„Moartea ne omoară o singură dată, fricile... în fiecare zi” (Honore de Balzac)
În prezent, în condițiile existenței pandemiei Covid-19, avem senzația tot mai accentuată că asistăm la accelerarea ritmului istoriei ce va reconfigura într-o măsură semnificativă viața și lumea politică, tehnologică, economică și mai ales, viața noastră socială. Probabil că vom fi nevoiți să ne reconsiderăm opiniile despre ceea ce înseamnă o guvernare eficientă și că, foarte posibil, domenii precum sănătatea şi educația vor ieși de sub dominația absolută a forțelor pieței. Tradiționalismul și globalizarea vor căpăta statute mai ambigue, vom asista la o creștere a autorității publice a experților, dar şi la o accentuare a inegalităților sociale.
Fără să reprezinte o definiție riguroasă, specialiștii din domeniul politic consideră că intelligence-ul gestionează impactul binomului amenințări-vulnerabilități asupra securității naționale, riscurilor materiale și nemateriale generate de acest impact, precum și modului în care factorii de decizie răspund incertitudinilor cu scopul prevenirii surprizei strategice. Probabil că perioada 2020-2021 va aminti oamenilor ce înseamnă concret riscurile globale generate de factori biologici de genul Noul Corona virus, care la fel ca riscurile nucleare ignoră granițele fizice și sfidează politicile naționale. Pentru prima dată omenirea a fost obligată să ia act de semnificația concretă a fenomenului numit haos informațional global generat de avalanșe de știri, zvonuri, prognoze panicarde și teorii ale conspirației, dar și de o comunicare strategică ezitantă, toate sugerând derularea unui „război al tuturor împotriva tuturor”.
Înțelegerea stării sistemului relațiilor internaționale a reprezentat și reprezintă un efort ce te duce, în cel mai bun caz, la granița teoriei haosului aplicată în studiul spiralei stabilitate-confruntare (nuanță mai cuprinzătoare a binomului pace-război). Ambele componentele ale acestei spirale reprezintă domenii la fel de complexe și generatoare de speranțe legate de atingerea stării de confort social, ca deziderat uman permanent. Din păcate entropia este implacabilă și tot mai des se conturează o stare de emoție predominant negativă, împărtășită de grupuri mari de oameni, ca reacție la pericole, reale sau fictive, percepute motivat sau nu, ca fiind iminente. Aceasta este frica socială. Cele două adjective atașate substantivului pericol, real și fictiv, au conotații extrem de profunde în lumea de azi privită în toată complexitatea ei. Din nefericire pentru noi toți, riscurile generează stări de crize regionale, care la rândul lor, se propagă în cascadă pe direcții multiple în spațiile ecologic, diplomatic, economic (industrial, agricol, alimentar, energetic), financiar, bancar, tehnologic, dar și în cel al securității cu componentele sale cele mai agresive – militar și informativ (intelligence). Toate aceste considerente conduc la activarea unor adevărate lanțuri de anxietate, fobie sau angoasă de la individ și familie, până la nivel internațional. Deși reprezintă o forțare semantică, multă lume a acceptat în vocabularul curent conceptul de pandemie a fricii care explică multe dintre evoluțiile întâlnite în relațiile internaționale de azi, caracterizate de omniprezența riscurilor reale și fictive.
În fața unor astfel de provocări lumea occidentală are nevoie de abordări realiste și echilibrate, care să asigure gestionarea riscurilor generate de confruntarea dintre tradiționalism (conservatorism), și globalism (neoliberalism). SUA nu mai este percepută ca liderul de necontestat al lumii, poziția sa fiind amenințată de jucători geopolitici vechi dar reactivați (Rusia), precum și de jucători noi (China și Uniunea Europeană). China a devenit principalul vector de presiune asupra actualei ordini internaționale, mai ales în condițiile dezorganizării lanțurilor logistice globale.
Astăzi, este general acceptat faptul că domeniul relațiilor internaționale este dominat de o serie de țări și organizații considerate actori mari. Dintre acestea se detașează patru, cu o mare putere de influență asupra realităților contemporane și care determină un adevărat patrulater strategic contemporan: S.U.A., China, Uniunea Europeană și Federația Rusă (aceasta din urmă inclusă în listă ca urmare a potențialului său politico-militar strategic).
Istoria a arătat ca marile puteri acționează ca niște magneți puternici, fiecare atrăgând în sfera lor de influență alți actori statali sau non statali care pot veni din convingere, din interes, de nevoie, șantajați sau forțați, dar oricum ar fi, puține entități vor putea evita postura atât de concis exprimată de conceptul de actor de tip proxy. Robert Kaplan, în urmă cu peste două zeci și cinci de ani, aprecia că „Statele Unite și China conturează un peisaj politic, militar, economic și social bipolar marcat de un asterisc reprezentat de Federația Rusă”. Ideea acestuia avea să fie reluată și nuanțată de William Burns, fost ambasador american în Federația Rusă, cel care a fost nominalizat de curând pentru ocuparea poziției de Director al C.I.A.: „… provocarea generală a politicii externe a S.U.A. este aceea de a se adapta la un peisaj internațional în care dominanția americană dispare. Nu putem întoarce ceasul înapoi la momentul lumii unipolare post Războiului Rece. Dar, cel puțin în următoarele câteva decenii putem rămâne puterea pivot a lumii - cea mai bine plasată dintre prietenii și între rivalii noștri - pentru a naviga într-o lume tot mai aglomerată, complicată și concurențială. Mai avem o mână mai bună de jucat decât oricare dintre principalii noștri concurenți, dacă, și numai dacă o jucăm cu înțelepciune (aluzie la jocul de poker - n.a.). Asta înseamnă să faci o treabă bună, să gestionezi întoarcerea unei mari rivalități de putere, deoarece o Chină în creștere se afirmă, iar Rusia continuă să demonstreze că puterile în declin pot fi chiar mai periculoase decât cele în devenire”. Este evident că SUA va răspunde provocărilor, indiferent din ce direcție ar veni, dacă potențialul economic prezent și de viitor îi va permite acest comportament.
Să judecăm comparativ câțiva indicatori macroeconomici.
Corelând datele din tabloul de mai sus putem previziona continuarea relațiilor de adversitate economico-comercială între cei patru, deoarece potențialele economice reprezintă un criteriu referențial major pentru viitorul eforturilor de influență ale oricărui stat orientate către ceilalți trei. Vectorii de exercitare a influenței sunt puternic dependenți de capacitatea liderilor celor patru mari puteri de a realiza rapid înțelegeri internaționale cu geometrie variabilă. Pe lângă considerentele de natură politică, diplomatică și economică vor conta determinant cele de natură militară, în care am inclus aranjamentele din domeniul informațiilor (intelligence).
La sfârșitul anului 2020, considerat de mulți experți cel mai greu an de după Al Doilea Război Mondial, singura economie relevantă a lumii, care a încheiat anul cu creștere a P.I.B., a fost cea a Chinei, cu +1,9%. Restul marilor actori globali au cunoscut contracții economice record: UE -7,1%, Franța -9,8%, Marea Britanie -11,3%, Japonia -5,3% (estimări). Până în 2050, primele cinci mari economii, cel mai probabil, vor fi cele ale Chinei, Indiei, S.U.A., Braziliei și Indoneziei. Va accepta lumea occidentală această perspectivă? Greu de dat un răspuns afirmativ, dar cu siguranță oamenii obișnuiți, indiferent de țara în care trăiesc, vor conștientiza noi sentimente de nesiguranță, sub toate formele de manifestare a acesteia.
China se conturează ca lider global în multe domenii, inclusiv în cel științific. Universitățile Beijing și Qinghua au intrat în topul primelor 25 cele mai bune universități din lume și multe altele și-au propus să intre rapid în această elită. Schimburile de studenți, cercetători și profesori universitari dintre China și lumea occidentală (în special S.U.A. și Marea Britanie) au creat multe „oportunități” Beijingului pentru a intra în contact cu informații tehnice și comerciale sensibile.
Incisivitatea chineză în spațiul culegerii de informații din surse publice, combinată cu agresivitatea utilizării operațiilor cibernetice și a rețelelor sociale în logica web spoofing (măsură tehnică special dedicată mascării locației fizice a atacatorului sau altfel spus, interzicerea propagării IP-ului) de către agențiile de spionaj ruse, au generat situații de maximă tensiune între Moscova și Beijing, pe de o parte, și Washington, Londra, Berlin, etc., pe de altă parte. Numărul mare de astfel de evenimente devenite publice dar evaluate în sisteme juridice diferite, au generat neîncredere reciprocă între decidenții politici și profesioniștii din domeniul informațiilor și contrainformațiilor, atât în țări tradițional democratice și din noile democrații, cât și în state cu regimuri autoritare. Situații similare au mai cunoscut Marea Britanie, Franța, Germania, precum și Rusia, China, Iran sau Turcia. Dacă la acest nivel au început să se manifeste deschis tensiuni ce au degenerat în conflicte politice interne, este logic de înțeles teama accentuată a cetățenilor de rând. Un exemplu îl reprezintă evoluțiile după alegerea lui Donald Trump ca președinte.
La câteva zile distanță de întâlnirea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, de la Helsinki (vara anului 2018), a avut loc tradiționalul Forum Aspen pe probleme de securitate. Cu acest prilej, cei mai importanți participanți la conferință au susținut cu fermitate evaluările Comunității de Informații a S.U.A. referitoare la posibilele interferențe ale Federației Ruse în procesul electoral american, din noiembrie 2016. Abordările oficialilor americani au fost în evidentă contradicție cu ceea ce a susținut președintele Trump după întoarcerea din Finlanda, poziție care a adâncit și mai mult starea de tensiune existentă între Casa Albă și întreaga comunitate de securitate americană, stare care s-a perpetuat până la începutul anului 2021. În luările lor de cuvânt, la respectiva conferință, Directorul F.B.I. (Christopher Wray), Directorul Informațiilor Naționale (Dan Coats) și Procurorul General adjunct (Rod Rosenstein), nu au negat că s-au gândit să demisioneze din cauza atacurilor publice ale președintelui Trump. O poziție similară a avut și Secretarul Departamentului pentru Securitate Internă (Kirstjen Nielsen), care a afirmat că nu l-a crezut pe președintele rus, Vladimir Putin, când a afirmat că serviciile speciale rusești nu au interferat în procesul electoral american, în sensul sprijinirii candidatului Trump. Afirmațiile președintelui rus au fost citate de liderul de la Casa Albă drept contra argumente, la unele concluzii formalizate de Comunitatea de Informații a S.U.A. fapt ce a reprezentat un adevărat șoc politic în S.U.A., dar și în întreg sistemul occidental de aranjamente de securitate.
În legătură cu acest subiect, Directorul F.B.I. vorbind la Forum, a spus: „președintele și-a exprimat punctul de vedere personal, iar eu o să vă spun care este punctul meu de vedere. Evaluările Comunității de informații nu s-au schimbat și nici punctul meu de vedere nu s-a schimbat. Adică, Rusia a încercat să interfereze în ultimele alegeri americane și continuă să dezvolte operații de influență”. Documente publice apărute ulterior au validat evaluările agențiilor de securitate pe care președintele le-a ignorat sau le-a contestat, fără să ofere argumente. În plus, cele mai îngrijorătoare întrebări au rămas fără răspuns în mintea americanilor. De ce a fost așa de hotărât președintele Trump să-l protejeze pe Putin? A existat ceva ce s-a dorit a fi ascuns pentru a împiedica descoperirea unor vulnerabilități care ar putea avea consecințe majore pentru securitatea națională a S.U.A.? Dan Coats a mai adăugat că nu i s-a cerut părerea legat de planurile Casei Albe de a-l invita pe Putin la Washington în toamna anului 2018 și că nu a avut cunoștință despre ce au discutat Trump și Putin la întâlnirea lor privată de două ore de la Helsinki. Christopher Wray a adăugat și el că Rusia este „de departe cel mai agresiv actor” atunci când vine vorba despre un posibil amestec în democrația americană, încercând, subliminal, să transmită ideea că nu a fost de acord cu D. Trump atunci când a minimalizat implicarea Rusiei. „Așa cum i-am spus cuiva recent, nu sunt un tip de Twitter, așa că ne vom concentra doar să ne facem treaba”. Wray a mai fost întrebat dacă a fost vreodată aproape să cedeze la cererile republicanilor - preluate și de Trump - ca Departamentul Justiției să prezinte mai multe informații despre sursele și metodele folosite în ancheta referitoare la Rusia. Acesta a răspuns: „După cum știți sunt un profesionist modest, dar asta nu trebuie confundat cu lipsa coloanei vertebrale. Atât!”. La o întrebare similară, Dan Coats a fost la fel de sugestiv: „Aspen este un loc în care vin altfel decât o fac atunci când merg într-un loc public”, apoi a adăugat că „țara este atacată” și „cea mai mare frică a mea este un « cyber 9/11 »”.
Notă: Text publicat cu acordul General Br. (r) Dan Niculescu, redactor-şef al revistei „Dincolo de orizonturi”, Anul VI, nr.11/ 2021