„Dacii au devenit, continuă să fie un pericol pentru Europa şi adepţii europenizării, nu numai pentru că arată Europei cui datorează începuturile sale, ci şi pentru că arată, înainte de toate, că un popor poate supravieţui în graniţele sale, mii de ani, fără să aibă nevoie de legile altora, fără să fie „sprijinită” prin spoliere şi exploatare. [...] Istoria dacilor a fost, este călcată în picioare şi distrusă intenţionat, iar românii care participă la acest proces sunt trădători de neam.”
Puţin îmi pasă că voi fi catalogat dus cu pluta. Puţin îmi pasă că unii vor spune că fabulez. Puţin îmi pasă că se vor găsi mai ştiu câţi „progresişti” care sa susţină că ideile mele sunt „ceauşiste”. Puţin îmi pasă că vor spune mulţi că îmbrăţişez teorii ale conspitaţiei „aberante”.Puţin îmi pasă că voi deranja anumite cercuri ale puterii printre care şi ale serviciilor care ar trebui să se ocupe de exact ceea ce voi spune eu aici şi nu de lenjeria intimă a elevilor de liceu. Îmi pasă de ceea ce se întâmplă ţara mea aşa cum am învăţat despre ea de-a lungul timpului, cu bune cu rele, cu fapte de care sunt mândru şi fapte care aş fi vrut să nu se întâmple, cu istoria ei, mai eroică şi mai ruşinoasă, cu eroii, domnitorii, scriitorii, savanţii artiştii ei, unii mai talentaţi, mai învăţaţi, alţii mai puţin, unii mai virtuoşi alţii mai păcătoşi. Toţi aceşti oameni, toate aceste evenimente formează la un loc moştenirea poporului căruia îi spunem român, chiar dacă mulţi nu sunt de acord, din varii motive, toate aceste evenimente care s-au petrecut în această zonă geografică căreia îi spunem România şi pe lângă actualele graniţe, toate pietrele, praful, aerul, solul şi subsolul cu dovezile arheologice, cu aurul, petrolul, gazele, cetăţile acoperite de pământ, scrierile, muzica, operele compuse pe acest pământ, au format şi formează ceea ce astăzi încă numim România. Toate acestea însă vin din vechime, o vechime pe care unii nu vor să o recunoască, unii nu vor să o accepte, unii nu vor să o scoată la suprafaţă, unii nu vor să o lasă să se exprime, alţii vor să o îngroape sau să o distrugă pentru că reprezintă un pericol. Un pericol la adresa unei Europe care sub masca civilizaţiei şi „progresului”, a unei „democraţii” impusă de o „elită” financiară străină de chiar interesele ţărilor care o compun, un pericol la adresa unor interese meschine de dominaţie subjugare şi acaparare, desfiinţare a identităţilor naţionale.
Suntem învăţaţi, îndreptaţi, convinşi, dirijaţi, împinşi, aruncaţi, îngrădiţi, forţaţi către o Europă „comună, a tuturor” unii îi spun „Statele Unite ale Europei” adică un fel de federaţie formată din state care îşi pierd identitatea, îşi pierd tradiţiile, îşi pierd obiceiurile, îşi pierd conţiinţa de neam, îşi pierd istoria, îşi pierd resursele pe care le pun la dispoziţia unor conducători ascunşi sub masca democraţiei, care practic urmăresc nu progresul ci distrugerea identităţii Europei.Nu pare nimănui ciudat că la nivel de stat suntem sfătuiţi să ne „regionalizăm” să ne „autonomizăm” să ne fărâmiţăm ca să putem „supravieţui”, ca unica şansă de dezvoltare şi conducere, pentru „descentralizarea” conducerii „greoaie actuale” dar la nivel European suntem strânşi ca oile în ţarc, îndemnaţi să facem toţi cum comandă „baciul” de la Bruxelles sau mai ştiu eu de unde, ni se impun legi de uniformizare care se aplică însă diferit deşi sunt aceleaşi, căci acolo unde e nevoie, ele pot fi „interpretate” în culoarea locală doar ca să mulţumească interesele celor care le impun? Nu vede nimeni că se umblă cu două măsuri, una de fărâmiţare la nivel statal, alta de „anclusare” la nivel European ? Care din politici e bună, cea segregaţionistă, sau cea unionistă? De ce nu se aplică una din ele? Înamicul număru unu al celor ce fac această politică ciudată, a celor care o aplică şi a celor ce o susţin este istoria. Acea istorie despre care vorbeam mai sus, acea istorie care ne arată cine suntem, de unde venim, care ne sunt rădăcinile, care ne sunt valorile, care ne sunt drepturile şi bogăţiile, drumul şi direcţia. Ei, „Europeniştii” vor să construiasă o altă istorie care să înceapă cu ei. Tot ce a fost până acuma trebuie uitat, istoria, lumea, civilizaţia, umanitatea, universal începe cu ei, ei fac legile, ce a fost până acuma nu a existat, trebuie şters din memoria omenirii.
Preşedintele ţării ne spune că trebuie să ne cedăm suveranitatea, că trebuie să ne gândim la interesele Europei. Premierul României, ne spune că istoria României a început la 1918, ştergând din cîteva cuvinte istoria neamului românesc, indiferent când şi-a căpătat acest nume. Dar oare, istoria Românilor a celor care ne numim aşa îndiferent în ce ţară trăim, a început doar în 1918? Unii spuneau - până acum 24 de ani - că istoria României ar fi început la 23 August 1944, dar şi ei acceptau totuşi că „trăim aici de 2.000 de ani”, nici ei nu au vrut să ne rupă de rădăcinile istorice, doar au cosmetizat ultima parte a istoriei, ca să dea bine la imagine. Astăzi însă, trăim vremuri mult mai vitrege. Astăzi toată „lumea bună” vrea să uităm cine am fost, cine suntem şi ce reprezentăm ca popor astăzi suntem împinşi spre o globalizare nu numai economică şi financiară ci şi istorică, spirituală, de identitate.
Astăzi în România a devenit periculos să rosteşti cuvântul Dac, Dacia. Doar ca maşină mai este admis pe ici pe colo, dar va dispărea şi asta, vorm vorbi de Renault, Sandero, Duster, Logan, toate „nume româneşti” pur sânge, toate „legate” de istoria Daciei. Astăzi, în România, la şcoală nu se mai învaţă despre daci decât că au fost conduşi de unul cu apucătuiri suicidale iar apoi am fost „preluaţi şi prelucraţi” de un popor luminat, - tot astfel cum suntem preluaţi acum - şi am făcut parte dintr-un imperiu mare cum vom face şi acum. Nu li se vorbeşte însă copiilor despre conducătorii acestor imperii, care, şi atunci şi acum au urmărit şi urmăresc nu să ne „civilizeze” şi să ne facă viaţa mai bună, ci să ne exploateze minele şi bogăţiile - culmea culmilor - aceleaşi mine de aur, şi atunci şi acum. Spre norocul nostru atunci, marele imperiu a cucerit doar cam 20% din teritoriul vechii Dacii, celălalt fiind păstrat de Dacii liberi care au avut grijă să îi facă plecaţi până la urmă pe „marii civilizatori” . Spre ghinionul nostru acum nu mai există Dacia Liberă, actualii conducători în faţa pericolului celor ce ne doresc pământul, nu au scos sabia, au plecat doar capul, pe principiul românesc dar nu strămoşesc, „capul plecat sabia nu-l taie”.
Profesorul Augustin Deac constata că peste 220 de opere antice de mari dimensiuni, care consemnau fapte, evenimente și referiri la limba poporului geto-dac s-au pierdut ori au fost socotite pierdute. În ziua de azi, distrugerile continuă:
Constatând toate aceste „coincidenţe” nu este aşa că eşti paranoic dacă tragi concluzia că s-a urmărit şi se urmăreşte în continuare îngroparea Daciei şi a dacilor? De ce nu mai vorbeşte nimeni astăzi despre daci? Conferinţele şi prezentările despre dacologie sunt păstrate în beznă, tratate cu superficialitate sau ironizate. Cei care se ocupă de aşa ceva sunt marginalizaţi, ridiculizaţi. Istoricii, cercetătorii, arheologii sunt îndreptaţi către alte perioade, cei care mai caută prin istorie urmele dacilor sunt persiflaţi, pasionaţii şi iubitorii de neam sunt taxaţi drept nebuni sau exaltaţi, teoriile lor sunt fantasmagorice, nu ai voie să spui, să constaţi sau să susţii că Poporul Dac a existat sau că limba română este de fapt limba dacilor şi nu a romanilor, că eşti imediat taxat drept „naţionalist comunist”.
Dacii au devenit sau continuă să fie un pericol pentru Europa şi adepţii europenizării, nu numai pentru că arată Europei cui datorează începuturile sale, ci şi pentru că arată, înainte de toate, că un popor poate supravieţui în graniţele sale, mii de ani, fără să aibă nevoie de legile altora, fără să fie „sprijinită” prin spoliere şi exploatare. Din această cauză ni se îngroapă şi vinde Istoria. Istoria dacilor a fost, este călcată în picioare şi distrusă intenţionat, iar românii care participă la acest proces sunt trădători de neam. Cred că cea mai mare lovitură pe care românii ar putea-o da acestei europenizări forţate ar fi să schimbe numele României în Dacia.