General Mr. (r) Conf. univ. dr. Ilie Gorjan Judeţul Vâlcea în Primul Război Mondial

Nici judeţul Vâlcea, ca şi alte ţinuturi ale ţării, nu a fost scutit de negura şi ororile primului război mondial. În lupta pentru libertatea naţională, pentru desăvârşirea statului naţional unitar, independent şi suveran, populaţia judeţului Vâlcea şi-a adus din plin contribuţia la realizarea acestor sfinte deziderate. Aflat la graniţa cu Austro-Ungaria şi având pe teritoriul său importanta cale rutieră şi ferată ce urmăreşte Valea Oltului, judeţul Vâlcea a fost angrenat în război odată cu primele dislocări de trupe în zona sa[26]. În partea de nord a judeţului, din primăvara anului 1915, s-a concentrat de o parte şi de alta a Oltului şi a pasului Turnu-Roşu, Grupul Olt-Lotru, care avea în componenţă Brigada a III-a Infanterie şi 17 baterii de artilerie dislocate pe văile Argeşului. Punctul de comandă al Grupului era la Brezoi. În judeţul Vâlcea deja se găseau din timp de pace Regimentul 2 Dorobanţi la Râmnicu-Vâlcea şi Regimentul 48 Infanterie la Drăgăşani. Autorităţile locale ale administraţiei publice din judeţul Vâlcea au luat măsuri pentru amenajarea drumurilor din zona de operaţii, îndeosebi a celor de munte, precum şi pentru aprovizionarea trupelor cu produse alimentare şi cu articole de echipament, majoritatea provenind din contribuţia locuitorilor judeţului[27].

În noaptea de 14/15 august 1916, Grupul Olt-Lotru, aflat la flancul drept al Armatei a 1-a, a trecut la ofensivă cu o parte din forţe de-a lungul Oltului pentru a întoarce apărarea inamicului din pasul Turnu-Roşu şi cu o altă parte a pătruns pe cursul superior al Lotrului, ieşind la nord de munţi. La 20 august, Grupul Olt-Lotru a ajuns în apropierea Sibiului. Între 21 august-3 septembrie, Grupul Olt Lotru s-a întărit pe aliniamentul Avrig, Cisnădie, asigurând menţinerea la dispoziţia trupelor române a importantului ax de comunicaţie din lungul Oltului. La 28 august s-a constituit „Corpul de Olt" din diviziile 13 şi 23 infanterie. La scurtă vreme, după numai trei zile, la 1 septembrie, s-a constituit Corpul 1 Armată, o mare unitate care va juca un rol important în acţiunile de luptă desfăşurate pe teritoriul judeţului Vâlcea. Corpul 1 Armată avea de apărat un „cap de pod" la intrarea în defileul Oltului. În faţa sa, inamicul avea Corpul 39 german şi Corpul alpin. Corpul alpin urma să execute acţiunea de întoarcere a apărării române, pornind din zona Jina, şi - prin munţii Cibinului - să se deplaseze pe potecile de creastă spre est pentru a ajunge în Valea Oltului, iar cu o parte din forţe să treacă la est de Olt pentru a interzice potecile situate pe versantul sudic al munţilor Făgăraş. Corpul 39 german trebuia să atace frontal odată cu pătrunderea corpului alpin în defileu[28].

La 9 septembrie, Corpul alpin a început manevra ordonată, ajungând la 12 septembrie la 10-12 km de Valea Oltului. La 13 septembrie Corpul 39 german a declanşat ofensiva în condiţiile în care Corpul alpin ajunsese la Râul Vadului şi Câineni. Întrucât Corpul 1 armată se afla într-o situaţie critică, Armata 1 a constituit „Detaşamentul Lotru" din trupele Diviziei 20 infanterie şi a decis să-l transporte pe calea ferată până în zona acţiunilor sub comanda generalului David Praporgescu. În cursul zilelor de 14 şi 15 septembrie, inamicul a continuat ofensiva şi l-a determinat pe comandantul Corpului 1 Armată, generalul Ioan Popovici, să decidă retragerea până pe aliniamentul localităţii Câineni. Se remarcă Detaşamentul Lotru de sub comanda generalului David Praporgescu care a reuşit să degajeze într-o bună măsură comunicaţia de pe Valea Oltului, să pună mari probleme ofensivei executate de către Corpul alpin şi să asigure retragerea Corpului 1 pe aliniamentul stabilit. La 18 septembrie, generalul David Praporgescu a fost numit comandantul Corpului 1 armată, calitate în care a hotărât întărirea şi menţinerea aliniamentului localităţii Câineni cu orice preţ. Încercările Corpului alpin de a pătrunde spre sud au fost respinse de fiecare dată cu pierderi grele din partea inamicului. La 30 septembrie, armata română a suferit o grea pierdere prin moartea generalului - erou David Praporgescu.

Corpul 1 armată, sub conducerea generalului Nicolae Petala, va rezista cu îndârjire până la 10 noiembrie, când, din cauza situaţiei grave create prin străpungerea rezistenţei din Oltenia, s-a retras la sud de Curtea de Argeş. La 13 noiembrie 1916, oraşul Râmnicu-Vâlcea era ocupat de către trupele germane. Autorităţile de ocupaţie au împărţit teritoriul judeţului Vâlcea în două: comandatura Etapei 270 germane, cu reşedinţa la Râmnicu-Vâlcea a ocupat partea de nord a judeţului, iar comandatura Etapei austro-ungare, cu reşedinţa la Drăgăşani, a ocupat partea de sud[29].

Generalul David Praporgescu - erou al neamului românesc. Biografie şi formare

David Praporgescu a fost al treilea copil al familiei Praporgescu şi a văzut lumina zilei în 10 decembrie 1865 la Turnu-Măgurele. Documentele vremii semnalează că numele Praporgescu provine de la un străbunic, fost „praporgic", adică purtător de steag (prapor) în cetele de luptători ale lui Preda Buzescu, unul dintre cei mai de seamă căpitani ai lui Mihai Viteazul. Străbunicul a luptat şi a acoperit de glorie drapelul pe care însuşi biruitorul de la Călugăreni i-l încredinţase, iar locuitorii din Turnu-Măgurele i-au zis Costea Praporgescu. Urmaşii lui au moştenit, atât numele, cât şi hotărârea de a lupta pentru apărarea patriei, un asemenea exemplu fiind David Praporgescu, fiul plugarului Pascu Praporgescu şi al Mariei Praporgescu[30]. Mai târziu fiii lui Pascu au luat numele de Praporgescu. După ce David Praporgescu a urmat şcoala primară, părinţii săi l-au înscris la gimnaziul din localitatea natală, David dovedindu-se un elev înzestrat şi silitor, fiind premiant în toate clasele. Avea încă de mic frumoase trăsături de caracter, era bun şi prietenos cu toţi copiii, pătruns de spiritul dreptăţii, al adevărului şi nu pregeta să sară în ajutorul celor aflaţi în pericol sau să ia apărarea celor năpăstuiţi.

Datorită sârguinţei sale, a fost trimis ca bursier al judeţului Teleorman la „Şcoala normală pentru învăţătura poporului român" din Bucureşti cu intenţia de a-l pregăti pentru profesia de învăţător. După absolvirea acestei şcoli, a fost numit învăţător cu titlu provizoriu în comuna Liţa din judeţul Teleorman.Vărul său, Constantin Praporgescu, l-a îndemnat pe David să intre în armată, îndemn urmat de David Praporgescu prin înrolarea ca soldat voluntar în Regimentul 11 Călăraşi din Botoşani. Nu după mult timp, este înaintat la gradul de sergent şi se reangajează. Ca sergent, evidenţiindu-se prin felul cum îşi instruia subordonaţii, obţine aprobarea de a se prezenta direct la examenul de absolvire la Şcoala de ofiţeri de cavalerie din București, ale cărei cursuri durau doi ani. Dintre cei 100 de elevi care au urmat şcoala, s-a clasat, la absolvire, pe primul loc şi a obţinut gradul de sublocotenent la 1 octombrie 1888 şi este repartizat tot la Regimentul 11 Călăraşi din Botoşani.

Cariera militară

În anii 1889-1890 urmează cursurile Şcolii speciale de cavalerie din Bucureşti, pe care o absolvă, situându-se tot pe primul loc. La 1 aprilie 1893 este înaintat la gradul de locotenent și repartizat la Regimentul 9 Călăraşi din Craiova. Datorită reuşitelor sale, este trimis în Franţa la cursurile Şcolii de echitaţie de la Saumur. Absolvă această şcoală la 10 august 1894, fiind caracterizat de comandantul şcolii astfel: „Domnul locotenent Praporgescu este un ofiţer inteligent, instruit, care a făcut proba zelului său şi a marii sale asiduităţi. Muncind într-un mod remarcabil, el şi-a însuşit excelent cursurile predate. Caracterul său este din cele mai plăcute, iar atitudinea sa din cele mai corecte. El vorbeşte bine franceza şi poate uza uşor de această limbă. La echitaţie el a obţinut excelente rezultate, dovedind reflexe viguroase. Şi-a însuşit foarte bine instrucția la manej. Domunul Praporgescu este cert un ofiţer de valoare."
După absolvirea şcolii, face un stagiu de un an în Regimentul 1 Roşiori din Tecuci. Trece, apoi, printre primii examenul de admitere la Şcoala Superioară de Război, ale cărei cursuri le urmează timp de doi ani.

În 1902-1903, David Praporgescu urmează un stagiu de pregătire în Austria, la Regimentul 12 Ulani şi la comandamentul Brigăzii 4 Cavalerie şi Corpului 4 Armată. A revenit în ţară la sfârşitul anului 1903 şi timp de 13 ani, până în 1916, a îndeplinit diferite funcţii, evidenţiindu-se prin modul ireproşabil de îndeplinire a misiunilor. Până în 1908 îndeplineşte funcţia de şef de secţie, profesor de călărie şi de tactica cavaleriei la Școala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie Bucureşti unde se remarcă prin calităţile sale de instructor şi pedagog. Ca instructor şi pedagog remarcabil, Praporgescu a căutat să-i înarmeze pe elevii săi, viitoare cadre ale armatei, cu principiile sănătoase ale pedagogiei militare, să le dezvolte priceperea în munca de instruire şi educare a trupelor. La sfârşitul anului 1908, având gradul de maior, este numit subşef de stat major la Corpul 2 Armată, iar la 14 aprilie 1909 este înaintat la gradul de locotenent-colonel şi numit şef de stat major al Inspectoratului General al Armatelor şi apoi, concomitent, profesor la Şcoala Superioară de Război unde predă cursul de tactica cavaleriei, contribuind din plin la formarea unei pleiade de comandanţi de unitate şi de mare unitate.

Este înaintat la gradul de colonel la 1 aprilie 1912, iar în toamna anului 1913 este numit comandantul Regimentului 4 Roşiori Bucureşti. În această funcţie el a manifestat o exigenţă sporită faţă de subordonaţii săi, dar şi o atitudine plină de respect faţă de aceştia şi o grijă părintească faţă de ostaşi, aspect care rezultă din următoarea dispoziţie dată de el pe regiment: „Reamintesc tuturor cadrelor de a se abţine cu totul de a lovi oamenii, cunoscând că voi fi foarte aspru, chiar fără milă faţă de cei care se vor face vinovaţi de bătaie. Cu toate acestea, cazurile de indisciplină, nesupunerea, reaua voinţă la lucru, sustragerea de la îndatoriri sau de la serviciul comandat, cum şi cea mai mică manifestare de rea voinţă în executarea ordinelor, trebuie să-mi fie aduse la cunoştinţă pentru a lua măsurile cele mai riguroase contra vinovaţilor, mijloace având destule pentru stârpirea apucăturilor rele". Întrucât el nu se mulţumea niciodată cu ceea ce a realizat şi persevera în obţinerea unor succese tot mai mari, a obţinut, în fruntea regimentului său, rezultate dintre cele mai bune în pregătirea efectivelor şi în ridicarea capacităţii de luptă a unităţii. La 1 aprilie 1916, ca o încununare a meritelor sale, este înaintat la gradul de general de brigadă. Până la această dată primise numeroase decoraţii între care: „Steaua României" clasa a V-a; „Coroana României" clasa a IV-a; Semnul onorofic de aur pentru 25 de ani de activitate în armată; medalia „Avântul ţării"; medalia „Bărbăţie şi credinţă" clasa I şi altele.

Pe câmpul de luptă - vitejie, eroism şi sacrificiu

Evenimentele din preajma intrării României în război l-au găsit pe David Praporgescu la comanda Brigăzii 2 Călăraşi cu sediul în oraşul Roman. La începutul lunii august 1916 este însărcinat cu organizarea Divizei 20 Infanterie la comanda căreia este şi numit. Ziua intrării României în război îl găseşte pe general cu această divizie de strajă pe malul Dunării, în partea de sud a Olteniei, între Calafat şi Izlaz, în subordinea Armatei a 3-a. Divizia avea în compunere 16 batalioane, 2 escadroane şi 10 baterii de artilerie, în total 18 862 de oameni. Într-o scrisoare din 24 august 1916, el nota: „Eu mă găsesc tot în localitatea unde m-am instalat de la plecare şi cred că voi rămâne încă multă vreme având - cu divizia mea- o însărcinare specială. Au sosit şi pe aici în două nopţi în vizită, zepelinele, care au înspăimântat populaţia. Apoi, de două zile, austriecii şi bulgarii bombardează satele şi oraşele din zona mea; dar proiectilele lor nu explodează, aşa că nu fac stricăciuni locale şi cu toate sutele de proiectile nu am niciun soldat sau civil rănit. Mai târziu, e posibil să fiu trimis să lupt pe alt front. Am mare sânge rece, văd totul limpede, nu ştiu cum mă voi simţi sub focuri. Mă rog lui Dumnezeu să mă ţie sănătos pentru a face şi eu ceva pentru ţară".
- Va urma -
-----------------------------------------
[26] Corneliu Tamaş şi colectiv, Judeţul Vâlcea în anii primului război mondial – studiu şi documente, Colecţia „Documentele Vâlcii", Bălceşti pe Topolog, 1979, p. 7-9.
[27] Ibidem, p. 10-12.
[28] Istoria militară a poporului român, p. 440.
[29] Corneliu Tamaş, Istoria municipiului Râmnicu-Vâlcea, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2006, p.291.
[30] Vasile Iosipescu, Maior Gheorghe Preda, Generalul David Praporgescu, Editura Militară, Bucureşti, p. 1 şi urm.