România cu Moldova de la Nistru la Siret, dar fără Transilvania, ori Valahia… şi fără una şi fără alta
Dizlocarea Transilvaniei. Doctrina „românismului agresiv”, promovat de politica ruso-maghiară!
În 1980, la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Madrid, o delegaţie a imigraţiei maghiare s-a prezentat cu documente prin care revendica independenţa Transilvaniei, în numele unui pretins partid socialist transilvănean în exil. Nu putine delegaţii prezente la Conferinţă au luat problema Transilvaniei în serios. Anual, după „momentul Madrid”, în Congresul S.U.A. apărea câte o rezoluţie în susţinerea ideii că, în România, indiferent de regim, indiferent dacă a fost republică sau monarhie, ungurii au fost întotdeauna persecutaţi şi supuşi deznaţionalizării. Acelaşi text, an de an, era repus pe tapet, dar semnat şi iniţiat mereu de „alţii”.
16 iunie 1989 - Declaraţia de la Budapesta
Documentul trădării
Ex-regele Mihai, Vladimir Tismăneanu, Neagu Juvara, Eugen Ionesco, Paul Goma, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici... au semnat Declaraţia de la Budapesta pentru Autonomia Transilvaniei.
Declaraţia de la Budapesta
„Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei declaraţii.
Noi, români şi unguri,
Considerăm că libertatea şi propasirea celor doua popoare pot fi realizate şi garantate numai într-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. O acţiune comună a forţelor democratice maghiare şi române se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste şi în special politica dusă de dictatura ceauşistă a creat o situaţie de criză acută care împiedică comunicarea dintre români şi maghiari. Dialogul început astăzi între noi doreşte să învingă aceste piedici şi să stabilească bazele unor relaţii normale între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic.
Dată fiind configuraţia hărţii etnice, soluţionarea conflictelor nu poate veni în nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor în sensul liberei circulaţii a persoanelor, a informaţiei şi a ideilor, în conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situăm deci îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare în perspectiva procesului de restructurare democratică general-europeană, care singur va fi în stare să rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei între popoarele continentului într-un mod care să satisfacă interesele legitime ale fiecăruia în parte. Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Este în folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturală, religioasă şi de tradiţii care a făcut specificul Transilvaniei să fie prezervată. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni trebuie garantat. Realizarea sa implică, printre altele, asigurarea unei şcolarităţi de toate gradele în limba maghiară, inclusiv reînfiinţarea universităţii maghiare din Cluj.
Principiile enunţate mai sus vor sta la baza tuturor acţiunilor comune pe care semnatarii înteleg să le ducă în viitor.
Apelăm la organizaţiile democratice precum şi la acele persoane care împărtăşesc aceste principii să se alăture acestei acţiuni.
Budapesta, 16 iunie 1989”
Semnatari:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Român din R.F.G., Mihnea Berindei, vicepreşedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului în România (L.D.H.R.), Ariadna Combes, vicepreşedinte al L.D.H.R., Mihai Korne, director al revistei „Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România din Elveţia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului L.D.H.R., membru al Partidului Naţional Liberal. Ulterior şi alte persoane şi organizatii s-au alăturat acestei declaraţii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federaţiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania, prin preşedintele Kiss Bela şi secretarul Spaller Arpad, întregul colectiv redacţional al revistei „2000”, Bojtar Endre, şeful secţiei pentru Europa răsăriteana a Institutului de Istorie Literară, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea. Declaraţia a mai fost semnată şi de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.
„Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”
„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegaţie compusă din Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestatii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”.
Cronologia mişcărilor de revendicare a Transilvaniei
- În 22 decembrie 1989 la Timişoara, printre numeroasele revendicări care au animat evenimentele străzii, a trecut ca neobservată scandarea „Vrem unirea cu Ungaria!”.
- În ianuarie 1990, în prima redactare a draftului “Proclamaţiei de la Timişoara”, a apărut strecurată ideea întregirii şi autonomizării Banatului de România.
- În martie 1990, cu câteva zile înainte de criza interetnică de la Târgu Mureş, corespondenţi ai presei occidentale, în tema cu cele ce aveau să urmeze (de unde?, de la cine?, cum?), erau prezenţi la faţa locului, ca parte a planificării operaţionale a conflictului.
- La 21 mai 1990, săptămânalul francez „Le Point” reonstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte „complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara. În acelaşi an, geograful şef al Departamentului de Stat a dat publicităţii estimarea tendinţelor de multiplicare a entităţilor statale până la jumătatea viitorului secol, în care se afirma ca în anul 2050 vor exista peste 300 de state.
- La 21 octombrie 1991, au fost remise agenţiilor de presă (From The Desk of Dan Andersen P.O. Box 1971, Los Angeles CA 90078) „Declaraţia de Independenţă a Republicii Transilvania”, cu capitala la Cluj, şi decupajul viitorului nou stat din harta României. Presa din România, care a observat declaraţia, a tratat gestul ca inepţie a unui excentric, Dan Andersen-Voda, care semnase documentul în calitate de „Preşedinte interimar în exil al Republicii Transilvania”. Urmează apoi publicarea unei ample lucrări de anticipaţie „Future Wars” (Războaiele viitoare), în care autorul, Trevor Nevitt Dupuy (3 mai 1916-5 iunie 1995, colonel U.S. Army în retragere, considerat un geniu militar), detalia şi scenariul războiului pentru Transilvania. Desigur, în astfel de simulări încap şi multe fantezii. Şi, totuşi, iată că nu mai demult decât la începutul anului 2013, un studiu publicat la Belgrad sugerează că [...] Ungaria s-ar putea extinde cu Transilvania românească şi partea de nord a Banatului din Serbia. În compensaţie pentru teritoriul pierdut în favoarea Ungariei, România ar putea obţine reîntregirea Moldovei, dar fără Transnistria şi judeţele date de Stalin Ucrainei. Aproape concomitent, de la Budapesta, dintr-o sursă „gri” ni se dă de ştire: „Chiar şi C.I.A. consideră necesară abrogarea dictaturii teroriste de la Trianon”. În susţinerea aserţiunii se dă ca argument că C.I.A., G.R.U. şi un Institut de Cercetare au întocmit o hartă a Europei care arată că anul 2035, Ungaria va alipi o parte a Transilvaniei şi Voivodina. În comentariul la hartă se spune că „[…] vor aparţine din nou Ungariei teritoriile din România, unde românii sunt în majoritate, în schimb Tinutul Secuiesc rămâne parte a României. […] România se poate consola cu Republica Moldova”.
O necesară paranteză. Entuziasmul inţial al unioniştilor de la Chişinău a fost bine temperat de la Budapesta, Mircea Snegur fiind convins să nu se grăbească, deoarece viitorul statului unitar român este sub semnul unei dezmembrări, context în care se vor desface şi reface ţinuturile istorice pe criteriile regionalizărilor transfrontaliere şi a cedărilor de suveranitate.
„României i se pregătește un nou Diktat de la Viena”
Concomitent cu deteriorarea relaţiilor „româno - române” dintre Bucureşti şi Chişinău, a fost repusă pe tapet şi revigorata doctrină academicianului A. Lazarev, privind „poporaţia moldovenească trăitoare în cadrul Rusiei”, dinainte de octombrie 1917, ca „naţiune burgheză de sine stătătoare”. Iată ce afirma A. Lazarev în 1984: „În urma intervenţioniştilor străini în Moldova şi cotropirii forţate a Basarabiei sovietice de către România regală, naţiunea burgheză moldovenească […] a fost fărâmiţată şi marea ei majoritate se trezi în condiţiile unei crunte asupriri sociale şi naţionale străine; cealaltă parte, cea mică a naţiunii, din raioanele de pe malul stâng al Nistrului se află sub asuprirea intervenţioniştilor germane-austrieci şi albgardiştilor. […] După februarie 1920, pe malul stâng al Nistrului a continuat procesul de formare a naţiunii socialiste moldoveneşti”. Ulterior, afirmă A. Lazarev, „procesul de constituire a poporului moldovenesc într-o nouă comunitate etnico-socială, naţiunea socialistă, s-a încheiat în prima jumătate a anilor 1950”.[1]
Dar iată şi ce spune „Vocea Rusiei” azi, la aproape trei decenii după A. Lazarev: „României i se pregătește un nou dictat de la Viena”. Unui oarecare Andrei Safonov, „obscur analist transnistrean”, i-a venit, aşa din senin, ideea să lanseze în spaţiul comunicării publice concluzia ameninţătoare: „A venit momentul ca România să dispară de pe harta lumii!”. „Vocea Rusiei” arată că Andrei Safonov, în opinia căruia distrugerea României ar fi o cauză nobilă, „nu reprezintă nici măcar tangenţial vreo forţă politică importantă din Transnistria, Ucraina sau Rusia, dar problema atinsă este reală și are legătură cu Uniunea Europeană (n.a.). Potrivit sursei citate, „există semne că se încearcă o diversiune similară cu cea din 1989, când s-a încercat insistent inocularea ideii aberante că Moscova ar fi vinovată de acele evenimente […]”.
Ce ameninţare ne devoalează „Vocea Rusiei”? Pentru România, „[…] anul 2013 va fi unul deosebit de greu, mai ales în contextul geopolitic în care s-a înscris Uniunea Europeana”, când „pare să fie decisă distrugerea statelor naţionale şi transformarea Uniunii Europene într-o «federaţie de regiuni», astfel încât elitele naţionale să nu mai poată opune rezistenţă centrului decizional aflat undeva pe axa Bruxelles-Berlin”.
- Va urma -