Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Gabriel Dragnea   
Miercuri, 06 Noiembrie 2013 21:55
Panait IstratiConjura?ia anti-Panait Istrati
 
De fiecare dat? când am avut ocazia am afirmat c? „o personalitate n-ajunge s? se defineasc? decât prin adversit??ile pe care le treze?te”[ą], a?a cum afirma cândva Tudor Vianu. Ceea ce s-a spus despre Panait Istrati, din dorin?a evident? de a-i minimaliza personalitatea ?i opera, mergând pân? la executarea moral? a existen?ei lui, nu a f?cut decât s?-l urce pe scriitorul br?ilean pe podiumul înving?torilor. Reabilit?rile venite ulterior nu au avut decât s? confirme aceasta.
 
M-am întrebat adeseori, în naivitatea mea de aceast? dat?, care ar fi fost motivele punerii la zid a ziaristului „vagabond de geniu”? Dup? parcurgerea mai multor lucr?ri de referin?? am reu?it s? în?eleg îndeajuns de mult cum func?ioneaz? „sistemul” cu mecanismele lui ruginite ?i infecte. Astfel, pot afirma, f?r? îndoial? c? sinceritatea izvorât? din abisurile sale suflete?ti, izvorât? din setea de dreptate, avea s?-l transforme pe Istrati într-un personaj incomod pe scena politic? a lumii. Ajunsese s? fie considerat un pericol, nu doar pentru ceea ce putea spune - credibilitatea lui nefiind pus? la îndoial? - ci, pentru simplu fapt c? exista. Citatele pe care le voi aduce în discu?ie nu fac altceva decât s? scoat? în eviden?? ideea c? scopul scuz? mijloacele, ajungând la o alta conform c?reia „cine nu e cu noi e împotriva noastr?”. Aceasta din urm? poate fi considerat? laitmotivul acestui capitol.
 
Detractor vs. critic
 
Înainte de a continua prezentarea atitudinilor voluntare sau comandate ale contestatarilor consider important? ?i necesar? delimitarea termenilor detractor ?i critic. Pentru a fi clar? o astfel de delimitare - deoarece nu toate numele prezente aici pot intra în categoria detractorilor - am apelat la editorialul lui Nicolae Manolescu din revista România literar? (12-18 martie 2003): „Detractorul este de rea-credin?? ?i î?i face din negare un scop precis. El porne?te de la ideea c? scriitorul la care se refer? trebuie s? fie contestat. Nu ajunge la ea în urma unei demonstra?ii. Ideea e a?adar preconceput?”.
 
Un caz ce poate fi considerat o nedreptate la adresa lui Panait Istrati este acela în care cotidianul francez Le Monde adopt? o pozi?ie cel pu?in ciudat? prin comentariile f?cute privind anchetele de la Lupeni, publicate în Lupta. Conform monografiei lui Alexandru Oprea, Le Monde public? a?a-zisele probe ce „dovedesc” tr?darea ?i cump?rarea sa „de c?tre guvernul burghezo-mo?ieresc din România”: „Se ?tie c? a f?cut parte dintr-o comisie guvernamental?, pe vremea unor împu?c?turi la Lupeni, de pe urma c?rora au fost victime nou? muncitori ?i, c? aceast? comisie a aprobat pe de-a-ntregul autorit??ile”. Gravitatea mare const? în faptul c?, dând credit publica?iilor prestigioase din lume, care cu trecerea vremii nu au revenit cu corecturile care s-ar fi impus, istoricul literar Al. Piru cade în capcana de a da curs celor publicate. Astfel c?, în studiul s?u din Via?a Româneasc?, nr.2 din 1957[˛] apar urm?toarele informa?ii: „Imediat dup? întoarcerea din U.R.S.S în România, în 1929 lu? parte, cu ocazia grevei minerilor de la Lupeni, la ancheta întreprins? de ziarul Lupta. În loc s? protesteze împotriva guvernului, care împu?ca pe grevi?ti, Panait Istrati, înh?mat la carul burgheziei, arunca r?spunderea crimelor pe seama a?â??torilor la grev? din sindicatul muncitorilor”. Dar, revenind la cele scrise de Le Monde, Panait Istrati se simte obligat s? intervin? pentru a clarifica lucrurile spunând c?, ancheta sa de la Lupeni „unde au fost împu?ca?i nu 9 ci 30 de mineri ?i o sut? de r?ni?i, a fost personal?” ?i nu comandat?. El vine ?i adaug? c?, însu?i profesorul Romulus Cioflec, care era membru în partidul la putere ?i care l-a întov?r??it pe tot parcursul anchetei avea s? demisioneze din partid, „cu scandal în pres?, deoarece se convinsese ca ?i mine de vinov??ia guvernului”.
Din tonul reac?iilor ap?rute în ziarul Vremea, la 10 octombrie 1929, putem s? deducem c? cele scrise de Istrati privitor la cazul Lupeni era o expresie a realit??ii: „Ai colindat regiunea Lupenilor ?i ?i-ai scris într-un ziar de sear? nu impresiile, fiindc? n-ai fost acolo ca un simplu c?l?tor ?i om, ci rechizitoriul [...] Ai venit s? urechezi guvernul, s? ?ii conferin?e ?i s? ne scuipi în plin obraz”. [ł]
 
Punând în balan?? reac?iile furibunde ap?rute în presa român? vom putea observa ce greu atârn? insultele aduse de Pamfil ?eicaru în 30 septembrie, în aceea?i publica?ie, Vremea: „Ah, Panait, Panait... Torente de invective, dintre cele mai triviale. Poza lui Istrati reprodus? în centrul paginii purta explica?ia: « Proxenetul care ne insult? ». Articolele din Lupta erau calificate: « o dezgust?toare acumulare de m?g?rii », iar autorul lor, « un biet mardeia? cu degetele butuc?noase ce se screme », într-un stil “siluit; Istrati mai beneficiind, pe deasupra, de ginga?ele gratifica?ii de « liric povestitor al invertirilor sexuale » sau, ?i mai pudic, « biet poet al ?ezuturilor deflorate » etc., etc.”- not? extras? din „dosarul vie?ii ?i al operei” lui Istrati, de Al. Oprea, pag. 268).
 
Dovada c? simpla lui prezen?? era un pericol o putem deduce din scrisoarea c?tre Romulus Cioflec, în care se scuza c? nu mai are timp s? se opreasc? la Timi?oara: „Cauza: sunt grozav de urm?rit... Asear?, însu?i Ioni?escu mi-a trimis vorb? c? studen?ii cre?tini umbl? s? m? omoare [...] toat? seara ?i noaptea pân? la unu mi-au ?inut calea pe Drago?-Vod? ?i au b?ut la o cârcium? lâng? noi, urlând ?i ar?tând revolverele”. ?i, cum acesta nu este singurul moment în care Panait Istrati este amenin?at cu moartea, îl mai amintim ?i pe cel din 1927, moment ce coincide cu aderarea scriitorului la comunism. Astfel c?, în paginile „Cuvântul”-ui cineva îl aten?ioneaz? pe Istrati c?, în cazul revenirii lui în ?ar? va fi urm?rit cu degetul pe tr?gaci.
 
Nicolae Iorga ?i Alexandru Sahia
 
Întorcându-ne în timp cu câ?iva ani descoperim campania de discreditare a omului, scriitorului Istrati ?i a operei lui. F?r? a le nega meritele - c?ci ar fi nedrept - vom observa c?, pentru mul?i scriitori români opera istratian? - în spe?? Chira Chiralina - nu reprezint? nimic altceva decât „memoriile unui om care câtu?i de pu?in nu are respectul fiin?ei omene?ti”. Cine spunea aceasta? Nicolae Iorga[?] care, prin intermediul Rampei, la 12 noiembrie 1924 declara astfel: „Eu nu-i g?sesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de-a face cu un hamal din portul dun?rean”.
Neg?sindu-i nici o calitate „hamalului din portul dun?rean”, Nicolae Iorga, prin discursul sus?inut la înmormântarea lui Istrati avea s? fac? dovada unui caracter îndoielnic considerându-l „r?sturn?tor de lume cu puterile unui real talent”. Dar, poate era con?tiin?a de?teptat? care-i dicta sincere ?i adev?rate laude, o dezabuzare; sau poate avea nevoie s? se descarce pentru a-?i lini?ti con?tiin?a.
?tiind p?rerea lui Slavici[?], cronicile ap?rute în str?in?tate privitoare la apari?ia Chirei ?i multe alte aprecieri aduse operei ap?rute în Europe, la 15 august 1923 putem s? realiz?m c? la mijloc – între aceste afirma?ii tenden?ioase - stau cauze politice (ca s? nu le spunem principii!?). Invocându-se ideea de na?ionalism, lui Panait Istrati i se repro?eaz? influen?ele democratice acumulate în occident. ?i nu numai. Conform articolului din publica?ia L'Orient redactat? în francez? la Bucure?ti, semnatarul Arion completeaz? marea de acuze spunând c? „e socialist”, „c? nu a frecventat Cap?a ?i, deci, nu face parte din nici o ga?c? literar?”, „c? nu are talent” ?i, cea mai grav? c? „e un pornograf ignobil”[?]. În fa?a acestor p?reri emise de detractorii s?i, Panait Istrati avea s? r?spund? ripostând la rându-i prin dou? „scrisori deschise domnului Cazaban ?i domnului Iorga, scrisori ap?rute în „Adev?rul literar ?i artistic”[?] din data de 3 august 1924. Tot despre cei doi mai sus aminti?i va face referire ?i în materialul „Revenire în patrie dup? zece ani”, cuprins în volumul „Cum am devenit scriitor”: „Cât? vreme mi se criticar? c?r?ile, nu suflai o vorb?... Dar când ie?ir? la atac, cu bastoanele lor seniorale, crezând c? au de-a face cu un biet vântur?-lume ce ?i-a trecut via?a prin cârciumi ?i c? numai din pur? întâmplare a avut « norocul s? întâlneasc? pe Romain Rolland » ?i s? mâzg?leasc? o carte « pretins frumoas? », ei bine, ace?ti domni?ori au înt?lnit m?ciuca lui Codin care-i f?cu cnocaut. Du?manii mei: ?acalul Cazaban, simbria? mâr?av al guvernului ?i N. Iorga, academician, b?rbat de stat ?i ?ef de partid hulig?nesc”.
 
O alt? perioad? care trebuie amintit? este aceea premerg?toare colabor?rii lui Panait Istrati la publica?ia de dreapta, „Cruciada Românismului” dar ?i scurta perioad? care avea s? urmeze dup? aceea. În urma unei „Scrisori deschise oricui”, publicat? la 20 ianuarie 1932 în cotidianul politic Curentul[?], prin exager?rile prezente va primi o replic? foarte dur? din partea lui Alexandru Sahia. Era o ocazie care nu putea sc?pa kominterni?tilor de la Bucure?ti.
Panait Istrati, con?tient de abera?iile spuse are grij? s? completeze: „Iat? un mic plan de om pustiit”. Planul consta în înfiin?area unei gazete ?i a unui partid clerical cu sprijinul „unui corp de c?rvunari eoiscopi ?i mini?tri care, ziua cânt? lui Dumnezeu liturghii, iar noaptea devasteaz? bisericile”, dorind s? sus?in? astfel „pe to?i cei care vor s? guverneze cu dreptate” ?i s? nimiceasc? ”pe to?i du?manii”. R?spunsul lui Sahia „se înscrie în linia fidelit??ii fa?? de Moscova, liniei staliniste ?i roste?te o judecat? echivalent? cu o condamnare”: „Ce mare canalie e?ti, tovar??e Panait! Îmi reamintesc anii t?i de glorie, când era îndeajuns s?-?i anun?i o carte, pentru ca nenum?rate edituri occidentale s? n?v?leasc? cu ofertele. ?i asta datorit? cui? Talentului? S? fim drep?i!... Cele dou? vaci grase: Rakovski ?i Tro?ki ?i-au întins ?â?ele s? le sugi cât vei voi, ca un mânz n?r?va?. Rakovski, pe atunci reprezentant al Sovietelor la Paris s-a sim?it fericit de revederea tovar??ului; a fost în el o dulce aducere aminte, un dor discret pentru b?l?ile Br?ilei, ?i ?ie s-a oferit cu ruble. Plecat în Rusia, recomandat de Rakovski lui Tro?ki - acesta a întrev?zut în tine elementul proasp?t pentru contrami?carea lui de revolu?ie permanent?. Dar Tro?ki e azvârlit la timp peste bord, Rakovski - înfundat în Astrahan, ?i în Rusia începe munca adev?rat?, formidabila industrializare ?i refacere economic?. Cine se mai gânde?te c? exist? într-un col? Panait, « cânt?re?ul cârciumelor »? Dar lucrurile s-ar mai fi putut încurca dac? cel care înjur? ast?zi comunismul, nu s-ar fi ridicat cu preten?ii b?ne?ti sup?r?toare pentru c?r?ile tip?rite, filmele de cinematograf. Drept satisfac?ie, tovar??e Panait, adept al lui Tro?ki, ?i s-a ar?tat Nistrul. Bol?evicii nu în?elegeau s?-?i pl?teasc? decât pâinea, ca oric?rui muncitor, ?i mai mult ca orice, î?i d?deau libertatea de haimanalâc. N-ai în?eles s? pre?uie?ti. Ai refuzat, indignat, doreai bani ?i ranguri. Te sim?i bine acum, în smârcurile dun?rene, preconizând dictatura regeasc? sau luptând pentru conversiunea cea mare: iubitorule de ??rani! Îns? toate bârfelile, toate ororile care le debitezi pe spinarea Rusiei comuniste caracterizeaz? dezn?dejdiile unui înfrânt, stâlcit de cizma sigur?”.[?]
Printre multele acuza?ii aduse s-a mai spus c? Panait Istrati este fascist. Cum ar putea fi adev?rat? o asemenea afirma?ie când cunoa?tem participarea lui Istrati la mitingul antifascist L'Italie aux fers, la sala Manege de Pantheon? Tot în ap?rarea lui Istrati mai amintesc pozi?ia lui ferm? în urma apari?iei în Cruciada Românismului a unui articol favorabil Italiei fasciste.[ą?] La acuza?ia de antisemitism, adus? de tocmai Romain Rolland, articolul România însângerat? vorbe?te de la sine. Publicat în Paris-Soir, în 1925, Panait Istrati scrie „despre actele de teroare s?vâr?ite contra evreilor de la Foc?ani sau Piatra-Neam?” provocând „?ipete de furie” la Viitorul, care-l denun?? pe gazetarul român ca „tr?d?tor ?i calomniator al patriei”.[ąą]
O piatr? de încercare în via?a, pân? acum, destul de zbuciumat? a lui Panait Istrati o constituie campania de denigrare ?i de condamnare a personalit??ii ?i operei istratiene prin articolul „Un haiduc al Siguran?ei” al lui Henri Barbusse. A fost acuzat foarte aspru pentru declara?iile antisovietice care au urmat vizitei lui Istrati în Uniunea Sovietic?. Deoarece „aceste calomnii erau atât de extravagante”[ą˛] se pare c? ele nici nu au fost preluate de presa român?.
 
Panait Istrati - scriitor român
 
De?i au existat colegi din breasla scriitorimii române care negau apartenen?a br?ileanului la literatura român?, cu toate acestea, Panait Istrati a l?sat „pe oamenii de bun? credin?? s? judece”. ?i, iat? c?, înc? din 1924 a existat un Ion Vinea ( autor celebru al volumului Ora fântânilor) care opina despre Chira Chiralina c? „se afirm? tocmai prin atmosfera româneasc?”[ął] existent?. Tot în aceast? categorie „de oameni de bun?-credin??” putem încadra ?i pe un Gala Galaction, Pompiliu Constantinescu ?i al?ii. Cert este c?, acei pu?ini scriitori care au ajutat la reabilitarea operei ?i a scriitorului, au ajutat, în fond, ni?te biete personaje literare, ni?te eroi care „au gândit ?i au gr?it în române?te”.
Conform unei scrisori redactate la Nisa în data de 15 aprilie 1925, cu scopul precis de a fi publicat? „în fruntea volumului Trecut ?i viitor, Panait Istrati, nemul?umit de traducerile în române?te a operelor sale de limb? francez?, se hot?r??te s?-?i traduc? singur crea?iile; înainte de-a fi „prozator francez contemporan” el a fost „prozator român înn?scut”. „M-am hot?rât s? m? traduc singur în române?te fiindc?, mai întâi de toate, eu sunt ?i ?in s? fiu un autor român. ?iu la aceasta, nu din cauz? c? mi s-a contestat acest drept (el mi s-a contestat de oameni cari n-au nici o c?dere), ci fiindc? sim?irea mea, realizat? azi în fran?uze?te printr-un extraordinar hazard, izvor??te din origine româneasc?. Înainte de a fi « prozator francez contemporan>>, a?a cum se spune pe coperta colec?iei lui Rieder, eu am fost prozator român înn?scut.[...] Las pe oamenii de bun? credin?? s? judece. Acestor oameni, - singurii c?rora m? adresez în tot ce scriu, - le voi spune c? majoritatea eroilor mei sunt români, ori din România (ceia-ce pentru mine e acela? lucru), c? ace?ti eroi au gândit ?i au gr?it în sufletul meu, timp de ani îndelunga?i, în române?te, ori cât de universal? ar p?rea sim?irea lor redat? în art?. Le voi mai spune oamenilor de bine, c? dintre toate meleagurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea cari mi s-au întip?rit în suflet pe când m? purta mama de mân?, îmi sunt cele mai scumpe, ?i c? numai un « înstr?inat » ca mine va ?ti s? le duc? dorul ?i s? le desmierde amintirea, a?a cum ?tiu eu ast?zi când tr?esc din amintiri”.[ą?]
Mergând pe ideea lui Ion Vinea, închid acest capitol - de?i mai pot fi multe de ad?ugat dar, totu?i este o selec?ie subiectiv? a lucrurilor - considerând c?, într-adev?r „paguba na?ional? ar fi prea mare” dac? nu vom fi capabili a îndeplini aceast? „simpl? formalitate: t?lm?cirea prestigioasei opere în limba care trebuia s?-i fie lut dintru început”.[ą?]
Panait Istrati trebuie s? fie al nostru, nu pentru crea?iile care au adunat succesul interna?ional, ci pentru c? acest succes interna?ional a fost al unui om care a v?zut lumina zilei, pentru prima dat?, pe p?mânt românesc, înv??ând s? spun? „mam?” în limba român?.
Not?: Gabriel Dragnea - Fragment din volumul în lucru, „Publicistica lui Panait Istrati - Un jurnalist nedrept??it ”
----------------------------------------------------------
[1] Tudor Vianu în Idei tr?ite (Carte de în?elepciune alc?tuit? de Geo ?erban), Ed. Tineretului, 1968, p. 164
[2] Cf. Alexandru Oprea, Panait Istrati - dosar al vie?ii ?i al operei, Ed. Minerva, Bucure?ti, 1976, p. 266
[3] Citate extrase din monografia lui Al. Oprea, op. cit., p. 268
[4] Referitor la amestecul în politic? ?i nu numai, C. R?dulescu-Motru, în lucrarea sa Etnicul românesc. Na?ionalismul, la p. 138-139, descrie negativ figura ilustrului c?rturar Nicolae Iorga, spre exemplu: “D. N. Iorga este un c?rturar, adic? un om a c?rui cultur? este format? din c?r?ile citite, iar nu din o experien?? încercat? în via?a real?. Aceast? origine a culturii sale îl constrânge suflete?te s? fie ca mai to?i c?rturarii cari se amestec? în politic?, ?i pe cari l-a descris perfect de bine înc? de acum un secol J. de Maistre: orgolios; îmb?tat de ideile sale ?i mai ales de ideea propriului s?u eu; du?man al principiului de subordona?iune; « frondeur » din fire ?i partizan înn?scut al oric?rei inova?iuni. Cu un asemenea suflet este u?or de în?eles ce politic? na?ionalist? are s? se fac?. Via?a real? va trece pe al doilea plan, iar pe primul plan va veni mirajul idealist; [...] d. Iorga n-are nici o unitate de m?sur?, - c?ci vanitatea eului, ca ?i spa?iul dintre ideile citite, nu se poate m?sura [...] - Ed. Albatros, Bucure?ti, 1996.
[5] Spre deosebire de al?ii, Ioan Slavici este mai ponderat în afirma?ii, cum de altfel se ?i poate vedea din cele referitoare la Chira Chiralina: Se vorbe?te azi mult despre Kyra Kyralina a lui Panait Istrati ?i mul?i sunt sup?ra?i de con?inutul romanului. Nu se vor fi potrivind cele spuse în Kyra Kyralina nici cu vederile mele, dar am r?mas încântat de forma, de stilul des?vâr?it în care poveste?te dl. Panait Istrati. În privin?a aceasta Ion al d-lui Liviu Rebreanu e mai dezbr?cat, mai f?r? perdea decât Kyra Kyralina, care foarte adeseori ne reaminte?te - ca fel de a povesti - pove?tile orientale din O mie ?i una de nop?i”- (interviu publicat în Rampa, 27 octombrie 1924, cf. Al. Oprea, op. cit., p. 134)
[6] cf. Al. Oprea, op. cit., p. 172;
[7] Activitatea publicistic? la Adev?rul literar ?i artistic începe la 15 iunie 1924, continuându-se în fiece num?r al revistei pân? la sfâr?itul aceluia?i an. Aici apar, între altele, dou? povestiri inedite scrise direct în române?te (Pescuitorul de bure?i ?i Sotir), precum ?i câteva profesiuni de credin?? ?i pagini autobiografice”- cf. Panait Istrati, Cum am devenit scriitor, vol.I, edi?ia a III-a, Ed. Florile Dalbe, Bucure?ti, 1998, p. 412;
[8] Interesant de ad?ugat este faptul c? directorul acestei publica?ii este însu?i Pamfil ?eicaru. În urm? cu trei ani, în paginile aceluia?i Curentul, Pamfil ?eicaru ?i Nichifor Crainic f?ceau front comun împotriva lui Istrati. În privin?a acestei colabor?ri, Panait Istrati precizeaz?: ...alt? dat? ?eicaru « m-a înjurat din interes, dup? cum tot din interes e fericit azi când prime?te un articol de la mine, c?ci porcii n-au obraz »”. Cât despre ziar, el afirm? urm?toarele: C?ci nimeni nu ?tie c? eu sunt mult mai fericit când pot s? spun într-un articol tot ce-mi tr?zne?te prin cap, decât când scriu o carte. C?r?ile mi se pot publica la Paris mai u?or ?i mai repede decât pot eu s? le scriu, pe când un articol tr?znit, greu ar trece în alt? parte decât la Curentul, care nu se împiedic? în principii” (cf. Al. Oprea, op. cit., p. 285);
[9] Citate extrase din lucrarea lui Mihai Ungheanu, Panait Istrati ?i Kominternul, Ed. Porto-Franco, Gala?i, 1994, p. 65
10] Citate extrase din prefa?a lui Jean Hormiere la cartea Panait Istrati - Cruciada mea sau a noastr?”, Ed. Delta Press, Cluj, 1992, p. 8;
vezi „Din fresca istoric? a fascismului” de Tudor Ionescu, în nr. 12 din 21 februarie 1935.
[11] cf. Al. Oprea, op. cit., p. 193;
[12] Mihai Ungheanu, op. cit., p. 63;
[13] cf. Al. Oprea, op. cit., p. 373;
[14] Panait Istrati, Trecut ?i viitor – pagini auto-biografice, Ed. Rena?terea, 1925, p. 10;
[15] Citate extrase din monografia lui Alexandru Oprea, op. cit., p. 377.
 
footer