Eşaloane militare bulgare au tranzitat România, în drum spre poligoanele din Uniunea Sovietică
Până la momentul invadării Cehoslovaciei de către armatele a cinci state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (20-21 august 1968), ministrul român al Forţelor Armate sau unul dintre adjuncţii săi stabilea condiţiile de intrare pe teritoriul României sau de tranzitare a ţării de către eşaloanele militare ale celorlalte state membre ale alianţei. Începând din luna septembrie 1968, Nicolae Ceauşescu a intervenit de fiecare dată pentru aprobări de acest gen. Liderul P.C.R. a evitat astfel o posibilă acţiune de înlăturare a sa de la putere de către unul dintre generalii armatei române, sprijinit din afara ţării de către sovietici. Un exemplu de aprobare specială acordată de Nicolae Ceauşescu pentru tranzitarea teritoriului României de eşaloane militare străine se află consemnat pe o adresă trimisă de Ion Coman la sfârşitul lunii ianuarie 1989. Aceasta era însoţită de un raport întocmit de generalul Vasile Milea la 27 ianuarie 1989 şi trimis lui Nicolae Ceauşescu. Ministrul Apărării Naţionale îl informa cu acel prilej pe preşedintele României că „Marele Stat Major al Armatei bulgare a solicitat acordul pentru tranzitarea teritoriului R.S. România, pe căile ferate, de la staţia Giurgiu la Ungheni, de către un eşalon militar bulgar care transportă rachete antiaeriene, în vederea participării la trageri de luptă într-un poligon din URSS. Eşalonul, având în compunere 7 vagoane descoperite şi un vagon acoperit, urmează să se deplaseze pe direcţia Giurgiu, Chiajna, Ploieşti, Buzău, Paşcani, Socola, Ungheni, în perioada 20-22 martie 1989. Vă raportăm că, potrivit aprobării Dumneavoastră, astfel de transporturi pe teritoriul ţării noastre s-au executat şi în anii anteriori. Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor poate asigura circulaţia eşalonului respectiv (subl.n.)"[1].
Un alt exemplu de aprobare acordată de preşedintele României pentru tranzitarea ţării de trupe străine a fost consemnat pe o adresă semnată de Ion Coman în luna aprilie 1989. Documentul respectiv a ajuns la Nicolae Ceauşescu împreună cu un raport întocmit la 6 aprilie 1989 de ministrul Apărării Naţionale. Generalul Vasile Milea a menţionat faptul că „Marele Stat Major al Armatei populare bulgare a solicitat acordul pentru tranzitarea teritoriului R.S. România, pe căile ferate, cu trenuri internaţionale de călători aflate în circulaţie, a două grupuri de militari formate din 189 oameni, în vederea participări la trageri de luptă într-un poligon din URSS"[2]. În acelaşi raport, ministrul Apărării Naţionale preciza: „Tranzitarea grupurilor urmează să se efectueze, la ducere, în zilele de 25 aprilie şi 3 mai 1989, pe direcţia Giurgiu, Bucureşti Nord, Paşcani, Nicolina, iar la înapoiere, în zilele de 16 şi 17 mai a.c., pe acelaşi intinerar. Vă raportăm că, potrivit aprobări Dumneavoastră, astfel de transporturi pe teritoriul ţării noastre s-au executat şi în anii anteriori"[3]. Nicolae Ceauşescu a aprobat solicitarea respectivă şi, la 10 aprilie 1989, Ion Coman şi Vasile Milea au fost informaţi în scris, de la Cancelaria C.C. al P.C.R., despre rezoluţia preşedintelui României.[4] După o lună şi jumătate, ministrul Apărării Naţionale a trimis lui Nicolae Ceauşescu un alt raport referitor la tranzitarea României de către două grupuri de militari bulgari. Acestea au fost alcătuite din 193 de persoane şi s-au deplasat în URSS pentru executarea de trageri de luptă. Traseul trenurilor internaţionale de călători utilizate de grupurile respective, în perioada 6-7 iunie 1989, a fost următorul: Ruse-Giurgiu-Bucureşti Nord-Bacău-Vicşani. La întoarcerea din URSS (19-21 iunie 1989), ambele grupuri au intrat în România pe la Vicşani, au trecut prin Bacău şi Bucureşti Nord, apoi au ajuns la Giurgiu şi au trecut graniţa, în Bulgaria.[5] Şi de acea dată, Nicolae Ceauşescu a aprobat tranzitul trupelor bulgare pe teritoriul României.
După lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, anumite persoane din nomenclatura PCR au continuat să susţină faptul că s-au împotrivit permanent ingerinţelor sovietice în politica militară a României. Aceştia dădeau ca exemplu tranzitul trupelor străine pe teritoriul României, care nu ar fi fost permis de Nicolae Ceauşescu.[6] Documentele inedite la care ne-am referit în prima parte a articolului demonstrează faptul că afirmaţiile menţionate sunt neadevărate. De asemenea, tensiunile existente între Moscova şi Bucureşti nu au fost atât de puternice încât să fie întrerupte zborurile repetate ale avioanelor militare sovietice deasupra României în anii 1972-1974 (2-4 survolări pe lună). Acestea au fost efectuate cu permisiunea autorităţilor de la Bucureşti, în scopul de „a continua cercetarea din aer a mijloacelor radiotehnice ale ţărilor capitaliste vecine cu ţările socialiste (subl.n.)"[8]. Asemenea acţiuni strict-secrete pot pune sub semnul întrebării conceptul de „Maverick"[7] creat de propagandiştii regimului comunist din România. Nicolae Ceauşescu a acceptat ca aparate de zbor militare aparţinând unui alt stat să intre, în mod repetat, în spaţiul aerian românesc pentru a desfăşura acţiuni de spionaj electronic împotriva altor ţări. În opinia noastră, afirmaţiile referitoare la interzicerea de către Nicolae Ceauşescu, începând din august 1968, a survolărilor efectuate deasupra României de aeronave militare străine pot fi amendate. De exemplu, generalul-colonel Ion Coman a solicitat acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca un avion An-24 să transporte militari din Armata populară bulgară pe itinerarul Varna - Odesa şi retur, în perioada 15-25 august 1976. Raportul nr. M. 03688 din 7 august 1976 al ministrului Apărării Naţionale, privind survolarea României de către un aparat militar bulgar, a fost aprobat de liderul P.C.R. la 9 august 1976.[9]
Sperăm ca istoricii să poată afla de ce anume opinia publică din România a primit informaţii false despre opoziţia autorităţilor de la Bucureşti faţă de ingerinţele sovietice în politica militară românească. A existat o opoziţie? În opinia noastră, răspunsul este afirmativ, însă aceasta a fost supralicitată din motive care trebuiesc elucidate.
---------------------------------------------------
[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 5/1989, f. 123.
[2] Ibidem, dosar nr. 8/1989, f. 105.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, f. 106.
[5] Ibidem, f. 8-10.
[6] De exemplu, generalul Constantin Olteanu a afirmat: „Începând tot din anul 1968, România nu a mai permis nici tranzitarea teritoriului său de către trupe aparţinând altor state, având sau nu armament asupra lor, ori survolarea teritoriului său de către aeronave militare străine. Evident, această poziţie a fost criticată, şi s-a insistat să revenim asupra ei (subl.n.)". Constantin Olteanu, România – o voce distinctă în Tratatul de la Varşovia: memorii 1980-1985, Editura ALDO, Bucureşti, 1999, p. 36. În mod evident, declaraţia lui Constantin Olteanu – la mijlocul anilor '70, adjunct al şefului Secţiei pentru Problemele Militare şi Justiţie a C.C. al PCR, apoi ministru al Apărării Naţionale – este în contradicţie flagrantă cu afirmaţiile din ianuarie, aprilie şi mai 1989 ale generalului Vasile Milea, precum şi cu alte informaţii provenite din fosta arhivă a Comitetului Central al PCR. De asemenea, mărturiile generalilor Ion Gheorghe şi Corneliu Soare – care au ocupat poziţii importante în structura de conducere a armatei române, la sfârşitul anilor '60 – sunt mai echilibrate, în comparaţie cu declaraţiile lui Constantin Olteanu. Aceştia au afirmat corect faptul că „România nu a mai permis tranzitarea teritoriului său de către trupe străine sau survolarea spaţiului său aerian de către aeronave militare străine, fără o autorizare din partea autorităţilor române pentru fiecare caz în parte (subl.n.)". Ion Gheorghe, Corneliu Soare, Doctrina militară românească (1968-1989), Editura Militară, Bucureşti, p. 206.
[7] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 2/1973, f. 27; dosar nr. 1/1974, f. 164.
[8] Conceptul de „Maverick" (lb. engleză: solitar nonconformist) a fost utilizat în anii '70 în cercurile politice şi jurnalistice occidentale pentru a defini într-un mod metaforic fronda lui Nicolae Ceauşescu faţă de sovietici.
[9] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 151-152.