Rǎsfoind unele rapoarte, studii şi dǎri de seamǎ din arhivele Oficiului de Buget al Congresului S.U.A., se poate observa tendinţa americanilor de cǎutare, ce s-ar putea prelua din experienţa cu care nemţii înfruntǎ riguros criza economicǎ şi financiarǎ, atât de persistentǎ în celelalte economii occidentale. Şi iatǎ ce ne aratǎ Steven Rattner, la timpul sǎu consilier economic al fostului preşedinte S.U.A., Bill Clinton:
La început unele constatǎri sobre, privind bazele fenomenului nemţesc.
- Asigurarea de resurse financiare pe termen lung.
- Sistemul exemplar de educaţie a personalului de specialitate.
- Orar redus pe timp de crizǎ (comenzi insuficiente). Fǎrǎ concedieri totuşi.
- O politicǎ industrialǎ judicios planificatǎ şi coordonatǎ.
- Agenda 2010 a fostului cancelar Gerhard Schroeder, care permite Germaniei sǎ rǎmânǎ competitivǎ faţǎ de noii giganţi economici, China şi India.
- Reformele economico-sociale şi administrative orientate pe termen lung.

Dar sǎ le luǎm pe rând:
Sprijinite pe o veche tradiţie industrialǎ, de absolutǎ seriozitate în privinţa calitǎţii mǎrfurilor - in special cele tehnice -, garanţia de funcţionare a acestora şi respectarea termenelor de livrare, întreprinderile germane se bucurǎ de credite aproape nelimitate din partea întregii lumi financiare.

Ucenicii din diversele întreprinderi mai mici sau mai mari capǎtǎ cunoştinţe teoretice la şcolile de ucenici în paralel cu exerciţii practice în ateliere şi fabrici. La fel, muncitorii calificaţi şi specializaţi în cadrul unor cursuri combinate de teorie şi practicǎ. Nemaivorbind de personalul cu studii superioare, care este susţinut şi protejat în faza incipientǎ în mod deosebit. Încǎ din ultimul an de facultate, studenţii cu note foarte bune sunt atraşi de cǎtre marile societǎţi naţionale şi internaţionale cu contracte de angajare foarte avantajoase.

Pe timp de crizǎ sau lipsǎ temporarǎ de comenzi, întreprinderile pot limita timpul de lucru, muncitorii primind pentru timpul nelucrat o compensaţie, redusǎ desigur, din partea statului şi a patronului respectiv. Astfel asigurându-se menţinerea personalului calificat în întreprinderi şi totodatǎ spontaneitatea reluǎrii producţiei în cazul apariţiei unor noi comenzi.

Liberalizarea pieţelor de capital şi încurajarea investiţiilor industriale, atât pe teritoriul german cât şi în strǎinǎtate.[1]

Adaptarea legislaţiei la conjunctura pe plan mondial, cu perspective pe termen lung şi asigurarea finanţǎrii legilor şi ordonanţelor noi apǎrute. Cei care, cu câţiva ani în urmǎ, criticaserǎ modul greoi al legislaţiei economice germane, în special din cercurile anglo-saxone, între timp au amuţit.

Cu puţin timp în urmǎ preşedintele Barack Obama a vrut sǎ-l numeacscǎ pe Steven Rattner în post de ministru dar acesta a refuzat (!) acceptând doar sǎ organizeze salvarea industriei de automobile a S.U.A.. Adicǎ cuvântul domnuluilui Rattner se bucurǎ de atenţia deosebitǎ a cercurilor de conducere S.U.A.. Iar acesta s-a pronunţat de curând spunând: „Trebue sǎ ne orientǎm dupǎ modelul german. În special mǎsurile privind timpul de lucru limitat cu compensaţie parţialǎ, sunt demne de urmat. Iar specializarea personalului productiv ne poate servi nu numai nouǎ ca model, dar şi celorlalte naţiuni industriale". Dar Steven Rattner nu este singur cu aceastǎ pǎrere. Chiar şi revista americanǎ „TIME" precum şi „New York Times" vorbesc despre „miracolul nemţesc". Cu doar câţiva ani în urmǎ nimeni nu ar fi putut crede cǎ tocmai presa anglo-saxonǎ va lǎuda modelul german. Unele ziare chiar vorbeau atunci de Germania ca de „bolnavul Europei".
Şi iatǎ ce spune specialistul Michael Spence, purtǎtor al Premiului Nobel pentru Economie: „Noi americanii trebue sǎ fim mereu interesaţi în strategia reformelor germane şi urmǎrirea realizǎrilor lor din ultimii 10 ani". Chiar şi şeful trustului General Electric, Jeffrey Immelt spune: „Trebue sǎ urmǎm modelul german". Iar fostul preşedinte Bill Clinton laudǎ metoda prin care Germania a înfruntat criza. Pe când Germania a realizat un surplus de 120 miliarde Euro în bilanţul sǎu de comerţ exterior, Statele Unite au înregistrat pierderi de peste 420 miliarde. În anii dinaintea crizei, pe americani nu i-a deranjat acest dezechilibru. Încǎ de la începutul anilor '80 în S.U.A. s-au pierdut în medie anual cca. 200.000 de locuri de muncǎ în domeniul producţiei industriale. P.I.B.-ul american s-a redus atunci la 12%, pe când cel german a rămas la 26%. În schimb afacerile bancare şi ale aşa zisului „service financiar" au crescut vertiginos pânǎ la cca. 40% din profitul global al S.U.A.. Euforia apariţiei lui „Investment banking" se rǎspândise peste tot. Pânǎ în acea zi din 2008, în care trustul Lehman Brothers s-a prǎbuşit. O faţadǎ de speculaţii financiare pe plan mondial, fǎrǎ nici o bazǎ realǎ dǎduse faliment. Iatǎ ce ne spune în acest sens Paul Volker, fostul consilier economic al preşdintelui Barack Obama: „Ar fi fost util sǎ avem mai puţini, ingineri de finanţe şi mai mulţi ingineri adevǎraţi, ca de exemplu în industria constructoare de maşini".

Cercetând detaliile, americanii au ajuns la concluzia cǎ structura întreprinderilor germane mijlocii, majoritatea lor aflate în mâini particular-familiare, cu un orizont strategic pe lungǎ duratǎ, fǎrǎ obligaţia de a proba profituri trimestriale şi având ierarhii scurte şi clare, pot lua decizii imediate şi astfel alinieri rapide la cerinţele pieţii. Şi exact aceste întreprinderi sunt producǎtorii acelor maşini şi utilaje de mare precizie, pe care competitorii din Asia nu au reuşit pânǎ acum sǎ le copieze la acelaşi nivel calitativ.

„America va trebui sǎ urmeze un curs asemǎnǎtor", spune prof. Spence, purtǎtor al Premiului Nobel. Combinaţia între studiile tehnice şi imediata lor aplicabilitate practicǎ, este factorul decisiv în progresul produselor tehnice de înaltǎ calitate „Made in Germany". Preşeditele lui „Information Technology and Innovation Foundation", Rob Atkinson relevǎ deasemeni sistemul german de scurtarea timpului de lucru în perioade de recesiune, pentru pǎstrarea cadrelor calificate în întreprinderile cu pricina prin subvenţii semi-statale. O altǎ contribuţie importantǎ fiind comportarea moderatǎ a sindicatelor pe timp de crizǎ sau recesiune.

Pǎrerea deseori exprimatǎ în ultimul timp cum cǎ Euro-ul ar fi fost un avantaj deosebit pentru industria exportatoare germanǎ, s-a dovedit a fi fost nerealistǎ dacǎ privim preţurile mǎrfurilor germane, deseori mai scumpe decât cele ale competitorilor strǎini. De subvenţiile masive şi ajutoarele de „acoperire" de sute de miliarde acordate de Germania altor participanţi la zona Euro nici nu mai vorbim.

În concluzie avantajul nemţilor este buna organizare, seriozitatea, nivelul calitativ al producţiei lor industriale şi, desigur, resursele financiare foarte largi. Americanii rǎmânând însǎ piaţa cea mai flexibilǎ şi multilateralǎ din lume.

Germania, iunie 2012