Un comentariu ilustrativ şi bine inspirat, scris pe marginea unui text referitor la recentul scandal Trump-Joe Biden-Zelensky-CrowdStrike-Ucraina-România publicat pe blogul personal al unuia dintre foştii premieri ai României post decembriste[1], În articolul comentat, autorul precizează că: „nici măcar comunicațiile speciale ale președintelui S.U.A. (coordonate de o unitate specializată independentă și perfect etanșă) nu mai sunt sigure. Un membru al acelei echipe a decis că ceea ce spune comandantul său suprem nu este în linie cu părerile sale și le-a dezvăluit. Ca atare, Trump s-a văzut nevoit să declasifice întreaga discuție, fapt distrugător pentru calitatea intrinsecă a unor astfel de dialoguri. Pentru că declasificarea acestei discuții a relevat un fapt pe care numai câțiva aveau dreptul să acceseze. […] Acest fenomen a permis apariția, de-a lungul ultimilor ani, a unor imens de dăunătoare scurgeri de informații, care au fost politizate și folosite ca arme de distrugere a opozanților politici”. Urmare a unei realităţi descurajante,  autoarea ne prezintă tabloul sumbru al „ţarcului-abator”-colonie corporatistă numit România faţă în faţă cu Înalta poartă de la Washington. Concluziile nu sunt dificil de enunţat, însă, ca întotdeauna, le lăsăm la latitudinea măriei sale cititorul. (Redacţia ART-EMIS).

Am văzut în urmă cu mulți ani „Binecuvântați animalele și copiii”, acel film făcut de Stanley Kramer după romanul lui Glendon Swarthout. Nu mai țin minte prea multe din film. Doar că o turmă de bizoni, care nu mai știau ce-i libertatea, se ofereau unui măcel de neînchipuit, pus la cale de niște vânători nu inteligenți și agili ci, dimpotrivă, leneși și cruzi, care își luau vânatul „de-a gata” dintr-o rezervație despre care bizonii credeau că-i „teritoriul lor” și nu „abatorul lor”, cum era de fapt. Cu simțul pericolului atrofiat, bovinele splendide erau omorâte una câte una, până când un grup de copii care asistă înspăimântați la măcel, sparg „țarcul” care le ținea ca prizoniere inocente, spre a le elibera în câmpia nesfârșită și eternă. Însă, stupoare… bizonii nu vor să iasă din țarc. Șovăielnici și amnezici, uriașii ținuți în anticamera abatorului nu mai știau ce-i libertatea și la ce le-ar trebui așa ceva.

Mi-am amintit astăzi de povestea bizonilor pentru că eu așa văd acum România. Ținută în țarc, dându-i-se iluzia protecției, dar obligată de orizontul împrejmuirii la aspirații mărunte, aptere, ridicole și din când în când împușcată pe îndelete, pentru distracția și hrana celorlalți. Dacă-i deschizi porțile, nici prin cap nu-i trece să iasă din țarc. Umilirea României nu e o poveste, ci e ceva care se întâmplă programat, cu metodă, jumătate din interior și jumătate din exterior. Căci nimic nu ne iese. Din vizita unui președinte, inept și amator de șepcuțe, în fief-ul Licuriciului supraponderal au rezultat niște concluzii cam așa:

Atât a fost. Bine, în afară de faptul că Werner Klaus a dat și cămașa de pe România pentru o şepcuță, cu care doarme acum sub pernă, ca să nu i-o fure rușii. Pentru rigoare, însă, ar fi de spus că între timp problema vizelor pare că se rezolvă până în decembrie 2019. Numai că nu pentru Români, ci pentru Polonezi! Răspunsul președintelui Trump pentru aceștia la întrebarea despre includerea Poloniei în programul Visa Waiver (știți, prieteni, polonezii sunt ăia cu probleme mari la capitolul „stat de drept”, potrivit lu’ mama Europa… mai mari ca-n România, se zice) a fost acesta: „Foarte curând, da! Se califică. Am lucrat împreună foarte mult. […] Cred că în următoarele două luni putem face asta. Știu că Polonia și-a dorit acest lucru. […] Dar puteți să le spuneți oamenilor din Polonia și polonezilor din SUA că președintele Trump a rezolvat-o și nimeni n-a putut pentru o lungă perioadă de timp, după cum știți!”[2].

Pe lângă șepcuța nostimă, albă, cu ceva scris pe calotă, România a mai obținut, mai târziu, pe 25 septembrie 2019 și o poză prezentând, de la stânga la dreapta, următoarele: două cravate albastre, râzând cu gura până la urechi, o femeie superbă într-o ținută sobră și elegantă iar în colțul din dreapta, jos, niște pantofi roz-acadea mai tulburători decât pantofii în carouri albastre ai lui Dan Barna. Satisfăcător, zic…

Werner - Omul de tinichea - a avut numai acest tip de „succesuri” fulminante în afara granițelor pe durata primului mandat, deși politica externă este una dintre principalele sale atribuții constituționale. Dar bizonul cel amorțit din țarcul european nu se-mpiedică în asemenea amănunte și vrea să-l aleagă tot pe el, pentru următorii cinci ani, ca să obțină încă o șapcă și înc-o bătaie ușoară pe spate, care-l costă circa două-trei miliarde de dolari băgați în parteneriate strategice! În acest fel, România își asigură partea ei de îngrăditură, de închisoare și de liniște între două partide de vânătoare; iar pentru liniștea aceasta în care i se permite să rumege paiele mucede și puține pe care i le aruncă peste gard stăpânii domeniului, se bucură că nu trebuie să dea în schimb decât pielea ei pe băț și trofeul reprezentat de capul său hirsut, cu coarnele intacte, căci nu mai știe demult la ce i-ar fi putut folosi cele două excrescențe arcuite de pe falnicul os frontal!