Ce înţelegem prin valori? Sunt Eminescu, Joja, Paulescu, Viorel Barbu, Buzatu, Ion Coja ș.a., valori în acelaşi sens ca binele, sinceritatea, credința, adevărul, justul, utilul, frumosul, grotescul ș.a.? Dar și ”Binele este o valoare” în aceeași accepţiune a lui „este”? Cele trei hectare de teren arabil în proprietatea mea sunt sau au valoare? Munţii Alpi (Carpaţi) și Oltul și Amazonul și Luna sunt sau au valoare? Nuanţele sunt foarte importante, terenul arabil, Carpații, Luna sunt obiecte cărora li se conferă, pe când binele (frumosul, justul etc) este o tensiune atributivă universală provenită din spiritul uman universal, situat într-un orizont axiologic spre care ne îndrăznim, pe calea căruia voim a ne descoperi, în lumea căruia voim a trăi.

În realitatea axiologică pe care o construim cu vremurile, generație cu generație, epocă după epocă, indivizii (comunitățile) primesc atributul valorii de un grad oarecare; astfel, ele au, nu sunt valori și au prin operă, nu prin ei ca inși, ca indivizi. Eminescu are valoare filosofico-literară prin opera lui, valoroasă,  fără de care ar rămâne cu valoarea atribuită de meseria, de făcutele lui socio-domestice. Opera lui Noica este oricum valoroasă ca și aceea a lui Liiceanu, problema e a câtimii de valoroasă a fiecăreia din acestea, care revine nu societății hic et nunc, ci a istoriei universalului uman. Prin urmare, întrebarea: (mai) avem e ambiguă și profund derutantă. Decretul 34/1954 este sau are valoare juridică la fel ca și dreptatea? „Masa tăcerii” este sau are valoare ca și frumosul? Și, în general, obiectele, relațiile, proprietățile naturale, sociale, psihice sunt (frumoase-urâte, drepte-injuste, adevărate-false, utile-inutile etc) sau  primesc valoare, devin valoroase.

Când spunem că nu mai avem valori e una, că nu există valori, e alta; valorile există peren, indiferent de opiniile inșilor, generațiilor, epocilor care, oricum, contribuie la conținutul lor dinamic prin facere-trăire-rațiune, dimpreună. La fel, substanța valorilor nu crește nici nu scade cu vremurile, ci atașamentele, implicările, lucrăturile noastre la mişcarea ei. Frumosul nu e mai puțin frumos azi decât pe vremea lui Tintoretto sau Mozart sau Watt sau Bernouli sau Kant. Și atunci, întreb, ce înseamnă că au decăzut valorile? Că nu mai avem valori? Personalităţi creatoare de opere valoroase sunt lesne identificabile orișiunde, recunoaşterea ţinutelor lor axiologice nu ţine de mofturile unora, a unei generații, a unui episod de viaţă socială hic et nunc. Confuzia - adeseori premeditată - între a fi şi a avea ţine de ideologic, de prostia ideologică, profitoare.