Vremea şi sufletul

Lopătat omăt greu ca plumbul, îmbibat de apă şi metale grele, cu burtoiu îmbuibat cu mâncăruri de fasole, sub ochişorii puicilor presuri, care aşteaptă să mă îndepărtez num-on-pic, ca să pice ca poamele ciorăşti peste grâuşorul înţepenit în ţărâna acoperită de carpeta moale de nea întărită de frigul de la orele înserării în beton, sadea! Apa topită din blăniţa de ninsoare aşezată deasupra stânjenului lemnos s-a scurs printre crenguţe şî surcele ş-a închegat materialul de foc în pachete de harţapele! Lemnuţe (ah, ce-mi plac diminutivele!) la cutie! Baxuri seci! De pe crengile şi ramele încătuşate în solzi de gheaţă se scurg împreună cu apa vârtoasă, tot soiul de metale reci: argint întărit, zinc subţiat, aluminiu fulguit, argint viu, lapte cromat, plumb limpezit! Moş Ger a agăţat la streaşina stupilor, sloiuri ciudate, transparente, opace, colorate în care-a închistat fantome; încuiate umbre ale neascultătoarelor naiade. Pe-un căuş de omăt, o semincioară de stuf, înţepenită între cristale, agită-n vânt tentaculare paiete. Pe deasupra, printre nuiele desenate-n hăţiş se încrucesc piţigoii codaţi, nesimţiţi, indiferenţi la baletul microscopic. Pe vergile de sus ale prunilor bate darabana o pestriţoaie, iar dintre rudele unei tufe de alun se hlizeşte o ghionaie verde: hiii, hi, hi! hiii, hi, hi ! Dinspre poala pufoasă a măgurii s-aude cârâială de alunari ş-un trulu-lu, trulu-lu de ciocănitoare neagră. Într-un tablou de Bruegel, pe uliţa aburită, învelită în lapte geros, trei babe înfofolite gros, trei siluete negre, groteşti umbre sumbre, ţinându-se de cot, ca să nu lunece pe drumul de sticlă, coboară la biserică. Cine mai vede azi, turla învăluită în abur tămâios !? La amiază-n limpede lumină, trei siluete dalbe, cu spatele drept, necocoşat, necocârjat, urcă uliţa dinspre sat; au chipul alb, devreme spălat, proaspăt iertat...

Dulce ca mierea e somnul de dimineaţă

Dulce ca mierea e somnul de dimineaţă, când, cu visul prins în braţă, cu încheieturile topite în aşternut şi trupul moale ca plastilina, caut cu palmele calde, umbra răcoroasă a frigului sub pernă, iar cu tălpile scoase de sub plapumă, pipăi urma de lut a unui drumeag neînceput, şi când oasele se descleie flasc din învelişul moale, din coconul mătăsos, de somnoros al viermelui Bombyx, mai apoi fuiorul melodios al trilurilor abia uitate, îmi curge cald, uleios în pâlnia urechii, acrişor-otrăvitor, încât nu mi-e dor să vin de pe celălalt tărâm şi visez balerine-albe-codobaturi, codroşi-hornari de funingine, grauri bătuţi cu nestemate minuscule peste penajul negru metalizat, alăute-ciocârlii de culoarea pământului uscat ş-a ierburilor umilite, frunzuliţe mişcătoare-cântătoare de pitulici, măcălendrii care gâlgâie din guşa roşie, rostogolite perle peste pardoseala de sticlă a încăperilor regale. Deschid un ochi şi văd tavanul crăpat al colibei, întind o mână şi deschid palma ferestrei, împing din pat, un picior în uşă, deschid antenele prin acoperiş şi melcul Helix iese şontâc-şontâc la umblare de primăvară! Cu gândurile în spinare...

Triburi din Nord

În Nordul patriei, soare anemic, vreme vântuită, lume puţină, câteva neamuri, câteva familii: un indian din tribul Pană de Vânător (şorecar), ţigănime din şatra Corax, (corbi, ciori grive şi de semănătură, stăncuţe, gaiţe, coţofene), agili căţărători din trupa Dendro (ciocănitori pestriţe) gulivici din Ceata Parus (piţigoi mari, albaştri, suri şi codaţi), care au deja probleme hormonale, din hoarda lui Cirlipim Fringilim, doar câţiva botgroşi şî mugurari, o droaie de presuri din gaşca Emberiza, mafia grâului, la mine-n ocol! Pe sol, paianjeni mai mărunţei decât bănuţii mei, furnici la lucrări inginereşti: tuneluri dinamitate, cupole prăbuşite, asigurări subterane. Urme de sioux din tribul Turdus zburatus pe sub coroana pustie a merilor. Linişte ca-ntr-o clasă goală! Stau ca gânditoru' pe-un butuc roşcat de păr retezat, clipocesc dintr-un ochi şi adun frig în genunchi. Întind mâna spre frapiera-buturugă, extrag sticluţa şi trag câte-o duşcă de lichid cald: compot de mere vitaminizat cu miere şi aromat cu trei frunze de izmă sălbatică. Soarele cade brusc: brrrr! Cobor fără parul de frână, un ogaş dezgheţat pe alocuri; simt cum cresc câte-un cm. la fiecare pas. Glodul ocru-portocaliu-cafeniu se adaugă sub tălpi, înălţându-mă cât Guliver! Apoi se scutură ca nişte pingele rupte în parcelele cu preşuri de omăt şi redevin iarăşi Moş Piticot! Asta-i tot!

Strâmbă-Lemne şi gândurile lui aiurite

Gimnastica de sâmbătă dimineaţă, la crepat lemne-n ocol. Sparg un butuc. Se despică lemnul de fag curat, ca untul tăiat de-un cuţit încins. Pe crengile cu jir, rămase-n aer, botgroşii stau cu gâtul întins. În măr, presurile zipăie stins. Sparg un butuc. Lemn pietros de la o tulpină de carpăn câlţos. Jumătăţile se despart anevoie, ca fibrele de muşchi de pe os. Un piţigoi cărbunar pipăie cu aripa, corzile de harpă ale viţei de vie. Sparg un butuc. Lemn împletit vârtos, de mesteacăn. De sub coaja albă, subţirină, ca hârtia de ţigară, care zdrenţuieşte pe colteş, se iveşte pielea cărămizie, miezul roşcat, inima trandafirie. Aduc butucul prin spate şi peste cap. Din tăietura ghilotinei se scură lacrimi de sevă, zamă bună, mirodenie. Ridic ochii, scarpin norii din cap, şterg picăturile de pe frunte să văd ceata de sticleţii, care trece prin soare. Sparg un butuc. Brad. Lemn uşuriel, albicios, lucios, drept-bun de draniţă, înmiresmat cu răşină, bun de biserică. Trozneşte în foc. Fiecare puşcătură e o picătură de tămâie care tună! Se sperie forfecuţele de drujbă. Sparg un butuc. Lemn molicios. Sub coaja dubgită se vede carnea. Pe butucaş, înţânată pe-un lăstar mai trăieşte o frunză verde-putredă, lipicioasă. Alnus glutinosa. Arin bun la roţi de moară, la ceterne, la stajilă, la rujală, hăăt demult cân' punea buna, lâna albă la negreală. Un cârd de scatii trece razant prin gând şi coroane de anini. Sparg un butuc. Sub obrazul grunzos al tăietorului de răcită, pipăi lemnul uleios, lăcuit de sevă. Fluieraşe, toiegele cu coaja încrustată pentru alintat spatele iezilor nebunatici, arcuri din ram unduios, câte nu făceam în pruncie. Doi fliţigoi codaţi se dau peste cap prin sălcuţele plângătoare de la Podu' Armanului. Sparg un butuc. Zboară bucăţi de caş până-n târnaţ. Putregai de tei. Bun de afumat albinele când furi stupii. În sfredeliturile din buşteanul ciuruit am găbuit viermi graşi de rădaşcă, pentru suratele ciocănitori, care bat toaca-n orice lemn. Am năduşît repede, abia-mi trag sufletul, obosesc mereu. Păduricea de pe Măgură răsuflă tot mai greu.

Dicţionar:
a crepa: a crăpa, a despica, a plesni, dar şi a muri;
carpăn: carpen;
subţirină: subţire;
colteş: bucată de lemn, tăiată la anumite dimensiuni;
a se scura: a se scurge;
draniţă: scândură subţire din lemn de brad sau molid folosită la acoperişuri;
drujbă: ferăstrău mecanic de la ruşi;
dubgit(ă): cojit(ă), scobit(ă), zgândărit(ă);
ceterne: scoc, jgheab pentru apă la mori şi darac de lână;
stajilă. stavilă, stăvilar, hait;
rujală: bucăţi din coajă de arin folosită pentru înnegrirea lânii;
răcită: răchită, salcie;
fliţigoi: piţigoi;
târnaţ: cerdac;
a năduşa/a năduşî: a transpira, a te trece sudorile.

Strâmbă-Lemne şi Gând-Trist

Azi, am scris cu securea de nalbă, pe butucii de la Poartă, volumul doi, din gândurile lui Strâmbă-Lemne! Apoi am desenat pe buturugi, c-un toporaş floral, tot felul de inimioare zălude. La urmă, am citit din scoarţă-n scoarţă, rândurile de amor scrise pe fiecare coajă. Satir bătrân şi nebun, îndrăgostit de nimfele ascunse sub învelişuri/înveşmântări translucide şi crude. Grămada de lemne, în ploaia uleioasă, o pictură vegetală, o Capelă Sixtină, răsturnată în ţărână, picioare şi mâini de-a valma, piepturi scobite, bicepşi cu venele pline de lavă, torsuri înlănţuite, îmbrăţişări de umeri şi sâni, gambe butucănoase, glezne subţiri ale Dianei, alergătoarea de cerbii, torsuri legănate altădată de vânt, şolduri grele şi obtuze, umeri lucioşi de pe care se prelinge-un sân mirositor a floare de tei înrourată, umeri pietroşi de centauri fără frâu, încheieturi herculeene, degete longiline de Parce, ivite din rădăcini, desfrâu verde, trupuri născute din orgia de sevă a giganţilor ridicaţi din sămânţă punctiformă împreunată cu naiadele Ploi şi nimfele zeului Solar. Amărăciune, bate vântul Gândului prin coroanele prăbuşite. Aburi negreşti fumegă mugurii sfârşiţi de speranţă. Colindul mierlelor a murit, flautul grangurului s-a rătăcit, fluierul de ghionoaie s-a uscat şi istovit, arcuşul Cântăreţului a albit de-mbătrânit. Printre cununi despicate şi trunchiuri îngenuncheate, doar strigoi din fuioare de frig, cenuşă şi inimă pierdută. Arbori curaţi, însângeraţi, tranşaţi, stânjeniţi în şopru ori afară, cu oasele albe, galbene, roşcate sau trandafirii, aruncaţi în guşa sobelor-crematorii, ca să ne mai scoată încă o dată din iarnă!

Silabe de primăvară

Îndreptat spatele după icnituri la butuci. Şontâc-şontâc prin grădină la plantat fire de zmeur, prin livadă la sărutat toporaşi, părăluţe şi gălbenele de podbal pe care vin la prânz luminos, albine de stup, albine sălbatice pitice, din tribul Halictus, furnici africane şi piei-roşii, muşte blănoase, cu trompă, sugătoare de nectar, Bombylius, primii fluturi, Inachis, ceva bondari incognito. Prin-pe-printre-peste-pe sub crengi parade şi alergări nupţiale la cocoşari înfierbântaţi, vrăbii casnice, excitate, mierloi frustraţi, grauri amorezaţi, gaiţe pufoase şi ciocănitori nebune. Într-un porumbar înţepat, învelit în corzile buclate ale unui butuc de viţă-de-vie, îşi fac curte pe ascuns mierloiul şi soaţa gulerată. Codobaturile, presurile se fugăresc, se urmăresc, zboară pe deasupra perechii, prin pajiştile cafenii, picurate cu petice de toporaşi, cât palma de copilaşi. Prin tufele de soc pleşuv, măcăleandrul îşi cheamă jumătatea. Piţigoii, se pare, că s-au cuminţit; au terminat de se iubit. Spre sară, după atâta icnit, pe-o poliţă, sub praful verzui, într-un borcănaş rătăcit, cu capacul şîclit de uitare, am aflat îndulcitor pentru ceaiul fierbinte de zmeur stors din câţiva rugi decapitaţi din grădină. Demult, uitasem gustul lunilor de miere!
Dicţionar:
- şâclit: înţepenit, întărit prin uscare.

Apă nouă

Iau pulsul ploii ascuns sub draniţa putredă, din streaşina înşirată cu mărgărite. Burlanul - clopot de ploaie, talangă cu limbă lichidă, toacă de tablă - se zgâlţâie uşor, împrăştie jeturi de apă şi unde sonore. Picături muzicale fluide, se înalţă spre acoperiş, ori se scurg în pârâiaş limpid, din gura înverzită de cocleală a buciumului metalic, punctate cu zip-ziip de presuri galbene cocoţate în vârful mărului lovit de cancerul viermelui Cossus, în timp ce suratele vrăbii de câmp ţopăie fără sfială printre găini şi cocoşi. În grădină, lângă gropiţe cu jeleu de omăt şi petice de sălăţică Ficaria, ochişorii de ploaie se aleargă pe arcurile ghimpoase de trandafiri prea-aplecaţi de oboseala iernii. Fiecare picuraş coboară pe toboganul vegetal, subţire şi lucios, stă o clipă la capătul crenguţei ce s-apleacă spre moviliţele unde stau ascunşi crinii, apoi s-aruncă în căuşul săpat de miile de frăţei acvatici născuţi din îmbăierea soarelui în zăpadă. Sub liliacul cu noduleţe de muguri, alte picurele au săpat ceşti albe, pe fundul cărora se văd fire verzi de iarbă, frunzuliţe piticoase, timide, creţe de pătrunjel, urzică, nalbă şi inima-leului. Poate mâine, grădinuţa se va dezveli, să văd şi alte minunăţii, dar se anunţă frig, ninsoare şi iarnă...pân' la vară! Mi-am instalat un lighenaş pentru strâns apă oxigenată, sub şuroiul care aduce apă din cer şi din streaşină. Am pus apa să cânte într-un vas, mi-am spălat obrajii unsuroşi, părul lipit de ţeastă, ochii urdoşi în apă nouă, cu miros nedesluşit, de nor, de răcoare pentru trezie, amestecată cu zefir din penele îngereşti ale lui Ilie!