5 octombrie: Astăzi a început viaţa mea. Părinţii mei încă nu ştiu. Sunt mai mică decât un sâmburaş de măr, dar de acum sunt eu însămi, o fiinţă umană. Şi, deşi sunt atât de puţin formată, e sigur să voi fi o fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri, şi ştiu că voi îndrăgi florile.
19 octombrie: Am mai crescut puţin, dar sunt încă prea mică şi nu pot face nimic. Mama face aproape totul pentru mine. Ceea ce este curios, este faptul că ea încă nu ştie că mă poartă în pântecele ei şi că mă hrăneşte cu sângele ei.
23 octombrie: A început să mi se formeze gura. Ia gândiţi-vă puţin! Peste un an am să râd. Mai târziu am să vorbesc. Cine poate susţine că nu sunt o adevărată persoană? Sunt cineva; aşa cum frimitura de pâine, oricât de mică ar fi, este totuşi pâine.
27 octombrie: Inima mea a început să bată de la sine. De acum înainte, ea va bate mereu în tot cursul vieţii mele, fără să se oprească vreodată ca să se odihnească. Şi apoi, după mulţi ani, va obosi, se va opri, şi eu voi muri. Dar, până atunci, eu sunt la începutul existenţei mele, nu la sfârşitul ei.
2 noiembrie: Cresc puţin în fiecare zi. Braţele şi picioarele mele prind să capete formă. Dar va trebui să mai aştept o bună bucată de vreme până ce picioruşele mele să mă poarte, şi eu să pot alerga, să mă arunc în braţele mamei mele şi până ce braţele mele să-l poată îmbrăţişa pe tatăl meu.
12 noiembrie: Acum au început să se formeze minuscule degete la mâinile mele. E de mirare că sunt atât de mici şi totuşi ele vor fi minunate! Ele vor şti să mângâie un căţeluş, să arunce o minge, să culeagă o floare, să atingă o altă mână... Degetele mele... Poate că într-o zi vor cânta la vioară, sau vor picta un tablou.
20 noiembrie: Astăzi, pentru prima oară, doctorul i-a spus mamei mele că eu sunt acolo, într-adevăr, plină de viaţă. Eşti fericită mamă?
25 noiembrie: Tatăl şi mama mea nici nu ştiu că sunt o fetiţă. Poate că ei aşteaptă un băiat. Dar eu o să le fac o surpriză şi o să mă cheme Ecaterina, ca pe mama.
10 decembrie: Mi s-a format şi faţa. Sper că o să semăn cu mama.
13 decembrie: Am început chiar să văd, dar e încă întunecat totul în jurul meu. În curând însă ochii mei se vor deschide la lumina soarelui, a florilor, a copilaşilor. N-am văzut încă nici marea, nici muntele, nici curcubeul. Oare cum vor fi în realitate. Şi tu, mamă, cum eşti în realitate?
24 decembrie: Mamă, aud cum îţi bate inima. Mă întreb dacă şi tu auzi inima mea cum bate aşa de încet: tap-tap-tap-tap. O să ai o fetiţă sănătoasă şi voinică mamă, ai să vezi. Abia aştept să mă cuibăresc în braţele tale, să-ţi mângâi faţa, să te privesc în ochi. Şi tu mă aştepţi, cum te aştept şi eu, nu-i aşa?
28 decembrie: Mamă, mamă, de ce i-ai lăsat să pună capăt vieţii mele? Am fi fost atât de fericite împreună!... (Părintele Arsenie Boca)

Prin anii '91- '92, pe PRO-TV, am văzut un interviu pe care nu-l voi uita niciodată. Reporterul - un bărbat - era într-o localitate din jud. Bistriţa-Năsăud şi stătea de vorbă cu o familie compusă din 10 membri: părinţii şi opt copii. Localitatea se numeşte Maieru. Încerc să redau cu aproximaţie dialogul.
Reporterul: Câţi copii aveţi?
Bărbatul (tatăl): Opt, domnule.
Cei opt copii şi cu mama erau în faţa casei lor; cel mai mic în braţele mamei.
R.: Şi cum vă descurcaţi cu opt copii? Unde lucraţi?
B.: sunt muncitor domnule, lucrez la fabrica X.
R.: Ce salariu aveţi?
B.: 930 lei domnule.
R.: Şi cum reuşiţi să trăiţi numai cu aceşti bani?
B.: Ştiţi, domnule, mai avem după cum vedeţi şi un pic de grădină pe care o muncim, mai avem şi câteva animale...
R.: Şi totuşi îmi imaginez că vă este foarte greu să o scoateţi la capăt cu opt copii şi cu un singur salariu, pentru că soţia nu lucrează, aşa-i?
B.: Aşa-i domnule, ea trebuie să stea cu copiii şi să facă mâncare; şi să aibă grijă şi de păsări şi de animale.
R.: Nu-mi vine să cred! Alţii au 2-3 copii, sau chiar unul şi spun că se descurcă greu!
B.: Am uitat să vă spun domnule, ştiţi, noi îl avem şi pe Dumnezeu care ne ajută! El ne dă căldură, El ne dă ploaie, ştiţi... El ne dă roadele pământului... Sănătate! Şi-apoi, banii pe care-i câştig eu, sunt drămuiţi cu grijă: pentru hăinuţele copiilor, pentru încălţări, pentru pâine şi toate celelalte...!
R.: Copiii vor creşte, ştiţi, copii mari greutăţi mari, nu vă e teamă?
B.: Teamă? Nu, domnule, ne v-a ajuta Dumnezeu să-i vedem mari şi la casa lor.
R.: Veţi mai avea copii?
B.: O, dacă Dumnezeu vrea, noi ne vom bucura!!
Pentru cine nu ştie, localitatea Maieru din Bistriţa-Năsăud este ca o insulă ruptă de tot restul lumii. Este localitatea unde, ATENŢIE: nu se ştie ce este avortul!! În Maieru sunt familii care au şi 10, şi 12, şi 14 copii. Toate aceste lucruri mi-au fost confirmate şi de o nepoată care a fost chiar acolo doctor pediatru o perioadă.
Şi încă ceva: Toţi sunt creştini ortodocşi în această comună.

Spre deosebire de multe ţări catolice, care nu acceptă nici astăzi întreruperea sarcinii, la noi avortul nu mai cunoaşte oprelişti. Unii ar spune în modul cel mai firesc că în contextul crizei economice prin care trece ţara, n-ar mai fi cazul să discutăm această problemă. Dar, în primul rând, problema nu are nimic în comun cu criza economică. E o problemă morală. Numai după aceea poate fi şi o problemă socială, demografică, economică. De pildă, Japonia are pe un teritoriu cât România o sută de milioane de locuitori.

La noi, sunt foarte multe lucruri grave, dar, după cum ştim, viaţa e dată de Dumnezeu şi tot Dumnezeu o ia, numai atunci când vrea El. Aţi auzit probabil de o expresie cutremurătoare pe care o folosesc mai ales beţivii şi analfabeţii: „eu te-am făcut, eu te omor"! Taina naşterii e o Taină dumnezeiască. Avortul intră în categoria crimelor. Legiferarea avortului e crimă de legiferare; la fel şi legiferarea homosexualităţii. Vă recomand să căutaţi - este extraordinar - filmul: „Dreptul de a se naşte", o pledoarie pentru viaţă făcută de un medic pentru o femeie care venise la el să avorteze. Finalul: femeia pleacă de acolo plângând, fericită că nu a făcut crima, ucigându-şi propriul copil.
„Nu vă înjugaţi la jug străin, cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios"? (II Cor.6:14-15)
În revista „Familia Ortodoxă" nr 11 din 2011, am găsit un articol semnat de Gheorghe Fecioru, articol din care voi extrage câteva informaţii şi idei extrem de importante.
„George Orwell, autorul celebrului roman «1984», susţinea că ţinta dictaturii ideale este aceea de-a le inocula oamenilor reflexul «dublului gândit» - adică să fie făcuţi să creadă că o afirmaţie poate să fie la fel de adevărată ca şi opusul ei. Să fie convinşi că un lucru poate să fie simultan, şi alb, şi negru, adică este «albnegru». Altfel spus, «luminăîntuneric», «binerău», «dumnezeumamona».

Winston, personajul principal al cărţii, afirmă cu tărie la început că «libertatea» înseamnă libertatea de a spune că doi cu doi fac patru. Însă, în urma torturilor cumplite la care este supus, ajunge să susţină în mod reflex că cele patru degete de la mână, pe care i le arată torţionarul, nu sunt patru, cinci! sau şase! Sau trei, oricâte voia Partidul să fie! Aceasta este «dublulgânditul»: să crezi că adevărul este relativ. Să nu-ţi crezi ochilor tăi sau propriei conştiinţe, ci să-ţi însuşeşti ca «adevăr» ceea ce-ţi sugerează puterea. Utopia lui Orwell a fost publicată în anul 1948, cu numai un an înainte ca la închisoarea de la Piteşti să debuteze una din cele mai sângeroase spălări de creier din istoria omenirii. Erau vremurile dominaţiei bolşevice, când a-ţi mărturisi credinţa în Hristos se socotea un act de trădare şi de subminare a Statului, condamnat cu ani grei de închisoare. Vremuri cumplite, în care reeducarea poporului era primul deziderat al statului ateu (...) Torţionarii au vrut să nimicească tot ce era sfânt în sufletele deţinuţilor, fie că era vorba de familie, prieteni, mentori sau Dumnezeu.(...) Minunea cea mare a fost că, în ciuda unor torturi inimaginabile, istoria ne-a arătat că experimentul de reeducare comunistă a fost aproape un fiasco. Mulţi dintre cei care au trecut pe la Piteşti, au devenit mai târziu mari mărturisitori ai lui Hristos în lumea întreagă, precum părintele Calciu Dumitreasa (...) --- Astăzi, avortul poate fi simultan atât crimă, cât şi «drept la alegere», sau «planificare familială». Homosexualitatea, din anomalie, devine pur şi simplu «orientare sexuală» protejată de legile Statelor Unite. Şi, ca o încununare, în Marea Britanie s-a interzis recent folosirea în actele de identitate a numelui de «mamă» şi de «tată» pentru a nu-i ofensa pe homosexualii ce pot fi, legal şi mamă, şi tată în acelaşi timp!" (pag 3-4)

Există în toate o rânduială. Există Cineva care dirijează totul! Acest Cineva este Dumnezeu. De la început El a creat bărbatul şi femeia. Numai ei - amândoi pot perpetua specia. Dacă s-ar naşte numai bărbaţi sau numai femei, omenirea ar dispărea. Homosexualitatea e o anomalie. Ne amintim ce blesteme grele au fost peste Sodoma şi Gomora din pricina acestor păcate. E interzis să legiferezi ceva în ordinea creaţiei. Dacă Consiliul Europei impune aşa ceva, înseamnă că e o libertate împotriva democraţiei. Este vorba de o falsă democraţie. De aceea, în Constituţia U.E nu se pomeneşte nici un cuvânt despre creştinism. Proiectul acestei Constituţii a fost semnat la Roma în 2004. Nu se menţionează nimic despre rădăcinile creştine ale Bătrânei Europe. Care este identitatea noastră europeană? De ce o constituţie fără creştinism? Ca să nu-i supere pe alţii? Este vorba de un ateism diplomatic! Păi cum să fie acceptat Iisus Hristos într-o Uniune Europeană care îşi arogă dreptul de a monitoriza TOTUL!?! De a decide totul! De a decide că nu este nici o problemă dacă schimbându-şi sexul, Sorin poate să devină Sorina sau Ion poate să devină Ioana! Ce vrea consiliul Europei? El este un organism politic, nu o nouă Biblie!
Mântuitorul a cerut ca „toţi să fie una". Şi ceea ce mi se pare foarte grav, e faptul că este un atac mai ales împotriva creştinismului. Aţi auzit să se lege cineva de interdicţiile coranului sau ale moralei mozaice? Nu cred! Chiar se vrea să fim puşi în situaţia de a alege între Occident şi Dumnezeu? Ar fi prea mult!

- Va urma -