Revista Art-emis
Valen?e stilistice ale neologismelor PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Ana-Maria Dud?u   
Miercuri, 07 Martie 2018 20:39

DEX-Ana Maria Dud?uOdat? cu apari?ia noii Gramatici a limbii române (2005, vol. I, II), în acest domeniu de cercetare s-au consolidat dou? mari perspective: cei care nu pot abandona sistemul clasic de conceptualizare ?i analizare a fenomenelor lingvistice române?ti ?i cei care au adoptat noile tendin?e lansate în lingvistica interna?ional?. În fapt, lucrarea de fa?? este un exerci?iu n?scut din dorin?a de a dezvolta puncte de reper teoretice ?i practice privitoare la neologismele stilistice, pornind de la lucr?rile pe care le-am studiat, încercând s? abordez ?i într-o viziune proprie câteva aspecte din acest compartiment al gramaticii limbii române. În sfâr?it, în opozi?ie cu neologismele necesare, cu func?ie denotativ?, putem vorbi de neologismele stilistice, care sunt „forma?ii expresive ale scriitorilor ?i publici?tilor, datorate creativit??ii individuale (heirupist, jertfelnicie, repertoricesc, poeticesc, na?ionalicesc)"[1]. Acestea rezult? din tendin?a spre o exprimare cât mai original? ?i mai plastic?, nu intr?, de obicei, în limba comun? ?i nu se fixeaz? în dic?ionarele generale , spre deosebire de majoritatea crea?iilor necesare.

Neologismele stilistice nu pot fi tratate dup? acelea?i criterii pe care le aplic?m în cazul crea?iilor necesare. Categoriile lexicale în discu?ie au func?ii ?i domenii de activitate diferite. Dac? neologismele necesare circul? în dou? sau mai multe stiluri ale limbii, neologismele stilistice nu pot fi tratate dup? acelea?i criterii. Categoriile lexicale în discu?ie au func?ii ?i domenii de activitate diferite. Dac? neologismele necesare circul? în dou? sau mai multe stiluri ale limbii ?i au ca predominant? func?ia denominativ?, neologismele stilistice se întrebuin?eaz?, de regul?, în limitele unui stil (beletristic, publicistic), fiind condi?ionate în primul rând de func?ia expresiv?. Neologismele stilistice sunt individualizate în cel mai înalt grad, având circula?ie restrâns? sau constituind ni?te hapax-uri. Uneori, în goana dup? originalitate, pentru alc?tuirea lor se for?eaz? legile limbii. Aceasta nu diminueaz? importan?a creativit??ii lingvistice.

În ceea ce prive?te lexicul, acesta st? sub semnul unei libert??i creatoare aparent nelimitate, subordonându-se în cel mai mic grad normei. În func?ie de scopul ?i de condi?iile comunic?rii, subiectul vorbitor recurge atât la mijloacele de expresie existente, cât ?i la cele poten?iale, ceea ce înseamn? c?, din necesit??i de comunicare ?i de expresivitate, acesta poate crea, con?tient sau incon?tient, termeni noi. În acest context, Iorgu Iordan nota referitor la inova?iile lexicale : „Dorin?a de a inova dep??e?te uneori limitele necesit??ii. Intervin ignoran?a, exhibi?ionismul, moda ?i al?i factori externi, care dau na?tere la inova?i nu numai ciudate, dar ?i imposibile"[2].

Însemnat? din punct de vedere teoretic, „crea?ia lingvistic? este totu?i în primul rând o activitate cu scopuri practice de vorbire, constituind una din condi?iile care, al?turi de imita?ie, asigur? dezvoltarea lexicului individual[3] Se ?tie c?, în crearea oric?rui tip de neologisme, rolul decisiv îi revine sistemului lingvistic. În consecin??, includerea acestora în sistemul gramatical al limbii române parcurge câteva etape. O prim? etap? este cea a încadr?rii acestor unit??i lexicale în anumite clase morfologice (substantive, verbe). Într-o alt? etap?, se încadreaz? sub ac?iunea normei, în sistemul morfologic al limbii, c?p?tând categorii gramaticale de gen, num?r, caz, determinare (O.N.G.-ul).

În conformitate cu norma limbii func?ionale, care con?ine „tot ceea ce în vorbirea unei limbi func?ionale este comun, tradi?ional ?i constant; genul neologismelor este indicat prin anumite m?rci flexionare: articol hot?rât, articol nehot?rât, diver?i determinan?i. Dintre cele trei criterii (etimologic, semantic, formal), implicate în atribuirea unui anumit gen gramatical la categoria neologismelor, în limba român? cea mai mare pondere revine criteriului formal, spre deosebire de alte limbi( francez?, rus?), unde, de obicei, genul se stabile?te dup? forma?ia-surs?.

Problema adapt?rii neologismelor la sistemul limbii române vizeaz? atât aspectul fonetic ?i morfologic, cât ?i pe cel grafic. În acest caz, un rol important îl are vechimea lor în limb?, astfel c? termenii împrumuta?i recent î?i p?streaz? aspectul grafic ?i chiar pronun?area din limba de origina. În m?sura în care sunt acceptate de masa vorbitorilor, pentru c? vin s? completeze un gol din lexic, neologismele se supun regulilor de scriere ?i pronun?are ale limbii române. Modul cum neologismele se adapteaz? la normele limbii române trebuie privit diferen?iat : pentru cuvintele intrate în limb? cu câteva zeci de ani, problemele de scriere, pronun?are, comportare în flexiune, au fost rezolvate în mare m?sur?.

Dac? ne referim la câteva anglicisme, cum ar fi aut-aut, football-fotbal, vom constata c? evolu?ia lor c?tre fonetismul limbii române este un proces încheiat. Pentru cele intrate dup? 1990, evolu?ia lor este incert?. Putem presupune c? unele foarte uzitate week-end, hobby, baby-sitter, î?i vor simplifica în timp ortografia, a?a cum s-a întâmplat cu sintagma vis-a- vis, din limba francez?, care a devenit vizavi. O categorie aparte o constituie cuvintele folosite pe plan interna?ional, care î?i p?streaz? pronun?area ?i scrierea din limba de origine: whisky, supermarket, mass-media.

Prezen?a în limba român? a unui mare num?r de termeni neologici ?i insuficienta lor asimilare, provoac? numeroase abateri de la normele ortografice ?i ortoepice în vigoare, dintre care cele mai frecvente sunt :
- Reproducerea fonetic? a neologismelor aut nu aut, miting, nu mitting, taim aut, nu time aut.
- Neologisme care se ortografiaz? ?i se pronun?? ca în limba englez? bridge, cow-boy, surfing;
- Neologisme care cunosc o form? hibrid?, cu o pronun?are str?in?, combinat? cu o scriere în mare parte fonetic? (rummy, dancing, pullover).

În concluzie, r?spândirea neologismelor constituie una dintre principalele caracteristice ale limbii române actuale. Folosirea lor trebuie f?cut? cu discern?mânt, încercându-se evitarea „be?iei de cuvinte", ?i mai ales a gre?elilor. Pentru a nu se denatura pronun?area ?i scrierea neologismelor, este necesar? cultivarea vorbitorului, precum ?i studierea gramaticii, a ortografiei. Folosirea abuziv? a neologismelor, în special a celor provenite din limba englez?, a barbarismelor, trebuie privit? cu reticen??, pentru c? nu face decât s? îngreuneze stilul ?i s? perturbe armonia limbii române.

Neologismul în argou ?i jargon

În lingvistica româneasc?, la fel ca ?i în cea str?in? s-au conturat de-a lungul timpului mai multe accep?ii ale termenului ,,argou,,. A fost definit ca ansamblu, dialect, limbaj special, lexic parazit, ramifica?ie social? a limbii sau vocabular, care apar?ine fie unor clase, categorii sau grupuri situate pe o treapt? inferioar? în ierarhia social?, fie unei categorii de vîrst? (elevi, studen?i), fie celor care practic? o anumit? meserie. Aceste opinii demonstreaz? c? argoul este o realitate lingvistic? dificil de definit în raport cu caracteristicile ?i cu precizarea pozi?iei sale în ierarhia stilistic? a limbii. În sensul cel mai larg al termenului, argoul se identific? fie cu limbajul popular, fie cu cel familiar, fie cu amândou?. A. Stoichi?oiu-Ichim observ? c?, în ordine cronologic?, acest punct de vedere a fost sus?inut de Laz?r ??ineanu care, referindu-se la limbajul parizian, afirma c?, începând de la mijlocul secolului al XIX-lea, distinc?ia dintre limbajul popular ?i argoul claselor marginalizate ale societ??ii s-a estompat treptat, cele dou? fuzionând finalmente într-un idiom unic.

În leg?tur? cu aceast? ultim? accep?ie s-a f?cut observa?ia c?[4] „grani?a dintre argou ?i limbajul popular este foarte permeabil?. Tendin?a de p?trundere a termenilor argotici adopta?i de masa vorbitorilor în varianta colocvial? a limbii a fost semnalat? înc? din perioada 190 interbelic?, a continuat în anii ´60-´70, extinzîndu-se dup? 1989 ?i în sfera limbajului publicistic ?i a celui politic".

Principalele surse pe care le folosesc vorbitorii de argou pentru a p?stra noutatea termenilor sunt:
a) lexicul general al limbii (realizând a?a-numitul împrumut intern);
b) împrumuturi din limbi str?ine;
c) crea?ii lexicale proprii. Din lexicul general al limbii fac parte ?i neologismele, care, prin raritate sau prin noutate asigur? atît caracterul criptic cît ?i o exprimare original?.

A. Stoichi?oui-Ichim observ? c? „expresiviatea metaforei ?i caracterul ei secret cresc direct propor?ional cu distan?a semantic? dintre termenul substituit (metaforizat) ?i termenul substituent (metaforic)". Cu cât zona de intersec?ie a sferelor semantice ale celor doi termeni (baza semic? comun?) este mai redus?, cu atât decodarea metaforei este mai dificil?, iar efectul stilistic produs de imprevizibilul asocierii este mai puternic.În sfera semantic? a infrac?iunii o situa?ie aparte o au termenii referitori la ho? . Ace?tia formeaz? o serie sinonimic? în interiorul c?reia apar distinc?ii pe care limba comun? nu le cunoa?te. În DEX, ho? este definit simplu „persoan? care fur?", pe când în argou exist? nuan?e semantice suplimentare referitoare ?i la modul în care se fur? sau la obiectele furate. Astfel, cuvinte între care nu exist? nici o leg?tur? în limba comun?, devin sinonime par?iale. Ab?ibild - ho? încep?tor; ho? de m?run?i?uri; (DEX) Fig. Nimicuri, fapte m?runte, mici ?mecherii. Aghiotant, aprod, audient, secretar - complice; Alonjar - ho? de buzunare; derivat de la alonj? „lungime a bra?elor unui sportiv"(DEX, Sport) Alpinist - ho? de apartamente care intr? pe geam; (DEX) derivat de la alpinism „ramur? sportiv? care cuprinde ascensiunile în mun?i". Angrosist - ho? din magazine; (DEX) „care cump?r? ?i vinde marf? angro"; Concertist - ho? care ac?ioneaz? singur; (DEx) „persoan? care sus?ine instrumental sau vocal concerte sau recitaluri". Colec?ionar - ho? de îmbr?c?minte. Digitator - ho? de buzunare. Termenul nu apare în DEX, îns? g?sim digita?ie „tehnica a?ez?rii degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical". Leg?tura dintre cele dou? sensuri este evident?. Diurnist - ho? care ac?ioneaz? ziua. Excursionist - ho? care-?i schimb? raza de ac?iune.

Termenii referitori la perioada de deten?ie au în comun idea de „institu?ie de înv???mânt": academie, colegiu, facultate, pension, universitate. Din aceea?i sfer? lexico-semantic? au mai fost „împrumuta?i" ?i al?i termeni, ale c?ror sensuri au fost deviate în conformitate cu noul context: absolvent „de?inut eliberat", cancelarie „sediul poli?iei", diplom? „sentin??", emblem?, matricol? „num?rul de pe uniforma de de?inut", extemporal „furt m?runt, interogatoriu", licen?iat „de?inut care ?i-a isp??it pedeapsa", olimpiad? „perioad? de deten?ie", premiu „sentin??".

Epitetele argotice rezultate din „convertirea" neologismelor sunt pu?ine, situîndu-se, în general, la extreme : superlative pozitive sau negative: botanist (< a pune botul „a se p?c?li, a se fraieri), cajbec, figurant; bestial criminal, demen?ial, giorno, lanolin?, mambo, valabil, dar ?i epitete privind aspectul fizic, na?ionalitatea sau situa?ia material?: ecologist - boschetar, filatelist - sl?b?nog, caramel - ?igan, hepatic - asiatic.

Utilizat in literatur? ca resurs? de înnoire a limbajului, registrul stilistic argotic creeaz? figuri semantice prin sensurile noi atribuite unor cuvinte din limba comun?, unor regionalisme, arhaisme, neologisme sau unor cuvinte împrumutate din limba rromilor, generand un limbaj codificat. Expresivitatea artistic?a este determinat? de metafora, metonimia, eufemismul, antonomaza, etc. prin care se produce transferul semantic ?i convertirea termenilor argotici în semnifica?i artistici.

D. Irimia precizeaz? c? rolul stilistic este acela al înscrierii lumii narate în perspectiva realismului s?u lingvistic. Este un mijloc de producere a impresiei de verosimilitate în caracterizarea unor personaje sau a unui grup social închis. În poezie, acest limbaj antiliric vizeaz? „spiritul de frond? ?i nevoia de expresivitate"[5]. Argoul este un limbaj codificat cu scopul de a fi înîeles numai de cei ce-l folosesc, doar ca pitorescul acestuia îl face atr?g?tor ?i pentru alte grupuri care «sparg» u?or codurile. Se reduce la un nivel lexical specializat, prin care se asigura încifrarea mesajului, restul compartimentelor gramaticii nefiind incluse în acest registru stylistic: „- Se ridic? aici o problem?, spuse vizirul. [...] ?in minte c? acum vreo patruzeci de ani eram copil de cas? ?i în loc s? frec podele, frecam mangalu', cum se zice. M? vede sultanul ?i-mi zice: « Ce faci, bre? » (I. Grosan, O suta de ani de zile la por?ile Orientului).

Bibliografie

- Bidu-Vrânceanu, Angela Cristina C?l?ra?u, Liliana Ionescu-Rux?ndoiu, Mihaela Manca?, Gabriela Pan?-Dindelegan „Dic?ionar de ?tiin?e ale limbii", Editura Nemira, 2005.
- Ciobanu, Fulvia „ Studii ?i materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba român?", Bucure?ti, 1959.
- Iorgu Iordan „ Limba român? actual?", Bucure?ti, Editura Didactic? ?i Pedagogic?, 1978.
- Stoichi?oiu-Ichim, Adriana, Influen?a englez? în terminologia politic? a românei actuale, Bucure?ti, Editura ALL, 2001.
Volceaniv, Anca V. George „Dic?ionar de argou ?i expresii familiare ale limbii române" DAEF, Slobozia, Editura Arnina, 1996.
Zafiu, Rodica, Diversitate stilistic? în româna actual?, Bucure?ti, Editura Universit??ii din Bucure?ti, 2001.

Grafica - I.M.

--------------------------------------
[1] Fulvia Ciobanu, Studii ?i materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba român?, Bucure?ti, 1959
[2] Iorgu Iordan, Limba român? actual?, Bucure?ti, Editura Didactic? ?i Pedagogic?, 1978.
[3] Angela Bidu-Vrânceanu, Ion Coteanu , ibidem.
[4] Adriana Stoichi?oiu Ichim, ibidem.
[5] Rodica Zafiu, Diversitate stilistic? în româna actual?, Bucure?ti, Editura Universit??ii din Bucure?ti, 2001.

footer