În ziua a douăzeci şi cincea din luna decembrie, prăznuim Naşterea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". De îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Naşterea Domnului, zămislirea Lui, a fost un lucru mai presus de legile firii. Acum două milenii, în umila peşteră din Bethleemul Iudeii, se năştea Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, împărţind istoria în două mari perioade: de dinainte şi de după El (numită şi „era noastră"). Un modest călugăr dobrogean, Cuviosul Dionisie cel Mic (secolul VI) a fost cel care a calculat era creştină - renunţând să mai numere anii de la Diocleţian. Naşterea Domnului, evenimentul cel mai de seamă din istoria lumii, s-a petrecut în anul 748 „ab urbe condida" (de la întemeierea Romei), în timpul împăratului Augustus (27 î.H. - 14 d.H.), rege al Iudeii fiind Irod cel Mare sau Idumeul. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a mai găsit loc în casa de oaspeţi, de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în iesle. Acolo au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune. Atmosfera acelui străvechi tărâm, încordat în aşteptarea Naşterii Mântuitorului, a fost descrisă de istoricii Tacit, Suetoniu, Flavius Joseph în cronicile vremii, care au consemnat pulsaţia spirituală nepământească, arcul voltaic descris de prezenţa îngerilor între Betleem şi Nazaret. Iată cum descrie Sfântul Maxim Mărturisitorul coborârea în trup a Mîntuitorului: „Fiul cel minunat n-a făcut cunoscută cunoştinţa naşterii, şi, într-o clipă fără să o ştie, El s-a aflat în afara pântecelui ei şi a şezut pe tronul braţelor sale, pentru că aşa cum zămislirea fusese făcută fără sămânţă şi fără ştiinţă, tot aşa şi naşterea să fie fără stricăciune şi fără cunoştinţă".

Românii de pretutindeni se adună în zilele Crăciunului în Biserica Domnului şi prăznuiesc marea sărbătoare a Întrupării Mântuitorului. Este un moment de bucurie pentru tot creştinul, dar şi un moment de comuniune cu cei de acasă şi de rugăciune fierbinte către Pruncul născut în ieslea Bethleemului, ca să aducă iubire de oameni, pace în lume, belşug, fericire, linişte şi prosperitate tuturor. Iubiţi creştini! Ce s-a întâmplat în noaptea aceea în Betleem va rămâne o mare taină pentru noi, cât timp vom trăi în lumea aceasta. Citatul din prima epistolă a lui Timotei este un cântec de laudă pentru Mântuitorul nostru, şi acest cântec începe tocmai prin a elogia „taina evlaviei". Fapt este că El a fost „propovăduit printre Neamuri" şi „crezut în lume". Trebuie să recunoaştem că nu putem explica logic această enigmă a „arătării în trup", dar mai ales fascinaţia şi iubirea, care în timpul cât a trăit pe pământ, dar şi de-a lungul secolelor până azi, au izvorât din Iisus. Acum când vedem Bisericile pline, când colindele se aud la colţ peste tot, când omul prin tot felul de mijloace, de la bradul împodobit din casă, până la iluminatul public, schimbă toată ambianţa din jurul său, atunci ne dăm seama că, deja prin naşterea Sa, Iisus a schimbat lumea aceasta şi sufletele noastre. Cu atât mai mult, a adus schimbarea prin viaţa, respectiv prin învăţătura şi învierea Lui, care a fost de fapt biruinţa asupra lumii, biruinţa asupra întunericului şi a răului. Singura explicaţie pe care o avem pentru taina Sfintei Sărbători a Crăciunului este marea iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni. Această iubire vrea şi ne poate deschide sufletele. Enigma nu poate fi pătrunsă în profunzimea ei, dar în fond nici nu trebuie. E de ajuns să ştim că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât L-a dat pe Fiul Său pe acest pământ în pruncul din ieslea Betleemului. Să-i mulţumim bunului Dumnezeu pentru marele Său dar şi să ne bucurăm împreună! Doresc tuturor cititorilor ca prin evlavie, rugăciune şi milostenie să se apropie de această mare Taină a Crăciunului. Atunci Naşterea Mântuitorului le va aduce căldură în suflet şi bucurie în inimă. Vă urez un Crăciun de Dumnezeu binecuvântat!
„Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie."