românesc, mi-am f?cut curaj, amuzându-m? de întâmplare. Avem o vorba în limba român?, care spune ca „rahatul" ne aduce noroc, bog??ie! În trenurile cartu? de azi, în Japonia nu se mai poate întâmpla o asemenea aventur? în tren, pentru c? totul e foarte etan? ?i inaccesibil meseria?ilor de orice calibru. Sunt video camere ?i senzori peste tot. Orice încercare de a-?i usca pantalonii, va fi tratat? ca act de terorism.

Dup? aceast? filmare în Japonia, nu m-am mai v?zut cu Prin?ul, în ciuda faptului c? dorea s? m? c?s?toresc cu un ?ofer de autobuz..., o ?oferi??. Probabil, c? mi-a fost sortit altceva ?i pentru asta, am ajuns în China. Alte for?e, alte încarn?ri ?i acolo! Acum m? simt ca un mugure gustativ trimis pe p?mânt, s? am cât mai multe experien?e emo?ionale, s? detectez cât mai multe mirosuri ?i arome divine, s? v?d culorile curcubeului, s? aud vântul, s? simt ploaia ?i atingerea tremurând? a primului s?rut. Sunt oare într-un laborator numit P?mânt? Oare cine e chimistul ?ef? O fi artistul ori militarul în spatele acestei p?c?leli, numit? via??, fericire, eternitate? Dumnezeu? Sau altcineva în spatele S?u? Ca s? m? decarteze într-un co? de gunoi. Sau poate, s? m? felicite pentru performan?a deosebit? ?i s? m? trimit? într-o nou? constela?ie, cadou într-o nou? misiune. ?i tot a?a, la infinit cu un nou tren ?i o alt? pereche de pantaloni. Aceasta e eternitatea?

Aranjament grafic - I.M.

footer