Corvin Lupu - Trădarea SecurităţiiLa nivelul anului 1989, Ceaușescu nu mai avea încredere în Securitate și nu mai ascundea această neîncredere. „Ne umilea", susține generalul Nicolae Pleșiță, care face un tablou concis și sugestiv al relației Ceaușescu-Securitate: „[...] Ultima hotărâre a Comitetului Politic Executiv arată că Nicolae Ceaușescu se temea de aceste organe (de informații n.a.). A încercat să le pună botniță, socotind că poate veghea asupra legalității... Fals! Numai ticăloșii se tem de aceste organe. E neproductiv să le pui graniță și nici nu se poate. Ceaușescu n-a putut îngrădi activitatea Securității, fiindcă, prin conținutul ei, această muncă nu poate fi limitată. Aparatul ajunge la lucruri dorite și nedorite de conducători. Cu toate măsurile restrictive luate de Ceaușescu, noi știam și ce mănâncă, și ce bea Ceaușescu, și ce vor el și oamenii din anturaj, și ce se pune la cale... Ofițerul de informații, prin cazuistică și tehnică, prinde « lăbuțe » care-l vizează nu numai pe general, dar chiar pe șeful statului. Problema e unde raportează, unde se duce cu informațiile"[1]. Acest important text memorialistic exprimă foarte corect mentalitatea existentă la vârful Securității, la nivelul de comandă din instituție. Privitor la evenimentele din decembrie 1989, cazurile de informare incorectă a lui Nicolae Ceaușescu, de acțiune duplicitară, de încălcare a legislației în vigoare și de acțiune împotriva conducătorului statului, sunt numeroase și ele au decis modul de derulare a evenimentelor, desigur, împreună cu acțiunile trădătorilor din Armată. Menționăm câteva acțiuni de acest fel ale Securității.

„Cazul" Tökés a fost creat de Securitate.

De altfel, în cursul procesului de la Timișoara, fostul șef al Miliției Județului Timiș, col. Ion Deheleanu, a declarat, privitor la Tökés, că gl. Constantin Nuță, fostul șef al I.G.M., după ce a înjurat Securitatea, i-a spus: „... Să facă Securitatea ce vrea cu el (cu Tökés n.a.), este cazul lor, ei l-au creat, nu te băga, nu te amesteca"[2]. Astăzi, s-a clarificat faptul că, pe lângă calitatea lui Tökés de agent al A.V.O., pe care nu o punem la îndoială, el a fost și agent al Securității și a și recunoscut public acest lucru. Angajamentul său de informator al Securității a fost publicat. Acțiunea lui Tökés de la Timișoara, a servit ambele servicii. O altă probă a acțiunii Securității în direcția creării unui factor destabilizator la casa parohială a lui Tökés este modul în care a acționat Ion Cumpănașu, directorul Departamentului Cultelor, care era cadru acoperit al Securității. Când primarul Timișoarei și alți înalți activiști de partid au găsit soluții pentru detensionarea cazului, cel care s-a opus acestor soluții a fost Ion Cumpănașu, iar starea de tensiune s-a menținut în stradă, grupul de provocatori din fața casei pastorului s-a coagulat, și-a realizat coeziunea, iar alți locuitori ai Timișoarei, care nu erau provocatori, au prins curaj și s-au raliat, creindu-se nucleul revoltei populare. Ordinul dat Trupelor de Securitate, subordonate D.S.S., de către domnul general Iulian Vlad, de a nu-și îndeplini atribuțiile de restabilire a ordinii publice, de a se retrage în cazarmă, este dovada irefutabilă a trădării de la Timișoara. La București, conducerea Securității a continuat acțiunea în direcția răsturnării lui Nicolae Ceaușescu. În 21 decembrie, agenții sovietici care au acționat și au sabotat mitingul organizat de Nicolae Ceaușescu nu au fost neutralizați. La „baricada" de la Intercontinental-Sala Dales, dintre forțele Securității nu au acționat decât elevii Școlii de Ofițeri de la Băneasa, care se afla sub comanda lui Nicolae (Andruța) Ceaușescu și luptători ai U.S.L.A., comandați de lt. col. Gheorghe Trosca, rămas loial regimului. Ei au urmat ordinele date de ministrul Milea, ignorând ordinele generalului Iulian Vlad. Au urmat apoi: dezinformarea dovedită a lui Ceaușescu asupra situației reale din stradă, tentativa lui Iulian Vlad, menționată deja, de arestare a lui Ceaușescu, abandonarea și lăsarea în mâinile asasinilor săi a ministrului Vasile Milea[3], sprijinirea de către informatori ai Securității din fabrici a revoltei muncitorilor[4], ordinul generalului Iulian Vlad dat generalului Marin Neagoe și colonelului Gheorghe Ardeleanu de a permite unui număr mare de falși revoluționari să intre în sediul C.C. al P.C.R., informații false date lui Ceaușescu, privitor la generalul Milea, retragerea din dispozitivul circular de apărare al C.C. al P.C.R. (a fost un act de trădare militară, recunoscut de generalul Iulian Vlad, de col. Dumitru Răbăgel și de alții), ordinul dat de generalul Marin Neagoe colonelului Florea Lăzărescu să nu pună în aplicare planul de apărare al clădirii C.C. al P.C.R., care era inexpugnabilă[5], blocarea stației cu care Ceaușescu a dorit să se adreseze mulțimii din stradă, aflată în răspunderea Direcției a V-a a D.S.S., permisiunea dată de generalul Iulian Vlad și colonelul Gheorghe Rațiu ca demonstranți, conspiratori și puciști să pătrundă în sediul televiziunii, susținerea tezei false a „fugii trădătorului" Ceaușescu, ordinul dat de Iulian Vlad (când Ceaușeștii erau îndreptați spre Târgoviște): „vedeți să nu scape", transportarea Ceaușeștilor la U.M. din Târgiviște, de către lt. col. Gheorghe Dinu, locțiitor al șefului Securității Județului Dâmbovița și altele.

Începând cu după amiaza zilei de 22 decembrie, când Securitatea a fost pusă sub comanda Armatei, răspunderea pentru participarea la operațiunile ordonate de trădătorii care au preluat comanda M.Ap.N., nu mai este în seama Securității. Cu rea intenție, unii dintre conspiratori și dintre puciști, au declarat în mod fals că Securitatea a fost preluată de Armată în zilele de 24-26 decembrie 1989, prin aceasta încercând să acrediteze ideea că fenomenul terorist-diversionist, desfășurat sub comanda Armatei, cu deosebire în zilele de 22-25 decembrie, în colaborare cu serviciile străine de informații, ar fi putut să fie „opera" Securității. Există și numeroase opinii aflate în dezacord cu trădarea din decembrie 1989, în rândul foștilor ofițeri de securitate, uneori în cadru organizat, cum ar fi cu ocazia unor întâlniri ale unor promoții de absolvenți ai Școlii de Ofițeri de la Băneasa. În mod curent, în discuții private, foștii comandanți ai Securității sunt numiți „trădători", de către numeroși foști lucrători ai instituției.

După arestarea lui Nicolae Ceaușescu, a început o răfuială cu comandanții și cu cadrele din M.I. care nu au trădat, care au respectat jurământul militar și legislația în vigoare la acea dată. Unul dintre ei a fost lt. col. Gheorghe Trosca, șeful statului major al U.S.L.A. Asasinarea lui și a unor camarazi ai lui nu este doar „opera" generalului-ministru-trădător Nicolae Militaru, dar și a colonelului Gheorghe Ardeleanu, șeful direct al lui Trosca și pucist important. Există mărturii din interiorul U.S.L.A., potrivit cărora, când a plecat în misiunea ordonată de col. Ardeleanu, din biroul ministrului Apărării și în numele acestuia, Trosca le-a spus subordonaților săi: „Dacă nu mă mai întorc, omorâți-l pe Ardeleanu!". Comunicațiile între sediul comandamentului U.S.L.A., A.B.I.-urile care s-au deplasat către M.Ap.N. și comandantul U.S.L.A., col. Gheorghe Ardeleanu (aflat la sediul M.Ap.N., în biroul ministrului, în care se găsea și Ion Iliescu)[6], au fost asigurate de o tânără, cadru militar. Aceasta a relatat că în momentul în care tancurile M.Ap.N. au deschis foc asupra A.B.I.-urilor U.S.L.A., Gheorghe Trosca i-a spus lui Ardeleanu prin stație: „M-ai trădat, nemernicule!" Fata a relatat unor membri ai U.S.L.A. conținutul discuției și, ulterior, a fost omorâtă. Șeful I.G.M. și adjunctul acestuia, generalii Constantin Nuță și Velicu Mihalea, au fost și ei ținta puciștilor din M.I. În gara din Arad fiind, în momentul în care trebuiau să se îmbarce în rapidul „Pannonia", pentru a se îndrepta spre București, din ordine superioare, de la București, un grup de milițieni și de securiști au deschis foc asupra lor. Generalii au fost acoperiți cu foc intens de milițienii de la postul M.T.F. din gară, care, în acest fel, i-au apărat și i-au ajutat să urce în tren. Generalii au fost arestați în tren, între Deva și Simeria și duși la Deva, la sediul Inspectoratului Județean M.I. Hunedoara, unde au fost deposedați de înscrisuri și predați apoi Armatei, care i-a omorât. Acțiunile ofițerilor M.I. care au arestat un ministru adjunct nu puteau avea loc fără ordine în acest sens, date de la cel mai înalt nivel al puterii politice și militare. Menționez însă, din nou, că,
pe 23 decembrie, când se întâmpla acest lucru, Securitatea se afla în subordinea Armatei.
Un al doilea adjunct al generalului Constantin Nuță, colonelul Petre Moraru, a fost asasinat în penitenciar, în 30 ianuarie 1990.
------------------------------------
[1] Viorel Patrichi, Ochii și urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță, Prefață de Dan Zamfirescu, Editura Ianus Inf. S.R.L., București, 2001, pp. 89, 95 și 231.
[2] Asociația Memorialul Revoluției 16-22 decembrie 1989, Timișoara, Procesul de la Timișoara. Audierea celor 21 de inculpați de la Securitate și Miliție (2-15 martie 1990), vol. II, Ediție îngrijită de Miodrag Milin, Fundația Academia Civică, Timișoara-București, 2004, p. 226-227. Din depoziția șefului Miliției Județului Timiș, col. Ion Deheleanu, reiese că și gl. Nuță era zguduit de trădarea Securității și i-a spus lui Deheleanu: „...Să nu mai aud de
treburile acestea, că înnebunesc aici în birou..."
[3] În calitatea lui Vasile Milea de membru al C.P.Ex. al C.C. al P.C.R., el trebuia apărat de Securitate.
[4] Într-un interviu dat ziarului „Adevărul", în data de 30 noiembrie 2011, gl. Marin Neagoe a declarat: „Ştiţi că în foarte multe locuri din ţară cei care au instigat muncitorii au fost informatori ai Securităţii. Eu şi Vlad ştiam că treaba e terminată. Ştiam chiar dinainte de întâlnirea de la Malta... Că Ceauşescu se va retrage de la conducere, că vor veni alţii, că noi vom rămâne pe loc şi ne vom face treaba mai departe. Asta credeam. Nu ne-am gândit că Ceauşescu nu cedează şi că se va întâmpla ce s-a întâmplat..."
[5] Viorel Patrichi, op. cit., pp. 126-127. Gl. Pleșiță cunoștea foarte bine planul de apărare al sediului C.C. al P.C.R., întrucât deținuse funcția de comandant al unității de gardă a lui Nicolae Ceaușescu și a conducerii P.C.R., având între atribuții și paza clădirilor instituțiilor de conducere a țării. Despre planul de apărare al C.C. al P.C.R., Pleșiță spune: „Securitatea avea un plan de apărare a sediului C.C. și a Consiliului de Stat, în care nu putea mișca o pasăre. Nu spun ce s-ar fi întâmplat dacă se aplica tot planul, dar dacă ar fi tras doar trei mitraliere, ar fi fost un măcel de proporții. Sistemul de mitraliere nu s-a folosit..."
[6] Vezi diversiunea în care au fost atrași luptătorii U.S.L.A. în Corvin Lupu, Generalul Militaru în decembrie 1989: de la trădare și conspirație, la ordine criminale, în „Vitralii-lumini și umbre", Revista Veteranilor din Serviciile Române de Informații, Anul III/Martie-Mai 2012, pp. 99-111.