2018 n-a fost un an internațional mai rău ca altele, fie și pentru faptul că nu a fost solicitat de crize majore. Dar se încheie cu senzația de final deschis. Nu s-a prea soluționat ceva memorabil, ceva deosebit; mai mult s-a tatonat, negociat, suspendat, tergiversat, amânat, reportat, anulat, înghețat, cronicizat etc. Exemple: războaie intrate în rutină sau impotmolite, criză economică mondială în aer, frământări euroatlantice și interoccidentale, Brexit sau nu în Marea Britanie, „veste galbene" și nu numai în Franța, apusul cancelariatului Merkel în Germania, haos și incertitudine în Orientul Mijlociu după intenția de retragere a S.U.A. din zonă, tendințe tot mai centrifuge în U.E. și N.A.T.O., eschive în relațiile la vârf ruso-americane, campanie penibilă de hărțuire a președintelui Statelor Unite (17 anchete judiciare!), populism emergent în Europa în contextul alegerilor europarlamentare din mai și schimbarea Comisiei Europene, tensiune crescândă între Ucraina și Rusia în nordul Mării Negre, compromiterea sistemului de control al înarmărilor îndeosebi - nucleare (cum a fost el), eficiența și viitorul tot mai precare ale venerabilelor O.N.U., O.M.C., F.M.I. Și pomelnicul geopolitic poate continua, la nivel global și regional, multilateral sau interstatal etc.

Starea de fapt a lumii de acum e tot mai comparată cu aceea din preajma primului război mondial, când nimeni parcă nu mai avea loc de vecini, concurenți, aliați etc. și fiecare vroia altceva, dar - de reținut - se gândea în secret că un război ar fi de dorit, ar putea lămuri multe. Și a lămurit. Au dispărut patru imperii : habsburgic, țarist, otoman, wilhelmian, au apărut o sumedenie de state în Europa, nordul Africii și Orientul Apropiat, cu satisfacțiile sau frustrările de rigoare, care aveau să trimită la un nou război mondial, apoi la război rece, asezonat și el pe parcurs cu o puzderie de războaie hibride sau nu. O cale greșită, care a stigmatizat mai toată istoria „secolului scurt", dar și cu o zestre geopolitică deplorabilă care „i-a întinat" fața.

Va merge, în continuare, și secolul al XXI-lea pe aceeași cale? Neliniște, nemulțumire și așteptare este și acum. Dar se pare că la un război mondial nu se gândește, de data această, nimeni. Lumea de azi e condamnată să-și rezolve treburile și să se împace cu ea însăși cum o ști, dar nu printr-un nou carnagiu mondial. Nu va duce însă lipsă de războaie „civile", locale, regionale, nici de presiuni, sancțiuni, atacuri cibernetice, pandemii și catastrofe (spontane sau provocate).

Un fapt e, oricum, sigur: nimeni nu e mulțumit de actuala ordine mondială, care funcționează pe avarie. La Washington și Moscova se dezbat tot mai aprofundat variante ale altei ordini mondiale, Beijingul tace și ascultă. O discuție între acești trei supermari pe chestiune este un vis încă inimaginabil. Și ar mai fi un „detaliu": India, și ea putere nucleară, este pe cale să depășească, în ce privește numărul populației, China. Are și un lider cu veleități de anvergură globală, dar nimeni nu se gândește (sau nu se exprimă) încă în privința poziției sale în clubul marilor puteri ale lumii de mâine.

Un fost director în infrastructurile de informatii ale S.U.A. din timpul Administrației Obama, Michael Dempsey, enunța de curând, într-un articol, vestea bună și cea rea de la confluența anilor: bine e că în 2018 n-a fost nici o criză majoră, explozivă, rău e că în 2019 s-ar putea produce o asemenea criză fie într-unul din primele cinci „puncte fierbinți" ale momentului : Siria, Iran, Rusia-Ucraina, China, Coreea de Nord, fie într-o altă zonă a lumii imprevizibile în care trăim.