Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
General mr. (r) Conf. Univ. Dr. Ilie Gorjan   
Duminică, 29 Octombrie 2017 16:32

General Eremia GrigorescuR?zboiul, definit de teoreticianul german Clausevitz ca o „continuare a politicii cu alte mijloace", este una din marile groz?vii ale omenirii, care au produs perturb?ri ?i muta?ii esen?iale în evolu?ia societ??ii ?i, cu atât mai grav, victime umane ?i pagube materiale incomensurabile. Prima conflagra?ie mondial? (1914-1919), prin amploarea ?i consecin?ele sale, a r?mas adânc încrustat? în memoria omenirii. Perioada celor cinci ani de r?zboi, care a prilejuit desf??urarea unor ample ac?iuni militare pe spa?ii terestre, maritime ?i aeriene imense, precum ?i angajarea unor resurse materiale ?i umane deosebite, a avut ca efect profunde transform?ri în via?a economic? ?i social?, în ordinea ?i ierarhia interna?ional?[1].

România, ca parte beligerant? începând cu 4 august 1916, a fost pe rând câ?tig?toare (pentru pu?in? vreme), dar ?i victim? (cu toate groz?viile specifice acestei situa?ii) în perioada 23 noiembrie 1916-11 noiembrie 1918, când a cunoscut regimul opresiv al ocupa?iei Puterilor Centrale. A?a cum afirm? Constantin Kiri?escu, „România a avut marele ei r?zboi. Prins? în vârtejul de foc al r?zboiului mondial, ea l-a cunoscut pe toate fe?ele, a trecut prin toate încerc?rile. A tr?it pu?ine clipe de entuziasm ?i multe zile de dezn?dejde. A câ?tigat izbânzi glorioase ?i a suferit înfrângeri dureroase. A fost umilit? ?i a triumfat. A coborât povârni?urile pr?p?stioase ale catastrofei, dar s-a în?l?at la sfâr?it pe culmile izbânzii"[2].

În timpul acestui r?zboi, s-au eviden?iat pe câmpul de lupt? numeroase personalit??i militare care, prin faptele lor de arme, au contribuit decisiv la gloria ?i onoarea armatei române ?i, implicit, a României în cadrul celor 33 de state participante la r?zboi. Una dintre figurile luminoase, care au înscris pagini de nepieritoare glorie în istoria neamului românesc, a fost generalul Eremia Grigorescu. N?scut la 28 noiembrie 1863 în comuna Bujoru (jud. Gala?i), într-o familie de înv???tori, a urmat cursurile ?colii primare ?i ale celei gimnaziale la Gala?i, iar liceul la Ia?i, eviden?iindu-se pe timpul ?colii prin înclina?ia deosebit? pentru matematic? ?i istorie.

Dup? liceu, a optat pentru cariera militar?, pe care a început-o la ?coala de ofi?eri ?i la ?coala de aplica?ie din Bucure?ti între anii 1882-1886. Ulterior, timp de doi ani (1886-1888) a îndeplinit func?ia de ata?at pe lâng? Centrul de instruc?ie al artileriei franceze din Paris unde s-a remarcat printr-o „înalt? preg?tire profesional?, printr-un dezvoltat sim? al datoriei ?i prin remarcabile calit??i organizatorice"[3]. Dup? acest stagiu de doi ani, a început cercetarea ?tiin?ific?, efort în urma c?ruia i-au fost publicate dou? c?r?i de specialitate: Calculul probabilit??ilor cu aplicare la gurile de foc ?i Studiul ballistic al armei Mannlicher model 1893, contribuind astfel la îmbog??irea fondului de carte cu specific militar.

A ocupat diverse func?ii la e?aloane ?i structuri militare diferite, ?i anume: profesor ?i director al ?colii de artilerie, geniu ?i marin?, director al Pulber?riei statului, director al artileriei ?i director al personalului în Ministerul de R?zboi, comandant de divizie, reprezentant al armatei române în calitate de observator la marile manevre ale unor state europene[4]. A parcurs toate gradele militare pân? la cel de general, care i-a fost acordat în anul 1915, când a ?i primit comanda Diviziei 15 Infanterie, cu care, în preajma intr?rii României în r?zboi, se g?sea în zona Peri?, în rezerva Marelui Cartier General. În fruntea acestei divizii a participat la luptele din Dobrogea, în anul 1916, unde faptele sale de arme au fost memorabile, motiv pentru care Divizia 15 Infanterie ?i-a c?p?tat renumele de „divizia de fier", iar comandantul ei a fost primul general român decorat cu ordinul „Mihai Viteazul" clasa a III-a[5].

?i pentru c? inamicul î?i propusese s? p?trund? în Moldova, generalul Grigorescu a primit ordin s? apere Valea Oituzului unde avea ca inamic cinci divizii conduse de generalul Schmettov. La 9 octombrie 1916, comandantul Armatei de Nord, generalul Constantin Prezan, i-a ar?tat lui Grigorescu implica?iile deosebit de grave ale unei eventuale retrageri în aceast? zon?. Eremia Grigorescu i-a dat un r?spuns care a devenit un adev?rat crez al armatei române: „Cunosc situa?ia, domnule general. Pe aici inamicul nu va trece"[6]. ?i, într-adev?r, între 11-27 octombrie 1916, Divizia 15 Infanterie, comandat? de generalul Eremia Grigorescu, ?i-a f?cut cu prisosin?? datoria, solda?ii luptând cu o îndârjire greu de descris în cuvinte ?i respingând atacurile inamicului, îndârjire inoculat? în inimile lor de c?tre însu?i comandantul diviziei. Confirm? acest fapt urm?torul aspect din timpul b?t?liei: un colonel ?ov?ia s? intre într-o lupt? inegal?. Grigorescu îl admonesteaz? cu cuvintele „Colonele, m? voi pune eu în capul regimentului ?i voi intra în foc, iar d-tale î?i voi aplica articolul din lege care gl?suie?te s? te împu?c. Alege !" Evident, colonelul a ales calea luptei[7].

Faptele de vitejie ale generalului Eremia Grigorescu au fost apreciate de generalul Constantin Prezan, care, reliefând contribu?ia lui Grigorescu la ob?inerea victoriei de la Oituz, scria: „Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Diviziei 15 Infanterie, de când a intrat sub comanda Armatei de Nord, s-a distins sus?inând zilnic lupte îndârjite în valea Oituzului. Prin dispozi?iuni judicioase date în ordinele de opera?iuni, prin energia ?i curajul personal a indus ofi?erilor ?i trupei de sub comanda sa o des?vâr?it? încredere în victorie, punându-i astfel în m?sur? de a sus?ine dese ?i impetuoase atacuri ?i contraatacuri cu rezultate str?lucite în contra unui inamic mult superior ca num?r"[8]. Dup? retragerea armatei române în Moldova, în urma ocup?rii României de c?tre Puterile Centrale, Eremia Grigorescu a primit pentru scurt? vreme comanda Armatei de Nord (din care mai r?m?seser? doar trei mari unit??i), care, la rândul ei, a fost trecut?, la sfâr?itul lunii decembrie 1916, în subordinea Armatei a II-a comandat? de generalul Alexandru Averescu, sub numele de Grupul Oituz-Vrancea.

În fruntea acestui grup, generalul Grigorescu a reu?it s? resping? înc? o dat? atacurile inamicului în perioada 22 decembrie 1916-18 ianuarie 1917, generalul f?când din nou dovada unor calit??i deosebite ?i reale însu?iri de vitejie în încle?tarea cu inamicul. În ianuarie 1917, generalul Grigorescu a fost numit comandantul Corpului IV Armat?, nou creat în procesul de reorganizare a armatei desf??urat în Moldova în primele ?ase luni ale anului 1917. Dup? începerea b?t?liei de la M?r??e?ti în noaptea de 5/6 august 1917 (generalul Grigorescu fusese numit la 29 iunie comandantul Corpului VI Armat?, în subordinea Armatei a I-a comandat? de generalul Constantin Cristescu), generalul Grigorescu a trecut la ap?rare, manifestând acela?i curaj ?i aceea?i dârzenie ca ?i în precedentele b?t?lii, tr?s?turi pe care le-a transmis ?i subordona?ilor s?i. Apreciind c? nu putea rezista ofensivei inamicului, generalul Cristescu i-a propus generalului Constantin Prezan (fusese numit, între timp, ?ef al Marelui Cartier General), la 11 august, s? retrag? armata la nord de Trotu?. Prezan i-a cerut p?rerea ?i lui Grigorescu, al c?rui r?spuns este f?r? echivoc privind voin?a sa de neclintit de a-?i ap?ra ?ara pân? la ultima pic?tur? de sânge: „Dup? ?ase zile de lupt?, inamicul, dac? nu-i mai obosit ca mine este tot atât de obosit ?i mai uzat decât mine. Trebuie s? rezist?m cu orice pre? pe frontul pe care ne g?sim. A ne retrage înseamn? a ceda ?i restul Moldovei, a pierde toat? artileria grea ?i o mare parte din restul artileriei noastre. De aceea, cu tot pesimismul unora, voi ?ine frontul cu for?ele actuale ?i cu cele ce vor sosi în zon?[9]".

Apreciind pozi?ia generalului Grigorescu, în ziua de 12 august, Marele Cartier General l-a numit în func?ia de commandant al Armatei a I-a, instituindu-se, în aceea?i zi, un comandament unic sub conducerea generalului Ragoza, structur? militar? ce cuprindea Armata I ?i Armata a IV-a rus?[10]. Din cauza succeselor ob?inute de trupele germane, aflate în ofensiv?, generalul Ragoza a ordonat retragerea la 6 km în spatele M?r??e?tilor. Generalul Grigorescu n-a fost de accord cu acest ordin ?i i-a cerut permisiunea generalului Prezan s? continue ap?rarea pe frontul pe care se g?seau trupele române ?i ruse, opinie pe care a împ?rt??it-o ?i generalul Scerbacev, comandantul adjunct al trupelor ruso-române de pe frontul din Moldova (comandantul suprem era regele Ferdinand)[11]. În acest context, generalul Eremia Grigorescu a fost numit ?ef al comandamentului unic în locul generalului Ragoza.

În final, rezisten?a exemplar? a românilor sub comanda generalului Grigorescu ?i-a spus cuvântul, pentru c? pe 21 august 1917, b?t?lia de la M?r??e?ti a luat sfâr?it, aceast? b?t?lie reprezentând cea mai important? ac?iune militar? executat? de armata român? în campania anului 1917 ?i una dintre cele mai str?lucite victorii din istoria luptelor pentru independen?a ??rii. Despre aceast? b?t?lie, Mihail Sadoveanu scria: „Dup? dou? s?pt?mâni, inamicul s-a oprit. ?i-a l?sat bra?ele în jos ?i b?rbia în piept a descurajare. Gâfâind, s-a tras ca o fiar? în cotlon ca s?-?i ling? r?nile. Mare?alul von Mackensen a privit cu îndoial? ?i cu triste?e harta, ?i-a închis ochii gândindu-se la hecatombele pe care le-a în?l?at pe Siret. Zece pân? la dou?sprezece divizii germane s-au topit în aceast? b?t?lie[12]".

În ziarul lui, „Neamul românesc", Nicolae Iorga scria: „Din întâia zi de mobilizare pân? azi, generalul Grigorescu n-a cunoscut repaosul, lini?tea sufleteasc?; el n-a avut ca mângâiere decât concertul ghiulelelor ?i fream?tul o?tilor ?i al armatelor. Deciziunile lui s?n?toase ?i pline de tact au dat na?tere la cuvintele istorice « pe aici nu se trece! ». Încrederea ce solda?ii ?i ofi?erii au într-însul a f?cut s? se zic? despre el c? e osta?ul victoriilor ?i c? acolo unde comand? el nu se poate s? nu învingem"[13].

Generalul Eremia Grigorescu a avut fericirea s? vad? împlinit visul de unire a românilor la 1 Decembrie 1918, dar n-a apucat s? se bucure prea mult de efectele lui, întrucât la 21 iunie 1919 a încetat din via?? la doar 56 de ani, fiind înmormântat, a?a cum ceruse pe patul de suferin??, în mijlocul acelor solda?i care au durat, cu pre?ul vie?ii lor, o pagin? nepieritoare în istoria poporului român. Î?i doarme somnul de veci în Mausoleul de la M?r??e?ti.

------------------------------------------------
[1] Vicen?iu Cojan, Primul r?zboi mondial-repere de cronologie militar?, Editura Didactic? ?i Pedagogic?, Bucure?ti, 1997, p.5.
[2] Constantin Kiri?escu, Istoria r?zboiului pentru întregirea României, vol.I, Editura ?tiin?ific? ?i Enciclopedic?, Bucure?ti, 1989, p.23.
[3] Ioan Scurtu, Pres?ra?i pe-a lor morminte ale laurilor foi, Editura Albatros, Bucure?ti, 1978, p.116.
[4] Ibidem.
[5] Ibidem, p.117.
[6] Constantin Kiri?escu, op.cit., p.403-409.
[7] Ioan Scurtu, op.cit., p.119.
[8] Ibidem, p.121.
[9] Ibidem, p.125.
[10] Colectiv de autori, Istoria militar? a poporului român, Editura Militar?, Bucure?ti, 1988, p. 593-594.
[11] Ibidem, p.596.
[12] Ioan Scurtu, op.cit., p.128.
[13] Ibidem, p.130.

footer