„Conservation Carpathia”

Cu zece luni în urmă, am scris un prim articol cu acest titlu. De atunci s-au întâmplat multe și situațiile pe care le semnalam au dobândit accente mai puternice, reprezentând pericole mai mari. Am arătat în acel prim articol cum s-au insinuat fundațiile străine în România, începând cu G.D.S.-ul lui George Soros, omul despre care consilierul din 2017 al președintelui Donald Trump, Stephen Bannon, spunea că deține controlul asupra serviciilor secrete românești. Referirile speciale le-am făcut la adresa Fundației „Conservation Carpathia”, poate cea mai influentă fundație cu scop economic explicit, mascat prin acțiuni de promovare a unui mediu sănătos. Am arătat că la înființarea ei, la o judecătorie dintr-un oraș mic al unui colț al Transilvaniei, în Zărnești, inițiatorii fundației, mari multimiliardari occidentali, au cerut instanței de judecată și au obținut dreptul „legal” de a exploata zăcămintele minerale ale munților noștri, vizați fiind, în primul rând, Carpații Meridionali, cu deosebire Munții Făgăraș, deosebit de bogați în resurse neexploatate ale subsolului, mai ales uraniu, neferoase și metale rare.

Am arătat pe scurt cum dorește Fundația „Conservation Carpathia” să creeze și să controleze un Parc Național în Munții Făgăraș, cu aer curat și poteci frumoase, unde să nu se mai taie pădurile și să nu mai intre țipenie de om din alte rațiuni decât plimbarea. „Idealurile” pe care le promovează fundația multinațională sunt unele onorabile și, în parte, dorite de opinia publică și de locuitorii din zonă. Am arătat că în Occident, legislația prevede că cine controlează pădurile, are dreptul de exploatare a subsolului lor, iar în lipsa suveranității naționale a României, occidentalii pot promova la noi orice fel de legislație, în orice moment, mai ales când este vorba despre acte normative care sunt deja promovate în U.E., mama și tatăl nostru, cu drepturi depline asupra noastră.

Oare românii nu pot, sau nu vor guvernanții, să gestioneze corespunzător propriul teritoriu național, încât trebuie să vină fundații străine să o facă? Deja Fundația Conservation Carpathia a cumpărat în zona la care ne referim 30.000 de hectare de pădure și terenuri agricole aferente! Când scriam articolul din aprilie 2019, cumpăraseră 26.000 de hectare. În zece luni au mai acaparat 4.000. Desigur, în contrapartidă cu grija pentru mediu, fundația vrea să primească exploatarea zăcămintelor minerale. În schimbul zăcămintelor, fundația multinațională va plăti redevențe statului român. Vor plăti oare 0,5% din valoarea zăcământului exploatat? Sau poate 2,5%? Aceasta este marja procentuală de redevență minimă și maximă pe care o achită unele din cele opt firme străine care exploatează aurul din România? Cei care plătesc redevențe de 2,5% se plâng la guvern spunând că nu este dreptate, pentru că alte firme străine achită doar 0,5 %, rămânând ei cu restul de 99,5%… (!) Recunosc public că nu am crezut niciodată în viață că România va ajunge la acest nivel de supunere colonială!

În finalul articolului trecut, am arătat că: „…nu pot să nu fiu de acord cu președintele actual al S.U.A., care se pronunță ferm pentru o Europă a națiunilor! Doamne ajută! Poate atunci își vor găsi și românii locomotiva care să-i împingă spre mai binele la care aspirăm mulți dintre noi. Lupta pentru acapararea Munților Făgăraș cu multele lor resurse naturale continuă!”. Între timp, începând din primăvara anului 2019, multe s-au schimbat în politica europeană și în cea românească. După declarații de intenție promițătoare și câțiva pași de asemenea încurajatori, privitor la susținerea Europei națiunilor, S.U.A. nu s-au mai implicat în susținerea partidelor suveraniste. Administrația național-protecționistă a președintelui Donald Trump, efectiv blocată de lupta „pe viață și pe moarte” cu globaliștii, s-a retras din afacerile europene, speriată și de perspectiva periculoasă a aruncării Germaniei în brațele Federației Ruse și a Chinei, dacă suveraniștii din diverse state europene îi vor lua controlul asupra piețelor și resurselor naturale ale Europei de Est. Astfel, creșterea numărului de reprezentanți ai partidelor suveraniste în Parlamentul European a fost mai mică decât fusese prognozată. Suveraniștii nu au preluat majoritatea în acel parlament.

În Italia, Matteo Salvini, care, alături de premierul Ungariei și președintele Poloniei, este vârful de lance al naționalismului sănătos european, a pierdut puterea, iar globaliștii au constituit și finanțează în Italia un grup opoziționist numit al sardinelor. Asupra Poloniei s-a prăvălit Comisia Europeană cu amenințări tot mai puternice de sancțiuni severe. Viktor Orban al Ungariei este prezentat în continuare de globaliști ca fiind „omul negru”. Pe lângă acestea, tuturor suveraniștilor, naționaliștilor și celor numiți peiorativ „populiști”, conducerea globalistă a U.E. le-a rezervat o surpriză de efect: Codruța Kövesi a fost numită procuror șef al U.E.! Celebră prin știința poliției politice represive ea a fost plasată în această funcție, iar începând din vara lui 2020 se va ocupa cum știe ea mai bine de toți acești patrioți europeni care încurcă politica globalistă, frânează îngenuncherea totală a popoarelor și promovarea colonialismului la periferiile U.E.

În România, autorii programului politic de guvernare suveranist, promovat în campania electorală din decembrie 2016, neaplicat în practică, numit și al „dreptății până la capăt”, au fost neutralizați de poliția politică a președintelui, respectiv de S.R.I. & magistrați, iar mașina de vot a Biroului Electoral Central & S.T.S., care deține pe listele electorale 3,2 milioane de poziții fictive, a intrat în funcție. Securiștii din P.S.D. și cei plecați din P.S.D. la alte grupări parlamentare au fost activați și și-au doborât propriul guvern. A fost adus la putere un nou guvern, cel dorit de președinte și de stăpânii din U.E. Nici nu s-a instalat bine la putere noul guvern și O.N.G.-iștii au sărit pe noii miniștri ca să le intre în grații și să fie primii la bucate… Cei de la „Conservation Carpathia” au sărit direct pe ministrul Mediului. S-au făcut fotografii frumoase și s-au rostit vorbe mari…

În acest context s-a agravat pericolul! Servilismul, presiunile externe și nevoile interne, pot determina decizii favorabile Fundației Conservation Carpathia și acaparării de către aceasta a controlului asupra Munților Făgăraș. A devenit evident că noul guvern Ludovic Orban nu-și propune să fiscalizeze marii contribuabili din România (care sunt aproape toți străini), astfel ca să aibă la dispoziție toate sumele de care are nevoie pentru a putea guverna decent. Când un guvern spune în România de astăzi că nu sunt bani, înseamnă că nu vrea să fiscalizeze și vrea să lase multinaționalele și băncile străine să jefuiască țara în continuare. Este foarte simplu! Nu se introduc măsurile fiscale care să reteze suveicile prin care străinii mută TV.A.-.ul de pe o firmă pe alta și nu-l achită, nu se iau măsurile pentru blocarea formelor de export ilegal al profitului societăților comerciale și băncilor etc.

Ca urmare, acest guvern nu va avea bani și va da străinilor tot ceea ce le poate aduce fărâmitura cu care să-și mulțumească clientela care l-a susținut. Primarii au multe nevoi locale, ministerele au nevoie de bani, opinia publică așteaptă nivel european de trai, investiții, autostrăzi etc. Trei ani de zile actualii guvernanți au crescut mult nivelul de așteptare al populației, afirmând că PSD-ul care a fost la guvernare este un partid de hoți și de incompetenți, care au condus foarte greșit, iar ei sunt cei capabili și care au toate soluțiile de rezolvare a problemelor țării. Au repetat acest lucru până când chiar au fost crezuți și mai sunt crezuți ca fiind providențiali și la ora scrierii acestor rânduri. Dar ce facem, că trebuie să și dovedim providențialitatea? Dacă nu putem dovedi și nu avem bani, repet: pentru că nu vrem să fiscalizăm, atunci dăm ce mai avem: resurse virgine de subsol, C.F.R.-ul, C.E.C.-ul, Poșta și puținul care mai este românesc acum.

Se tot vorbește, inclusiv de către președinte, că nu trebuie să descurajăm investitorii străini și trebuie să-i atragem. Păi de ce să-i atragem, dacă nu-i fiscalizăm? Păi să nu-i mai atragem deloc! Ori îi fiscalizăm, ori nu-i mai atragem, sau îi trimitem acasă la ei, pe cei care nu-și plătesc obligațiile fiscale. Să fure și să înșele la ei acasă! Să aducem investitori numai ca să ne ia resursele de toate felurile și să ne dea și nouă 0,5% din ele? Din modul în care se comportă Fundația „Conservation Carpathia”, ea este sigură de succes. Acest lucru se vede din nonșalanța cu care se fac cheltuieli generoase. Sunt o mulțime de angajați, au mașini, secretare, angajează firme de avocați, fac procese, cumpără tot ce pot cumpăra în zonă etc. Nu mă refer la eventuala mituire a unor persoane, pentru că nu o pot dovedi, dar știu că butada „În calea mitei nu te poți pune!” are sâmburi mulți de adevăr. Și totuși, speranța moare ultima.

Eu cred că discuția nu trebuie rezumată la aprecierile pe care eu le-am făcut mai sus. Cred că lucrurile trebuie abordate mai profund. Noi nu putem să spunem că nu vrem arii protejate. Am fi iresponsabili. Da, vrem arii protejate, ceea ce propune Fundația Conservation Carpathia! Dar noi, românii, avem arii naturale protejate în Munții Făgăraș. Mă refer la Situl „Natura 2000 Munții Făgăraș” și la „Piemontul Făgăraș”, care au ca scop protejarea biodiversității din Munții Făgăraș. Astfel, noi suntem convinși că nu mai avem nevoie de încă o formă de arie naturală protejată, alta decât cele două menționate, respectiv de un Parc Național, condus de străini, de data aceasta, coordonat de o fundație care să aibă ca obiect de activitate și exploatarea zăcămintelor minerale din subsolul munților, acolo unde sunt porțiile copiilor noștri, inclusiv ale celor care încă nu s-au născut.

Eu cred că este nevoie de o evaluare științifică pe care să o susțină statul român în cooperare cu administrația locală pentru evaluarea pe criterii științifice a valorilor de conservare care nu pot fi protejate foarte bine prin sistemul actual de management forestier și de management al Ariilor Protejate „Natura 2000”.

Mă adresez atât autorităților române centrale, cât și administrațiilor locale, afirmând cu tărie că nu se mai poate accepta stabilirea unor noi arii protejate fără o consultare temeinică a comunităților și autorităților locale, fără o informare prealabilă corectă și completă și fără acordul proprietarilor de terenuri din interiorul acestor arii protejate. Din discuțiile purtate cu factori de răspundere, reiese cu claritate că nici în momentul înființării rețelei de arii naturale protejate „Natura 2000”, consultarea comunităților locale nu s-a făcut corespunzător, dovada și în același timp, rezultatul, fiind conflictele care au fost generate privitor la aceste arii, care nu sunt benefice nimănui și de care profită impostorii străini care se insinuează pentru a pune mâna pe ce a mai rămas românesc în această țară. În perioada interbelică, un mare patriot român afirma că românii nu au fost pregătiți în istoria lor să facă față vicleniei și perfidiei străinilor care le-au jefuit bogățiile. Cred că avea dreptate.

Comunitățile locale trebuie să beneficieze de toate drepturile și beneficiile pe care le pot genera ariile naturale protejate. Ele trebuie să fie cât mai unite și mai puternice în acest demers. Ele trebuie să fie coloana vertebrală a țării. Accesul la resursele naturale ale acestor arii trebuie să aparțină comunităților locale, iar dacă statul dorește să le exploateze, trebuie să o facă sustenabil și să compenseze în mod corect comunitățile locale. Înstrăinarea drepturilor de exploatare a resurselor naturale românești către străini și-a dovedit din plin nerentabilitatea, din toate punctele de vedere, în perioada actuală. Ideea că „statul român este cel mai prost administrator”, cu care a fost prostit poporul român, începând cu feseniștii care au dat lovitura de stat în decembrie 1989 și s-au transformat în gropari ai economiei României, a condus la distrugerea țării. Economia de astăzi din România este 90% una străină și doar 10% românească, așa cum ne-a informat INS, în anul 2017. Fenomenul înstrăinării trebuie oprit, în mod obligatoriu. Gata cu înstrăinarea, domnilor guvernanți? Nu vă ajunge ce ați făcut din țara asta? Trebuie oprită atât vânzarea pădurilor, cât și a terenurilor agricole, cât și exploatarea resurselor naturale de către străini.

Vă reamintesc, domnilor politicieni de la toate partidele, că România a semnat aderarea la N.A.T.O. și la U.E. în calitate de stat suveran și independent și astăzi a mai rămas doar mențiunea din Constituție că România este un stat suveran și independent. Renunțarea la atributele suverane ale statului s-a făcut deja mult peste limita admisibilă. Din această cauză suntem periferia colonială a Europei. În politică se fac concesii, dar acestea trebuie să aibă o limită, atât ca număr, cât și ca adâncime a concesiei.

România nu trebuie să preia toată mizeria din Occident. De acolo au venit drogurile, imoralitatea escaladată peste limitele normalității, traficul de copii, prostituția și multe alte rele. Experiența de trei decenii trebuie să ne facă să reflectăm și asupra relelor din domeniul problematicii de mediu. În Occident, ariile protejate de mediu se restrâng la un procent fix de 10% din suprafața teritoriului, restul teritoriului putând fi exploatat intensiv. Adeseori această exploatare s-a făcut sălbatic. În acele locuri trebuie să plece Fundația Conservation Carpathia! Să se ocupe în Occident de cauzele dispariției urșilor, lupilor, a cocoșului de munte și multor altor specii de animale și de plante care la noi încă mai există. Să vadă oamenii fundației de ce au dispărut în Occident pădurile virgine, naturale și rezistente la perturbări climatice, pe care România le mai are, deși a fost procopsită și cu societăți ca Schweighofer, Kronspan, sau Egger. Asta apropos de Austria, țara care după ce ne-a luat petrolul, gazele, bănci foarte profitabile etc, se opune intrării României în spațiul Schengen… Oare de ce nu acționează Fundația Conservation Carpathia în statele de unde provin acționarii fondatori? Să-și bage banii în țările lor. Nu de astfel de bani otrăviți are nevoie poporul român! Să ne lase pe noi în supărarea noastră. N-o să ne poată ei înveseli și, sper eu, să nu ne mai poată nici prosti, așa cum s-a întâmplat în foarte numeroasele alte situații de acest fel din ultimele trei decenii, când alți binevoitori, care „dădeau bani pe gratis” în România, ne-au aservit.

Pădurile din România, de care se preocupă Fundația „Conservation Carpathia” pot fi foarte bine gestionate de români. Acest lucru s-a văzut în timpul regimului socialist de stat, când pădurile au fost realmente bine gospodărite. Acest adevăr este indiscutabil. Pentru asta mai trebuie doar interes și voință ale statului, respectiv ale guvernului. Trebuie „pus biciul” pe Romsilva pentru igienizarea corespunzătoare a pădurilor. Trebuie golite pădurile de mormanele de resturi vegetale adunate în ultimele trei decenii, datorită neglijenței șefilor de ocoale, trebuie reluate stropirile, trebuie împădurit mai mult și trebuie distruse bandele organizate de hoți de lemne, cele care fură în stil mare, de multe ori sub protecția unor autorități ale statului.

Credeți-mă, stimați cititori, că nu este greu! Trebuie doar voință politică și puțin patriotism, acesta din urmă fiind tot mai greu de găsit la conducătorii cu funcții mari ai țării. Poate acum minoritarii etnici, ascunși sau la vedere, care conduc România, având în mână punctele „cheie” (președinte, prim-ministru, ministru de Externe, director SRI, director SIE, comisar european din partea României etc.), vor dori să demonstreze că ei conduc mai bine decât etnicii români, sunt mai patrioți decât etnicii români, sunt mai puțin supuși necondiționat străinătății decât etnicii români, într-un cuvânt vor demonstra că iubesc România mai mult decât etnicii români și o vor proteja de pericolele care pândesc de după cortinele din spatele înalților noștri demnitari.

România a avut și mai are încă un sistem echilibrat de conservare și de protejare a pădurilor și a speciilor de plante și animale. El trebuie menținut, îmbunătățit și promovat.

În încheiere, dar nu în ultimul rând, doresc să subliniez că ultimele inițiative de acaparare de păduri și terenuri agricole din zona Munților Carpați, de către Fundația „Conservation Carpathia”, în scopul de a crea zone de sălbăticie, unde omului îi este interzis accesul sau desfășurarea activităților tradiționale (exploatări raționale de lemn, recoltarea de fructe de pădure, pășunat) este considerată de majoritatea zdrobitoare a cetățenilor din zonele țintă ca fiind una împotriva firii, în contrast cu istoria și tradiția milenară a poporului român din Carpați. Românii nu trebuie rupți de Munții Carpați, cum propune Fundația „Conservation Carpathia” și numeroasele fundații satelit pe care le-a creat în jurul ei. Omul face parte integrantă din peisajul Carpaților.

Doresc să fac un apel și să-mi exprim încrederea în primarii din zona Munților Făgăraș, cu toții români și, deopotrivă, în autoritățile județelor din zonă, că vor acționa pentru a stopa inițiativele de înstrăinare a administrării munților României[1].

----------------------------------------