Lista Top 10 din 2010 cu cele mai mari exploatări auro-argentifere din lume

1. Grasberg Gold Mine - această mină este situată în Indonesia şi produce aproximativ 2.025.000 uncii de aur anual, conform raportului prezentat de Rio Tinto Plc. Mina este exploatată de Freeport-McMoRan Copper & Gold Inc. Pe lângă aur se mai extrage şi argint şi cupru.
2. Muruntau Gold Mine - această mină este la aproximativ 400 km de capitala Uzbekistanului şi produce aproximativ 1,8 milioane de uncii de aur anual. Mina este exploatată de compania de stat Navoi Mining and Metallurgical Combinat.
3. Carlin-Nevada Complex - această mină se află în statul Nevada, USA şi a produs aproximativ 1,735 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Newmont Mining Corp. şi include exploatări de suprafaţă şi de adâncime.
4. Yanacocha Gold Mine - această mină se află în nordul statului Peru şi este cea mai mare din America de Sud, cu o producţie de 1,46 milioane de uncii de aur. Este exploatată de Newmont Mining şi deţinută de Newmont Mining and Buenaventurda, o companie peruviană.
5. Goldstrike (Betze Post) Gold Mine - această mină se află în nord-vestul statului Nevada, USA şi a produs 1,24 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold Corp.
6. Cortez Gold Mine - mina este situată în sud-vestul statului Nevada şi a produs 1,14 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold.
7. Veladero Gold Mine - această mină se află în Argentina şi a produs 1,12 milioane de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold Corp.
8. Lagunas Norte Gold Mine - această mină se află aproape de centrul statului Peru şi a produs 808 mii de uncii de aur. Este deţinută de Barrick Gold Corp.
9. Lihir Gold Mine - această mină se află în Papua Noua Guinee şi a produs 790.974 uncii de aur. Este deţinută de Newcrest Mining Ltd., cel mai mare producător australian de aur.
10. Super Pit/Kalgoorlie - această mină este situată în vestul Australiei şi a produs 788 mii de uncii de aur. Este deţinută în părţi egale de Barrick Gold Corp. şi Newmont Mining Corp.

Datele despre exploatarea Roşia Montană menţionează cele mai mari rezerve de aur şi argint din Europa, cu o cantitate minimă de 4,78-5,42 milioane de uncii de aur şi 24,2-29 milioane de uncii de argint şi o cantitate maximă estimată de 10,1 milioane de uncii de aur şi 47,6 milioane de uncii de argint. Însumând cantităţile de aur extrase de primele zece mine se obţine o producţie de aproximativ 12.906 mii de uncii de aur. Ceea ce, folosind sistemul Troy de măsurare a aurului, unde o uncie de aur este egală cu 31,1034 grame ne conduce la o producţie însumată de aproximativ 401 tone de aur, reprezentand 15,86% din producţia mondială de aur a anului 2010 care a fost de 2.528 tone de aur, în condiţiile în care consumul anual de cianuri este de aproximativ 40.000 tone. Totuşi, pentru o cantitate mai mică de aur, proiectul Roşia Montană are nevoie de 182.000 de tone de cianură, ceea ce ar însemna consumul mondial de cianuri pe aproape cinci ani. Asta înseamnă că pentru proiectul Roşia Montană se foloseşte de mai mult de 30 de ori mai multă cianură decât în orice altă exploatare similară de pe glob.

Sau cantităţile de aur sunt mult mai mari, sau se mai exploatează şi alte elemente despre care nu se face referire, procese tehnologice secrete şi intenţionat nedezvăluite pentru aprobare şi includere în valorificare şi impozitare, exportarea şlamului şi procesarea acestuia în altă parte etc. Citatul: "În contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcămîntul." se regăseşte în toate articolele din presă care fac referire la proiectul Roşia Montană.

Presupunând că nu sunt accidente de-a lungul procesului tehnologic şi că o mare parte din cianura folosită este refolosită, totuşi o parte din aceasta se va regăsi în steril. Şi pe măsura ce se va aduna tot mai mult steril, va fi şi tot mai multă cianură. Din datele prezentate de persoanele interesate de acest proiect nu reiese ce procent din cantitatea folosită se va regăsi în haldele de steril şi apoi în lacul de acumulare. Dacă ar fi doar un procent şi tot s-ar acumula câte 130 tone în fiecare an. Iar în decursul a 14 ani s-ar aduna 1.820 de tone de cianură.

„Cianura este o substanţă extrem de toxică iar fabricarea, transportul, manipularea şi neutralizarea ei trebuie să fie gestionate cu atenţie. Totuşi, prezintă un avantaj major pentru mediu, deoarece se descompune rapid (se biodegradează sub incidenţa radiaţiei ultraviolete) în condiţii atmosferice normale devine inertă, iar compuşii rezultaţi în urma proceselor de degradare, hidroliză, adsorbţie, etc din iazul de decantare sunt foarte stabili (practic inerţi în mediul format în iaz o dată cu depozitarea sterilelor de procesare), nu există posibilitatea de bioacumulare ca în cazul mercurului sau metalelor grele, de exemplu.”

„După decantare, apa este recirculată în proces; în iaz, pe toată perioada staţionării, au loc procese: de degradare/descompunere naturală a cianurilor, de hidroliză, volatilizare, fotooxidare, biooxidare, complexare/ decomplexare, adsorbţie pe precipitate, diluţie datorită precipitaţiilor etc.”

„Cea mai mare parte (90%) din cantitatea de cianuri degradată (media de 50%) se realizează prin hidroliză/volatilizare sub formă de acid cianhidric.”

Aceste trei citate sunt extrase din documentaţia oferită de R.M.G.C. pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Să înţelegem că cea mai mare parte din cianura din baraj se va evapora? În ce condiţii de temperatură (vară/iarnă; zi/noapte), umiditate (secetă/precipitaţii), presiune, luminozitate (zi/noapte; cer senin/noros), vânt (viteză, direcţie). Care este suprafaţa afectată de această evaporare? Dacă spunem un perimetru cu raza de 50 km e mult sau un perimetru cu raza de 100 km e puţin? Mă interesează pentru că mă aflu la mai puţin de 100 km în linie dreaptă faţă de Roşia Montană. Eu sunt din Sibiu, dar în situaţia mea pot fi şi ceilalţi concitadini şi locuitorii din Alba Iulia, Cluj şi Deva. Fără să mai trebuiască să enumăr toate localităţile de pe o rază de 100 km, este vorba despre cel puţin 2 milioane de locuitori. Şi mă interesează dacă îmi sunt afectate condiţiile de mediu. Oare o pasăre poate să traveseze barajul în zbor sau este afectată chiar migraţia păsărilor? Pentru că sunt sigur ca de transhumanţă nu mai poate fi vorba pe o rază de cel puţin 100 km. Nu vreau să mă gândesc la ce vor fi supuşi locuitorii din preajma barajului. Cei care dezvoltă o oarecare imunitate la cianuri şi metale grele se califică automat pentru viitoarele misiuni N.A.S.A. care vor avea loc în medii ostile?

În cazul cedării barajului, vor fi mai multe milioane de locuitori afectaţi din România, Ungaria, Croaţia, Serbia, Moldova, Ucraina. Aceştia vor fi pierderi colaterale pentru cei care sunt interesaţi doar de partea financiară a proiectului Roşia Montană? Cât costă viaţa unui om, în situaţia în care firma R.M.G.C. pune la dispoziţia statului român doar câteva milioane ca asigurare pentru situaţii neprevăzute şi accidente? Ştiaţi că familiile victimelor accidentului de la Lockerbie (cursa Pan Am Flight 103) au primit câte 10 milioane de dolari fiecare? În situaţia unui dezastru al proiectului Roşia Montană mai mult ca sigur că firma R.M.G.C. îşi va declara falimentul, iar banii de asigurare poate vor fi insuficienţi pentru o coroană de flori necesare fiecărei victime ce trebuie înhumată. Iar noi va trebui să învăţăm să trăim cu această frică pentru cel puţin 100 de ani de acum încolo. Şi va trebui să şi plătim pentru acest proiect. Pentru că R.M.G.C. oferă doar 150 milioane de dolari pentru mentenanţă şi operaţiunile de supraveghere ale acestui baraj, deşi Agenţia de Mediu a S.U.A. a evaluat aceste costuri la 2,6 miliarde de dolari. Conform datelor pe care le pun la dispoziţie autorităţile, proiectul va implica escavarea a peste 500 milioane de steril necesar sau rezultat al cianurării pe un perimetru de 1.258 hectare, se vor şterge de pe hartă 4 munţi, se va săpa un crater gigantic de aproximativ 8 km diametru ce va fi vizibil din spaţiu. Astfel, proiectul R.M.G.C. va fi poate cel mai mare proiect de exploatare auriferă din lume, iar riscurile sunt greu de comparat cu orice alt exemplu de exploatare de acest gen. Trebuie să ne amintim că România nu este o ţară pe 2 continente şi nu ne putem permite un deşert cu cianuri într-o ţară europeană, cu atât mai mult cât este ţara noastră.

Metode de extragere a aurului fără cianuri

Proiectul R.M.G.C. presupune folosirea unor cantităţi enorme de cianură şi exclude din start orice altă variantă de exploatare. Cea mai nouă metodă de extragere a aurului şi argintului din minereu aparţine unui cercetător român Jack Goldstein. Acesta împreună cu echipa pe care o conduce a şi brevetat o metodă de extragere cu tiosulfat de sodiu şi amoniac, care nu este toxică, nu produce reziduuri toxice, permite recuperarea celorlalte elemente din minereu, are un randament comparabil cu cianurarea (dacă nu mai bun) şi are costuri de operare mai scăzute decât cianurarea.

O altă metodă care câştigă teren este biomineritul. Aceasta este 100% ecologică şi este folosită în Chile, Australia, Brazilia şi Africa de Sud. Dr. Karen Olsson-Francis de la Universitatea Open din Milton Keynes, Anglia.

O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Northwestern din U.S.A. condusă de Fraser Stoddart dezvoltă o metodă de extragere a aurului utilizând amidonul de porumb. Prin această metodă la care participă şi dr. în chimie Zhichang Liu se încearcă separarea aurului de alte materiale, printre care platina, paladiul şi multe altele. Prin procedeul Haber Gold folosit de firma cu acelaşi nume din Canada se obţin multe avantaje comparativ cu metoda cianurării. Metoda foloseşte substanţe chimice care nu sunt toxice, recuperează mai mult aur şi mai repede decât metoda cianurării şi este mai ieftină decât această metodă extrem de poluantă.

- Separarea gravitaţională se bazează pe diferenţa de densitate (greutate specifică) dintre aur (19,6) şi mineralele din jur (2,5-3).

Flotaţia face ca aurul să iasă la suprafaţă prin mijloace fizico-chimice în timp ce celelalte minerale se scufundă.

- Amalgamarea este o metodă la care s-a renunţat datorită toxicităţii mercurului folosit şi care creează mari probleme de sănătate şi poluare.

Acestor metode li se mai pot adăuga multe altele în funcţie de concentraţiile elementelor din minereu, de interesul pentru anumite elemente care sunt mult mai preţioase decât aurul şi argintul şi care sunt deficitare pe piaţa mondială, de particularităţile de extracţie pentru aceste elemente (altele decât aur si argint) şi care pot face ca aurul şi argintul să fie produse secundare. Nimeni nu explică de ce la acest proiect consumul de cianură este cu peste 3.000% mai mare. Şi asta în situaţia în care nu se fac precizări cu privire la restul substanţelor care participă la acest proces tehnologic, cantităţile folosite şi gradul lor de periculozitate şi multe alte detalii. În aceste condiţii trebuie interzisă exploatarea minereurilor auro-argentifere cu cianuri pe teritoriul României. E o tendinţă care se manifestă pe plan european, dar căreia i s-au opus tocmai europarlamentarii români.

În Siria este scandal din cauza folosirii gazului sarin. Indiferent cine l-a folosit. Şi au murit 1.000-1.500 de oameni nevinovaţi. La Roşia Montană se vor folosi 13.000 tone de cianuri pe an. Câţi oameni trebuie să moară pentru ca cineva să facă ceva?

Terorism nuclear, financiar-bancar şi ecologic

Secretomania din jurul proiectului Roşia Montană, acţiunile de lobby şi de promovare în media, neclarităţi cu privire la acţionariat, implicarea a numeroşi parlamentari, miniştri şi persoane cu intenţii vădite de susţinere a proiectului, lipsa de transparenţă din jurul proiectului, deciziile pripite şi discutabile de avizare fac ca acest proiect să fie învăluit de o aură de incertitudine cu privire la siguranţa şi securitatea exploatării şi vulnerabil la diverse tipuri de atac terorist. Care sunt consecinţele în cazul unui atac terorist sau de sabotaj asupra instalaţiilor şi a barajului de acumulare? Cine răspunde pentru pierderile de vieţi omeneşti, pierderile materiale directe şi cele rezultate dintr-o poluare masivă cu cianuri şi metale grele? Cine răspunde pentru situaţia în care barajul cedează în urma unor precipitaţii care nu au fost luate în calcul sau alunecări de teren din cauze geologice care au fost ascunse în faza de avizare a proiectului sau dacă barajul cedează în urma miilor de microseisme provocate de exploziile necesare dislocării minereului din munte sau chiar a unui seism care depăşeşte calculele iniţiale?

Elementele europiu, terbiu şi tuliu sunt folosite la producerea elementelor de siguranţă fosforescente pentru eurobancnote şi mai nou pentru bancnota de 100 de dolari americani. Pe lângă metodele de identificare recomandate de băncile centrale europene şi americane, mai sunt şi metode care ţin de securitatea acestor bancnote şi care sunt cunoscute de un număr restrans de persoane. Astfel, dacă în cadrul proiectului Rosia Montana se obţin şi aceste elemente, dar despre care ''nimeni nu ştie nimic'', este posibil ca totuşi câteva persoane să aibă cunoştinţă despre aşa ceva. Iar dacă aceste elemente ajung în posesia falsificatorilor de bani, s-ar putea ca la un moment dat piaţa financiară şi bancară a lumii să fie inundată cu zeci sau sute de miliarde de euro şi dolari falşi. O asemenea situaţie poate fi asimilată cu noţiunea de terorism financiar-bancar şi poate provoca haos pe pieţele financiare ale lumii, dezechilibru în economiile statelor puternic industrializate şi poate alimenta cu bani reali terorismul internaţional. Iar în faţa acestuia, nimeni nu e imun.

În tabelele 1,2 si 3 am arătat că între elementele ce se găsesc în cadrul proiectului Roşia Montană se află thoriu şi uraniu, care sunt radioactive. De asemenea, multe dintre elementele prezente în aceste tabele au şi izotopi radioactivi, cu diferite perioade de înjumătăţire. În situaţia în care doar se neagă prezenţa acestora, în condiţiile în care corupţia atinge nişte nivele greu de imaginat şi exprimat, nu cred că e greu pentru anumite grupuri să sustragă unul sau mai multe containere cu astfel de substanţe. Nu vor fi de ajuns şi sigur nu au tehnologia de fabricare a bombelor atomice, dar e suficient pentru fabricarea de dispozitive de dispersie radiologică. Poate vi se va părea că e o glumă proastă, dar aici trebuie amintit şi accidentul de la Mihăileşti din 24 mai 2004, unde au fost 18 victime. De asemenea trebuie amintit şi incidentul din 16.07.2011 din gara CFR Giurgiu, când au fost furate componente militare (16 focoase pentru rachete) dintr-un tren ce transporta efecte militare. Şi asta în timp ce paza era asigurată de jandarmi. În locul unui singur camion se pot folosi mai multe, iar printre acestea se poate afla şi un astfel de container. În astfel de condiţii, nu cred că mai contează unde s-ar putea întâmpla aşa ceva, ţinând cont de contaminarea radiologică. S-ar putea impune evacuarea unui oraş din cauza radiaţiilor fără a avea o explozie nucleară. Ar fi similar accidentului de la Cernobâl din 1986 sau a celui de la Fukushima din 2011. Nu are sens să dezvolt ideea pentru că nu vreau să dau idei celor interesaţi, ci doar să trag un semnal de alarmă.