General Br. (r) Aurel I. Rogojan, art-emisUn personaj activ al vieţii politice din ultimul sfert de veac, care ne-a ocupat şi un deceniu de istorie naţională, în înalta demnitate de preşedinte al României, a pus ţării, în fruntea căreia poporul l-a asezat, o ştampilă: „« România este Guantanamo! ». Într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, a acuzat o « guantanamizare » a României, în care procurorii ţin acuzaţii « la beci » până când spun ce a spus denunţătorul, o practică similară cu cea de la Guantanamo, unde suspecţii de terorism erau ţinuţi prizonieri până ce spuneau ce voiau să audă ofiţerii C.I.A. »”. Prin similitudini şi context, afirmând că România este un lagăr de prizonieri ai unei justiţii, pentru a cărei „reformare şi modernizare” fostul preşedinte şi miniştrii săi de justiţie au căpătat cununile de lauri ale Departamentului de Stat al S.U.A. şi ale Comisiei Europene, declaraţia citată exprimă tocmai ceea ce „reformatorii” au gândit şi împlinit. Au impus „legi ale autoritarismului politic”, ignorand dezbaterile democratice, au expediat în derizoriu Constituţia şi Parlamentul, pentru a adopta „legile justiţiei politice” prin asumarea răspunderii guvernului. La dimensiuni mai reduse, dar nu mai puţin importante, acelaşi lucru îl afirma, într-o altă expresie, fostul secretar de stat de la Justiţie şi şef la Direcţiei de Investigare şi Combatere a Crimei Organizate, reproşându-şi că a gândit şi modificat legislaţia penală doar în componenta excesiv-represivă, ignorând protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Declaraţiile „Băsescu-Bica” au o şi parte de adevăr, Cotidianul.ro găzduind dezbateri oportune în legătură cu inepţiile de „Gulag” ale noii legislaţii penale[1]. Numai că, la momentele respective nici Elena Udrea, nici Alina Bica, nici Horia Georgescu, nici Mircea Băsescu, nici ginerele Pricop & Comp. nu erau în custodia Poliţiei, ori invitaţi la parchete, pentru a colabora la convertirea „informaţiilor secrete” în mijloace de probă.Indicele de valoare al „reformei Justiţiei” s-a transformat în contrariul său, imediat ce „legislatorii” au devenit justiţiabili. Şi cu câtă emfază şi nedisimulată satisfacţie a ţinut să-şi lege numele de de toate codurile, asemenea lui Cuza! Iar acum, cine reneaga „Codex Basescus”?! El însuşi! Toată viaţa şi cariera sa pare a se întemeia pe renegări. De colegi, de prieteni, de camarazi politici, de colaboratori, de poporul alegător şi, de ce nu, renegarea Patriei?! Pe care a asemuit-o cu Guantanamo .

Cand mai recurge şi la compararea anchetatorilor D.N.A. cu ofiţerii C.I.A., nu ştim cât de măguliti se vor simţi cei care, efectiv şi intens, au fost pregătiţi în noile tehnici de investigare a corupţiei şi criminalităţii organizate după manuale americane, cu instructori americani, unii chiar în instituţii de profil din S.U.A., ori centre înaintate ale acestora din estul Europei. Putem intui doar spaimele pe care i le provoaca reformatorului perspectiva de a cădea el însuşi în roţile malaxorului pe care l-a creat, fără a se gândi nepărtinitor la consecinţe. Dacă ceva este sigur şi temeinic în „Codex Basescus”, acesta este şirul tot mai lung al excepţiilor de neconstituţionalitate. Ieşirile sale publice sunt, de asemenea, tot atâtea prilejuri, de guantanamizare a comunicarii publice. Ce a promovat în spaţiul media, idei generoase, iniţiative politice benefice, apeluri la calm social şi raţiune politică, sau, dimpotrivă, diversiuni, provocări, ameninţări şi dihonie politică antinaţională? Când ne-a demonstrat, „moralizatorul” de azi, un dram de omenie şi de simţire, de drag de compatrioţi, dincolo de spectacolul propriilor lacrimi? Ex-preşedintele autoexilat în parcela Scroviştea din codrii Vlăsiei are, totuşi, şi o performanţă absolută, de dimensiuni cu adevărat istorice. A reuşit să golească ţara de milioane de locuitori. Raportat şi la intervalul de timp foarte scurt în care s-a produs aceasta dislocare, românii sunt cel mare val migrator din istoria erei noastre, după migraţiile primului mileniu. Pentru ce, ca să fie transformată România in Guantanamo?

Merita, oare, creatorul acestui imens deficit demografic să fie creditat şi impus atenţiei publice, altfel de cum a fost şi este în realitate? Cât a tăcut, cât nu l-am mai auzit, nu au mai lătrat câinii şi nu s-au sculat din somn, speriaţi şi plângând, pruncuţii. Nu personajul în discuţie este vinovat pentru perpetuarea sa în spaţiul public. Vinovaţi sunt cei care-i înlesnesc proliferarea alegaţiilor, după ce au ţinut, în repetate rânduri, să invite în platouri, experţi care să se pronunţe  în privinţa unei structuri de personalitate şi tip de comportament, asupra cărora ar plana ameninţarea unor diagnostice devastatoare.

-------------------------------------------

[1] http://www.cotidianul.ro/cotidianul-230410 şi  http://www.cotidianul.ro/cotidianul-231354