Ştiţi care-i defectul nostru? Că suntem perfecţi. O ţară de talentaţi. Norocul nostru? Că le ştim pe toate. Dacă mi-aş scrie memoriile, aş titra, cu fior patriotic: „Eu sau Despre ignoranţa limbută". Delirul ăsta de omniscienţă ne întăreşte în faţa tuturor încercărilor. Ne căleşte. Am căpătat o voluptate incredibilă de a descrie dezastrul şi, povestindu-l cu amănunte picante, de a ne detaşa de el, ca şi când nu ni s-ar întâmpla nouă. Televiziunile de ştiri le augmentează pe toate. Parcă au un singur slogan imprumutat de la Conu' Caragiale: „Simţ enorm şi văd monstruos". E de ajuns să deschidă un crainic emisiunea zicând doar atât: „Astăzi, 23 august...". Vocea lui mereu precipitată cheamă nenorociri, sună ca şi când ar anunţa ultima zi. Urmăriţi cu atenţie invitaţii dintr-un studio TV. Nu că n-au răbdare, dar n-au timp să se asculte unii pe alţii; au prea multe de spus. Încep invariabil cu „e clar", e limpede", „cu certitudine". Chiar fără nici o umbră de îndoială? Măcar pentru impresie artistică?

Ce bine că ştim tot, de la fractali, până la politica F.M.I. şi de la estetica kitschului până la petele de pe chelia lui Zeus! Chestiunea e că ne e greu să ţinem pentru noi ce ştim. Media e plină de mărturisitori. Le facem din vorbe pe toate. Suntem suma vindicativă a vorbelor noastre. (Numai la noi execuţia bugetară e un spectacol de autodafé cu publicul în delir). Frumos e că n-am auzit pe nimeni zicând: „Nu ştiu", „Nu mă pricep", „Daţi-mi un răgaz să mă informez". Exempli gratia: întrebaţi-mă despre cuarci (ce contează cum se scrie?). Nu recunosc nici sub tortură că habar n-am. Cum să te dai bătut, să te predai fără luptă în România, fortăreaţa ignoranţei erudite? Când sunt doar eu cu mine, mă întreb în şoaptă: dacă într-o zi o să ne înecăm în propriile cuvinte? Din fericire, sunt goale, nu mai spun de mult nimic, au însă un soi de grimasă feroce, trasă ca o mască peste blândeţea cu care s-au născut.

Aţi văzut filmul ăla american cu o pungă goală dusă de vânt? Mi se întâmplă uneori să urmăresc câte un cuvânt, uitându-mă lung cum zboară, cum se desprinde de pământ, cum se prăbuşeşte şi iar se înalţă şi coboară iarăşi, şi-apoi se zbate să se ridice din nou.