La începutul anului 1989, Nicolae Ceauşescu era reticent faţă de intenţiile mareşalilor sovietici de modernizare a tehnicii de luptă din dotarea armatei române. Una dintre cauzele acestei atitudini a liderului suprem al PCR era criza economică prin care trecea România de la începutul anilor '80. De exemplu, în anul 1982, cheltuielile militare ale României au fost limitate la nivelul din anul precedent, iar la 23 noiembrie 1986 a fost aprobată prin referendum naţional reducerea unilaterală, cu 5%, a efectivelor, armamentului şi cheltuielilor militare ale statului român. Rezultatele acestuia pot fi privite însă cu circumspecţie tocmai din cauza unanimităţii raportate în epocă: peste 95% dintre participanţii la referendum au acceptat decizia propusă/dictată de Nicolae Ceauşescu. În opinia noastră, acţiunea de consultare a voinţei poporului român a fost influenţată în mod negativ atât de existenţa temutei Securităţi, cât şi de controlarea strictă şi în mod discreţionar a rezultatelor referendumului de către membrii aparatului de propagandă al P.C.R. După desfăşurarea referendumului respectiv, în Bucureşti a avut loc o mare adunare populară (24 noiembrie 1986). Liderul suprem al P.C.R. a rostit cu acel prilej o cuvântare consacrată dezarmării şi păcii. „Vechea teză a inevitabilităţii războiului – declara Nicolae Ceauşescu – se poate spune că ar trebui înlocuită cu o nouă teză, aceea a imposibilităţii în actualele condiţii ale armamentelor şi armelor nucleare a unui nou război mondial"[1].

Reducerea cheltuielilor militare ale României s-a desfăşurat concomitent cu creşterea exponenţială a efectivelor de militari în termen şi de cadre ale armatei detaşate la Direcţia de Lucrări în Economia Naţională (DLEN). Proporţiile operaţiunii respective au fost recunoscute chiar de Nicolae Ceauşescu, în cadrul unei întâlniri cu membrii Consiliului Militar al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (Bucureşti, 14 noiembrie 1986). Cu acel prilej, liderul P.C.R. a declarat astfel: „Aproape 50 la sută din efectivele armatei lucrează la realizarea unor obiective economice. Considerăm că prin aceasta îşi menţine chiar mai bine nivelul pregătirii de luptă şi politice, spiritul de muncă, participând efectiv la înfăptuirea programelor de dezvoltare a ţării"[2]. Ideea utilizării în economia naţională a unor efective foarte mari de militari din Ministerul Apărării Naţionale nu era nouă. Aceasta a apărut încă de la sfârşitul anilor '60, când s-a hotărât construirea unei şosele strategice în munţii Făgăraş, de la Curtea de Argeş la Cârţişoara (judeţul Sibiu). După circa doi ani de la finalizarea şoselei Transfăgărăşan (inaugurată la 20 septembrie 1974), Nicolae Ceauşescu a propus şi deputaţii din Marea Adunare Naţională au aprobat programul de construire a Canalului Dunăre – Marea Neagră, precum şi amenajarea bazinelor hidrografice ale ţării şi dezvoltarea fondului forestier (15 aprilie 1976). În scopul îndeplinirii acestor programe, liderul suprem al P.C.R. a hotărât utilizarea unui număr foarte mare de militari în termen şi cadre din armată, iar ministrul Apărării Naţionale, generalul-colonel Ion Coman, a întocmit la 4 ianuarie 1977 un raport în acest sens, documentul care a fost aprobat de Nicolae Ceauşescu.[3] Trei ani mai târziu, generalul-maior Constantin Olteanu a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru participarea a 46.000 de militari la lucrările care se executau pe diferite şantiere din ţară. În raportul nr. M 008259 din 10 decembrie 1980 se preciza faptul că, în anul 1979, în afara celor 39.000 de militari stabiliţi în plan, ministrul Apărării Naţionale detaşase încă 6000 de militari pe şantierele ministerelor economice. Concomitent, 10.600 de militari au participat la strânsul recoltei de vară, 45.000 de militari şi 5000 de autocamioane la strânsul recoltei de toamnă, iar în perioada iulie-octombrie 1980, încă 2500 de militari au ajuns în Bazinul carbonifer Oltenia. Totodată, pentru strânsul rapid al recoltei în toamna anului 1980, generalul-maior Constantin Olteanu a trimis în luna noiembrie 1980, la unităţile agricole, încă 17.000 de militari, „iar pe plan local, în zilele de sâmbătă şi duminică, în medie, câte 20.000 militari" [4].

Pentru anul 1981, generalul-maior Constantin Olteanu i-a repartizat în economia naţională pe cei 46.000 de militari încorporaţi, astfel:
- 30.000 de militari în termen încorporaţi direct la unităţile din economia naţională: 8300 de militari rămâneau la dispoziţia unor ministere economice, fiind apoi repartizaţi de Consiliul de Miniştri; 5400 de militari ajungeau la unităţile economice ale Ministerului Minelor, Petrolului şi Geologiei; 4600 de militari urmau să lucreze în şantierele navale de la Galaţi, Constanţa şi Mangalia (şantierul civil „2 Mai"), iar 200 de militari în şantierul naval militar de la Mangalia; 9500 de militari erau trimişi la Brigada 38 Căi Ferate şi Brigada 35 Drumuri; 1500 de militari erau repartizaţi pe şantierele de irigaţii; 500 de militari ajungeau pe şantierele de construcţii de locuinţe;
- 16.000 de militari detaşaţi din unităţi la diferite obiective economice: 11.000 de militari la sectoarele repartizate armatei din Canalul Dunăre – Marea Neagră; 2500 de militari la lucrările de irigaţii; 2500 de militari în Bazinul carbonifer Oltenia (pentru perioada mai-octombrie 1981).
Totodată, potrivit planului propus la 10 decembrie 1980 de generalul-maior Constantin Olteanu, 2000 de militari au fost repartizaţi în anul 1981 pe şantierele de construcţii de locuinţe ale armatei. În finalul raportului trimis lui Nicolae Ceauşescu, ministrul Apărării Naţionale a menţionat faptul că „procentul efectivelor care vor lucra în economia naţională în trimestrul I [al anului] 1981 s-ar ridica la 59%" [5]. În acest fel, încorporările de militari în termen au devenit pentru Nicolae Ceauşescu şi ministrul Apărării Naţionale un mijloc de acoperire a deficitului de forţă de muncă la diferite obiective economice şi în agricultură. Apelul la munca forţată şi slab calificată, în condiţii de lucru şi de trai foarte precare, demonstrează încă o dată voluntarismul şi lipsa de prevedere a celor care au hotărât dezvoltarea forţată a unor obiective ale economiei româneşti, obiective care au avut în final rate foarte mici sau iluzorii de rentabilitate.

ANEXĂ
4 ianuarie 1977.
Raportul generalului Ion Coman, adresat lui Nicolae Ceauşescu, privind participarea a 36.600 militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale la realizarea unor obiective industriale, lucrări de irigaţii şi la construirea unei părţi a canalului „Dunăre – Marea Neagră" în anul 1977. Adresa de răspuns a Cancelariei C.C. al P.C.R., expediată lui Manea Mănescu, Emil Bobu şi Ion Coman (7 ianuarie 1977).

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA Secret
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE Exemplarul nr. 1
Ministrul [Consemnare manu:]
Nr. M 0226 din 04.01.1977 H 22 / [0]4.[0]1.1977

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 79 / 31 I 1977
[Rezoluţie:] De acord. Cancelaria C.C. al P.C.R.
ss. Nicolae Ceauşescu Nr. 068 7.1.1977

Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU
SECRETAR GENERAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN
PREŞEDINTELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA

Ca urmare a indicaţiilor dumneavoastră date cu ocazia Adunării activului de comandă şi de partid de bază din armată, privitor la realizarea unor importante obiective industriale, lucrări de irigaţii şi la construcţia unei părţi a canalului „Dunăre – Marea Neagră", propun ca în anul 1977 Ministerul Apărării Naţionale să contribuie cu un efectiv de 36.600 militari, astfel:
a) 30.600 militari încorporaţi în unităţi de lucru, din care:
- 24.100 pe şantierele ministerelor economice;
- 1500 la Şantierul naval Mangalia;
- 5000 la lucrări de irigaţii.
Cei 24.100 militari destinaţi şantierelor ministerelor economice să fie repartizaţi în continare de către Consiliul de Miniştri, iar în acest efectiv să fie incluşi:
- militarii din brigăzile de căi ferate şi drumuri;
- militarii a căror participare pe diferite şantiere a fost stabilită anterior prin acte normative (Şantierul naval Tulcea, Întreprinderea „Turbomecanica" Bucureşti, Întreprinderea „Metroul" Bucureşti, Combinatul chimic Năvodari şi Combinatul siderurgic Călăraşi).
b) 6000 militari, detaşaţi din unităţile operative la Brigada 45 hidrotehnică pentru construirea sectorului stabilit armatei din canalul „Dunăre – Marea Neagră".

MINISTRUL APĂRĂRII NAŢIONALE [Ştampilă:]
General-colonel Nr. 017 / Em[il]. B[obu].
(ss.) Ion Coman Data 4 I 1977

ss. Emil Bobu Nr. RD 574/2881/27.12.1976

H. 68 SECRET
7 ianuarie 1977

Tov. M[anea]. Mănescu, E[mil]. Bobu, I[on]. Coman

Vă comunicăm că au fost aprobate propunerile Ministerului Apărării Naţionale, cuprinse în nota alăturată, privind participarea efectivelor Ministerului Apărării Naţionale la realizarea unor obiective industriale, lucrări de irigaţii şi la construirea unei părţi a canalului „Dunăre – Marea Neagră".

CANCELARIA C.C. AL P.C.R.

• A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar 7/1977, f. 10-11.

Notă:
1. Primul document a fost ştampilat şi înregistrat la Cancelaria C.C. al P.C.R. şi Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., iar sublinierea din acesta a fost realizată cu un creion de culoare roşie, probabil de către un secretar al Cancelariei C.C. al P.C.R. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.
---------------------------------
[1] Nicolae Ceauşescu, Cuvântare la marea adunare populară din Capitală consacrată dezarmării şi păcii, 24 noiembrie 1986, Editura Politică, Bucureşti, 1986, p. 12. Pentru detalii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului de la 23 noiembrie 1986, vezi Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 83/1986, f. 1-5.
[2] Nicolae Ceauşescu, Cuvântare la primirea membrilor Consiliului Militar al Forţelor Armate Unite ale statelor participante la Tratatul de la Varşovia, în „Scânteia", anul LVI, nr. 13758, sâmbătă, 15 noiembrie 1986, p. 3.
[3] Pentru detalii, vezi documentul anexat. În şedinţa din 16 decembrie 1978 cu activul de bază şi de partid din Armată, Nicolae Ceauşescu a declarat astfel: „Nu doresc să mă opresc la activităţile concrete desfăşurate în această privinţă; mi-ar fi greu să enumăr toate unităţile industriale unde sunt prezenţi militarii, toate şantierele, lucrările de irigaţii sau punctele canalului Dunărea – Marea Neagră unde ei lucrează. Această activitate a militarilor constituie un factor important nu numai din punct de vedere economic, ci şi politic, pentru că ea determină o întărire mai puternică a unităţii dintre armată şi popor, o înţelegere mai profundă de către toţi militarii a faptului că tot ceea ce realizăm în dezvoltarea patriei noastre – la care ei şi-au adus şi îşi aduc contribuţia activă, atât în perioada când lucrează ca civili, cât şi în perioada când lucrează ca militari – trebuie apărat". Nicolae Ceauşescu, Apărarea naţională a Republicii Socialiste România. Culegere de texte, Editura Militară, Bucureşti, 1983, p. 429-430.
[4] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 74/1980, f. 106.
[5] Ibidem, f. 107.