Confruntat cu acțiunea veninoasă, iar nu doar incorectă, declanșată de Gabriel Liiceanu, m-am decis să prezint public un tablou al unora dintre faptele sale, tabloul necinstei. 

Necinstea Nr. 1

Gabriel Liiceanu s-a implicat de curând, direct și agresiv, în susținerea publică a unui candidat al său (Ioan Răzvan) pentru ocuparea unui post de Asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București. A afirmat, fără niciun fel de dovezi, că acel concurs este „cu destinație”, pentru cineva „din interior”. Era vorba despre candidata Oana Șerban. În context, Gabriel Liiceanu, nevoit să precizeze care sunt elementele de incorectitudine în desfășurarea concursului, a indicat o pretinsă dar inexistentă incompatibilitate între membrii Comisiei de Concurs și favorizarea unui candidat prin tematica și bibliografia de concurs, deși ele au fost în realitate preluate integral din fișele disciplinelor din structura postului. În urma desfășurării concursului, facultatea de filosofie a dat publicității precizările sale cu privire la rezultatul care consfințea admiterea Oanei Șerban.

Oana Șerban, în vârstă de 27 de ani, doctor în filosofie din anul 2018 cu distincția maximă Summa cum laudae, avea 2 cărți de autor, 6 volume co-editate, 23 de articole în reviste BDI, 13 studii în volume, 2 recenzii, 1 traducere.

Ioan Răzvan, în vârstă de 34 de ani, doctor în filosofie din 2017, avea 2 articole în reviste BDI, 2 studii în volume publicate la edituri de prestigiu, 1 recenzie.

Precizările menționate indică faptul că „atât reglementările în vigoare, cât și practicile academice unanim recunoscute” stabilesc categoric că decizia Comisiei de Concurs este multicriterială, iar nu având un singur criteriu decisiv, anume participarea candidatului la universități străine, cum cerea ultimativ, dar evident nelegal și neacademic, Gabriel Liiceanu, într-o emisiune transmisă live în timp ce (sic!) se desfășura deja concursul, fiind prezent și protejatul său, venit de pe băncile unor universități europene. Or, Oana Șerban avusese numeroase relații de colaborare științifică cu universități prestigioase din Norvegia, Germania, Italia, Portugalia, Grecia. Punctajul final obținut de Oana Șerban a fost de 395 de puncte, iar Ioan Răzvan, clasat al treilea, a obținut 320 de puncte. Rezultatul concursului este categoric. Membrii Senatului Universității au fost favorabili într-un număr covârșitor Oanei Șerban.

Este necinstit să îți promovezi „omul tău” ignorând realitatea realizărilor profesionale și academice ale acestuia, care se situau mult sub cele ale candidatului care a câștigat concursul.

Necinstea Nr. 2

La invitația mea, pentru ziua de 16 ianuarie anul curent, în cadrul cursului doctoral „Violența în istorie: Holocaust și terorism”, precum am mai făcut-o pentru supraviețuitori ai Holocaustului, de la Canal și alte închisori comuniste, urmau să participe Petre Roman și Teodor Brateș, pentru momentul Baricada de la Inter și respectiv Revoluția Română în direct la TVR. Gabriel Liiceanu a publicat atunci un articol împotriva participării acestora, aducând ca argument conținutul acuzației formulate de procurorii militari care cercetau dosarul Revoluției. Or, dacă Gabriel Liiceanu s-a ostenit să cerceteze actul procurorilor prin care Petre Roman și Teodor Brateș deveneau suspecți, nu avea cum să ocolească faptul că la 26 decembrie 2018, adică cu trei săptămâni înainte, prin comunicatul public al Parchetului General, cei doi nu mai figurau în actul procurorilor pentru eventuala lor punere sub acuzare. Nu e, deci, decât necinste faptul de a prelua și răspândi o acuzație într-un moment când, în realitate, ea fusese abandonată.

Necinstea Nr. 3

Este vorba despre relatarea lui Dan Radu Rușanu, fost secretar de stat la Ministerul Finanțelor și apoi președinte al Băncii de Export-Import a României, despre solicitările insistente, directe și prin interpuși, ale lui Gabriel Liiceanu de a fi sprijinit în activitatea sa de editor. Era anul 2000. Garda Financiară constatase neachitarea obligațiilor (taxe și impozite) către bugetul de stat și imputase societății Humanitas o sumă uriașă, inclusiv penalizările aferente unor întârzieri de peste cinci ani. Gabriel Liiceanu susținea că este vorba de un control tendențios, cu tentă politică! Însă trebuie menționat că D. R. Rușanu făcea parte din conducerea P.N.L. și reprezenta guvernarea C.D.R.-P.D. în acel moment. Documentele Gărzii Financiare erau ”clare, iar sumele, de necontestat”. Mai mult, Gabriel Liiceanu, cerea ca Banca de Export-Import a României (cu capital integral de stat) să îi acorde un credit cu care să răscumpere, pentru sine, acțiunile unui investitor francez care dorea să se retragă din afacerea Humanitas. D. R. Rușanu preciza că Gabriel Liiceanu nu oferea niciun fel de garanții, altele decât „reputația mea”. Unde pot fi plasate discursurile lui Gabriel Liiceanu despre funcționarea corectă, nepărtinitoare, a instituțiilor statului și despre nevoia de a fi aspru combătută favorizarea unor agenți economici de către autorități publice? Într-un loc, în mod sigur - la capitolul necinste.

Necinstea Nr. 4

În anul 1975 Gabriel Liiceanu publica „Receptarea tragicului în antropologia marxistă” și scria: „Pentru ca omul să fie om și să se bucure de propria-i omenie, el trebuie să așeze relația sa cu obiectele și lumea pe un temei uman. Îl împiedică însă cineva să o facă? Da, posesiunea; ea a făcut ca omul să nu se mai raporteze la lucru de dragul lucrului”. Apoi îl cita pe Marx: „Proprietatea privată ne-a făcut atât de stupizi și de unilaterali, încât un obiect devine al nostru abia din momentul când îl avem, când este nemijlocit în posesia noastră” (Manuscrise economico-filosofice din 1844).


Dacă această convingere era sinceră atunci, de ce imediat după evenimentele din decembrie 1989 Gabriel Liiceanu s-a luptat cu toate mijloacele să dobândească „nemijlocit în posesia sa” fosta Editură Politică? Planează, oricum, o umbră de necinste.

În finalul acestui tablou îl aduc în sprijin pe inegalabilul om de cultură Petru Creția; din capitolul „Cinstea” al volumului său „Eseuri morale”: „Cinstea nu vizează ceea ce este profitabil ci de fiecare dată, ceea ce corespunde esenței sale, indiferent de urmări. Omul cinstit nu spune despre nimeni ceva rău ca să îl defăimeze, nici nu răspândește informații necontrolate. Cinstea ne cere să nu ne arătăm drept ceea ce nu suntem, adică să nu fim fățarnici sau duplicitari”.Și mai apoi, în capitolul Falsa conștiință: ”cel afectat de o falsă conștiință vrea să creadă despre el că este cineva înzestrat cu mari calități omenești de obicei cele pe care le are cel mai puțin, dar la care aspiră cel mai mult.”

Pretextul atacului declanșat de Gabriel Liiceanu a fost acela că teza de doctorat a lui Ionuț Vulpescu, coordonată de mine, este un plagiat. Câtă vreme nu s-a ajuns la un verdict definitiv de plagiat, pot afirma că acuzațiile îmbracă mai mult un caracter de propagandă. În calitate de coordonator al tezei și bun cunoscător al acesteia, consider că lucrarea este în bună măsură originală; nu am constatat, nici eu, nici vreun alt membru al Comisiei, elemente de plagiat.

În concluzie, nu găsesc nimic mai potrivit decât să îl citez pe Constantin Noica din a sa operă fundamentală „Rostirea filosofică românească”: „Între da și nu sunt mai multe valori… Da și nu în rigiditatea lor, sunt și ne sunt insuportabile, așa cum infinitul în absolutul lui îi este omului insuportabil”.

Respingerea acestei gândiri a lui Noica este, cred, evidentă la Gabriel Liiceanu. El nu este generos (adică Da !) și nu este rău cu totul (adică Nu !), însă nu este suportabil pentru că arată o mediocritate răutăcioasă. Și mai apoi, tot Constantin Noica: „Nu se cade omule, nu se cade. Dacă ai căzut în atât de mare cinste, înțelege că este ceva care se cade și ceva care nu se cade” Doar că Gabriel Liiceanu a căzut în necinste[1].

--------------------------------------------