„Corabia neamului", evocată cândva de cronicarul Naum Râmniceanu, înfruntă nu numai o iarnă aspră, ci propriile căutări şi neîmpliniri. Situaţia umanităţii în ansamblul ei ridică multe semne de întrebare şi provoacă îngrijorări. Oamenii se văd confruntaţi nu numai cu o situaţie de criză, cu impresia că ea nu mai are un sfârşit, dar şi cu provocări ale naturii. Grav este şi faptul că sentimentul multora este că nu urmăm o cale firească, care să ne ajute să ieşim la liman! Sondajele de opinie confirmă acest lucru. Nici lumea politică nu oferă perspectiva unor mari speranţe. Conflicte sterile şi politicianiste din toate părţile paralizează mersul înainte şi parcă contribuie la rămânerea în urmă, zi cu zi. Câte speranţe aveam cu 22 de ani în urmă şi unde am ajuns!

A fost atunci ocazia de a se traduce în fapte nu doar o reaşezare într-o matcă firească, ieşirea din regimul totalitar şi repararea nedreptăţilor sale, dar şi un prilej de a se aplica în societatea românească nemuritoarea deviză a Revoluţiei din 1789 - Libertate! Egalitate! Fraternitate! - de a se crea o Românie renăscută, slujitoare a ideilor de reală dreptate socială şi democraţie. Dar unde s-a ajuns?

Sub impactul „băieţilor deştepţi", unii apăruţi chiar din senin, în toate domeniile şi a unui politicianism searbăd, sub pretextul de a se îndrepta o situaţie, care nu mai fusese de îndurat, s-a ajuns la o gravă răsturnare a valorilor şi la o turburare fără precedent nu doar a unei economii, ci şi a comportamentului moral. Reperul patriei a fost şi el pierdut. Învăţământul tradiţional de calitate, inclusiv în perioada totalitară, a fost supus unei succesiuni de reforme care l-au dezechilibrat, coborând şi ştacheta nivelului său, iar educaţia pe toate planurile a fost uitată, dacă nu înlocuită printr-o contraeducaţie de servilă imitaţie! Din păcate, n-au lipsit interesele străine, imixtiuni de tot felul, care în prea mică măsură au servit redresării şi în cea mai mare măsură n-au urmărit decât însuşirea şi supunerea unei economii, care bine administrată putea asigura prosperitate şi belşug. Sub masca frumoasei idei a unităţii europene, ca şi sub cea a lichidării moştenirii totalitare, în lipsa unei clase politice capabile de a apăra (şi de a dori s-o facă) interesele fundamentale şi naţionale, România a intrat într-o derivă din care nu se mai redresează. Fiecare dintre noi ar trebui însă să-şi facă bilanţul propriei implicări, deoarece redresarea reală n-o vor putea asigura decât cetăţenii acestei ţări, prin munca şi mintea lor, prin dăruire şi către un interes general, al ţării şi nu doar prin satisfacerea unor obiective individuale. România  merită să fie scoasă din derivă!