Ion Maldarescu„Când dracul nu are ce face, se scarpină sub coadă", aşa sună o străveche zicală românească. Sub conducerea ministrului Mediului, care a luat exemplul unui „conaţional" titular la Poşta Română - cel care eliminase tricolorul românesc de pe însemnul instituţiei, într-o guvernare anterioară - a ordonat scoaterea stemei României de pe actele oficiale emise de ministerul în cauză. Cam astfel de preocupări are şi Ministerul Sănătăţii din România. Taxa pe fast-food, despre care oficialii acestui minister anunţaseră că va intra în vigoare în primăvara anului care s-a scurs, nu va mai fi aplicată. Presupun că presiunile „beneficiarilor" au fost suficient de „convingătoare"; în contrapondere, Ministerul Sănătăţii a meditat îndelung şi a pus gând rău sării, ştire agăţată ca un „cercel" pe rafturile magazinelor alimentare. Chipurile, cantitatea de sare utilizată în alimentaţia publică ar fi dublă faţă de „normal". Grijuliu nevoie mare cu viaţa românilor, ministerul în cauză motivează noua găselniţă: „Excesul de sare provoacă hipertensiune arterială, boală care duce la infarct şi accident vascular. Va trebui să facem o politică de reducere a conţinutului de sare din produsele alimentare prefabricate şi cei din industria alimentară vor trebui să acceseze acest lucru. Vorbim în momentul de faţă de infarct miocardic la vârste de 20-30 de ani. E regretabil. Şi nu se întâmplă în America, ci pe teritoriul României", a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.

Reprezentanţii industriei alimentare din România spun că o astfel de măsură îi va afecta atât pe consumatori, cât şi pe producători, iar reacţia nu a întârziat: „Sunt produse care se injectează cu saramură. Asta este tehnologia pentru ca produsul să se păstreze o perioadă de timp, ca şi termen de valabilitate". Ideea de a limita cantitatea de sare nu va fi însoţită şi de reducerea grăsimilor din mâncare, pentru că mult trâmbiţata taxă pe fast-food nu va mai fi aplicată" şi uite-aşa, fiecare cu „gaşca" lui. Eu, consumatorul, mă aleg doar cu „raţia" de iniţium, cu E-urile, cu virusurile gripale şi poate cu un vaccin obligatoriu... Departe de obligaţia urmăririi şi menţinerii stării de sănătate a populaţiei României, prestaţia ministerului de resort este lamentabilă, dacă nu criminală. Desfiinţează spitale, instituie proceduri obligatorii de consultaţie a pacienţilor de către medicii de familie, de parcă oamenii îşi programează pricopsirea cu vreo afecţiune, cu o răceală sau, Doamne fereşte!, cu un accident într-o anumită zi. Toate acestea se „întâmplă" pe fondul îmbătrânirii şi îmbolnăvirii a tot mai multor cetăţeni ai ţării. Ministerul Sănătăţii şi Guvernul României se găsesc într-o criză cronică de iresponsabilitate şi de incompetenţă faţă de misiunea cu care au fost investiţi.

Codex alimentariusÎncepând cu 1 ianuarie 2010, România a devenit membră a Comisiei Codex Alimentarius, obligată să folosească experimental un produs al companiei germane BASF, un fungicid care conţine o substanţă chimică extrem de toxică, numită INIŢIUM. Potrivit unor afirmaţii oficiale, a fost încă din 2007 introdus în alimentaţia publică din România, deşi abia în 2008 se anunţase că primele state care vor testa noul produs vor fi ţările din America de Sud. Europa era programată pentru 2011. Probabil că ţările din America de Sud au refuzat să îşi transforme cetăţenii în cobai. Iată însă că generoşii noştri conducători au acceptat să introducă în premieră mondială acest produs, astfel încât România este prima ţară din lume care autorizează utilizarea fungicidelor pe bază de iniţium, iar compania germană BASF a indicat că, a fost autorizată şi folosirea altor „balsamuri" toxice: Enervin, (pentru protecţia strugurilor din România), Zampro, Cabrio Top fungicide pentru culturi speciale de cartofi, roşii, castraveţi şi ceapă. Aburindu-ne, ni se spune că „beneficiile" pe care le-ar aduce această substanţă „sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor şi de micşorarea duratei de obţinere a recoltei." Conform cercetătorilor care combat Codex Alimentarius, folosirea produselor cu iniţium - substanţă, care intră rapid în combinaţiile chimice ale organismului - măreşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, devenind ireversibil reziduale în organism. Aşa cum iniţium ajută la creşterea rapidă a celulelor vegetale, la fel de repede conduce şi la mărirea tumorilor maligne. Cine a aprobat efectuarea acestui experiment în România, hotărând transformarea poporului român în cobai? Ne-a întrebat cineva?
- Va urma -