Pentru cei mai mulți dintre noi rămâne de neînțeles comportamentul slugarnic și rușinos al politicienilor români care, cu ajutorul nostru prostesc, au ajuns să conducă țara. Dacă vreun neica nimeni, având ca singur merit că s-a născut ceva mai la vest, are chef să înjure pe cineva din această zonă a lumii, el, politicianul român, precum elevul tâmp pus intenționat de profesor în ultima bancă, agită nerăbdător două degete ridicate și gângăvește insistent: „pe mine, pe mine!" O face fiindcă este idiot? O spune de frică? O face ca urmare a efectului ancestralei culturi dâmbovițene subordonată dictonului „Capul plecat sabia nu-l taie"? Sau fiindcă este împins de resorturi necunoscute nouă (masă amorfă de votanți drogați de decenii cu promisiuni mincinoase), stimulat fiind de interese care privesc strict persoana sa și bunăstarea proprie? Indiferent de pricină, un aspect rămâne neschimbat.

Toate acțiunile politicianului român ajuns în vârful ierarhiei statale sunt determinate de frică. Acest jalnic tip de creatură politică este stăpânit de o teamă teribilă față de anumiți păpușari cazați în aria atât de lăudată a „democrațiilor cu sânge albastru". Și, ca urmare, doar lor se străduieștesă le fie util. Comportamentul său demonstrează cu prisosință că nu noi, popor împins ca turma spre o „Europă democratică", suntem aceia care ne alegem conducătorii. Poate încă nu realizăm pe deplin, dar nouă, cetățenilor țării numită România, ne-a fost subtilizată, discret dar ferm, posibilitatea de a-i pedepsi pe vânzătorii de țară. A fost unul dintre obiectivele principale, realizat pe deplin, de cei care ne-au cumpărat pe nimic țara și vor să o păstreze a lor cu orice preț. Este și motivul pentru care azi, în România, mama trădătorilor de țară este permanent gravidă.

Mistificarea istoriei în scop politic - un eveniment oarecum banal, dar extrem de periculos.

Gândurile de mai sus mi-au fost inspirate de un eveniment ce ar putea fi categorisit ca banal. Un episod din presă, trecător ca tot ce-i subordonat efectului de moment, clipei. Vă amintiți poate că, în chiar ziua sărbătorii naționale, la timpul înălțător al celebrării unui secol de la nașterea României moderne, „prietenii și aliații" noștri germani publicau în ziare de largă circulație internațională o născocire care friza nesimțirea[1]. O minciună pe care nici chiar vecinii unguri, cei cu inima zdrobită la Trianon, n-au avut nerușinarea s-o pună pe tapet într-un asemenea moment. Da, la 1 Decembrie 2018, presa din Germania afirma că în 1918 România modernă ar fi luat naștere prin „anexarea Transilvaniei, o veche provincie ungară"! Nu trebuie să fii doctor în politologie ca să realizezi că acest neadevăr strigător la cer era utilizat cu un scop politic bine țintit, într-o împrejurare extrem de sensibilă pentru România. O asemenea mistificare a istoriei nu putea și nu trebuia să rămână ne amendată! În mod normal, statul român ar fi trebuit să reacționeze, la toate nivelurile, urgent și cât se poate de ferm. Atât de ferm încât nimeni să nu-și mai permită să fabrice neadevăruri prin care, în mod subtil, se îndeamnă la destrămarea teritorială a țării. Este deja un truism că asemenea știri, aproape banale luate separat, repetate periodic în împrejurări politice bine alese, crează o opinie generală, califică sau descalifică o țară.

O reacție așteptată, confirmând comportamentul de slugă sfioasă al politicianuluiromân

Care a fost reacția oficială a României? Ca în multe, foarte multe alte situații în care ni se aduc ofense, a fost liniște! Conducătorii țării, cei care ar fi trebuit să sară primii în sus arătându-le obrazul amicilor neamțului nostru președinte, au tăcut, prefăcându-se prinși de treburi mult mai importante. Erau, probabil, prea ocupați cu selectarea atentă a celor mai suculente înjurături destinate confruntărilor televizate sau cu organizarea cât mai fastuoasă, pe găști politice, a sărbătorilor bahice prilejuite de centenar. Eveniment care, desigur, reprezinta, măcar o dată la un secol, un excelent motiv de chef. Într-un târziu, pentru a stinge scandalul iscat în presa autohtonă, Ministerul de Externe are o reacție. Dar nu direct și nu la nivelul oficial pe care statutul său îl impunea. O face relativ discret, ocolind oficialitățile germane, prin ambasadorul României la Berlin. Ce s-a văzut de la București? O ripostă timidă, cu fraze date pe după cireș, cu aluzii sfioase la istorie și cu aerul că ne cerem scuze fiindcă îndrăznim să zicem și noi ceva despre mincinoasa incriminare. Concret, într-o scrisoare de 16 rânduri, adresată directorului agenției de știri Z.D.F. (și nu Ministerului de Externe german sau Guvernului Federal), domnul ambasador Hurezeanu cere „în mod ferm repararea acestei grave erori de interpretare a istoriei".

Om cu o vastă experiență jurnalistică și diplomatică, dl ambasador se face că nu înțelege că nu despre tălmăcirea istoriei este vorba aici, ci despre răstălmăcirea ei. Clar, ca lumina zilei, Z.D.F.-ul, agenție oficială de știri a Republicii Federale Germania, nu poate avea scuza necunoașterii istoriei adevărate. Este evident, pentru orice om rațional, că agenția de știri a intrat, plătită sau din alte motive, în jocurile politice revanșarde ale celor deranjați de existența României în granițele sale de azi, a acelor care râvnesc la teritorii românești pline de bogății. Este vădit că, în mod conștient, Z.D.F. își dezinformează publicul nu pentru că redactorii săi au lipsit de la ora de istorie. Ci din cu totul alte motive. De altfel, într-o declarație ulterioară, domnul Hurezeanu, jucând rolul diplomatului nelămurit dar condescendent, încearcă în mod stângaci să ia apărarea agenției de știri care a lansat inițial dezinformarea preluată mai apoi de Z.D.F.: „Este de neînțeles cum o agenție de știri, chiar dacă nu este o agenție de stat, este o agenție privată, dar acționarii aici sunt reporterii, 4.000 de reporteri în întreaga lume care produc câteva sute, dacă nu mii de știri în fiecare zi. Este o știre anonimă, este un fapt. E cu atât mai de neînțeles cum o știre, care de fapt ar trebui să se bazeze pe o expertiză exactă, tehnică, fără interpretări și care să țină cont și de realitatea acceptabilă și a unui eveniment istoric mai vechi, să zicem de acum 100 de ani, a putut să conțină această eroare foarte gravă și inacceptabilă".

Ați priceput subtilitatea mișcării? Ambasadorul român în Germania aruncă în derizoriu un îndemn revarșard clar prin care, în mod explicit, se dă apă la moară unei atitudini antiromânești alimentată cu ură din rațiuni ușor de bănuit. „Este o știre anonimă", ne spune dl Hurezeanu. O știre micuță-micuță și amărâtă, pierdută între „miile de știri zilnice". Și nici nu este prea oficială, întrucât cei care au publicat-o lucrau la o agenție care „nu este o agenție de stat, este o agenție privată". De altfel, inclusiv evenimentul la care se referă știrea (nașterea statului national român modern!) este învechit. Adică, ne declară același domn ambasador, este un „eveniment istoric mai vechi, să zicem de acum 100 de ani"... Bolborosind în barbă aspre referiri la părinți și sfinți, îți vine să te întrebi: Oare pe cine reprezintă domnul Hurezeanu în Germania?

Președintele României? Omul căruia nu-i pasă.

Credeți cumva că președintele nostru (cu vagi origini teutone) a rostit vreun cuvânt, sau măcar vreo literă, cu referire la nefericita manipulare publică săvârșită de germani? Nici pomeneală! Vă închipuiți cumva că pus în fața unui asemnea afront adus țării al cărei președinte este, vehementul înjurător al guvernului și al tuturor celor care îndrăznesc să nu-l socoată unsul Domnului așezat în jilț la Cotroceni de însăși suprema Divinitate, a sărit ca ars? Nici vorbă! Confruntat cu un asemnea periculos neadevăr, vă imaginați că el, președintele României, persoana care întruchipează (conform art. 80, al.1 din Constituția Românie) „garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării" a reacționat în vreun fel? Că, măcar, a sughițat discret în ceașcă, dimineața, sorbindu-și ceaiul la micul dejun? Ei bine, nu! Predictibil de această dată, dl Iohannis s-a comportat așa cum îi place s-o facă atunci când apare ceva stânjenitor pentru ilustra sa înălțime sau pentru prietenii apropiați. Adică, exact ca și cum n-ar fi auzit despre așa ceva și, chiar de i-ar fi trecut vreun zvon pe la urechi, nu l-ar interesa! Garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării a făcut, și mai face și azi, pe mortul în păpușoi. Au trecut multe săptămâni de la înjositorul eveniment și domnia sa nu a rostit nici măcar un cuvânt privitor la știre. Nici măcar o literă!

Ce să mai credem despre el? Acesta este președintele României! Ajuns în scaunul prezidențial printr-o minune electorală în chiar solstițiul de iarnă al anului 2014, domnul Iohannis nu a fost niciodată, nu este nici azi, deranjat de încercările de reaprindere a urii la adresa românilor. În lungii săi ani de „domnie" în dealul Cotrocenilor, nu l-au tulburat niciodată spinoasele probleme ale României, ori ale cetățenilor acestei țări. A fost și este într-o starea de perfecta confortabilitate princiară din care îl pot scoate doar atacurile la adresa propriei persoanei și, mai nou, perspectiva coborârii sale (de mână cu „soția mea Carmen"), la alegerile viitoare, din jilțul pufos al palatului prezidențial. Atât!

Și, ca să rămân sincer până la capăt, nu m-ar mira ca, în decembrie următor, tot în preajma nopții celei mai lungi a anului, o altă minune electorală să-l confirme în funcție pentru următorii cinci ani pe cetățeanul Klaus Werner Iohannis. Nimic mai firesc. În România, după cum bine vedem, minunile se țin lanț.

Aranjament grafic - I.M.

----------------------------------------

[1] https://www.cotidianul.ro/zdf-romania-sarbatoreste-anexarea-fostei-provincii-maghiare-a-transilvaniei/