„În data de 7 august a.c., în jurul orei 06.00, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicovu de Sus, aflat în misiune de supraveghere şi control a frontierei de stat, a observat şi auzit un aparat de zbor de mici dimensiuni care se deplasa dinspre Ucraina spre România. Imediat, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră, s-au luat măsuri de informare a structurilor operative din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, Centrului de Operaţiuni Aeriene Baloteşti din cadrul M.Ap.N. şi autorităţilor de frontieră ucrainene, prin Punctul de Contact Porubne” (Comunicat al Poliţiei de Frontieră).

Evenimentul de frontieră ucrainiano-român de la Vicovul de Sus este acum  bine cunoscut. Media românească, dar şi străină, l-au răspândit în lumea largă şi l-au judecat în diferite moduri. Problema, care pare neelucidată încă, este dacă autorităţile româneşti cu responsabilităţi legale privind paza frontierelor au procedat corect ori nu. Şi dacă nu, cine a greşit. Pentru că, în mod sigur, nu numai Poliţia de Frontieră are obligaţii în directă legătură cu securizarea graniţelor României. Cu atât mai mult cu cât frontierele noastre estice şi, în parte, cele nordice coincid cu ale Uniunii Europene, marcând totodată şi limita europeană estică a N.A.T.O.

Toţi cei care au fost angrenaţi, într-un mod sau altul, în activităţi conexe pazei frontierei de stat, cunosc că pentru fiecare astfel de eveniment la Poliţia de Frontieră există, stabilit prin regulamentele interne, un sistem clar de raportare. Acesta include responsabilităţile fiecărui eşalon, modul de raportare ierarhică, timpii limită de ajungere a raportului la nivelul cel mai de sus, măsurile imediate luate la locul producerii evenimentului şi eventuale propuneri. Este foarte puţin probabil ca cei de la Vicovul de Sus să fi procedat altfel.

Deşi pare un incident minor (presupunând că nişte cetăţeni ucrainieni au folosit un avion utilitar pentru a arunca ţigări de contrabandă în România), la o analiză atentă întâmplarea de la frontiera de nord are suficiente ingrediente menite să ne pună pe gânduri.

Un aparatul de zbor străin a evoluat nesupravegheat în spaţiul aerian al României, al Uniunii Europene şi al N.A.T.O. timp de 40 de minute! Perioadă în care toate (chiar toate!) structurile româneşti cu obligaţii de intervenţie imediată au rămas pasive. Unităţile de radiolocaţie din zonă, care au misiunea de a descoperi orice prezenţă străină în spaţiului aerian naţional, au fost oarbe. Avioanele de interceptare, vestitele F-16 multirol, au rămas la sol. Centrul de Operaţiuni Aeriene de la Baloteşti nu a schiţat niciun gest. Nici celelate structuri responsabile de securitatea noastră, dispuse pe întreg teritoriu ţării, cele mai multe aflate în apropierea frontierelor, unele încadrate cu personal al N.A.T.O., nu par a fi intreprins ceva.

Desigur, fiecare a prezentat o anumită motivaţie pentru propria pasivitate. Ministerul Apărării, spre exemplu, ne anunţă că din punctul de vedere al armatei, avionul ucrainian nu a existat. De ce? Pentru că radarele militare nu l-au interceptat. Prin urmare, dacă nimeni nu a încălcat spaţiul aerian naţional pentru ce să fi fost necesară o intervenţie din partea aviaţiei române? “Din analiza informaţiilor la dispoziţie nu au rezultat date care să confirme, în mod obiectiv, utilizarea neautorizată a spaţiului aerian naţional în zona de referinţă”[2].

Numai că, dacă în locul avionului relicvă (model 1947, supranumit Anuşca şi Kukuruznik, cu o  viteză de croazieră comparabilă cu a unui automobil) ar fi fost un avion de luptă modern, 40 de minute îi erau suficiente pentru a-şi descărca încărcătura la Kogălniceanu, sau la Deveselu, sau la Câmpia Turzii, sau chiar asupra Parlamentului ori a Palatului Victoria!

Şi, de unde ştim că această incursiune, în urma căreia nu s-a descoperit nicio marfă de contrabandă, nu a constituit un test al vigilenţei sitemului nostru de apărare? Un test al capabilităţii de reacţie al N.A.T.O.? Poate garanta Ministerul de Interne că nu acesta a fost motivul real al încălcării spaţiului aerian naţional? Sau, poate fi sigur Ministerul Apărării integrat în marea armată a N.A.T.O că nu i s-a verificat astfel operativitatea?

Ca în marea majoritate a cazurilor când, ca stat, ne dăm cu stângul în dreptul, structurile plătite pentru a fi evitate asemenea situaţii tac. Nu se discută despre responsabilităţi, despre sancţiuni şi nici despre măsuri imediate de nerepetare.

În aceste condiţii, în care instituţiile româneşti cu obligaţii privind securitatea ţării nu au mişcat nici măcar un deget pentru a reţine un avion străin care zburda liber prin spaţiul nostru aerian, poate ar fi necesar să ne întrebăm ce ne deosebeşte de ucrainieni. Ce au ei şi noi nu avem?

Să ne întrebăm de ce ucrainienii, în exact timpul cât spaţiul nostru aerian a fost încălcat fără ca noi să reacţionăm în vreun fel (40 de minute), au reuşit să ridice de la sol un avion de luptă aflat la câteva sute de kilometri de Vicovul de Sus, să realizeze interceptarea, să oblige aeronava aflată în culpă să aterizeze şi, în plus, să-i aresteze pe ocupanţi? Au ştiut ei din timp de “incursiune”? Sau, pur şi simplu, sunt mai  responsabili decât suntem noi?

Măsurile ce au fost luate în urma acestui incident, eveniment de frontieră ce ar putea avea implicaţii mult mai profunde decât par la o primă vedere, nu le cunoaştem. Nici nu există semne că cineva ar fi preocupat de punerea la punct a ceea ce s-a dovedit greşit în abordarea acestei probleme de securitate a frontierelor. Cu atât mai puţin că s-ar intenţiona operarea unor modificări serioase acolo unde ar fi necesar.

Chiar dacă oficialităţile rămân insensibile, persiflând prin indiferenţă evenimentul, situaţia rămâne gravă. Deşi pare marginală, ea reverberează puternic la nivel nivel naţional pentru că ridică o problemă de încredere. Şi, precum în dragoste, acolo unde încredere nu e, nimic nu e.

[2] https://www.libertatea.ro/stiri/cum-explica-ministerul-apararii-ca-i-a-trecut-avionul-din-ucraina-pe-sub-nas-evolutia-unor-aeronave-de-mici-dimensiuni-poate-fi-dificil-de-detectat-3689537