„Novaia Rossia” sau „EuRusia”De peste Atlantic, analistul şi strategul politic american, originar din România, Edward Lutwak a bulversat relativul sentiment de siguranţă al Europei, reamintind, celor care au uitat, despre existenţa unui proiect geopolitic denumit „Novaia Rossia”, respectiv o nouă entitate statală ale cărei frontiere, stemă şi drapel, poate şi imn, sunt deja cunoscute Biroului de Proiecţii Cartografice al Departamentului de Stat. Noul stat ar include toate teritoriile din estul Niprului şi ar avea capitala tot la Kiev, în partea de pe malul stâng al Niprului. Cu cinci ani înainte de predicţia lutwakiana, o revistă din Italia, anticipa proiectul geopolitic „Repubblica Ucraina dellʼUnione Russa”. Orietta Moscatelli a semnat în iunie 2009, articolul „Opel alla Magna: la vittoria di EuRussia”, consacrat relaţiilor economice ruso-germane. Articolul este, însă însoţit de o hartă titrată „L’incubo di Obama” (Coşmarul lui Obama).
Cine poate să creadă că este doar o pură întâmplare? Mai mult, ceea ce anticipează revista italiană de geopolitica „Limes”, ne apare ca o reditare, pe invers, ca o răzbunare, a scenariilor puse în discuţie „la cele mai înalte nivele” (aluzie evidentă la cartea cu acelaşi titlu scrisă de Strobe Talbott şi Michael R. Beschloss) cu prilejul negocierilor americano-sovietice, care au pregătit evenimentele istorice ale anului 1989. Avem în vedere proiectul „Casei Comune a Europei” de la Atlantic la Urali, extins ulterior la o „Casă Comună din Atlantic la Vladivostok”.
În opinia celor avizaţi, revista italiană, din care reproducem harta[1], este în mod curent utilizată ca releu de retransmisie a intenţiilor geopolitice şi de testare a reacţiilor. Deci nu ar fi cazul să se ia lucrurile prea uşor şi să creadă că „această hartă geopolitică de coşmar este rodul imaginaţiei înfierbântate a experţilor italieni care doar vântură presupuneri în ce măsură o Germanie tot mai puternică şi având în siajul său Franţa şi Italia, ar putea pune în mişcare o Axă Berlin-Moscova, care să ruineze nu numai Uniunea Europeană în forma ei actuală, arhitectura continentală de securitate, dar şi ordinea mondială”.[2]
Numărul curent (aprilie 2014) al „Limes. Rivista Italiana Di Geopolitica” lansează ideea geopolitică a „Eurusiei, de această dată ca o « casă comună » în spaţiul de la Atlantic la Pacific (Uniunea Europeană plus Rusia), dar percepută ca [...] o construcţie distanţată de Statele Unite ale Americii şi pe picior de rivalitate cu acestea”.[...] Proiectul geopolitic « Eurusia » crează Axa Berlin-Moscova, între nucleul european franco-german şi « Marea Risie », rezultată din anexarea unor teritorii limitrofe (Ucraina de est, de sud şi Crimeea) sau chiar mai îndepărtate (Kârkâzstan) şi consolidarea sferei de influenţă a Moscovei în spaţiul tradiţional de control cunoscut şi ca Vecinătate apropiată [...]”.[3]
În acest proiect geopolitic distingem
- clubul statelor prietene Rusiei: Germania, Franţa, Italia Spania, Grecia, Serbia, Ungaria, Slovacia, Cipru şi Siria);
- cercul statelor partenere Rusiei: Kazastan, Portugalia, Norvegia, Finlanda, Belgia, Austria, Slovenia, Croația şi Macedonia;
- cercul statelor neutre: Elveţia, Danemarca, Irlanda, Olanda, Cehia, Turcia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Albania, Republica Moldova şi Ucraina Occidentală, un mic stat care ar cuprinde regiunea transcarpatică şi Galiţia istorică fără Volânia (care ar trece la Bielorusia);
- gruparea statelor inamice: Marea Britanie, Suedia, Polonia, România, Republicile Baltice şi Georgia.
Din experientele istorice trăite de omenire până în prezent, scenariile şi jocurile geopolitice nu au adus nimic bun pentru întreaga comunitate mondială şi nici chiar pentru cei care şi-au tras partea leului din războaiele provocate. Războaie politice, economice, militare ori totale. Războaiele politice şi economice sunt cu caracter permanent. Ele se duc, fără a fi asumate, chiar şi între prietenii aliaţi. După aproape şapte decenii de la incheierea ultimei conflagraţii mondiale, diplomaţia marilor puteri pare a fi obosit, iar actorii numeroşi ai scenei mondiale par reduşi la tacere. Nu sunt semne bune. Europa este, în prezent, continentul aflat sub zodia numeroaselor scenarii. Poate îşi spune cuvântul şi varsta Europei, îmbătranirea popoarelor, problemele acute şi fără soluţii într-un orizont de timp rezonabil, în pofida speranţelor puse în oportunităţile şi provocările globalizării
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord s-a înfiinţat în anul 1949. Organizaţia Tratatului de la Varşovia s-a constituit, pe cale de consecinţă, dupa şase ani, în 1955 şi s-a dizolvat la 3 martie 1991. După această dată, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a mai cunoscut încă trei valuri de extindere. Nu-i firesc ca Rusia, China, India, Iran şi altele să se întrebe: „De ce, până unde, împotriva cui? ”
Quo vadis Terra?
Grafica - Ion Măldărescu
---------------------------------------------
