Elemente descriptive, etică, dinamică şi consecinţe

„Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi. (Luca 23:34)

Introducere neexhaustivă în etica transcendental-ortodoxă

Cei care concep, aduc şi provoacă răul pe Pământ, cei care omoară şi aduc moartea în lume, cei care chinuiesc şi torturează oamenii dar şi cei care nesocotesc voinţa lui Dumnezeu ar trebui să ştie că din moment ce au luat în derâdere legea divină, orice ar face, oricât asiduu ar acţiona şi oricum s-ar strădui pentru a dobândi nemurirea fizică şi viaţa veşnică, în această dimensiune concretă a Pământului ori în cea a Realităţii Transcendentale nu vor reuşi absolut nimic. De ce vor să trăiască mult ,,decidenţii”? Tocmai pentru că sunt laşi şi se tem. Se tem foarte tare de moarte. Ei au omorât pe alţii, dar la rândul lor nu vor să moară şi de asemenea ar dori să mai stea în această realitate pentru a mai face şi a mai susţine Răul în raport cu raţiunea lor (bolnavă) de a fi. Însă nu au ce face în privinţa nemuririi, Legea tainică a lui Dumnezeu guvernează imuabil şi pentru totdeauna realitatea noastră dar şi peste cea veşnică şi transcendentală. Această lege este prezentată foarte clar în Sfânta Scriptură şi postulează printre multe alte paragrafe, că aceşti oameni analfabeţi sau orbi dpdv spiritual, pierduţi şi încurcaţi în hăţişul crimelor şi fărădelegilor comise, nu vor putea să evadeze nicăieri din realitatea cruntă, pe care încă de aici de pe pământ, singuri şi-o construiesc cu multă râvnă şi nu în ultimul rând cu o inconştientă determinare.

Iată cum ne prezintă Psalmul 52,1-7 psihologia perpetuă peste veacuri a acestor slujitori netrebnici ai răului:,,Zis-a cel nebun întru inima sa: ,,Nu este Dumnezeu!”;,, Stricatu-s-au şi urâţi s-au făcut întru fărădelegi. Nu este cel ce face bine”;, Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu”;,,Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bine, nu este până la unul”;,,Oare, nu vor cunoaşte, toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu cum mănâncă pâinea”;,,Pe Domnul nu L-au chemat. Acolo s-au temut de frică unde nu era frică”;,, Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei”. Este foarte evidentă şi actuală formula evazionistă şi criminală a oamenilor tulburaţi, de a gândi diminuând şi minimalizând consecinţele faptelor şi acţiunilor întreprinse cu rea credinţă. Acţiunea criminală a ,,gulerelor albe” este exercitată şi îndreptată în principal asupra macrosistemului social din diferite motive pe care ei le socotesc juste dar aceşti nefericiţi îşi încarcă destinele şi prin acea dezinteresare spirituală asumată la nivel personal în relaţia lor cu Dumnezeu.

Nu au vrut să audă nici de Legea lui Moise (care este evidenţiată în Pentateuh (lb.ebraică-Tanah sau Mikra) adică în Cartea Facerii (Geneza), Cartea Ieşirii, Cartea Leviticului, Cartea Numerilor, Cartea Deuteronomului), precum nici de Decalogul dat lui Moise sus pe munte. Acolo Dumnezeu a reglat foarte simplu relaţiile morale între oameni precum şi cele de etică între oameni şi Dumnezeu:,,Porunca 1: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!” (Ieş. 20, 2-3); Porunca 2,, „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti lor” (Ieş. 20, 4-5)”; Porunca 3 „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” (Ieş. 20, 7); Porunca 4 ,,Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfințeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Ieş. 20, 8-11); Porunca 5 ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie” (Ieş. 20, 12); Porunca 6 ,,Să nu ucizi” (Ieş. 20, 13); Porunca 7,, Să nu preacurveşti” (Ieş. 20, 14); Porunca 8,, Să nu furi” (Ieş. 20, 15); Porunca 9,,Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Ieş. 20, 16); Porunca 10 ,,Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” (Ieş. 20, 17).

Cam câte porunci veterotestamentare au încălcat ,,oamenii de decizie” în sistem de permanenţă temporală sau în sistem ,,fluviu” până acum? Oare nu au auzit nici de Pildele lui Solomon unde Dumnezeu face să se înţeleagă dorinţa Sa Morală pentru comportamentul omului la numerotaţia 6:16: ,,Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său: Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, Inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, Martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi”.

Mulţi dintre aceşti ,,oameni de decizie” au debutat în familii foarte înstărite d.p.d.v. economic şi care de-a lungul vremurilor şi-au câştigat bogăţia materială prin furt, înşelăciune şi crimă. Istoria este plină de astfel de exemple ,,celebre” despre care au fost scrise sute de cărţi şi chiar teze de doctorat. Mai bine spus, această acţiune de îmbogăţire ilegală şi imorală este o constantă istorică în ceea ce priveşte modul în care anumiţi oameni ,,de succes” s-au realizat dpdv material! Acele familii ,,onorabile” uneori i-au învăţat, în cercurile lor închise, pe aceşti damnaţi încă fazele de dezvoltare ale copilăriei, că nu este nimic imoral în a fi putred de bogat şi tot mai bogat până la plus infinit, chiar dacă pentru asta, în multe situaţii, unii membri ai acestor ,,familii ilustre” la nivel particular, au omorât oameni şi la nivel de plan macrosistemic internaţiuni, au provocat chiar războaie catastrofale; nu s-au reţinut nici la a organiza genocidul sau masacrele contra unui grup s-au a unei naţiuni considerate duşman.   Imoral spun ei, este să fii sărac şi deci nu e nimic rău să îţi adormi conştiinţa într-o manieră modernă şi pragmatică timp ce te dedai la orice malversaţiune morală sau financiară pentru a te îmbogăţi prin orice mijloace.    

De la furt până la crimă nu este decât un pas şi astfel aceşti ,,oameni” bine plasaţi social în trista noastră actualitate continuă şirul istoric al crimelor şi înşelăciunii la nivel de persoană, grup sau naţiune aşa cum au demonstrat şi înaintaşii lor criminali şi torţionari.

„Tâlcuire după Sfântul Grigorie Palama: Să nu ucizi [Iș 20, 15; Dt 5, 17], ca să nu cazi din cinstea de fiu al Aceluia Care şi pe cei morţi îi poate învia şi astfel să te faci fiu, prin asemenea faptă, celui care încă de la început a fost ucigător de oameni [In 8, 44]. Căci uciderea porneşte de la o înfruntare, care la rându-i vine din semeţie, iar aceasta de la mânie, iar mânia se naşte în noi de la vreo păgubire ce ni se aduce nouă de la ceilalţi sau de la zavistie sau de la împotrivire. Pentru aceasta „celui care îţi ia ţie haina, să nu i te împotriveşti ca să-ţi ia şi cămaşa”, spune Hristos [Lc 6, 29]. Şi pe cel care te loveşte, nu-l lovi la rându-ţi şi nici nu batjocori pe cel ce te batjocoreşte, fă la fel şi tu şi vei fi slobozit de cele rele ale căderii în ucidere. Ţie deci ţi s-au iertat păcatele cele săvârşite împotriva lui Dumnezeu, căci spune: „Iertaţi şi vi se va ierta vouă” [Lc 6, 37]. Însă acela care vorbeşte de rău şi lucrează cele rele, acela îşi cere lui osândă veşnică pe dreptate [cf. 1 Tes 1, 9], căci cel ce spune fratelui său „nebunule” este vrednic de gheena focului, spune Hristos [Mt 5, 22]. Deci, dacă poţi să scoţi răul din rădăcină, sălăşluind în suflet fericirea blândeţii, dă slavă lui Hristos, Învăţătorul şi împreună-lucrătorul faptelor bune, fără de care, precum ni s-a predat nouă, nu putem săvârşi binele în nici un chip [In 15, 5]; iar de nu ai putut să rămâi fără de mânie, atunci mânie-te împotriva ta, defăimează-te pe tine şi pocăieşte-te înaintea Lui Dumnezeu şi a celuia căruia i-ai zis sau făcut ceva rău. Căci cel care de la început se pocăieşte nu ajunge până la sfârşit cu aceasta. Cel care însă rămâne nepăsător în acestea mici, prin ele va cădea în cele mari”.

Ce naşte din pisică.....Uneori la tinereţe aceste porniri atavice spre rău se mai estompează în cazul unora dintre ei deoarece brusc devin curioşi şi preocupaţi să socializeze cu oamenii normali şi blânzi şi astfel pulsiunile erotice, adică de colanţă accentuată la viaţă, îi mai derutează pentru anumite perioade de timp. Viaţa acestor ,,supraintegraţi” prezintă o oarecare stabilitate psihomorală la perioadele de debut ale vieţii (liceu, colegiu, facultate, frăţii, cluburi) deoarece încearcă să se educe în spiritul grupurilor sociale mari s-au mici şi să înveţe să se prezinte ca fiind normali şi cu o imagine psihomorală onorabilă, pentru a se putea ataşa mai uşor grupurilor de oameni importanţi. Sunt afectaţi de un soi de mimetism de club şi ţin cu obstinaţie să-şi valideze public acele laturi ale egoului fără de care nu ar putea trăi în societate, deoarece în caz contrar ar fi nevoiţi să se autoexcludă şi să se izoleze. Ca orice fiinţă umană şi ei au nevoie de atributele stimei de sine şi a recunoaşterii implicării lor în opere de binefacere (atent aranjate în lumina cunoaşterii publice).

Totuşi după ce încep să îmbătrânească, odată cu stările de corupţie morală care încep să apară tot mai des şi să le caracterizeze tot mai mult comportamentul, se evidenţiază brusc, ca de niciunde, la mulţi dintre aceşti oameni ,,de decizie” şi stările anxiodepresive.

Aceste disfuncţii psihoneuroemoţionale îşi fac apariţia uneori cu un debut brusc, surprinzător, dar care ,,au germinat” în structura de personalitate cu mulţi ani înainte; treptat şi aceste tulburări de personalitate încep să îşi aducă aportul şi să transforme respectivul individ afectat dpdv caracterial, într-un ritm tot mai accelerat. Totuşi stările emoţionale negative care îi bântuie nu îi invalidează într-o proporţie periculoasă şi total disfuncţională. Adică nu îi vom întâlni în clinici s-au aşezăminte de sănătate mentală. Nu, ei aceşti tulburaţi criminali şi periculoşi pentru umanitate vor exista întotdeauna ,,extramurros” adică în afara zidurilor de spital. Dar frica de moarte şi aneantizare ocupă tot mai mult dinamica lor internă pulsională şi astfel apare ura la adresa semenilor care devine omniprezentă şi este disimulată tot mai greu, cu efortul de a cheltui tot mai multe resurse de energie pentru a obţine stabilitatea şi aparenţa de normalitate.

Totodată capacitatea lor de a se dedubla în persoane pline de intenţii bune şi generoase se diminuează şi la un moment dat aceşti oameni renunţă cu totul la această mască socială adică ,,îşi dau arama pe faţă”;(se spune că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune) viaţa lor sinistră se deapănă pe mosorul timpului decadă după decadă şi uite aşa în final, urcându-se peste hecatombele de morţi şi desfătându-se cu gemetele familiilor ruinate ajung, lipăind prin bălţile de sânge, la sfârşitul vieţii lor murdare.

Ce vor aceşti siniştri ,,decidenţi” nemulţumiţi încă de la naştere se poate deduce şi din analiza basmului moralizator românesc,,Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Acest basm este o nestemată a literaturii noastre şi a fost cules în 1862 de autorul Petre Ispirescu. Aici se evidenţiază condiţia vieţii limitate în univers, precum şi această psihologie a omului bogat care-şi doreşte în final nemurirea şi nu în ultimul rând analiza continuumului viaţă-moarte. Iată cum se prezintă în mod popular psihologia omului nemulţumit încă de la începutul vieţii sale:  „– Taci, dragul tatei, zice împăratul, că ți-oi da împărăția cutare sau cutare; taci, fiule, că ți-oi da soție pe cutare sau cutare fată de împărat, și alte multe d-alde astea; în sfârșit, dacă văzu și văzu că nu tace, îi mai zise: taci, fătul meu, că ți-oi da Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.Chiar dacă analiza şi comparaţia cu elementele mitologic-folclorice ale basmului românesc sus amintit este puţin forţată şi necesară ca exemplificare pentru demonstraţie, putem să spunem că tot la fel şi aceşti oameni siniştri care ajung să stăpânească materia, bogăţiile pământului şi chiar pe ceilalţi oameni din jur, (pe care îi aduc în situaţia de aservire şi chiar de sclavie), la un moment dat devin plictisţi şi cu sindromul de ,,supraintegraţi”.

Au tot ce îşi doresc în această lume dar la un moment dat ceva în interiorul psihologiei lor denaturate ,,se gripează” (ca să utilizăm termeni la modă) şi astfel realizează cu spaimă că păcatele şi crimele săvârşite pentru a-şi asigura averea şi bogăţiile,  încep să îi bântuie. Matricea psihologică a vinovăţiei îşi face tot mai mult simţită prezenţa într-un cortegiu de boli, sindroame somatice şi tulburări mentale. Bolile şi vârsta încep şi ele să-şi spună cuvântul, energia scade iar ei, îngroziţi, încep să caute diverse soluţii de supravieţuire şi reciclare energetică. În disperare angajează inventatori, oameni de ştiinţă, plătesc politici preferenţiale în institute de cercetare cu renume, înfiinţează propriile institute de cercetare dar ce să vezi, totul este în zadar. Uneori unii dintre aceşti monştri mai mici în ierarhie se sinucid sperând să evadeze şi astfel scape de sentimentul vinovăţiei care îi devastează încă de aici din realitatea mundană.

În puţine cazuri unii dintre ei se mai confesează, atunci când ajung la sfârşit, unui preot în speranţa de a-şi mai uşura sufletele încărcate. Alţii sunt cuprinşi de mânie înţelegând că sfârşitul le este aproape şi într-o stare de turbare şi profitând de structura lor de forţă pe care nimeni nu o poate opri în primă instanţă, provoacă şi declanşează războaie, pandemii, cataclisme economice etc. S-au crezut zei şi în final s-au demonstrat a fi derbedei.

Setul moral al fiecărui om este încastrat tainic în structura neurală, acest listing funcţional fiind dobândit prin învăţarea formală, informală şi nonformală generată şi influenţată de traiul în socius, şcoală şi familie dar nu în ultimul rând şi la nivel de memorie celulară epigenetică; aceasta conservă ca un ,,dat” ori ca un ,,bun simţ” primordial legea divină şi respectarea ei (s-a observat în ştiinţa etologiei că şi animalele au instincte şi acţiuni biologice care ţin de o morală a existenţei). Multe culturi păgâne şi-au dezvoltat în mod exemplar sistemele de autoreglare juridică socială şi putem enumera aici Legea lui Manu în India, Codul lui Hammurabi în Babilon, Tablele legii romane. 

În ceea ce ne priveşte pe noi românii, am acceptat cu sinceritate, plăcere şi devoţiune de-a lungul veacurilor condiţiile morale ale Decalogului încă de la autocreştinarea noastră ( Dacia s-a autocreştinat, nu a fost creştinată prin politici religioase de forţă) timp liturgic care a coincis cu sfânta lumină a învăţăturii creştine adusă nouă în Dacia de Apostolul Andrei. Sigur că ,,liberul arbitru” dă posibilitatea şi libertatea omului de a se lansa în orice acţiuni doreşte dar ulterior matricea vinovăţiei, încălcarea ,,tabu-urilor” social-existenţiale precum şi a legilor divine destabilizează existenţa, traiul şi în final viaţa individului. Ulterior oricât ar dori să  le îngroape în conştiinţă ori să le elimine din memorie, aceste imagini ale ,,derapajului moral” se reactivează şi reapar periodic în „rudimentul” de conştiinţă morală a acestor„decidenţi” dar spontan, brusc, fară nici o „semnalizare” de prevenire.

- Va urma -