HoRoPaEroarea Universităţii timişorene de a acorda lui Horia-Roman Patapievici („foto") titlul universitar de onoare atestă gluma privind pieptoşenia bănăţenilor că ei sunt „fruncea". Aici se potriveşte, pentru că nicio altă universitate din ţară nu s-ar fi putut coborî în asemenea mocirlă fecaloidă, atribuind un astfel de titlu onorant şi înscriind în analele sale numele acestei „personalităţi", cu minte dereglată şi suflet descompus.

„Încercând să salveze onoarea culturii timişorene, numeroşi oameni de cultură şi ştiinţă, profesori universitari, scriitori şi jurnalişti din Timişoara, scandalizaţi de această mizerie tipic abuzivă, au semnat un protest"[1]. În lista semnatarilor protestului, figurează şi numele unor personalităţi din Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti, Arad, Gherla. După toate blasfemiile debitate spre denigrarea poporului român, Patapievici aspira de mult la un astfel de titlu: „Trebuie să te smereşti adânc atunci când lumea te laudă. E o bucurie să fiu integrat în acest alma mater extraordinar care este Universitatea de Vest. [...] Sunt onorat, a clămpănit întunecimea sa"[2]. Aşa se explică umbletul său prin universităţile ţării. Aici şi-a găsit complicii, acuzaţi cu vehemenţă pentru abuz şi pentru acest „act de impietate" de către cei care l-au întâmpinat cu proteste la sosirea în faţa universităţii. „Mintea supraîncălzită a unui miha-lustragiu-de casă a fumegat ideea unui premiu pentru Întunecimea Culturii Române, nici mai mult nici mai puţin decât un Doctor Honoris Causa, pentru «opera» scatologică (scabroasă, D. de neologisme) privind România" [...] „Nu există vreo persoană care să-i urască atât pe români şi valorile noastre ca Patapievici", a declarat profesoara Viorica Bălteanu, iniţiatoarea protestului[3].

Că individul acesta nu e întreg la minte şi că soarta acestui for cultural al României stă în mâna unui deteriorat mintal este dovedit de faptul că, pe lângă scandalurile din New York şi Berlin, aflăm că „I.C.R. Stockholm este laureat al premiului Bifrost, decernat de Organizaţia Nordică a Agenţilor Culturali Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender, pentru contribuţii excepţionale la consolidarea relaţiei dintre comunitatea heterosexuală şi cea homosexuală", iar la Shang- Hai, cu prilejul deschiderii Pavilionului Românesc, I.C.R. şi Ministerul de Externe au arvunit taraful „10 prăjini", care „cu manele porno şi cu nădragii în vine, au pus pe fugă vizitatorii oripilaţi de spectacolul grotesc"[4]. Ai grijă, cititorule, să n-o iei razna, că ţi se tulbură creierul!

În paginile revistei ART-EMIS, Maria Diana Popescu afirmă cu deplină maturitate: „Dincolo de borna aceasta a urii, omul nu mai este om şi nici măcar nu devine animal, ci se transformă în demon", făcând referire la clanul Patapievici care a pornit un atac împotriva românismului prin demenţa declaraţiilor despre limba, pământul şi poporul româneşti, în mod special despre marele nostru poet: „Eminescu, ca poet naţional, şi întreaga cultură naţională nu-şi au locul sub zodia internaţionalismului", „Dacă vreţi să intraţi în Europa, trebuie să vă debarasaţi de Eminescu". Prin această separare între „eu" şi „voi", evidentă în formele verbale „vreţi", „să intraţi", „să vă debarasaţi", se atestă motivul atitudinii şi faptelor acestui dezagreabil funcţionar al Statului Român, care scaldă în dispreţ tot ce este românesc tocmai pentru că nu este român, dar primeşte, parcă în batjocură, îndestulare financiară de la ţara pe care o denigrează. O faptă şi mai diavolească ar fi să înceapă să ucidă, dar, se pare că ce a făcut până acum este suficient pentru a fi izolat după gratii, ca pericol public. Sancţiunea ar avea numeroase motivaţii şi ar fi oricând posibilă, dacă cel ce îl menţine acolo nu ar suferi de aceeaşi demenţă.

Chiar dacă românii (sau doar unii români) i-ar fi greşit lui Patapievici cu ceva, o minte sănătoasă, un caracter elevat ar fi folosit un limbaj corespunzător distincţiei sale intelectuale. Dar cele afirmate şi săvârşite de acest debusolat, în totală contradicţie cu pretenţiile sale de merituos intelectual, îl desfiinţează nu doar ca om de cultură, ci, mai ales, ca om. Acest „supergânditor" uită că din „plaiul mioritic ca o fecală" se hrăneşte, din munca milioanelor de „omuleţi patibulari" (vrednic de spânzurat, D. de neologisme) îşi primeşte leafa, că poporul a cărui „inimă devine piftie iar creierul un amestec apos", îl găzduieşte cu mare toleranţă pe el, coborâtorul din neamul mereu iscoditor de conflicte, venit şi la noi să ne impună legi prin care ne interzice să vorbim în apărarea noastră, atâta vreme cât Statul Român nu sancţionează toate aceste scurgeri murdare din mintea unui evreu, care, probabil, nu are cu ce altceva să se afirme. Titlul „Protest împotriva maculării memoriei Universităţii de Vest din Timişoara" certifică ipostaza de materie alterată a acestei fiinţe, care murdăreşte tot pe unde se mişcă: cu glasul pângărind limba română, cu respiraţia împrăştiind impurităţi, cu ochii tiranici şi cinici aruncaţi asupra celor din jur, cu otrava creierului ca un bulgăr de gunoi, de care te fereşti să-l calci, ca să nu iei mizeria pe talpă. Noi avem demnitatea noastră şi-l suportăm mai departe, ştiind că viaţa are legile ei, deseori cu bumerang. De aceea, considerăm că portretul poporului român, creionat de „ilustrul": „Un popor cu substanţă tarată (cu multe tare, vicii - n.a.). Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncenate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare", deloc reprezentativ pentru profilul naţiei noastre, nu este altceva decât ilustrarea fidelă a propriei persoane. Dorim însănătoşire grabnică acestui străin, chip înnegrit de ură, devenit Doctor „Horroris Causa". În niciun caz „Honoris", pentru că onoarea, unde nu e, nici Dumnezeu nu o dă. Nu-i deloc lăudabil pentru universitarii timişoreni implicaţi în această impietate, care ar fi trebuit să ştie că a onora pe un om fără onoare înseamnă a te dezonora pe tine.

Notă: Articolul a apărut în „Condeiul Ardelean" Nr. 244 - 20 aprilie - 3 mai 2012
------------------------------------------------------------
[1] Ion Măldărescu, Defecalizarea Institutului Cultural Român, Revista ART-EMIS Academy, 26 martie 2012.
[2] Ibidem
[3] Ibidem
[4] Ibidem