Războiul dronelor. Armata americană a mai pierdut o dronă

Un oficial american a recunoscut că armata americană a pierdut a doua dronă, de tipul MQ-4C Triton de data asta, care a fost doborâtă de o rachetă anti-aeriană iraniană. În ultima perioadă, politica externă a președintelui Donald Trump a fost una de confruntare continuă, cu Uniunea Europeană, cu Franța și Germania separat, cu britanicii care se opuneau Brexit-ului, cu Turcia, China, Rusia... Aceste conflicte simultane, cu toată lumea, au dus până la urmă la izolarea Statelor Unite ale Americii. În acest moment, S.U.A. nu mai are de partea ei aliații tradiționali europeni, cu forțe navale puternice, precum Marea Britanie, Franța, Italia, Germania și Spania. Țări europene, precum Polonia sau România, care sunt pro-americane, din păcate nu au putere navală pentru a conta într-o eventuală confruntare.

Sigur, S.U.A. va găsi aliați dacă se ajunge la un război, în special în rândul țărilor rivale Iranului, precum Arabia Saudită, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Egipt. Chiar dacă Israelul este inamicul declarat al Iranului, mai mult ca sigur oficialii S.U.A. vor evita integrarea militarilor israelieni într-o viitoare alianță. În acest moment, amândouă taberele spun că nu doresc confruntarea, dar sunt gata de război. Faptul că armata iraniană a decis să lovească ținte americane, fie ele și avioane fără pilot, arată îndrăzneala țării islamice în această confruntare.

Armata americană are în zonă o grupare de forțe formată dintr-un portavion și mai multe nave de sprijin, peste 6.000 de militari probabil, cărora li se vor mai alătura încă 1.000, cu mijloace de recunoaștere și sisteme de rachete anti-aeriene. Armata americană mai are o duzină de baze militare în Orientul Mijlociu, unde sunt destul de mulți militari desfășurați în diferite misiuni, majoritatea de combatere a terorismului. Dacă se va ajunge la un conflict în această configurare, armata SUA nu are decât mijloace de lovire aeriene (aviație și rachete) fără posibilitatea unei angajări militare terestre.

Chiar și așa, forța de lovire americană este una enormă și ar cauza pierderi însemnate armatei iraniene, dar va exista și riscul ca forțe iraniene, sau loiale acestora, să încerce atacarea unei nave militare americane. Toată lumea speră la o detensionare a situației, dar acest lucru nu se poate face decât pe cale diplomatică, iar în acest moment amândouă taberele refuză negocierea[1].

Rețeaua 5G în România, fără restricții privind participarea Huawei

Oficiali N.A.T.O. și generali americani au atras atenția asupra riscurilor de securitate asupra folosirii componentelor firmei Huawei în rețeaua 5G. Aceștia au spus că țările N.A.T.O. care vor folosi componente ale firmei chineze ar putea să nu aibă acces la comunicațiile clasificate N.A.T.O.

Sorin Grindeanu a postat pe o rețea de socializare că ANCOM doar organizează licitația, conform legislației în vigoare, iar în privinţa controverselor privind compania Huawei, până în acest moment nu s-a primit niciun document privind eventuale restricţii din partea instituţiilor cu atribuţii, cum ar fi C.S.A.T., Guvernul României sau alte structuri abilitate prin lege. Și ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, a confirmat că licitația care ar urma să  aibă loc spre finalul anului va fi deschisă pentru toată lumea.

Deoarece principalele instituții care sunt interesate de acces fără restricții la informații N.A.T.O. clasificate sunt Ministerul Apărării Naționale, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul Român de Informații, poate că acestea ar fi trebuit să vină cu cerințe de securitate în privința noii rețele 5G din România, mai ales că pe teritoriul nostru sunt baze americane și N.A.T.O. Vom vedea pe viitor dacă a fost o scăpare a instituțiilor din securitate și informații, sau deja s-a luat decizia pe plan național ca firma Huawei să poată participa la licitație.

Subiectul este unul controversat și mult disputat chiar între S.U.A. și țări europene, precum Marea Britanie și Germania. S.U.A. duc o luptă de convingere a țărilor N.A.T.O. și partenere pentru a nu permite participarea companiei chineze în rețeaua 5G, din motive de securitate. Uniunea Europeană, prin șeful politicii externe, Frederica Mogherini, a anunțat că nu intenționează să interzică accesul firmei Huawei pe piața europeană, dar recunoaște că relațiile cu China sunt complexe, conform unui interviu acordat pe 1 iunie pentru Channel News Asia. Conform Mogherini, multe țări europene nu văd riscuri de securitate asociate cu firma Huawei, iar Olanda deja a ales firma chineză pentru a livra echipamente rețelei 5G. Este posibil ca această atitudine de sfidare a liderilor U.E. să vine și pe fondul criticilor și presiunilor economice și financiare făcute de Donald Trump asupra Uniunii Europene[2].

Industria de apărare trebuia să primescă contracte de peste 4 miliarde de euro. Prostie sau sabotaj?

Industria de apărare trebuia să primescă contracte de peste 4 miliarde de euro. Prostie sau sabotaj? În cazul unui conflict, o armată fără o industrie națională de apărare în spate este expusă riscurilor importurilor din alte țări. Un alt argument dat de necesitatea unei industrii de apărare puternice este dat de costurile mari ale echipamentelor militare, care dacă ar fi produse în țară pot genera locuri de muncă și dezvoltarea comunităților. Tocmai din această cauză, s-a vorbit mult de repunerea în stare de funcțiune a acestui sector, unde majoritatea companiilor sunt în subordinea Guvernului. Și atunci, prin contractele semnate până acum, Guvernul de ce sabotează dezvoltarea industriei de apărare?

În Programul de guvernare, la capitolul Politica de apărare și securitate națională, pag. 199, referitor la off-setul achizițiilor militare, este trecut: De asemenea, se va avea in vedere ca cel puţin 75% din cheltuielile generate de acest tip de investiţii să se regăsească, prin contractele de off-set, în investiţii sau alte surse de venituri pe teritoriul României. Dacă e să calculăm că în anii 2017 și 2018 România a semnat contracte de aproape șase miliarde de euro, conform procentului din programul de guvernare, 4,5 miliarde de euro trebuia să se regăsească în investiții pe teritoriul nostru. Dar ce să vezi, toate cele trei contracte, pentru achiziția transportoarelor Piranha și a sistemelor de rachete HIMARS și Patriot sunt fără off-set și fără a aduce investiții în industria națională de cel puțin 75%, deci încalcă chiar programul de guvernare.

Compania Lockheed Martin a primit o comandă de peste 1,13 miliarde de dolari din partea Departamentului de Apărare al SUA pentru sisteme de rachete contractate de România, Polonia și Bahrain. România semnase în februarie 2018 cu guvernul SUA achiziția primelor trei sisteme de rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS. Fiecare sistem are 18 instalații de lansare, iar costul total al programului este de circa 1,5 miliarde de dolari cu TVA. Sistemele HIMARS pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale până la 300 de km, folosind muniții inteligente ghidate prin G.P.S. și prin sistem inerțial. Sistemul a intrat în dotarea forțelor americane în 2005 și de atunci a mai fost achiziționat de Singapore, Iordania, Polonia, Bahrain și Emiratele Arabe Unite.

Potrivit M.Ap.N., achiziția sistemelor de rachete HIMARS constituie pentru România „un interes esențial de securitate, deoarece prin realizarea acestei capabilități se asigură întărirea securității naționale și regionale, acest demers contribuind totodată în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii”. Pe lângă cele 54 de lansatoare, contractul prevede și achiziția a 81 de rachete tip M31A1 Unitary și 81 de rachete tip M30A1 Alternative warhead, dar și 54 de rachete de tip ATACMS (cele care au raza de până la 300 de km), plus alte sisteme de date și vehicule. Comenzile se estimează că vor fi finalizate la sfârșitul lunii august 2021[3].

Dacă în cazul Piranha, transportoarele vor fi montate la Uzina Mecanică București și vor genera o oarecare sursă de venit, mult sub 75 la sută, în cazul celorlalte două achiziții, investițiile vor fi minuscule. „Raytheon”, care beneficiază de cea mai mare sumă, de aproape 4 miliarde de euro, a anunțat că a dat un contract companiei Aerostar Bacău, dar a refuzat să precizeze și suma. Probabil era ridicol de mică. Tot cu Aerostar Bacău ar urma să lucreze și firma care ne va da rachetele HIMARS, dar contractele vor avea tot o valoare simbolică.

De ce Guvernul României, prin atribuția acestor contracte, fără licitație, sabotează industria națională de profil? Răspunsul e unul greu de dat. Decizia finală privind achizițiile aparține politicienilor, care realizează cadrul legal printr-o lege sau hotărâre de Guvern. Posibil, nepriceperea în afaceri a acestora și presiuni externe la care niște oameni fără experienă nu pot face față au creat situația actuală. Sau pur și simplu, procentul de 75% este unul fantezist, stabilit de persoane care nu cunosc cum se realizează afacerile în sectorul vânzărilor de armament.

Oricum ar fi, se vede cu ochiul liber că s-au luat decizii greu de explicat. Să luăm cazul transportoarelor Piranha. Dacă în loc să plătim un miliard de euro pe transportoare din Elveția, doar pentru două brigăzi, să fie doar montate la noi, cu banii ăștia puteam relansa uzina de la Moreni să facem transportorul nostru, să dotăm toată armata și chiar să exportăm. În cazul celor două sisteme de rachete, trebuia setată încă de la început regula de bază cu off-setul de 75 de procente și dacă nu se ajungea la o înțelegere, se putea face licitație.

Cum se întâmplă acum, România plătește o grămadă de bani pe aceste echipamente, fără ca industria națională să aibă beneficiile cuvenite[l4].

Aranjament grafic - I.M.

----------------------------------------