Termenul: „iacobinism sanitar”, care desemnează un regim non-democratic, cu reguli foarte stricte, cu sancțiuni severe aplicate unor fapte ilicite minore şi cu rezultate slabe sau cu efecte secundare sau adverse nebănuite l-am întâlnit în presă scrisă franceză. Termenul vine, desigur, din perioada revoluției franceze din 1789, fiind ratasat regimului de teroare instalat imediat după răsturnarea monarhiei, care a dus la apariția lui Napoleon, cu tot cu războaiele lui, și care s-a terminat cu restaurația monarhiei în Franța (e drept că n-a durat prea mult până când s-a instaurat „a două republică”).

Presă franceză probează că interdicția clubului, a plajei, a restaurantului în spațiu închis și, în genere, a locurilor de distracție, nu înseamnă că a dispărut underground-ul, ci că a proliferat partea ilicită și periculoasă a acestuia. Lumea iese la distracție pe ascuns, regulile sanitare „inteligente” fiind ignorate cu entuziasm. Că pe vremea prohibiției alcoolului în S.U.A., opozanții acestor reguli ale iacobinismului sanitar, practicanții acestui tip de evadare urbană, fiind treptat legendaţi. Btw, în pandemie, deși societatea ar trebui să fie în țiplă și la dungă, ca pe vreme regimului de la Vichy, traficanții de droguri, de substanțe recretative și de carne vie au prosperat.

Copiem Franța, Italia și Spania în toate exagerările lor, adăugând un plus de exagerare autohton

Este evident că avem un astfel de regim de iacobinism sanitar și în România. Nu numai pentru că ne supunem orbește directivelor O.M.S. (care sunt, de fapt, niște recomandări, dar la noi au fost transformate în literă de biblie), dar copiem Franța, Italia și Spania în toate exagerările lor, adăugând un plus de exagerare autohton. Și avem statuile noastre pandemice, sfințite de locul pe care îl ocupă, și nu de marile merite personale (care lipsesc cu desăvârșire). Problema foarte mare pentru sistemul sanitar antrenată de acest iacobinism sanitar rezultă din faptul că, fiind închise 80% din capacități, pentru că sistemul să se concentreze pe cele cca 100 de mii de cazuri de covid, dintre care doar cca 500 sunt, în prezent, cazuri grave, milioane de pacienți noc-covid nu s-au mai îngrijit în sistem și nu s-au mai internat în spitale. Mortalitatea și morbiditatea în rândurile pacienților non-covid au scăzut. De aici întrebarea fundamentală de filosofie și politici publice: de ce plătim atât de scump acest sistem sanitar care ne ține mai bolnavi cu el decât fără el?

Birocrații medicali, care se visează eroi și dictatori au făcut sistemului

Fapt divers: lumea nu s-a mai infectat cu microbi intraspitalicești, pentru că au stat departe de spital... Lumea nu se mai pricopseste cu infecții nozocomiale, pentru că nu mai este obligată să se umilească și să sufere în spitale. De aceea, lumea a început să evite cu orice preț spitalul... Cum era vorba aia - „vrem spitale, nu catedrale”? În plus, să ne gândim la ce va fi condus în viitorul apropiat cinismul medical: „nu ești bolnav de covid, nu ești urgență”! Pe termen mediu și lung, rejectul ăsta cinic va dăuna profesiei medicale și încrederii în sistem, în medicamente și în vaccinuri. Nici nu își dau seama birocrații medicali, care se visează eroi și dictatori, cât rău au făcut sistemului. Și cât rău ne-au făcut nouă, sub cuvânt că ceea ce fac - iacobinismul lor sanitar -, este pentru siguranță noastră[1].

Este timpul ca testele Covid să fie verificate sub raportul acurateții.

Un număr mare de oameni au avut de suferit de pe urma testelor fals-pozitive. Nu e cazul să cereți linkuri/probe - știți toți cazul notoriu al fotbaliștilor clujeni, pentru falsitatea testelor covid făcute acestora existând și recunoașteri oficiale ale autorităților. Plus alte sute de cazuri care au circulat pe paginile de socializare și pe net. Oamenii au pierdut competiții, concursuri, interviuri, locuri de muncă, afaceri sau concedii. Au fost, desigur, și teste fals-negative. Nu îmi imaginez că testele făcute în parcarea mall-ului de o firmă căreia i se anulase autorizația de funcționare dau afară de acuratețe. Deci, oamenii care și-au făcut astfel de teste ca să poată pleca în concediu în Grecia au putut fi, foarte bine, „negativi” sau asimptomatici.

După 14 septembrie, când reîncepe școala, cazurile de testare fals-pozitive se vor multiplica de zeci de ori. Este timpul ca aceste teste să fie verificate sub raportul acurateții.

Mâine voi declanșa procedurile administrative și judiciare de contestare a acestor teste, precum și pentru despăgubiri cauzate de autorii testele fals - pozitive reclamantului. Este vorba de un medic care susține că testul care i s-a făcut este fals-pozitiv. Omul a fost crucificat în presa măsluită de guvern și închis medical pentru carantină. Speța este de mare interes și pentru că medicul respectiv, de o altă specialitate, a fost obligat să facă muncă de infecționist într-un spital - suport covid (adică, de altă specialitate, dar convertit în mod înțelept de „comandantul acțiunii” la statut de clinică surogat anti-covid).

Enoriaşii Cultului Covid, malpraxisul, daunele materiale și morale și uzurparea de calități oficiale aduc gave prejudicii.

Sunt convins că nou-normalii, enoriași ai Cultului Covid, vor sări ca arși să zbiere că justiția nu se poate pronunța în chestiuni medicale.
Ba da, se poate, și nu numai pentru că e vorba de malpraxis, daune materiale și morale și uzurparea de calități oficiale, ci și pentru că :
- virusul care provoacă molima mileniului nu a fost identificat în toate atributele și caracteristicile sale; se testează oarecum în orb, făcându-se comparația cu vietățile care s-au găsit și la cei cu simptome de covid; numai că nici simptomele nu sunt certe (criteriile de dibuire ale acestora se schimbă o dată pe săptămână), nici autopsii nu se fac pentru a vedea de ce au murit cei cu covid;
- aparatele de testare sunt construite pentru alti viruși, similari; autorul acestui tip de tester a declarat public și răspicat că nu se potrivește pe deplin virsului care (pare că) generează covid;
- aparatele de testare nu au fost niciodată autorizate metrologic, deci nu putem ști oficial și precis care le este acuratețea;
- aparatele de testare nu au termene maxime de utilizare și număr maxim de reutilizări pâna la care acuratețea maximă se păstrează;
- teste fac și manipulează un număr indefinit și intrasabil de persoane (cu sau fără specializare), instituții și firme, fără un minim de siguranță a integrității rezultatelor; nimeni nu e atât de naiv să vreadă că firma care testează în parcarea mall-ului asigură această integritate;
- există persoane care au lipsit de la testare, deși erau programați și, cu toate acestea, au fost înregistrați ca pozitivi.
De remarcat că, așa cum declara ieri Primarul General al Capitalei, doamna Gabriela Vrânceanu-Firea, din 8.000 de teste făcute de Primărie într-o săptămână, doar 17 au ieșit pozitive. În acest timp, guvernul anunță zilnic cca 1.300 de infectări, în timp ce accelerează mișcarea browniană către alegeri locale, trecând prin deschiderea școlilor.

Notă - Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din text.