De câteva luni de zile, pe măsura apropierii alegerilor parlamentare şi ca urmare a rezultatelor (destul de asemănătoate) ale sondajelor de opinie, devine evidentă un soi de disperare a unui P.N.L. în evident declin, care pare el însuşi conştient de faptul că nu va reuşi sub nicio formă nu să câştige el singur o majoritate relativă a voturilor din decembrie, dar nici măcar să încropească împreună cu alte forţe politice o majoritate care să aspire la conducerea României în următorii patru ani. Această evidenţă a început să îngrijoreze şi Palatul Cotroceni şi pe cei care trag sforile care-l fac să se mişte pe domnul Iohannis şi pe alte direcţii decât unica cunoscută, Bucureşti-Sibiu şi retur (mai puţin, evident, direcţia excursiilor externe sub masca vizitelor oficiale, în care meditatorul din Sibiu i-a depăşit în mai puţin de doi ani de mandat pe toţi predecesorii de după 1989). Ca atare, staff-ul (dacă strânsura din deal, cu exemplare precum Sandra Pralong, Andrei Muraru, Constantin Dudu „Dum-Dum" Ionescu se poate numi staff...) a intrat în alertă şi a început să caute soluţii pentru ediţia următoare a „guvernului meu". Numai că domniile lor şi şeful lor de trib se află într-o situaţie de genul celor pentru care înţelepciunea populară românească a găsit expresia „de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!" Pentru că soluţiile pe placul reprezentanţilor/administratori din România actuală ai oligarhiei financiare şi politice internaţionale, vorba nemuritorului nenea Iancu, sunt „sublime, dar lipsesc cu desăvârşire". Aşa că, în disperare de cauză, atât domnul Iohannis cât şi aşa-zisa „dreaptă" se agaţă de unicul, nesigur, pai pe care îl mai au la îndemână: româno-francezul Dacian Julien Cioloş, „tehnocrat" internaţionalist (că, vorba ceea, aşa e „political correct"). Astfel că au început tatonările, peţitul. Ba din partea PNL, ba din partea Uniunii S(oros)alvaţi România. În cazul dlui Iohannis, chiar şi trasul de mânecă (invitaţie, mai degrabă ultimativă, de înregimentare în PNL-nenumit).

Numai că dl Cioloş, chiar dacă nu tocmai agerimea de minte îl caracterizează, nu e, totuşi, atât de „stupid people" să se trezească după 11 decembrie cu buza umflată şi să aspire din nou la dedulcirea din râurile (reale!) de lapte şi miere care se revarsă asupra uriaşei, responsabilei în faţa nimănui, globalistei şi inutilei-mai degrabă nocivei!- birocraţii europene, din care s-a mai înfruptat, dar de această dată cu carnet la partidul Alinuţei (Doamne, ce prenume predestinat!) şi coleg cu Videanu, Berceanu, Ghiţă Falcă şi Roberta Anastase. Şi până mai ieri cu vameşul Blaga. Dar cum nu doar Alinuţa, Nicuşor Dan, Matilde Clotilde şi Klaus Werner îi fac cu ochiul, ci şi diavolul însuşi, iarăşi vorba nemuritorului nenea Iancu Caragiale, ce-i „dete-n gând ideea" domnului Cioloş: să încerce stratagema „independentului" preocupat de soarta „ţărişoarei", poate i-o reuşi performanţa de a rămâne primul s(m)inistru „tehnocrat" al „guvernului meu", dar de...uniune naţională! Aşa că ne-a ameninţat că, în nemăsurata sa dorinţă de bine pentru poporul român (nu de alta, dar francezii încă îl au pe Hollande!) va naşte o platformă, cu principii care să călăuzească toate partidele, de la dânsul şi până la sfârşitul timpurilor. Ghinionul domniei sale este că, de data asta, s-a şi ţinut de cuvânt. Şi ce-a ieşit din „gândirea social-politică" cioloşistă este, ca s-o zicem pe şleau, de râsul curcilor!

Maculatura penibilă, intitulată, infatuat şi pompos, „Platforma România 100" este o înşiruire anostă de locuri comune şi platitudini, amestecate, de-a valma, cu principii şi promisiuni (bune şi frumoase altminteri), dar pe care, în programele politice şi înainte de fiecare alegere, le-au clamat şi cu care au încercat să ia ochii populaţiei alegătoare toate partidele în ultimul sfert de secol. Zice domnul Cioloş, devenit chiar comic, cum că guvernarea sa din acest an, care ar fi fost independentă (!), ar fi avut şi scopul „de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâştige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult către societate". Dar, oare, nu acelaşi scop pretinsese şi Băsescu că l-ar urmări? Iar rezultatul îl cunoaştem prea bine: un sistem care ne-a pricopsit cu baschetball-ista Codruţa, cu Livia Stanciu, cu Florian Coldea, cu Monica Macovei, care au transformat justiţia română în „câmpul tactic al S.R.I.", de care ne vorbea, senin, domnul general Dumbravă. Un sistem pe care însuşi creatorul lui îl pune la zid astăzi, când îi devin victime el, familia sa şi apropiaţii. Spune domnul Cioloş ceva mai departe: „Am dorit să arătăm că România se poate guverna şi altfel-cu onestitate, corectitudine, integritate". Oare consecvent cu acest principiu declarat a numit-o iniţial ministru al justiţiei pe Cristina Guşeth, străvechea sa camaradă întru soroşism, care nici măcar nu era de meserie juristă (dovada imediată constituind-o lamentabila prestaţie din faţa comisiilor juridice ale parlamentului...) şi a cărei numire a consternat şi revoltat majoritatea magistraţilor? Despre ce "onestitate, corectitudine, integritate", ca să nu mai vorbim de „profesionalismul" permanent clamat a fost vorba când, în prima fază, ne-a propus ca ministru al sănătăţii un semi-gigolo, căruia abia începeau să-i crească tuleiele, despre care ne povestea că a discutat îndelung cu el şi că este un eminent specialist, cu mari realizări în domeniu, recunoscut şi preţuit ca atare în strainătate? (June care era menit să fie cortina care să ferească de ochii lumii gestionarea în continuare a domeniului atât de sensibil al sănătăţii românilor de către şi în interesul obscur al unsurosului şi dubiosului-şi neatinsului de D.N.A... - Cristian Buşoi).

Cum respectă domnul Cioloş principiile de „onestitate, corectitudine, integritate" în condiţiile în care parlamentul ţarii votează o moţiune simplă împotriva ministresei dumnealui de justiţie, care a declarat, cu stupefiantă inconştienţă, în faţa Consiliului Superior al Magistraturii că „a minţit la Uniunea Europeană că guvernul din care face parte a alocat justiţiei nişte fonduri-foarte mari!-inexistente", iar mincinoasa doamnă (e drept, o altă favorită Sörös...) rămâne în continuare membră a guvernului, prin hotărârea discutabilă, scandaloasă a primului ministru, care consideră că reproşurile parlamentului se referă la declaraţii ale doamnei ministru, nu la „programul" dumneaei (!?!)? Şi în ce măsură este în acord această decizie cu principiul 2 din platforma cioloşistă, care afirmă, ritos (dar, precum vedem, demagogic şi ipocrit) că la aniversarea a 100 de ani de Românie Mare, ţara merită un parlament care să respecte justiţia? Dar, această ţară n-o merita, oare, la acelaşi moment, o justiţie demnă, independentă, dreaptă, care să respecte principiile de drept (care sunt universale şi sunt cu mult anterioare „principiilor" şi „Platformei" dlui Cioloş)? În care să nu mai fie posibile şi tolerate cazuri monstruoase, precum cazul Rarinca? Şi această ţară nu merită, oare, în virtutea principiilor generale de „onestitate, corectitudine, integritate", ca ministru în general şi, în special ministru al justiţiei să nu poată rămâne o persoană care se defineşte şi recunoaşte ea însăşi ca fiind mincinoasă? Şi ar fi cazul ca dl Cioloş să răspundă cinstit la o întrebare: între un ministru care recunoaşte senin că a minţit în exercitarea funcţiei, şi încă şi în faţa unei instanţe internaţionale şi parlamentul care votează împotriva lui tocmai din acest motiv, oare cine este mai respectabil şi mai responsabil? Şi cine mai demn de dispreţ?

Domnul Cioloş afirmă că un proiect de guvernare a ţării după alegerile din 11 decembrie trebuie să respecte o platformă asumată de toate partidele, de „grupurile civice sau organizaţiile societăţii civile" (care, acelea de sorginte soroş-istă, gen organizaţia specializată în salvări a dlui Nicuşor Dan sau cele inspirate şi sponsorizate de instituţiile de forţă, precum O.N.G.-ul dlui Cumpănaşu, convocate de dl Iohannis la Cotroceni pe post de „societate civilă"?). Sau când spune că această asumare trebuie făcută şi de oamenii de afaceri, se gândeşte oare domnia sa şi la oamenii de afaceri români, în general la capitalul românesc, a cărui exterminare programatică, prin toate mijloacele, inclusive, ba chiar în special D.N.A., a continuat în forţă şi în timpul guvernării sale „tehnocrate" şi „independente"? Când vorbeşte de „onestitate, corectitudine, integritate", dl Cioloş se gândeşte vreun moment şi la actualul său ministru al sănătăţii, care apără făţiş în România interesele multinaţionalelor „Big Pharma"? Sau la modul în care tovarăşa sa de internaţionalism, dna ministru Paşca Palmer (a propos, ca soţie de ofiţer american - de informaţii -, doamna o avea sau nu dublă cetăţenie?), în calitate de ministru de resort, închide ochii atunci când Schweighoffer-mângâiată pe creştet şi de domnul Iohannis, prietenii ştiu de ce - continuă să chelească nederanjată de nimeni munţii României (fiindcă pădurile noastre, spre deosebire de cele austriece, nu sunt protejate nici măcar de guvernanţii „tehnocraţi" şi „independenţi"!)? Ca să nu mai spunem că ministerul doamnei Palmer a avut intenţia să promoveze o scandaloasă Hotărâre de guvern care prevedea aprobarea uciderii unui mare număr de animale din fauna protejată a ţării şi că numai protestele prompte şi vehemente, atât din ţară cât şi din străinătate au blocat această suspectă decizie. Şi că nu ministerul dnei Palmer (în sarcina căruia cad şi pădurile şi fauna lor), ci tot protestele publice şi consternarea străinătăţii au dus la demararea unei anchete şi la deschiderea unui dosar penal în cazul scandalos privind modul în care autorităţile oraşului căruia i-a fost primar vreun deceniu şi jumătate actualul preşedinte au găsit cu cale să „rezolve" (prin împuşcare...) cazul recent al ursului de la Sibiu...

La punctual 1 al „Platformei sale", domnul Cioloş afirmă cu doar aparentă, convingere: „Susţin o Românie fără corupţie". Dar, vorba celebră a lui Păstorel Teodoreanu: „Noi l-om crede când i-o creşte...". Fiindcă la doar câteva zile de la lansarea cu surle şi trâmbiţe a „Platformei", în 20 octombrie, acest Pinocchio parizian (se face că) uită ce spunea şi, întrebat de HotNews cum vede referirile la suspiciunile de plagiat ale Codruţei, declară: „Le văd cu tristeţe, pentru că doamna Kovesi este o persoană angajată în a face ca o instituţie, parte a sistemului judiciar, să funcţioneze. O instituţie care a obţinut şi obţine rezultate. O persoană pe care o văd verticală şi fermă în aplicarea unor principii şi a unor valori. Ar fi păcat ca funcţionarea unei astfel de instituţii să fie afectată de atacuri la persoană, pe care unii, probabil în disperare de cauză, le pun în scenă. [...] Eu văd ceea ce mi se prezintă. Nu cunosc detaliile, nu am timp să mă uit la televizor, dar văd o campanie disperată". Asta dovedeşte fie că dl Cioloş nu dă doi bani în realitate pe principiile pe care le declară (iar multe decizii profund dubioase şi condamnabile din timpul guvernării sale susţin această ipoteză-răposatul şi multregretatul meşter Arghezi i-ar spune ca lui Titus Popovici: „Mă Julien, mă, tu una fumezi şi alta scrii!"), fie nici măcar nu a citit (necum să fi gândit şi scris el însuşi) „Platforma" şi principiile ei, ceea ce, în fond, dată fiind subţirimea în toate planurile a personajului nici măcar n-ar fi exclus.

Nu de alta, dar nu numai că această declaraţie contrazice flagrant ceea ce pretinde a susţine dl premier în „Platformă", dar nu prea ştim cum ar explica domnia sa „verticalitatea" duduii în cauză şi „independenţa şi onestitatea" instituţiei pe care o conduce, atunci când aceasta s-a autosesizat şi a început cercetările (cu convocarea „învinuitului") în cazul...plagiatului dlui Robert Negoiţă! Deci, în opinia „instituţiei verticale", plagiatul miroase a corupţie? Căci, altfel, de ce s-ar ocupa DNA de...plagiate? (Dar, oare, nu s-a ocupat ea, la ordin, şi de referendum-ul pentru suspendarea lui Băsescu?) (Sau, poate că asta e indicat sau permis doar...în anumite cazuri!). Căci, dacă „plagiat=corupţie (D.N.A., adică)", parcă ne amintim că, taman acum un an, un alt „vertical", foarte moral şi curat ca spuma mării spunea: „Corupţia ucide!" Or, dacă e aşa, şi „Kovessi=plagiat=corupţie (D.N.A., adică!)", vorba lui Caesar: „Şi tu, Codruţa?" Ca să nu mai spunem că nu dă deloc bine la aşa un „technocrat" vertical şi moral (şi ardelean!) cum e domnul Cioloş că-şi schimbă opiniile şi declaraţiile...ca la Ploiesti, după cum primeşte semnalul de la stăpânii din străinătate, via Cotroceni. Pentru că, în 6 octombrie, înainte de lansarea „Platformei", întrebat despre plagiatul multdecoratei, domnia sa răspunsese, ţâfnos: „Nu prim-ministrul decide când şi ce se cercetează sau ce se analizează. Avem o instituţie care are acum, din punctul meu de vedere, un cadru de funcţionare foarte clar - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.), care are o procedură şi care trebuie să aplice procedura respectivă. Cred că acolo puteţi găsi genul acesta de răspunsuri". Numai că şi aici am avea o mică problemă, fiindcă tot de la dl Cioloş ştim că pe ministrul Adrian Curaj l-a schimbat de la Educaţie tocmai din motiv de plagiate!
Punctul 4, care este o adevărată capodoperă de ipocrizie, merită citat integral.

„Susţin o Românie în care fiecare munceşte şi este plătit cinstit. Creşterea economică sănătoasă şi nivelul de trai vor putea fi menţinute numai dacă vom crea mai multe locuri de muncă. Creşterile de salarii, de pensii sunt posibile numai dacă există suficienţi oameni care muncesc, care aduc valoare în economie. Crearea de noi locuri de muncă trebuie să fie obiectivul principal al guvernului, preocuparea permanentă a decidenţilor politici. Pentru aceasta avem nevoie de investitori, de capital autohton consolidat, dar şi de capital de peste hotare. Oamenii trebuie să-şi găsească de muncă nu numai la Bucureşti, în Cluj sau în Timiş, ci şi în Botoşani, Vaslui sau Dolj". Gargara asta greţoasă cu plata cinstită să facă bine dl Cioloş să le-o spună (dacă îi dă voie dl Soros!) Camerei de Comerţ Româno-Americane şi Asociaţiei Investitorilor Străini, care ne-au scris şi ne-au impus (iar puterea băsistă a acceptat-o slugarnic!) forma actuală a Codului Muncii!
Cât priveşte locurile de muncă, poate face o pauză dl Cioloş din avântul răspândirii de tromboane (de fapt, mici şi jalnice tiribombe) electorale şi ne spune căte locuri de muncă a creat guvernul „tehnocrat", „competent", „onest", „independent" (de ţară şi de adevăr, poate!) pe care îl conduce, pe total, într-un an de zile şi câte dintre ele în Botoşani, Vaslui sau Dolj! Şi poate ne lămureşte, atunci când vorbeşte de „capitalul autohton consolidat", la ce gen de consolidare se referă? La cea realizată prin grija instituţiei care funcţionează ca peştele în apă în „câmpul tactic" al S.R.I., sub conducerea verticalei, demnei şi bretonatei Luluţa? Sau, poate singurul „capital autohton consolidat" care trebuie să mai rămână în picioare o fi doar cel de tipul „HexiPharma"? Şi, fiindcă veni vorba, câte locuri de muncă a creat HexiPharma? Şi de ce tip şi în folosul cui? Şi, a propos, ce se mai aude cu ancheta în acest extrem de dubios, de sulfuros caz?

- Va urma -