Elemente descriptive, etică, dinamică şi consecinţe

Pulsiunile psihoenergetice lucrează în permanenţă în sistem ,,bielă-manivelă” de la nivelul inconştientului ori la cel al subconştientului. Adică când urcă la suprafaţa conştienţei manifeste „eros” (energia vieţii), coboară (thanatos) energia morţii, şi invers. În cazul criminalilor sistemul lor pulsional este ocupat 70% din timp de prezenţa lui „thanatos” energia morţii care generează comportamente antisociale şi o structură de personalitate sinistră. Este ca un cerc vicios în care sunt prinşi din interiorul lor psihologic fără putinţă de scăpare. Adică Răul odată ce îi posedă se autoregenerează perpetuu în structura lor de personalitate în primul rând prin accentuarea senzorială, somatică şi caracterială în sens negativ şi autodistructiv. Adică se droghează, consumă alcool, fumează, se hrănesc în exces. Devin sclavii plăcerilor erotice de tot felul adică în limbaj psihologic hedonişti. Ulterior somaticul acestor oameni este gata pregătit pentru aşezarea Răului şi în gândire. Şi odată cu timpul avem de a face cu oameni care refuză total cuvântul lui Dumnezeu dar şi orice autocontrol spiritual. Unii dintre ei ne păcălesc cu sintagma de liber-cugetător sau ateu. Cei cu care se potrivesc caracterial le susţin şi alimentează energetic aceste constelaţii de gândire şi pe cale de consecinţă comportamentale.

Aceste rute şi constelaţii neurale activându-se tot mai accentuat încep „să fiarbă” precum într-un cazan sub presiune. Neputând fi eliberate etic, aceste pulsiuni se somatizează în impulsiuni necontrolate, obiceiuri nesănătoase, psihoze, nevroze ori tulburări de personalitate.    În efortul de a-şi păstra funcţionarea în stare optimă, mintea şi creierul redirecţionează aceste tensiuni morale incceptabile spre organism sub formă de impulsuri neurochimice cu substrat hormonal şi care ulterior se transformă în dureri şi disfuncţii invalidante adică aşa numitele boli fizice şi aceasta deoarece creierul afectat de starea de culpă încearcă disperat să mute tensiunea din nivelul psihic în cel somatic utilizând diverse „mecanisme” psihosomatice.

Aşa apar (la nivel de principiu general) dismorfofobia, psihosomatizarea, anumite forme de psihotraumă etc. Adică mintea şi creierul încearcă ,,instinctiv” şi reacţional să-şi conserve integritatea spirituală, psihologică şi morală.

Aceşti ,,oameni de decizie” pot să îşi administreze aur comestibil lichid, aur monoatomic (la fel ca strămoşii lor), să îşi facă transfuzii cu adrenochromul obţinut în mod criminal de la copiii chinuiţi, să folosească metodele bionanotehnologiei (ţesături moleculare cu biobricks (cărămizile vieţii), să utilizeze medicina cuantică de ultimă generaţie, să plătească cu bani grei transplantul de organe prelevate din ţările sărace, să practice yoga longevităţii, yoga chackra, taoismul chinezesc, tehnica ,,flacăra violet”, tehnicile chinezeşti falun gong, exerciţiile de respiraţie, să încerce să-şi trezească energia kundalini, să apeleze la magie  etc., etc., tot vor muri într-un final.

Un citat din Scriptură la cap. Evrei 12:27 arată că: ,,Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata”. Deasemenea şi în Ioan 12:25 se spune: ,,Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică”.

Aceşti oameni-crimnali chiar dacă s-au înconjurat de armate de bodyguarzi înarmaţi ca pentru război, nu-i vor putea apăra de ei înşişi şi pe cale de consecinţă vor muri urât ,,sufocându-se” în propriile conştiinţe toxice, singuri şi plini de spaimă. Şi aceasta pentru că în acele clipe de ,,traversare interdimensională” vor percepe dimensiunea iadului în care vor merge pentru veşnicie, devenind astfel un exemplu pentru urmaşii lor şi pentru cei ca ei, pentru că pe lumea asta mai contează şi cum anume părăseşti această existenţă. Dar nimeni din stirpea lor nu va învăţa nimic pentru că pentru ei Dumnezeu nu există sau dacă există aceasta se întâmplă pentru a le aduce lor fericire financiară şi câştiguri economice. De-a lungul vieţii lor mizerabile dpdv spiritual se conduc după o maximă de sorginte economică: ,,ce-i în mână nu-i minciună”. ,,Poveştile” cu Iadul şi cu Raiul pentru ei nu sunt adevărate.

Dar ce să vezi! Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie a practicanţilor ortodocşi ne arată cum anume conştiinţa vinovată şi încărcată de crime contra lui Dumnezeu, contra vieţii, contra naturii şi contra fraţilor oameni, ucişi la fel precum Cain l-a ucis pe Abel poate fi îmbătată, anesteziată dar nu poate fi sub nici o formă anulată sau negociată. Ea revine cu o forţă egală cu aceea cu care individul caută să o ,,îngroape” sau să o ,,ascundă” în inconştient. Această dinamică interioară de autoreflecţie şi autocenzură morală este prezentă sine qua non în psihologia oricărei fiinţe umane.

Aceasta pentru a începe să-şi desfăşoare procesele interne de oglindire, înţelegere, autoreglare şi reprezentare ţine doar de îndeplinirea unor anumite condiţii plurifactoriale.  Nu există ,,indulgenţe” divine care să fie comercializate de o anumită biserică pe bani ,,grei” aşa cum (fals) se întâmpla cândva în evul mediu atunci când diverşi escroci estorcau fondurile financiare şi de valori ale păcătoşilor care brusc, după ce plăteau, se simţeau despovăraţi de starea de vinovăţie. Nu există niciunde vreun forum mondial sau galactic unde să se poată negocia cu Dumnezeu crimele pe care le-au săvârşit ignorând s-au chiar batjocorind Prezenţa Sa Omniscientă. Vinovăţia pentru crimele săvârşite împotriva umanităţii se va activa la nivel mental cu mai multă putere la trecerea sufletului conştient în eterul ultracuantic şi multidimensional şi pe cale de consecinţă va produce o stare de groază de nedescris în conştiinţele criminalilor deoarece în acele momente conştiinţa le va oglindi faptele de o manieră continuă şi astfel vor putea intui totodată locaţia şi modul care le-au fost pregătite pentru a-şi ,,parcurge” veşnicia. De altfel vor observa fără să se poată opune cum ,,filmul” vieţii lor mizerabile se va derula în faţa lor şi a lui Dumnezeu Creatorul Pluriversului care va ,,oficia” gratuit la 40 de zile pentru orice om, în funcţia de Judecător Absolut. Dar şi Fiul Omului va acţiona la Venirea Sa!: ,,Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea, Şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă.”.

În filosofia protestantă nu este admisă doctrinar această conştienţă a individului dincolo de moarte. La ei oamenii sunt gata mântuiţi încă datorită apartenenţei la doctrina protestantă şi vor ,,învia” doar în prezenţa Mântuitorului la Judecata de Apoi. Nu trebuie să-i convingem de nimic. Trebuie să le respectăm credinţa în mod absolut şi să ne vedem pe mai departe de dreapta noastră credinţă strămoşească.

Nu le va ,,funcţiona” acestor neoameni-,,decidenţi” ,,învechiţi în rele” nici pocăinţa creştină de ultim moment, precum s-a întâmplat atunci când tâlharul de pe cruce l-a implorat pe Mântuitor, pentru că spre deosebire de aceşti actuali hoţi, escroci şi criminali în masă, acel om era un ţăran simplu care iniţial nu a avut conştiinţa morală a faptelor sale şi care în ultimul moment de viaţă lasându-şi inima să vorbească, a mărturisit într-o secundă de intuiţie a Adevărului încrederea, dragostea şi loialitatea faţă de viaţa, faptele şi personalitatea lui Cristos. Această mărturisire a tâlharului de pe cruce nu venea doar dintr-o solidaritate de bravadă fanatică în faţa morţii sau dintr-o speranţă egoistă de salvare personală. Acest om îl imploră pe Iisus Cristos să-i salveze sufletul fâcând astfel dovada convingerilor şi credinţei sale absolute: ,,Pomeneşte-mă, Doamne, cand vei veni în împăraţia Ta. Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23, 39-43).

Dar de ce murim?

Este paradoxal însă din punct de vedere ştiinţific, în clipa în care ne naştem şi rămânem în această lume, odată cu prima respiraţie începem încet, încet, să murim deoarece viaţa organismului este în mod interesant dezvoltată şi întreţinută de oxigenul atât de necesar proceselor biologice! Oxigenul întreţine viaţa dar şi ,,arde” totodată sistemul nostru celular prin fenomenul de oxidare biocelulară; astfel de a lungul vieţii ,,ne topim” lent precum o lumânare. Dacă la acest fenomen primordial de reacţie biochimică limitativă dpdv al longevităţii, adăugăm şi înţelegerea noilor studii de epigeneză celulară precum şi realitatea unei înfăţişări distincte (chiar şi în cazul gemenilor) şi o psihologie unică a fiecărui individ vom constata logic, că avem o viaţă şi un destin diferenţiate fundamental cantitativ şi calitativ de cele ale altor cogeneri. Şi deci fără prea multe sofisme putem să înţelegem că doctrinele transumanismului, socialismului, comunismului şi a altor forme dictatoriale de ,,nivelare” a personalităţii umane prin politici de egalizare, nu se justifică şi nu se pot aplica fără excluderea libertăţii şi a principiilor de viaţă democratice. Adică sclavie. Iar omul nu are sens în starea de sclavie deoarece are pornirea naturală de a-şi împlini destinul în oglindă raportat la Dumnezeu Creatorul. Nu se pot înlănţui sufletele aici pe pământ deşi unii ,,decidenţi” visează şi la o astfel de posibilitate de control absolut....

Sigur că acţiunea oxigenului nu se limitează doar asupra oamenilor ci şi asupra întregului biotop existenţial dar din punct de vedere spiritual şi ontologic murim pentru că noi, spiţa umană, am păcătuit încă de la început prin protopărinţii noştri  simbolici Adam şi Eva.

Dar să vedem care a fost perioada de supravieţuire pentru om în acele vremuri primordiale. La capitolul 5 al Genezei aflăm la numerotarea 5:1,,Iată acum cartea neamului lui Adam. Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu”;5:2 ,, Bărbat şi femeie a făcut şi i-a binecuvântat şi le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut”; 5:3,, Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi, după chipul său şi i-a pus numele Set”; 5:4,, Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice”; 5:5,,Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani şi apoi a murit”; 5:6,,Set a trăit două sute cinci ani şi i s-a născut Enos”;5:7,, După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani, şi i s-au născut fii şi fiice”; 5:8 ,,Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani şi apoi a murit”;5:9,, Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s-a născut Cainan”;5:10,, După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:11,, Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani şi apoi a murit”;5:12,,Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s-a născut Maleleil”;5:13,,După naşterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit şapte sute patruzeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:14,,Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani şi apoi a murit”;5:15,, Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Iared”;5:16,,După naşterea lui Iared, Maleleil a mai trăit şapte sute treizeci de ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:17,,Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani şi apoi a murit”;5:18,,Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Enoh”;5:19,, După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:20,,Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani şi apoi a murit”;5:21,,Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem”;5:22,,Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:23,,Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani”;5:24,,Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru că l-a mutat Dumnezeu”;5:25,,Matusalem a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi atunci i s-a născut Lameh”;5:26,,După naşterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:27,,Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani şi apoi a murit”;5:28,,Lameh a trăit o sută optzeci şi opt de ani şi atunci i s-a născut un fiu”;5:29,,Şi i-a pus numele Noe, zicând:,,Acesta ne va mângâia în lucrul nostru şi în munca mâinilor noastre, la lucrarea pământului, pe care l-a blestemat Domnul Dumnezeu!”;5:30,,Şi a mai trăit Lameh, după naşterea lui Noe, cinci sute şaizeci şi cinci de ani şi i s-au născut fii şi fiice”;5:31,,Iar de toate, zilele lui Lameh au fost şapte sute cincizeci şi trei de ani şi apoi a murit”;5:32,,Noe era de cinci sute de ani, când i s-au născut trei feciori: Sem, Ham şi Iafet”;9:28 ,,Şi a mai trăit Noe după potop trei sute cincizeci de ani”;9:29,, Iar de toate, zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani şi apoi a murit”.

Din punct de vedere al autolimitării vieţii oamenilor prin păcatele personale adăugate stării de cădere iniţiale, după Potop s-a ajuns la o limită de viaţă de cca. 120 de ani (mai mult sau mai puţin). Dar unii oameni care au respectat foarte mult legea lui Dumnezeu au mai depăşit în mod excepţional şi această perioadă de timp. În capitolul Genezei (Facerea) se arată că: ,,Atunci Domnul a zis”: ,,Duhul Meu nu va rămâne pururi în om, căci și omul nu este decât carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani” dar observăm că în capitolul 11 din aceaşi carte a începutului, apar mai mulți oameni care depăşesc vârsta de 120 de ani. 11: 9 ,,De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului”; 11:10,, Iată acum istoria vieţii neamului lui Sem: Sem era de o sută de ani, când i s-a născut Arfaxad, la doi ani după potop”; 11:11,,După naşterea lui Arfaxad, Sem a mai trăit cinci sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”;11:12 ,, Arfaxad a trăit o sută treizeci şi cinci de ani şi atunci i s-a născut Cainan. După naşterea lui Cainan, Arfaxad a mai trăit trei sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”; 11:13 ,,Cainan a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Şelah. După naşterea lui Şelah, Cainan a mai trăit trei sute treizeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”;11:14,, Şelah a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Eber”;11:15,, Iar după naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit trei sute treizeci de ani, şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”; 11:16 ,,Eber a trăit o sută treizeci şi patru de ani şi atunci i s-a născut Peleg”; 11:17,,Iar după naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit trei sute şaptezeci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”; 11:18,, Peleg a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Ragav”; 11:19,,Iar după naşterea lui Ragav, Peleg a mai trăit două sute nouă ani, şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”; 11:20,, Ragav a trăit o sută treizeci şi doi de ani şi atunci i s-a născut Serug”; 11:21,, Iar după naşterea lui Serug, Ragav a mai trăit două sute şapte ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”;11:22,, Serug a trăit o sută treizeci de ani şi atunci i s-a născut Nahor”; 11:23,,Iar după naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”;11:24,,Nahor a trăit şaptezeci şi nouă de ani şi atunci i s-a născut Terah”;11:25,, Iar după naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută două zeci şi cinci de ani şi a născut fii şi fiice şi apoi a murit”;11:26,,Terah a trăit şaptezeci de ani şi atunci i s-au născut Avram, Nahor şi Haran”.

Se presupune că înainte de Potop exista o varietate uriaşă de plante, alge, seminţe, radăcinoase şi fructe comestibile care au dispărut cu ocazia acelei catastrofe planetare. De aceea Dumnezeu a îngăduit mai apoi oamenilor ce aveau să repopuleze Pământul să consume şi carne de animale dar odată cu această alternativă existenţială, vitalitatea şi longevitatea acelor oameni au fost afectate de noul factor morbid-carnea pentru hrană (primul a fost căderea în păcatul de moarte şi alungarea din Rai) şi astfel şi timpul vieţii a fost drastic redus tot prin acţiunea sinucigaşă a voinţei umane. Să comparăm mediile vârstelor celor pomeniţi de Sfânta Scriptură de dinainte de Potop cu ale celor de după acest diluviu planetar.

Totuşi mai târziu Mântuitorul Iisus Cristos face o precizare capitală cu privire la acest subiect, mutând importanţa centrată iniţial pe puritatea biologiei umane la un nivel mult mai elevat moral şi spiritual: ,,Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om”; Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule”(Matei15:18,19).

Să revenim la eschatologia umanităţii care este structurată în două situaţii separate dar totodată şi convergente. Eschatologia este după cum ştim un concept filosofic şi religios care se referă:1) la soarta finală a lumii şi 2) la sfârşitul omului în particular. Această temă filosofică de imagologie a sfârşitului vieţii a avut evident mai multe etape în istoria umanităţii.      Ea a presupus o viziune de dezorganizare a societăţii prin razboaie, pandemii şi cataclisme naturale ori provocate de mânia celestă.

La nivel conceptual Sfânta Tradiţie a trăitorilor ortodocşi şi mesajul Sfintei Scripturi ne reamintesc deopotrivă că prin experimentarea ortodoxă şi prin dovada mesajului divin, despre existenţa, mai înainte de orice noţiune primordială uman-organizatoare, a unui ,,cuvânt” al Începutului. Acest cuvânt care există mai înainte de orice concept, imagine, s-au acţiune posibilă, dă un sens absolut  întregii noastre realităţi, peste orice filosofie sau logică de sorginte umană. Aceste dezvoltări spiritual-umane devin posibile conceptual şi ulterioare abia după apariţia acestei intenţii divine primordiale şi doar după apariţia omului în Geneză.

Iată ce se spune la capitolul Ioan despre traseul caare se îniţiază între cuvântul începuturilor-om-lumină: 1:1-10 din Sfânta Scriptură: ,,La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul; Acesta era întru început la Dumnezeu; Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut; Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor; Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o; Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan; Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el; Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină; Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume; În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut”. Poate că această epopee restrânsă aproape ,,cuantic” în câteva cuvinte dă ceva idei şi orientare în cercetare şi unor filosofi care au rămas împietriţi în ,,precizia” logică a filozofiei cartesiene occidentale.

Crezul ortodox postulează, fundamentează şi reglează atitudinea noastră plină de mândrie ştiinţifică, (şi de prostie perorată ,,ştiinţific” în formă continuă) rugând pentru mai mult pietate şi modestie în faţa marelui necunoscut pe care îl converteşte în cunoaştere umană relativă astfel: ,,Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să vie.”

Cu alte cuvinte încă din acest sincretism conceptual-tradiţional care a apărut la Sinoadele Bisericii ţinute la Constantinopol şi Niceea în 381d.Hr. aflăm fără să parcurgem prea multe studii şi cercetări laborioase, taina creştinismului. Creştinismul aduce speranţa vieţii veşnice şi moartea morţii pentru cei care cred şi urmează calea, adevărul şi viaţa lui Cristos. Mântuitorul îi răspunde ucenicului Toma care îl întreabă nedumerit: ,,Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?” ; ,,Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14:4,5). Acest aspect îi dezorientează considerabil pe cei care fac răul şi vor să aducă umanitatea în transumanism şi sclavie deoarece din punct de vedere psihologic oamenilor creştini şi credincioşi le rămâne întotdeauna speranţa vieţii veşnice şi a întâlnirii cu Sfânta Treime, cu lumea îngerilor, a arhanghelilor şi a sfinţilor. Aceşti oameni nu se vor abandona niciodată forţelor satanice deoarece au repere fixe, clare şi moraale şi care se certifică în timp şi existenţă exact conform Sfintelor Scripturi.

Deşi nouă creştinilor ni se atribuie de către duşmani maxime dogmatice limitativ-regresive de genul ,,crede şi nu cerceta”, ce să vezi, aflăm în Sfânta Scriptură la capitolul Tesaloniceni că se prezintă un îndemn tradiţional creştin, cât se poate de modern şi ştiinţific, care îndeamnă explicit la cercetare ştiinţifică şi control etic: ,,Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine”; ,,Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului”. ,,Cercetaţi scripturile!” Ne îndeamnă Ioan la numerotarea 3: 16, 5, 39 sau atunci când Domnul nostru Iisus Cristos explică magistral realitatea cuantică atunci când este întrebat de farisei:,,Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut” ; ,,Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:20,21). Deci expresia dezideratului celest de armonie  şi frumuseţe interioară porneşte din stările frumoase şi sănătoase pe care singuri ni le construim la nivel individual prin respectul Decalogului şi al celorlalte reguli de bun simţ şi respect evidenţiate de Dumnezeu.

Cu alte cuvinte noi oamenii suntem îndemnaţi să cercetăm şi să experimentăm totul în natura exterioară precum şi în cea interioară, însă păstrându-ne etic în afara pericolului pe noi şi pe cei din jurul nostru. Oricum preceptele acestei credinţe creştine sunt intuite, verificate în practica vieţii de zi cu zi; sunt validate istoric dar şi ştiinţific în cadrele generale şi particulare ale percepţiei tuturor credincioşilor creştin ortodocşi dar şi al altor oameni de alte religii şi prin faptul că practica vieţii creştin-ortodoxe a contribuit masiv de-a lungul epocilor la binele public, la evidenţierea adevărului şi la frumuseţea necesară traiului nostru comun.

Despre viaţa de dincolo de viaţă în viziunea ortodoxă

Aşa după cum ne arată părintele autor Mitrofan în celebra sa lucrare ,,Viaţa repausaţilor noştri şi viaţa după moarte” această perioadă a existenţei conştiente în realitatea paralelă se împarte în următoarele dimensiuni conceptuale: ,,prima perioadă a vieţii de dincolo de mormânt”;,,a doua venire a lui Hristos pe pământ”; ,,învierea trupurilor şi unirea lor cu sufletele şi sfârşitul lumii”şi ,,cea de a doua perioadă a vieţii veşnice de dincolo de mormânt” (Mitrofan, 2003).

Conform credinţei strămoşeşti, Sfintei Tradiţii Ortodoxe şi Sfintelor Scripturi, omul se naşte, trăieşte şi moare (biologic) o singură dată în această realitate dăruită nouă de Marele Creator de la Geneză până la Apocalipsă. În Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel la numerotaţia 9:27 se precizează foarte clar: ,,Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata”. Moartea este însă doar cea biologică deoarece conştienţa individuală este necesară Judecăţii care se desfăşoară şi se pronunţă la 40 de zile. Pentru a nu mai dezvolta aici subiectul conştienţei de după viaţă recomandăm aici cărţile lui Raymond Mody, Elisabeth Kubler Ross, Ionel Mohârţă, Anca Munteanu, Constantin Dulcan, Aurel Popescu-Bălceşti, Lynne McTggart şi mulţi alţi cercetători.

Ştim că această perioadă de timp evidenţiată aici este în deplin acord cu Sfânta Scriptură care ne mărturiseşte despre apariţia lui Iisus Cristos după crucificare şi moarte în evocarea din Faptele Apostolilor: ,,Cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu”. (În credinţa noastră ortodoxă nu se admit ideologiile karmice indiene foarte la modă astăzi printre tineri care arată că sufletul merge după moartea biologică într-o matrice universală după care revine pe pământ sub diferite variante existenţiale: om, bărbat sau femeie, animal, plantă etc. cu scopul de a-şi ispăşi imperfecţiunile activităţii manifestate în viaţă. Dacă ar fi fost adevărate aceste ,,filosofii” ale ,,roţii karmice” nu ne-ar fi înştiinţat Iisus Cristos?). Omul moare doar dpdv biologic iar apoi sufletul său conştient trece prin cele ,,24 de vămi ale văzduhului” după care ajunge în faţa lui Dumnezeu care îl cercetează, observându-i lumina şi întunericul la nivel individual iar apoi îl orientează în funcţie de Judecata Sa spre Rai s-au spre Iad, pentru ispăşirea păcatelor sale.(Catolicii vorbesc şi de o locaţie subtilă, intermediară, numită Purgatoriu care găzduieşte sufletul omului înainte de a fi definitiv îndrumat în Iad sau în Rai.)

Aceste ,,vămi” s-au repere juridice divine de cercetare a sufletului sunt următoarele: 1.  Vama grăirii de rău unul pe altul, adică a osândirii şi a clevetirii 2.  Vama ocărârii şi a batjocoririi 3.  Vama zavistiei şi a duşmăniei 4.  Vama minciunii 5.  Vama mâniei şi a invidiei 6.  Vama mândriei şi a slavei deşarte 7.  Vama grăirii de cuvinte deşarte 8.  Vama luării de camătă, a vicleşugului 9.  Vama lenevirii şi a trândăviei 10. Vama iubirii de argint 11. Vama beţiei 12. Vama pomenirii de rău 13. Vama descântăturii şi a vrăjitoriei 14. Vama lăcomiei şi a îmbuibării 15. Vama slujirii la idoli 16. Vama sodomiei 17. Vama preacurviei 18. Vama uciderii 19. Vama furtişagului 20. Vama curviei 21. Vama nemilostivirii şi a asprimii inimii 22. Vama suleimenirilor (vopsit buze, ochi, unghii …) 23. Vama celor ce fumează 24. Vama cea simonicească a arhiereilor.

Deoarece economia acestui studiu modest nu-şi propune să detalize exhaustiv aceste aspecte deosebit de complexe, vom continua cu abordarea primei perioade a sufletului despărţit temporar de trup. În privinţa continuării vieţii prin conştienţă teologia ortodoxă arată că atributele acestei existenţe subtile sunt conceptualizate astfel: 1) expresia exterioară fenomenologică care nu se referă la om şi 2) dinamica psihologică a omului aflat în cercetare şi judecată în condiţia unei dimensiuni paralele (Mitrofan, 2003).

- Va urma -