După achitarea integrală şi în mod anticipat a datoriei externe a ţării, Nicolae Ceauşescu şi-a continuat politica privind exporturile masive de armament, muniţie şi tehnică de luptă, fabricate în România. O parte a produselor respective se realizau cu ajutorul licenţelor sovietice primite în anii '60 şi la începutul anilor '70 şi au fost exportate în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. O altă parte a fost trimisă, sub diferite forme, în mai multe state din Asia şi Africa. De exemplu, în anul 1969, conducerea Partidului Popular Laoţian a solicitat autorităţilor române un ajutor nerambursabil alcătuit din: 200 pistoale cal. 7,62 mm; 300 pistoale „Makarov" cal. 9 mm; 1000 carabine SKS cal. 7,62 mm; 2000 carabine model 1944 cal. 7,62 mm; 200 pistoale-mitralieră AK-47; 500 pistoale-automate PPS cal. 7,62 mm; 400 puşti-mitralieră RPD cal. 7,62 mm; 12 maşini blindate BTR-40 A; 100 aruncătoare de grenade antitanc AG-7; 20 tunuri fără recul B-10 cal. 82 mm; 20 aruncătoare de bombe cal. 82 mm; 60 pistoale de semnalizare cal. 26 mm; 50 pistoale de tir; 50 carabine sport; 60.000 cartuşe cal. 9 mm pentru pistolul „Makarov"; 800.000 cartuşe cal. 7,62 mm pentru pistoale şi pistoale-automate PPS; 3,5 milioane cartuşe pentru AK-47, carabine SKS şi puşti-mitralieră RPD; 500.000 cartuşe cal. 14,5 mm; 20.000 lovituri pentru AG-2; 60.000 lovituri pentru AG-7; 20.000 lovituri pentru aruncătorul de bombe cal. 82 mm; 15.000 cartuşe de semnalizare cal. 26 mm; câte 100.000 cartuşe pentru pistoalele de tir şi puştile sport; câte 50 de binocluri 8x30, busole şi ceasuri cronometru; 30 tone de ulei şi unsoare pentru armament; 500 km cablu telefonic bifilar; un pod uşor; 50 tone trotil; 60.000 detonatoare nr. 8 (capse pirotehnice); 30.000 capse electrice; 30.000 metri fitil ordinar; 6000 metri fitil detonant; 20.000 mine antipersonal; 10.000 lopeţi de infanterie; 10.000 lopeţi pentru geniu şi artilerie; 5000 pumnale; 36 camioane SR-114; 10 autoturisme de teren M-461; cinci autosanitare cu două punţi motrice; 200 complete de pneuri pentru camioane şi maşini; 2000 bidoane de 20 de litri şi 1000 bidoane de 10 litri (din plastic); două aparate de proiecţie cinematografică (16 mm) şi trei aparate de 35 mm, cu grupuri electrogene şi accesorii; câte 40.000 perechi de bocanci şi şosete; 200.000 metri liniari de material kaki pentru uniforme; câte 20.000 apărători contra ţânţarilor şi hamace; 5000 pături de lână etc.[1]

După analizarea cererii respective la Ministerul Forţelor Armate şi Comitetul de Stat al Planificării, generalul Ion Ioniţă a propus, la sfârşitul lunii octombrie 1969, Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., să se trimită Partidului Popular Laoţian, în anul 1970, următoarele cantităţi de produse speciale: 20 puşti-mitralieră RPD; 60 pistoale de semnalizare cal. 26 mm; 50.000 cartuşe cal. 7,62 mm pentru carabine SKS, pistoale-automate AK-47 şi puşti-mitralieră RPD; 15.000 cartuşe de semnalizare cal. 26 mm; 50 busole; 30 tone de ulei şi unsoare pentru armament; 60.000 capse pirotehnice; 30.000 de capse electrice; câte 10.000 lopeţi şi hârleţe pentru infanterie; câte 5000 lopeţi şi hârleţe pentru geniu şi artilerie; 5000 pumnale; câte 100 complete de pneuri pentru camioane SR-132 şi autoturisme de teren M-461; 2000 bidoane de 20 de litri şi 1000 bidoane de 10 litri (din plastic); două aparate de proiecţie cinematografică (16 mm) şi trei aparate de 35 mm, cu grupuri electrogene şi accesorii; 40.000 şosete; 5000 pături de lână şi 20.000 de hamace din relon. În total, valoarea ajutorului aprobat pentru Partidul Popular Laoţian în şedinţa din 28 noiembrie 1969 a fost de 10.371.055 lei.[2] La aceeaşi reuniune a fost aprobat un ajutor nerambursabil acordat Partidului African al Independenţei, în valoare de 2.640.790 lei. Acesta a fost trimis de autorităţile române în anul 1970 şi a constat din următoarele produse speciale: 2500 lovituri pentru AG-2; câte 2500 perechi de bocanci, ghete şi şosete; câte 200 tone benzină CO 75 şi motorină; 2000 butoaie metalice pentru benzină şi gazolină; 1,5 tone ulei tip 50; câte o tonă ulei tip 40 şi 30; 500 kg unsori; 60 complete de pneuri pentru autoturism GAZ-60; câte 100 complete de pneuri pentru camioane GAZ-100 şi ZIL-100 (echivalente cu autocamioanele SR-132 şi ZIL-151).[3] De asemenea, la reuniunea Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. din 28 noiembrie 1969 s-a aprobat propunerea generalului Ion Ioniţă referitoare la acordarea unui ajutor nerambursabil „Frontului de Eliberare din Mozambic", în valoare de 2.384.000 lei, în anul 1970 (câte 2500 complete de echipament). Ministrul Forţelor Armate a raportat că două autocamioane SR-114 şi o autosanitară urmau să fie expediate „Frontului de Eliberare din Mozambic" în ultimele două luni ale anului 1969.[4]

După aproape două decenii, la 12 iulie 1989, Ion Coman a trimis o notă lui Nicolae Ceauşescu în care se propunea acordarea unui ajutor militar nerambursabil Republicii Populare Mozambic. Acesta era format din armament, muniţie, aparatură de transmisiuni, autocamioane şi autoturisme de teren – în valoare totală de 9,6 milioane lei. Totodată, fostul ministru al Apărări a menţionat că România era capabilă să exporte în Mozambic, în termen de trei luni, complete de uniforme în valoare de 3,33 milioane lei. După cum preciza Ion Coman, cu întreaga cantitate de produse speciale „pot asigura echiparea şi înzestrarea cu un minim necesar a unei unităţi de infanterie cu un efectiv de 5.000 militari"[5]. România trebuia să cheltuiască 1,9 milioane lei pentru „verificarea, ambalarea, manipularea şi transportul tehnicii de luptă, inclusiv costul carburanţilor (aproximativ 5 tone)"[6]. De asemenea, s-a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru „suplimentarea planului Ministerului Apărării Naţionale, pe anul 1989, numai cu sumele necesare executării uniformelor în economie şi transportului la beneficiar, în total 5,3 milioane lei, care să fie suportate din Fondul de Solidaritate Internaţională; trimiterea la destinaţie a ajutorului în trimestrul IV/1989, cu un vas românesc ce transportă în zonă şi alte mărfuri, iar plata să se facă în lei şi nu în valută"[7]. Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu toate propunerile prezentate de Ion Coman, chiar în ziua în care a primit nota menţionată. Apoi, la 13 iulie 1989, Ion Coman şi generalul-colonel Vasile Milea au fost înştiinţaţi de la Cancelaria C.C. al P.C.R. despre hotărârea lui Nicolae Ceauşescu. Ulterior, la 7 septembrie 1989, a fost trimisă de la Cancelaria C.C. al P.C.R. o notă de informare Tamarei Dobrin. Vicepreşedinta Biroului Executiv al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste a fost anunţată că „s-a aprobat alocarea din Fondul Solidarităţii Internaţionale a sumei de 5,3 milioane lei, în vederea ajutorării R.P. Mozambic"[8]. Edităm, în continuare, anexa notei trimise la 12 iulie 1989 lui Nicolae Ceauşescu de către Ion Coman.

ANEXA
STRICT-SECRET
Exemplarul nr. 1

Notă:
1. Pentru armamentul de infanterie, muniţia s-a calculat cu câte 2 U.F./armă, iar pentru cel de artilerie, cu câte 1 U.F./piesă.
2. Valorile au fost calculate la preţurile de achiziţie din anii de fabricaţie a tehnicii, iar la unele categorii mai vechi s-a aplicat o reducere de 20%.
Nr. R.D./1741/4429/12.07.1989

- Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 5/1989, f. 139.

[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 142/1969, f. 65-68.
[2] Ibidem, f. 1-2; 65-68.
[3] Ibidem, f. 2; 69-70.
[4] Ibidem, f. 63; 71-72.
[5] Ibidem, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 5/1989, f. 138.
[6] Ibidem.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem, 141.