În lunga mea viaţă, am întâlnit nu rareori momente de cumpănă în mersul ţării. Dar, ca niciodată, astăzi sunt martorul unor grave poticniri, care afectează ceea ce pentru mine va fi totdeauna patria şi viitorul ei. Parcă s-a ieşit dintr-o ordine firească, parcă am fost scoşi de pe lungimile de undă ale comportării şi dezvoltării noastre.

Greutăţile sunt mari şi nu numai pentru noi, căci întreaga lume este în frământare şi într-un proces de mutaţii. Pretutindeni, se constată complicaţii şi se încearcă ieşirile din impas. În mod firesc, reacţiile sunt colective, nu sunt simple acţiuni individuale, ci implică solidaritate, colaborare. Sunt înregistrate reacţii spontane, care nu reflectă doar nemulţumiri împotriva unor stări de lucru, ci exprimă şi un mod anume de a percepe şi de a reacţiona asemănător. Fiecare colectivitate umană în cauză este însufleţită de convingeri fudamentale comune, care sunt rezultatul unei lungi vieţuiri, a păstrării tradiţiilor şi a cultivării unor reacţii menite s-o apere ca un puternic scut şi să-i păstreze trăsăturile fundamentale, specificul. Fără îndoială că, la un moment dat, va avea loc un proces din ce în ce mai profund de apropiere între popoare, dar acesta nu poate fi decât rezultatul unei evoluţii, fireşti, neforţate, neinteresate şi nu doar de însuşire mecanică, comandată şi oportunistă a unor atitudini.

Am simţământul că ne-am pierdut cârma diriguitoare care sălăşluia în fiecare dintre noi şi mai ales ne-am schimbat prin imitaţie şi nu ca urmare a unui proces firesc de gândire şi meditaţie. Solidaritatea noastră a devenit deficitară, simţămintele fireşti de dragoste şi ataşament faţă de ţară le-am cam pierdut şi cu fiecare zi care trece ne depărtăm mai mult de axul de existenţă al oricărui popor, ne pierdem conştiinţa de sine, uităm că nu suntem decât o parte a unui proces secular dacă nu milenar şi că, la fel ca şi cei dinaintea noastră, suntem datori să nu ne slujim doar nouă ci să fim necontenit fii unei entităţi naţionale.

Fără îndoială că vremurile s-au schimbat şi se schimbă necontenit, că apropierea dintre oameni a făcut mari paşi într-un sens pozitiv, dar suntem datori să stăm de veghe pentru a nu accepta situaţii nefireşti, în care să fie schimbaţi parametrii de existenţă ai entităţii noastre şi în care să nu fie respectate drepturile ei, folosindu-se cele mai ipocrite formule! Nemuritoarea formulă din 1789 Libertate, egalitate, fraternitate luminează mai departe conştiinţele adevăraţilor slujitori ai umanităţii şi nu se cuvine a nu fi respectată de toţi şi pentru toţi!