Alegerile prezidențiale din S.U.A., 2016. Habemus Praesem: Donald John Trump

N-a fost noaptea de 20/21 iulie 1969, când toată suflarea de pe Terra tremura în fața televizoarelor așteptând cu nodul în gât ca modulul lunar Eagle să aselenizeze și din el să coboare pe astrul nopții pământenii Neil Armstrong și Edwin Aldrin. N-a fost ziua de 13 martie 2013, când Conclavul Papal ne-a ținut sub tensiune preț de cinci balotaje până când a dat drumul fumului alb pe coșul Vaticanului și când cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a ieșit în balconul central al Bazilicii Sfântul Pere și, spre bucuria și descătușarea de emoții a milioane de credincioși care așteptau încordați în piață sau în fața televizoarelor, a dat, în sfârșit, de știre întregii omeniri că Habemus Papam. Nu. A fost noaptea și/sau ziua alegerilor din 8/9 noiembrie 2016, când lumea de pe toate meridianele a rămas în fața televizoarelor cu sufletul la gură, palpitând la știrile care veneau scandalos de încet și care, și mai scandalos, contraziceau toate sondajele de opinie anterioare, toate previziunile și toate prezicerile mass mediei, ale institutelor de sondare a opiniei publice, ale experților analiști politici sau ale clarvăzătorilor și vizionarilor de la Nostradamus încoace. Spre sfârșitul zilei/nopții agențiile de presă și posturile de televiziune din toată lumea anunțau cu vădită emoție că Avem Preşedinte (Habemus Praesem). Donald John Trump câștiga alegerile prezidențiale din S.U.A. pentru a deveni cel de al 45-lea președinte de la Casa Albă, în detrimentul contracandidatului său declarat anticipat de către înțelepții satului în câștigător sigur și meritat, Hillary Clinton.

Alegerile din S.U.A. au prezentat întotdeauna, mai mult decât oriunde, un gen de spectacol sportiv zgomotos, combinat cu tablouri de carnaval și circ, montat cu uriașe sume de bani de cei pentru care investiția politică este cea mai avantajoasă investiție, cu pariori care cedează anticipat o parte din câștigul urmărit numai pentru a rămâne la sfârșit cu câteva milioane în plus, cu galerii gălăgioase de suporteri ațâțate constant de mass media până la doborârea unuia dintre combatanți, până când cel rămas în picioare, în aplauzele asistenței, împarte zâmbitor recompensele convenite creditorilor așezați la rând în numele democrației, progresului, egalității și drepturilor omului. Numai că anul acesta în cursă alerga un concurent care se făcea că nu prea înțelegea regulile jocului, deși în trecut le practicase cu asiduitate. De aici deruta, neîncrederea și chiar îngrijorarea că odată declarat învingător acesta va pleca acasă cu toți laurii victoriei pe care îi va înghesui în seifurile sale, deja doldora, gata să dea pe afară. Cursa a fost acerbă și a fost urmărită cu interese majore sau doar din curiozitate de toată planeta. Nu s-a încheiat nici după trecerea liniei de sosire. În timp ce câștigătorul era purtat pe brațe de fani, învinsul era ridicat din praf, scuturat și pus să alerge mai departe de către pariorii și investitorii perdanți. Demonstrații de stradă care contestau rezultatul alegerilor după un scenariu care începe să devină plictisitor, acuzații de fraudare a alegerilor, și ele devenite arhi-cunoscute din cazuri petrecute în alte țări, amenințări cu secesiunea unor state (California), petiții către Colegiul Electoral de a-l declara învingător pe învins și renumărări de voturi au constituit arsenalul folosit în disperare de cauză de cei cărora le scăpau milioanele de dolari printre degete. (Candidata unui minuscul partid, Partidul al Verzilor, cu un buget anual de 300 000 dolari, pe nume Jill Stein, cea care nu a obținut mai mult de 1% din sufragiile alegătorilor, a fost determinată și ajutată să ceară renumărarea manuală a voturilor din statele Wisconsin, Michigan și Pensylvania unde Trump a câștigat la mică diferență confruntarea cu Hillary Clinton, cu explicația că vrea ca americanii să știe exact cât de corect s-au desfășurat alegerile. Nu a cerut însă și renumărarea voturilor în statele New Hampshire și Minnesota, acolo unde Hillary Clinton a fost cea care a câștigat la mustață. Ajutorul primit de Jill Stein pentru această acțiune de la diferiți sponsori a fost de 9,5 milioane dolari, adică de peste 30 de ori mai mult decât bugetul anual al întregului său partid, dar inițiativa sa, întâmpinată cu critici chiar de către unii membrilor din partidul său, care au considerat că Jill Stein nu a făcut nimic util pentru partid, ci a cărat apă la (moara) democraților, s-a terminat fără rezultat. Renumărarea nu a fost aprobată de către autoritățile federale decât în statul Wisconsin, iar aici, culmea!, în urma efectuării renumărării, a rezultat că tocmai Trump a fost cel văduvit cu un număr de 131 de voturi. Din toată această zbatere inutilă a existat totuși și un câștigător. Chiar un mare câștigător: semi-necunoscuta Jill Stein, despre care s-a vorbit cu această ocazie în toată presa, numele fiindu-i asociat cu cel a celebrilor Donald Trump și Hillary Clinton. Stein a devenit astfel peste noapte dintr-un obscur politician, o vedetă a zilei, iar popularitatea câștigată o va ajuta, cu siguranță, în cariera ei politică viitoare.

Speranță, tradiționalism, imagine

Și totuși, de ce și cum a fost posibil ca astăzi, când știința și practica alegerilor a evoluat atât de mult că oriunde și pentru orice funcție câștigă cine trebuie, s-a impus candidatul republican, Donald Trump, considerat din start drept outsider și prezentat de adversari drept misogin, naționalist, rasist, evazionist fiscal și pro-rus în fața evidenței progresului, a democrației, a luptei antiteroriste, a egalității între sexe și rase, în fața viitorului globalizării, a experienței politice și diplomatice, întruchipate, toate, în persoana candidatului democrat, Hillary Clinton, fostă primă doamnă a Americii, fostă senator de New York, fostă secretar de stat al președintelui de culoare aflat în funcție? Aici am avea și primele explicații: Clinton (Bill) - președinte democrat al SUA între 1993-1997. Clinton (Bill) - președinte democrat al S.U.A. între 1998-2001. Clinton (Hillary)- primă doamnă a SUA. Clinton (Hillary) - prima femeie aleasă în funcția senator de New York (din partea Partidului Democrat), funcție din care a susținut intervenția militară americană în Afganistan și Irak. Clinton (Hillary) - realeasă senator de New York din partea Partidului Democrat în 2006. Clinton (Hillary) - candidat la președinția S.U.A. în 2008. Clinton (Hillary) - secretar de stat între 2009-2013, în timpul primului mandat al lui Barack Obama, susținătoare ferventă și eficientă a Primăverii Arabe și a intervenției militare americane din Libia. Deci, de 23, de ani numele de Clinton s-a aflat în prim planul politicii americane din partea Partidului Democrat. Prea mult Clinton și, pe deasupra, și democrat, în condițiile în care, la americani, obiceiul este ca după maximum opt ani să se producă alternanța dintre cele două partide, Democrat și Republican. Prea mult Clinton, un Clinton care tindea să se permanentizeze.

În al doilea rând, după experimentul cu un președinte de culoare, pentru americani a fost prea mult să accepte un al doilea experiment inedit pentru ei, o femeie la Casa Albă. Așa după cum am văzut, abia în 2001 New York-ul a avut o femeie senator statal, iar aceasta a fost doar cea de a 30 - a femeie senator în Congresul S.U.A., din istoria sa de până atunci, de 212 ani. (Primul Congres al Statelor Unite a avut loc în anul 1789, iar prima femeie aleasă senator în Congresul S.U.A. a fost democrata de Arkansas Ophelia Wyatt Caraway, în 1932.) Atât misoginismul cât și rasismul au o lungă istorie și sunt departe de a fi fost complet eliminate din societatea americană. Primul negru ajuns senator în Congresul S.U.A. a fost Hiram Rhodes Revels, în anul 1869, primul latin, Octaviano Ambrosio Larrazolo, în 1928, iar primul senator indian din Congresul S.U.A. a fost înregistrat abia anul acesta, în 2016, în persoana democratei Kama Harris din California.

Sunt binecunoscute situațiile neplăcute cu care a fost confruntată celebra sportivă de culoare, campioana la tenis, Serena Williams și comentariile degradante făcute la adresa ei de către conaționali, dintre care cel mai josnic fiind cel pe care i l-a strigat din tribunele de la Indian Wells, în 2001, un bărbat de culoare albă: "Dacă eram în 1970 ai fi fost jupuită de vie". Recent, după alegerile prezidențiale de anul acesta, câștigate de Donald Trump, primărița din localitatea Clay din Virginia de Vest, Beverly Whaling, a fost nevoită să își dea demisia pentru răspunsul dat pe Facebook la comentariile rasiste făcute de către Pamela Ramsey Taylor, directoarea Clay County Development Corp. La aprecierile acestei din urmă „Va fi reconfortant să avem la Casa Albă o Primă Doamnă de clasă, frumoasă și demnă. Eu m-am săturat să văd o maimuță pe tocuri", primărița Whaling i-a răspus entuziasmată: „Pam(ela), tocmai mi-ai făcut ziua frumoasă".
- Va urma -