Înainte de a intra în conținutul articolului, vă propun să trecem în revistă pe scurt, ultimele evoluţii în domeniul armelor nucleare şi a riscurilor de securitate generate. Rusia continuă dezvoltarea accelerată a unor noi arme nucleare de mare putere şi vectori purtători cu mare acurateţe la ţintă, fiind acuzată de multe state şi organizaţii internaţionale că încalcă tratatele existente, inclusiv Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (I.N.F.).

La 20 iulie 2018, presa mondială anunţa că Ministerul Apărării din Rusia a lansat cinci sisteme noi de armament nuclear (rachete de croazieră şi hipersonice, torpilele nucleare şi drone subacvatice capabile să transporte un focos nuclear de două megatone). Rusia[1] „a recunoscut recent existenţa unui nou sistem de rachete denumit 9M729” care, conform declaraţiei secretarului general N.A.T.O., Jens Stoltenberg, încalcă prevederile Tratatului INF şi pentru care Moscova nu a oferit răspunsuri credibile.

Drept consecinţă, în octombrie 2018 preşedintele Donald Trump a anunţat că S.U.A. se vor retrage din I.N.F., acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. M.A.E. rus a ripostat declarând că „scutul antibalistic din România poate genera anularea I.N.F.”, iar administraţia americană a dat un ultimatum Moscovei[2] la 4 decembrie 2018: „Statele Unite anunţă că Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea clară a Tratatului I.N.F.; vom suspenda obligaţiile noastre în 60 de zile dacă Rusia nu revine la aplicarea totală şi verificabilă a Tratatului… Aceste încălcări ale I.N.F. nu pot fi văzute separat de amploarea ilegalităţilor Federaţiei Ruse la nivel mondial. Lista acţiunilor negative ale Rusiei este lungă: Georgia, Ucraina, Siria, ingerinţe electorale, cazul Skripal şi acum Strâmtoarea Kerci, iar acestea sunt doar câteva”.

Preşedintele Rusiei a ordonat pregătirea unor măsuri militare ca reacţie la eventuala retragere a SUA din INF. La sfârşitul lunii noiembrie 2018, a avut o serie de întrevederi cu directorii serviciilor de securitate, managerii din industria de apărare şi cu şefii comandamentelor militare zonale. Au fost analizate măsuri pentru consolidarea capacităţilor de luptă ale forţelor armate şi mijloacele necesare în contextul accelerării cursei înarmării estimată a urma după retragerea SUA din INF. O primă etapă va fi, probabil, dezvoltarea armelor nucleare tactice, de putere mai mică, care ar provoca mai puţine daune decât bombele termonucleare tradiţionale. Folosirea acestora în luptă va oferi comandanţilor militari o mai mare libertate de decizie în spaţiul tactic-operativ; la nivel psihologic, posibilitatea folosirii armamentului nuclear tactic va fi mai acceptabilă pentru opinia publică, dând impresia că efectele utilizării acestuia pot fi ţinute sub control.

La 1 martie 2018, în discursul adresat Parlamentului Federaţiei Ruse, preşedintele V. Putin declara: „Există două motive care ne pot obliga să recurgem la arma nucleară: un atac împotriva noastră, cu folosirea armei nucleare, sau un atac împotriva Federaţiei Ruse, cu folosirea de armament convenţional, în cazul în care există vreo ameninţare la existenţa statului rus […]".Mai mult chiar, un atac nuclear împotriva unui aliat al Moscovei va fi considerat un atac contra Rusiei... avertizând că „armata rusă deţine o rachetă de croazieră invincibilă şi va riposta imediat ...”

Stăm oare pe butoiul cu „pulbere”… nucleară?

Suntem aşa de aproape de Al Treilea Război Mondial ? Cu siguranţă vom primi răspuns la aceste întrebări… cândva, dar până atunci să revenim la… „Valiza Nucleară”. Trebuie să subliniem cele prezentate în numărul precedent, cu menţiunea că Stanislav Lunev, fost ofiţer G.R.U. de rang înalt, care a fugit din Rusia, cunoscut pentru descrierea unor „operaţii de sabotaj nuclear”, pregătite de K.G.B. şi G.R.U. împotriva ţărilor occidentale, a făcut şi afirmaţii că în multe ţări, mai ales europene, G.R.U. şi K.G.B. au făcut depozite clandestine de arme, inclusiv nucleare. Aceste depozite au fost asigurate cu un sistem capcană explozivă de tip „fulger”, cu rolul de a împiedica accesul la ele. Un astfel de depozit a fost identificat într-o zonă împădurită de lângă Berna şi a explodat când autorităţile elveţiene l-au stropit cu jet de apă sub presiune, dar multe alte depozite identificate au fost eliminate cu succes. Deocamdată, cel puţin la nivel de surse deschise nu se cunosc detalii privind armamentele şi echipamentele stocate aici. Lunev a descris aceste lovituri nucleare ca fiind mai apropiate de dimensiunile şi forma unei cutii frigorifice decât de cea a unei valize şi a subliniat că misiunea sa era de a identifica puncte de dispunere a acestor arme pe teritoriul S.U.A. Scopul era de a permite Forţelor Speciale „decapitarea” conducerii militare pe întreaga linie de comandă a armatei americane, dacă ostilităţile ar fi declanşate. Armele şi echipamentele radio din depozitele K.G.B. erau destinate folosirii de către forţele Grupării de Sabotaj şi Informaţii (D.R.G.) special pregătite pentru astfel de misiuni. Concluzia este că informaţiile lui Lunev au fost corecte, astfel de depozite au existat şi poate încă mai există.

Venind parcă să confirme semnalul de alarmă tras de Lunev, fostul consilier al securităţii naţionale a Rusiei, Aleksandr Lebed, într-un interviu acordat C.B.S. la 7 septembrie 1997, a afirmat că armata rusă a pierdut mai mult de o sută din totalul de 250 de bombe nucleare de tip Valiză. Congresmanul american Curt Weldon a reluat această temă în 1999, prezentând într-o audiere din 26 octombrie un „model fictiv” cu privire la cum ar putea arăta o „valiză nucleară” rusească (în principiu un proiectil nuclear ambalat într-o servietă) şi a învinuit Administraţia Clinton că nu a acuzat guvernul rus despre existenţa şi amplasarea de depozite clandestine de armamente în Statele Unite.

După prăbuşirea şi dezmembrarea parţială a U.R.S.S., Statele Unite şi Rusia au dezvoltat un important program de cooperare având ca obiectiv primar să asigure securitatea arsenalului nuclear al F. Ruse. În acest context al preocupărilor cu totul speciale privind armamentele nucleare tactice, a apărut şi o mediatizare urmată de o dezbatere serioasă privind statutul a ceea ce se numeşte „arma nucleară de tip valiză”.

În condiţiile în care există dezbateri serioase cu privire la exactitatea denumiri de „valiză nucleară” subliniez că termenul este în general folosit pentru a descrie orice tip de dispozitiv nuclear mic, ce poate fi transportat de om. Specialiştii militari încearcă să determine care poate fi cantitatea optimă a încărcăturii pentru o „valiză nucleară” astfel încât să fie transportată de către o persoană într-o zonă dens populată sau într-un centru important de conducere fără a fi detectate şi apoi a fi detonate.

Fără alte detalii tehnice, la întrebarea dacă valiza nucleară poate fi realizată, răspunsul este categoric pozitiv. Proiectantul de arme nucleare Ted Taylor a afirmat că o ogivă nucleară cu diametrul de 105 mm, o greutate de 19 kg şi cu puterea exploziei mult sub 10 kilotone este teoretic posibilă. Deci, valizele nucleare portabile pot fi confecţionate, chiar dacă au unele limitări tehnologice (de ex. durată de operare relativ mică) şi financiare. Efectele combinate ale unei astfel de bombe ar putea avea ca rezultat uciderea a zeci de mii de oameni.

Un alt aspect îngrijorător este faptul că există o mare confuzie şi nesiguranţă privind numărul acestor valize nucleare sau dacă acestea există cu adevărat, precum şi care sunt instituţiile ruse ce au în dotare, spre a utiliza aceste dispozitive nucleare tactice portabile. În urma capturării în Marea Roşie (2014), de către Israel în colaborare cu SUA a navei iraniene „Klos C” (care transporta 60 de rachete, 181 obuze şi mii de proiectile), premierul Israelului, Beniamin Netanyahu, a avertizat că daca lumea se mai încrede în Iran, următoarea nava iraniană nu va mai transporta rachete, ci „valize nucleare”. Surse din cadrul serviciilor militare de informaţii susţin că Netaniahu făcea o aluzie la valizele nucleare de fabricaţie rusească achiziţionate de Iran în 2003, 2004 din Ucraina, împreună cu rachete X-55. În 2005 preşedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko, a confirmat vânzarea de rachete X-55, dar nu şi a unor valize nucleare. Deci conform principiului atât de îndrăgit de liderii israelieni, cel al ambiguităţii, afirmaţiile lui Beniamin Netaniahu pot fi înţelese fie ca un avertisment bazat pe informaţii solide, fie doar ca o figură de stil.

În ceea ce priveşte poziţia oficială a Moscovei, aceasta a fost precizată de conducerea Direcţiei a 12-a Principală din Ministerul Apărării (12 GU MO), care a negat existenţa valizelor nucleare. Direcţia a 12-a este un departament din cadrul Ministerului rus al Apărării responsabil atât cu păstrarea, mentenanţa, transportul, livrarea, distribuirea, eliminarea, etc. a arsenalului nuclear rusesc, cât şi pentru testarea încărcăturilor nucleare, siguranţa ecologică a testelor şi întreţinerea bazelor de testare. În sediul central exista o arhivă centrală, „Registrul Nuclear”, unde sunt înregistrate toate muniţiile nucleare ruseşti. În plus, mai subordonează o reţea de baze nucleare, atât centrale cât şi „speciale”, unde sunt depozitate focoasele nucleare. Aceste baze, de valoare regiment/brigadă, se numesc şi „formaţiuni tehnice speciale”, iar întreaga reţea constituie „Trupele Speciale ale Rezervei Supreme de Comandă”. Scopul principal al Direcţiei a 12-a este acela de a separa în siguranţă, în perioada de pace, pe „utilizatorii finali” de armele lor nucleare. În caz de necesitate, aceştia vor primi loviturile nucleare, numai cu aprobarea conducerii politice de vârf. Forţele nucleare aflate în serviciul de luptă permanent au lovitura nucleară gata de lansare. Oricum, liderii militari ruşi au avut grijă să acopere adevărata situaţie a arsenalului nuclear propriu printr-un plan complex de dezinformare, de mascare şi inducere în eroare.

Poate nu este lipsit de importanţă să reamintim faptul că după destrămarea U.R.S.S., atribuţiile K.G.B. (serviciu de informaţii şi contrainformaţii extern) au fost împărţite între patru agenţii primare: Serviciul de Informaţii Externe (S.V.R.), Serviciul Federal de Securitate (F.S.B.), Agenţia Federală pentru Comunicaţii şi Informaţii Guvernamentale (F.A.P.S.I.) şi Serviciul Federal de Protecţie (F.S.O.). Poate că totuşi una dintre aceste agenţii este mai strângătoare. La acestea se adaugă şi G.R.U. care este agenţia de informaţii militare externe şi totodată cea mai mare agenţie de informaţii externe a Rusiei (în 1997 a desfăşurat de şase ori mai mulţi agenţi în ţări străine decât S.V.R./K.G.B. şi subordona trupe Spetsnaz care aveau aproximativ 25.000 luptători. Spre deosebire de K.G.B., G.R.U. nu a suferit reorganizări şi restructurări majore care să genereze un impact negativ asupra eficienţei sale.

Mai jos voi face o scurtă analiză a forţelor sovietice şi a celor actuale  ruse care ar putea utiliza într-o situaţie de criză sau conflict aceste lovituri nucleare miniaturizate portabile. Reamintesc doar că doctrina nucleară actuală a F. Ruse permite executarea primei lovituri nucleare şi mai ales recentele ameninţări (ianuarie - decembrie 2018) ale preşedintelui rus V. Putin, privind folosirea armei nucleare în contextul actual deosebit de tensionat.

Scurtă analiză a forţelor militare care pot utiliza loviturile nucleare miniaturizate portabile 

Dacă vorbim de echipamente nucleare este clar că principalul beneficiar şi posibil utilizator al acestora nu putea fi altul decât G.R.U., fără însă a exclude posibilitatea ca şi forţele speciale ale fostului K.G.B., cum sunt Alpha şi Vyipel, să le poată utiliza în situaţii speciale, eventual în cooperare cu specialişti din G.R.U. Având în vedere declaraţiile unor oficiali potrivit cărora G.R.U. a fost unul din principalii beneficiari ai „valizei nucleare”, vă propunem o scurtă retrospectivă a structurilor acestuia destinate a folosi loviturile nucleare miniaturizate portabile (L.N.M.P.). În subordinea directă a G.R.U., la nivel central, existau trei Regimente Independente Speciale, pregătite pentru aceste  misiuni şi care puteau folosi L.N.M.P. fie în versiunea „valiză nucleară” fie în versiunea „mină nucleară”. De asemenea, la toate eşaloanele (tactic, operativ, strategic), de la Brigadă la Regiune Militară/Front, existau unităţi şi mari unităţi independente cu destinaţie specială, alături de unităţile de cercetare-diversiune organice.

Secţia a 3-a conducea spionajul special, recruta agentura cu destinaţie specială şi îi coordona activitatea, concomitent cu conducerea şi desfăşurarea operaţiilor diversioniste pe teritoriul adversarului; era destinată culegerii informaţiilor de interes militar şi politico-militar, cu misiuni şi operaţii specifice diversioniste pe teritoriul adversarului, probabil inclusiv operaţii de sabotaj nuclear, de la lichidarea conducerii politice şi militare, până la distrugerea obiectivelor de interes strategic, a comunicaţiilor, etc. Această secţie, care conduce şi Unităţile Independente cu Destinaţie Specială (U.I.D.Sp.), avea în subordine un Punct de Informaţii cu Destinaţie Specială şi o Brigadă Independentă cu Destinaţie Specială, care puteau folosi L.N.M.P., sub forma minelor şi valizelor nucleare portabile. Astfel, Direcţia a 2-a a Districtului Militar, prin cele 2 secţii menţionate, desfăşoară, încă din timp de pace, acţiuni specifice pe teritoriul adversarului (vezi Ucraina, Georgia, R. Moldova şi posibil chiar Macedonia, Serbia, etc).

Se apreciază că orice structură tip direcţie-secţie informaţii militare de la diferite eşaloane ale Districtelor Militare este o adevărată copie în miniatură a structurii G.R.U., ceea ce facilitează cooperarea şi coordonarea în plan vertical şi orizontal a misiunilor. Misiunea de bază a UIDSp era şi și continuă să fie aceea de a: identifica şi distruge armamentul nuclear inamic; identifica şi elimina liderii politico-militari, cu prioritate a celor ce pot da ordinul de trecere la folosirea armamentului nuclear. Luptătorii acestor structuri speciale sunt autorizaţi să execute misiuni în haine civile, în uniforme militare şi de poliţie ale adversarului, să stabilească contacte şi să acţioneze cu agenţii diversionişti pe teritoriul adversarului.

Ofiţerii din Direcţiile de Informaţii de la diferite eşaloane, precum şi cei din UIDSp, se pregăteau la Facultatea a Treia a Academiei Militare Diplomatice şi la Şcoala Superioară de Comandanţi de Desant Aerian din Riazan (spre deosebire de ataşaţii militari de la nivelul G.R.U. central, care sunt absolvenţi ai Facultăţii a Doua a Academiei Militare Diplomatice). Literatura de specialitate menţionează operaţiile subversive şi sabotajul ca principale procedee de acţiune. Se consideră că înarmarea marilor unităţi şi a U.I.D.Sp. cu L.N.M.P. le-a transformat în „vectori” purtători de muniţie nucleară, o alternativă periculoasă despre care era strict interzis să se vorbească. Acţiunile specifice de informaţii strategice se subordonau aceloraşi concepte doctrinare, fiind însă atributul absolut al G.R.U.

Serviciul I al GRU, cu atribuţii la nivel strategic global, îşi bazează acţiunile şi misiunile pe activitatea agenţilor acoperiţi, care au fost și sunt pe schema de încadrare a unor instituţii guvernamentale precum MAE, Ministerul Comerţului Exterior, Aeroflot, TASS, Ministerul Flotei Maritime Comerciale etc. ale căror servicii de personal erau și sunt conduse de ofiţeri G.R.U. În aceste instituţii găsim şi ofiţerii sub acoperire din structurile foste și urmașe ale K.G.B. Pentru executarea misiunilor specifice, GRU subordonează Forţele Spetsnaz, care constituie principala sa structură luptătoare destinată punerii în aplicare a planurilor de operaţii din domeniul informaţiilor militare.

Urmare a procesului de reorganizare iniţiat în 2010 (pe fondul unor realizări limitate ale G.R.U. Spetsnaz în misiunile anterioare, mai ales în Georgia), a fost înfiinţat Comandamentul Forţelor care a devenit operaţional începând cu anul 2013. Au fost reorganizate brigăzile Spetsnaz G.R.U. (3 brigăzi fiind desfiinţate). Conform declaraţiei din iunie 2013 a şefului S.M.G. rus, gl. Valery Gerasimov, „misiunile principale constau în: intervenţii militare în afara teritoriului naţional, inclusiv sabotaj; diversiune şi operaţii antiteroriste”.

Forţele speciale ale G.R.U. din zona de responsabilitate a DM de Sud ce pot acţiona pe direcţia strategică de S-V, direcţie pe care se află şi România. Brigada 10 Spetsnaz (Krasnodar): are baza de dislocare la Molkino, regiunea Krasnoyarsk. Subordonează Compania 1 Arme Speciale, Unitatea 1 K-9 (misiuni speciale şi luptă antiteroristă, având în dotare inclusiv câini), Detaşamentul 2 Misiuni Speciale şi Batalionul 1 Instrucţie. A participat la campaniile din Cecenia şi Georgia. Estimăm că aceasta unitate are pregătirea şi posibilitatea de a folosi în misiunile externe L.N.M.P.

În concluzie, putem constata că pe Direcţia Strategică de Sud-Vest acţionează două brigăzi cu experienţă dobândită în misiunile anterioare şi două brigăzi nou înfiinţate, plus un regiment, angajate deja în operaţii şi misiuni specifice ale G.R.U. Ca o particularitate, putem menţiona faptul că după perioada Yeltsin, forţele G.R.U. Spetsnaz au fost destinate numai misiunilor în afara teritoriului naţional. Trupele Navale Spetsnaz G.R.U: pe direcţia strategică de Sud-Vest acţionează şi structuri navale Spetsnaz aflate în subordinea operaţională a G.R.U. şi administrativă a forţelor navale ruseşti. Au în compunere: 4 unităţi navale de cercetare specială şi câte o subunitate specială alocată fiecăruia din cele 4 flote maritime militare.

În cadrul Flotei Mării Negre acţionează Subunitatea 388 Cercetare Navală (dotate cu echipamente speciale, inclusiv vehicule subacvatice). Forţe de diversiune subacvatică şi de contraacţiune: sunt unităţi speciale Spetsnaz (scafandri de luptă), pregătite să desfăşoare operaţii terestre şi maritime în spatele liniilor inamice şi să execute misiuni de luptă subacvatică, minare şi deminare, alte operaţii subacvatice, inclusiv de sabotaj şi contra-sabotaj, lucrări specifice la infrastructura portuară dar şi protecţia navelor şi echipamentelor flotei ruse faţă de acţiunile forţelor speciale subacvatice inamice. Structura organizatorică, compunerea precisă, activităţile şi locaţia unităţii sunt secrete.

Din unele surse, rezultă că în zona Districtului Militar de Sud aceste forţe ar fi dislocate în bazele navale de la Sevastopol, Novorossiysk şi  Makhachkala. Acţiunile specifice ale forţelor terestre şi navale G.R.U. de pe direcţia strategică de Sud-Vest vor fi sprijinite de trupele aeropurtate ale armatei. Putem aprecia, după o scurtă analiză a unităţilor Spetsnaz G.R.U. terestre şi navale, că în mod cert, L.N.M.P. nu vor fi utilizate pe direcţia militară de Sud-Vest de către toate brigăzile menţionate. Ar fi inutil să ne hazardăm într-o evaluare, fără susţinerea unor date şi informaţii clare, totuşi putem aprecia că minele nucleare miniaturizate vor reprezenta muniţia nucleară tactică destinată trupelor Spetsnaz, în timp ce agenţii/agenturile G.R.U., ce acţionează pe această direcţie, ar putea primi valize nucleare.

Concluzii

Valiza nucleară pare să fi căpătat noi valenţe în condiţiile actualei curse a înarmărilor nucleare ce alimentează tot mai mult estimările privind posibilitatea unui război nuclear limitat. De asemenea, apreciez că poate o analiză de risc elaborată la nivel strategic, a modului în care forţele, agenţii şi agenturile GRU pot utiliza L.N.M.P. sau chiar U.A.V. (drone) nucleare, ar deschide noi abordări şi posibil chiar planuri de măsuri şi acţiune imediată.

Bibliografie selectivă

 Aranjament grafic - I.M.